Partaj judiciar. Decizia nr. 40/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-02-2016 în dosarul nr. 40/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 40
Ședința publică din 18 februarie 2016
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: A.-D. B.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarată de contestatorul N. C. F. în contradictoriu cu intimații T. L.-E., Primăria G. și Primăria Timișoara împotriva Deciziei civile nr.493 din 15.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat contestatorul personal și avocat S. L., în substituirea avocatului titular T. C., pentru intimata T. L., lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 11.02.2016, s-au depus la dosar motivele contestației în anulare, un exemplar din acestea s-au comunicat reprezentantei intimatei. De asemenea, la data de 12.02.2016 s-au depus întâmpinare și concluzii scrise la care s-a anexat dovada achitării onorariului de avocat, un exemplar al întâmpinării comunicându-i-se contestatorului. S-a mai depus la dosar, la data de 5.02.2016, o petiție, de către părinții contestatorului prin care se învederează că au contribuit cu suma de 40.000 euro la apartamentul în litigiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Contestatorul solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, anularea hotărârii instanței de recurs arătând că nu a avut parte de un partaj echitabil și că se impune anularea deciziei de recurs. A mai arătat că imobilul în litigiu poate fi partajat în natură, pentru ca nici o parte să nu sufere din cauza crizei imobiliare.
Contestatorul arată că un alt motiv al contestației în anulare este nepronunțarea instanței de recurs asupra punctului 2 din cererea de recurs, în care contestatorul a arătat că nu și-a recuperat cei 40.000 euro care proveneau din donație – moștenire și pe care i-ar recupera dacă imobilul s-ar împărți în natură, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar planurile casei, respectiv schița topo a imobilului și alte înscrisuri cu privire la acest aspect.
Reprezentanta intimatei arată că nu se opune la depunerea acestor înscrisuri de către contestator, dar arată că acestea nu au legătură cu cauza de față.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei pronunțate în recurs de Curtea de Apel Timișoara, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat. Arată că motivele invocate de către contestator nu se circumscriu prevederilor art. 503 C.pr.civ. și că cele trei instanțe care au judecat cauza s-au pronunțat asupra tuturor motivelor de fapt și de drept ale părților.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare, constată:
Prin Decizia civilă nr.493 din 15.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ * a fost respins recursul declarat de pârâtul N. C. F. împotriva deciziei civile nr. 637/A/16.06.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ * în contradictoriu cu reclamanta intimată T. L. E. și pârâții intimați Primăria G. și Primăria Timișoara, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunțata această soluție, Curtea de Apel Timișoara a reținut că recursul este nefondat, nefiind întemeiată nici excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata pârâtă, acesta fiind întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. – prevăzut ca și motiv de modificare sau casare a hotărârilor pronunțate de instanțele de apel.
În ceea ce privește criticile aduse hotărârii atacate de recurentul N. C. F., Curtea a reținut că acestea vizează în esență stabilirea valorii de circulație a imobilului din litigiu de către expertul C. D. care, în opinia recurentului nu reprezintă valoarea reală a imobilului. Sub acest aspect, prin apelul declarat reclamanta a solicitat proba cu privire la efectuarea unei noi expertize judiciare în raport de data efectuării primei expertize și cea a judecării căii de atac. Valoarea de circulație a imobilului a fost astfel stabilită la data de 23.02.2015 ca fiind de 231.167 lei. Încuviințarea acestei lucrări de specialitate nu este contrară dispozițiilor art. 129 C.pr.civ. și nici ale art. 201 și 2012 (1) C.pr.civ., care prevăd că la cererea părților, instanța pentru lămurirea unor împrejurări de fapt dacă consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști va numi unul sau trei experți, iar în situația în care nu este lămurită prin expertiza făcută poate dispune întregirea expertizei cu o nouă expertiză, iar la art. 212 (2) C.pr.civ. se prevede că expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
S-a reținut că susținerea pârâtului recurent în sensul că instanța la termenul de judecată din 16.06.2015, când a pus în discuție din oficiu efectuarea unei expertize de către 3 experți - trebuia să și dispună această probă cu care pârâtul a fost de acord însă cu condiția de a nu fi obligat să suporte cheltuielile acestei lucrări – nu poate fi primită. În mod corect instanța a respins cererea, întrucât dispozițiile art. 18 (3) din OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară prevăd că onorariul experților sunt stabilite de parte și de expert în baza contractului încheiat între aceștia și se plătește de partea care solicită efectuarea expertizei.
Celelalte critici cu privire la aprecierea greșită a contravalorii imobilului – prin raportare la criteriile stabilite de bănci cu prilejul evaluării – vizează greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a administrării și interpretării eronate a probelor respective, a concluziilor expertizelor dispuse în cauză, or, acest aspect nu mai poate fi valorificat pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ. punctul 11 al acestui articol, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt – fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Constatând că tribunalul a respectat dispozițiile legale ce reglementează modalitatea de încuviințare a expertizei (art. 201 și următoarele C.pr.civ.), Curtea a statuat că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., astfel că în baza art. 312 (1) C.pr.civ. a respins recursul declarat de pârâtul N. C. F. împotriva deciziei civile nr. 637/A/16.06.2015 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ *.
Împotriva Deciziei civile nr.493 din 15.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ * a formulat contestație în anulare contestatorul N. C. F..
Motivele contestației în anulare au fost detaliate în cuprinsul înscrisului de la filele 12-16 din dosar, înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la 11.02.2016.
În motivare contestatorul a susținut că nu a avut parte de o judecată dreaptă și de un partaj echitabil, motiv pentru care solicită rejudecarea procesului.
A arătat că între cele două evaluări este o diferență foarte mare și niciuna nu este corectă, impunându-se efectuarea unei noi evaluări cu trei experți, criticând modalitatea de stabilire a valorii de către domnul expert C. în apel.
A mai susținut că solicită rejudecarea procesului întrucât atât pe fond, cât și în apel, a solicitat împărțirea în natură conform cotei părți la construirea casei, nefiind echitabil ca una din părți să fie dezavantajată prin plata unei sulte mai mici decât ar fi prețul normal.
Contestatorul a arătat că procesul nu a început corespunzător deoarece nu s-a cerut și împărțirea creditelor, iar banii primiți de la fratele său și de la părinți sunt donație/moștenire, trebuind să-i recupereze în totalitate.
A mai invocat faptul că instanța de apel trebuia să-i atragă atenția că prima evaluare nu putea fi luată în considerare, în baza rolului activ, și, astfel, ar fi fost de acord să plătească a 3-a evaluare.
Contestatorul a susținut că pe parcursul procesului nu a fost în deplinătatea forțelor fizice, psihice și financiare, având crize de anxietate.
A mai arătat că nu s-a ținut cont la soluționarea cauzei de faptul că el și părinții săi sunt atașați de casă, iar interesul fetiței sale este acela de a-l avea aproape.
În concluzie, arată că s-a strecurat o imensă greșeală materială în urma evaluării întocmite de domnul C., conform art.318 C.pr.civ., impunându-se anularea deciziei din apel și recurs și rejudecarea procesului.
De asemenea, a invocat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra pct.2 din cadrul recursului, și anume faptul că în urma deciziei din apel nu și-a recuperat suma de 40 mii de euro pe care a investit-o în casă, investiție probată cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata T. L.-E. a solicitat respingerea contestației în anulare, menținerea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, cu cheltuieli de judecată.
Aceeași intimată a depus concluzii scrise prin care a arătat că motivele invocate de contestator nu se circumscriu motivelor expres și limitativ prevăzute de art.503 C.pr.civ., impunându-se respingerea contestației ca inadmisibilă. A solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Analizând contestația în anulare formulată, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012, dispozițiile Noului cod de procedură civilă (în vigoare de la data de 15.02.2013) se aplică numai proceselor (…) începute după . acestuia. Deoarece în speța de față litigiul a început o dată cu introducerea cererii de chemare în judecată anterior datei de 15.02.2013, este evident că prezentei contestații în anulare îi sunt aplicabile dispozițiile din codul de procedură civilă 1865 cu modificările ulterioare, și nu ale Noului cod de procedură civilă (invocat de intimata T. L.-E. prin întâmpinare și concluzii scrie).
Așa cum s-a arătat mai sus, contestatorul a invocat dispozițiile art.318 C.pr.civ. potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Curtea reține că prin intermediul contestației în anulare nu pot fi invocate greșeli de judecata ale instanței de recurs, noțiunea de greșeli materiale prev. de art.318 C.pr.civ. având un alt înțeles. Noțiunea de greșeală materială din teza întâi a art.318 alin.1 C.pr.civ. nu se referă la greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, ci are în vedere acele greșeli materiale de ordin procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate (în acest sens TS dec.58/E/14.01.1988). Deci greșeala materială înseamnă eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța (TS, dec. nr.715/22.03.1972).
Este evident că motivele invocate de contestator privind considerentele pe care și-a întemeiat instanța de recurs soluția, respectiv modalitatea de administrare a probei cu expertiză pentru evaluarea imobilului supus partajului, nu se încadrează în cazul de contestație în anulare mai sus citat, de strictă interpretare și aplicare, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac permisă doar în condițiile reglementate expres de lege.
Așa cum a arătat ÎCCJ prin Decizia nr. 96 din 16 ianuarie 2014, prevederile art. 318 teza 1 C. proc. civ. referitoare la contestația în anulare, vizează erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. În acest sens, ÎCCJ a mai precizat că „art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece nu este posibil ca instanței care a pronunțat hotărârea să i se solicite, ca instanță de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți”.
În sensul textului de lege menționat „ greșeala materiala” înseamnă eroare materiala evidenta în legătura cu aspectele formale ale judecării recursului ( cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezulta ca a fost depus în termen sau ca a fost legal timbrat ) pentru verificarea carora nu este necesara o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Legiuitorul nu a urmărit sa deschidă părților calea recursului la recurs. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt si nu greșeli de judecata, de interpretare a unor dispoziții legale sau de apreciere a probelor. Pe aceasta cale nu este admisibil sa se examineze justețea soluției pronunțate.
De asemenea, pe calea contestației în anulare nu se poate critica neînsușirea motivelor de casare de către instanță deoarece în caz contrar s-ar transforma într-o cale de ordinară de atac îndreptată împotriva deciziilor instanțelor de recurs. Prin urmare, nemulțumirea contestatorului față de considerentele cu care instanța a înlăturat un motiv de recurs nu se încadrează în motivele pentru care se poate formula contestație în anulare. Totodată, trebuie făcută deosebirea dintre motivele de casare și argumentele arătate în sprijinirea acestor motive. Art.318 C.pr.civ. se referă doar la omisiunea instanței de a examina unul din motivele de casare, nu și argumentele de fapt și de drept indicate în cererea de recurs. Instanța care soluționează recursul poate grupa argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că în speța de față motivul de recurs invocat de contestator a fost înlăturat o dată cu celelalte critici de netemeinicie de instanța de recurs care a arătat în considerente că: " (…) greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a administrării și interpretării eronate a probelor respective, a concluziilor expertizelor dispuse în cauză (…) nu mai poate fi valorificat pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ. punctul 11 al acestui articol, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt – fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit astfel, o cale de atac, în care pot fi valorificate doar motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor".
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.318 C.p.civ., invocat de contestator ca temei al contestației în anulare formulate, astfel încât va respinge această cale de atac împotriva Deciziei civile nr.493 din 15.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *. În baza art.274 alin.1 C.pr.civ. instanța va obliga contestatorul să plătească intimatei T. L.-E. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat conform chitanței nr.643 din 11.01.2016 depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul N. C. F. în contradictoriu cu intimații T. L.-E., Primăria G. și Primăria Timișoara împotriva Deciziei civile nr.493 din 15.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ *.
Obligă contestatorul să plătească intimatei T. L.-E. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
A.-D. B.
Red. A.M.N. – 25.02.2016
Tehnored. AB. – 29.02.2016 /2ex./SM
Instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, Judecători: M. L., D. C., C. R.
| ← Cereri. Decizia nr. 36/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 55/2016. Curtea de... → |
|---|
