Rectificare carte funciară. Decizia nr. 29/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 29/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 29/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:007._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 29

Ședința publică din 03.02.2016

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

JUDECĂTOR: prof. univ. dr. L. B.

GREFIER: A. M. T.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., și de pârâții C. I.-S., C. N. și Ionița G. împotriva deciziei civile nr. 968/A/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta S. N., având ca obiect rectificare carte funciară.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată că s-au depus la dosarul cauzei prin registratura instanței de către pârâtul I. G., la data de 28.01.2016, concluzii scrise.

De asemenea, Curtea constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru 03.02.2016.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată la 01.10.2010 la Judecătoria Timișoara sub nr._, precizată ulterior (filele 113 și 114), reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., a chemat în judecată pârâții S. N., I. G., C. I.-S. și C. N. și a solicitat instanței următoarele:

1. –să constate că imobilul de la numărul poștal 268/A înscris în CF nr._ G. nr. top 109/2, compus din casă și teren aferent acestuia în suprafață de 1220 mp, este compus în realitate din 2 apartamente (unități locative);
2. să constate că în conformitate cu contractul de vânzare cumpărare nr. 96 din data de 08.05._, încheiat în baza Legii 112/1995, a fost vândut numai apartamentul nr. 1 către pârâta S. N., iar nu și apartamentul nr. 2 din același imobil; să constate că apartamentul era închiriat în baza contractului de închiriere nr. 2 din data de 17.09.2007 pârâților C. I.-S. și C. N. în temeiul Legii nr. 114/1996;
3. să dispună ieșirea din indiviziune, prin apartamentarea imobilului și dezmembrarea terenului aferent, proporțional cu cotele utile ce vor rezulta în urma expertizei tehnice în specialitatea topografie și cadastru, conform planului (schiței) și cotele înscrise în contractele existente (de vânzare-cumpărare și închiriere);
4. să dispună rectificarea cărții funciare nr._ G. top 109/2, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului I. G. doar asupra apartamentului nr. 1, cel cumpărat de către S. N. în baza contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995;
5. să dispună radierea dreptului de proprietate al pârâtului I. G. de pe apartamentul nr. 2 și înscrierea dreptului de proprietate al Statului R., în administrarea Consiliului Local G.;
6. să dispună deschiderea unei cărții funciare noi și transcrierea apartamentului nr. 2 și a terenului aferent acestuia într-o carte funciară nouă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în imobil există 2 apartamente (unități locative). Apartamentul nr. 1 este compus din 2 camere de locuit, cu o suprafață utilă de 68,09mp și dependințe (urcare pod, șopron WC), așa după cum rezultă din contratul de vânzare-cumpărare nr. 96/08.05.1997, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între Consiliul Local G. și pârâta S. N.. Apartamentul nr. 2 este compus din 1 cameră de locuit, 1 magazie, 2 debarale, 1 bucătărie, urcare în pod și coridor, conform contractului de închiriere nr. 2/17.09.2007 și a fișei locative, fișă ce face parte integrantă din contractul de închiriere încheiat în baza Legii nr. 114/1996 între Primăria comunei G. și pârâții C. I.-S. și C. N..

Dintr-o eroare a Biroului de Carte Funciară Timișoara, pârâta S. N. s-a intabulat pe tot imobilul, cu toate că în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 este specificat că aceasta cumpăra numai apartamentul nr. 1, astfel cum acesta este descris în contract.

Mai mult, și în procesul verbal de predare-preluare a locuinței, anexat contractului de vânzare-cumpărare, este specificat că s-a cumpărat de către pârâta S. N. și s-a predat către aceasta doar apartamentul nr. 1.

În ceea ce privește apartamentul nr. 2, a arătat că acesta este proprietatea Statului R., în administrarea Consiliului Local G., și este închiriat în baza Legii nr. 114/1996 pârâților C. I.-S. și C. N..

În drept, a invocat art. 111 C. pr. civ., art. 728 și urm. C. civ., Legea nr. 7/1996, Legea nr.112/1995, Legea 114/1996.

Pârâtul I. G. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantului și a pârâților C. I.-S. și C. N. (filele 20-25) și a solicitat anularea hotărârii nr. 25/24.04.2002 a Consiliului Local G. privind repartizarea unei camere din spațiul vândut în urmă cu 14 ani (1); a solicitat obligarea Primăriei G. de a-i restitui chiria încasată nelegal timp de 10 ani, în cuantum de 16.000 lei (2); a solicitat și evacuarea familiei C. din imobilul situat în G., ./A, jud. T. (3); a solicitat și cumpărarea de la S. R. a grădinii în suprafață de 1220 mp, aferentă casei cumpărate (4).

În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul I. G. a arătat în esență că Primăria G., prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 96/08.05.1997 i-a vândut pârâtei S. N. casa din ./A, în cotă de 1/1, iar după 14 ani a cumpărat-o el de la pârâta S. N..

A mai arătat că în anul 2000, familia C. i-a acceptat oferta de închiriere cu privire la locuința din G., ./A, în schimbul unei chirii lunare de 300 euro/lună. Deoarece pârâții nu au achitat chiria, a demarat o acțiune de evacuare, moment în care a aflat că familiei C. i se repartizase de la primărie o cameră în spațiul vândut. A pierdut procesul pe motiv că nu era proprietar tabular.

Pârâtul a mai arătat că prin sentința civilă nr._ din 14.10.2009, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a pronunțat o hotărâre care ține loc de contract autentic de vânzare cumpărare în privința imobilului situat în G., ./A, județul T. evidențiat în CF nr. 7539 G., și a dispus intabularea în această carte funciară a dreptului său de proprietate.

Pârâtul a mai arătat că imobilul are o singură unitate locativă, astfel cum rezultă din fișa tehnică de vânzare, există un singur branșament la curent, pe numele său, toate cheltuielile de întreținere și impozitele fiind plătite tot de către el.

A mai arătat că proprietatea a fost vândută conform vechii cărți funciare nr. 7539, nr. top 109/2 G., aceasta fiind compusă din casa cu nr. 268/A, curte și grădină în suprafață de 1220 mp, iar acum este proprietar doar pe casă, pe grădină figurând S. R. reprezentat de Primăria G..

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 111, art. 115-119 C. pr. civ., Decretul –lege nr. 31/1954, Legea nr. 114/1996, Legea nr. 112/1995, Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin încheierea din 21.05.2013 (fila 224) Judecătoria Timișoara a anulat ca netimbrate petitele 1, 2 și 4 din cererea reconvențională a pârâtului I. G..

Prin sentința civilă nr._/16.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Timișoara a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, invocate de pârâtul I. G..

A respinse ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta S. N..

A admis în parte acțiunea formulata, completată și precizată de reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., în contradictoriu cu pârâții S. N., I. G., C. I.-S. și C. N..

A constatat că imobilul de la nr. 268/A, înscris în CF nr._ G. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 7539 G.), nr. top 109/2, compus din casă și teren aferent în suprafață de 1220 mp. este format din 2 apartamente (unități locative).

A dispus rectificarea cărții funciare nr._ G., nr.top.109/2, prin transformarea acesteia într-o carte funciară colectivă cu nr._ G., nr.top.109/2, teren în suprafață măsurată de 1220 mp. având părți comune indivize terenul construit și neconstruit, împrejmuirea, fundația, fațadele, zidul comun dintre apartamente, coridorul deschis, urcarea la pod, podul, acoperișul, instalațiile electrice, apă-canal, proprietar teren S. R., în administrarea operativă a Consiliului Local G..

A dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului prin atribuirea apartamentului nr.1 în suprafață utilă de 66,27 mp. și suprafață totală de 98,40 mp., situat la stradă, compus din două camere, o bucătărie, un șopron, WC-ul din curte, 34,80/100 cote părți comune indivize și 425/1220 mp. teren în folosință, pârâtului I. G., în cotă de 1/1, iar a apartamentului nr.2 în suprafață utilă de 124,11 mp. și suprafață totală de 124,11 mp., situat în curte, compus din o cameră, două debarale, o magazie, 65,20/100 părți comune indivize și 795/1220 mp teren în proprietate, Statului R., în administrarea operativă a Consiliului Local G., în cotă de 1/1.

A dispus deschiderea a două noi cărți funciare individuale pentru cele două unități locative (apartamente), respectiv apartamentul 1 și apartamentul 2, după cum urmează:

-CF individuală G. - apartamentul nr.1 în suprafață utilă de 66,27 mp. și suprafață totală de 98,40 mp., situat la stradă, compus din două camere, o bucătărie, un șopron, WC-ul din curte, 34,80/100 cote părți comune indivize și 425/1220 mp. teren în folosință, proprietar I. G. în cotă de 1/1;

-CF individuală G. - apartamentul nr.2 în suprafață utilă de 124,11 mp. și suprafață totală de 124,11 mp., situat în curte, compus din o cameră, două debarale, o magazie, 65,20/100 părți comune indivize și 795/1220 mp teren în proprietate, proprietar S. R., în administrarea operativă a Consiliului Local G., în cotă de 1/1, toate conform raportului de expertiză întocmit de domnul expert I. D. G., ce face parte integrantă din sentință.

A respins în rest ca nefondate pretențiile reclamantului.

A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant I. G. în contradictoriu cu pârâții C. I.-S. și C. N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepțiile invocate că în raport de calitatea de proprietar al terenului din cartea funciară și de cererile formulate, reclamantul a justificat acea identitate ce este necesar a se stabili între persoana reclamantului și cel ce se pretinde a fi titular al dreptului pretins. De asemenea,în raport de obiectul acțiunii-în revendicare-care tinde spre stabilirea calității de proprietar prin compararea de titluri și ținând cont de faptul că pârâta S. N. a fost parte în unul dintre acestea-respectiv în contractul de vânzare-cumpărare, instanța a constatat că în persoana acesteia se regăsește această identitate, de data aceasta cu privire la cel împotriva căruia ar trebui să se îndrepte cel care promovează acțiunea, ca persoană despre care s-ar pretinde că ar fi încălcat dreptul pretins.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, reclamantul justificând prin înscrisurile depuse calitatea de proprietar asupra terenului și, în raport de celelalte înscrisuri intenția de reglementare a situației juridice a construcției.

Pe fond, instanța a reținut că din cuprinsul CF nr.7257 G. rezultă că imobilul cu nr. top.109 s-a dezmembrat în 1975 în 2 parcele cu nr. top.109/1 și 109/2,cea din urmă, cu nr.268/a fiind înscrisă în CF nouă cu nr.7539 G..

Astfel cum rezultă din cuprinsul extrasului de carte funciară nr._ G. (provenit din conversia de pe hârtie a CF nr. 7539 G.), la data de 05.02.1989 s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului R.,cu păstrarea în administrarea operativă a Consiliului Local G., a imobilului casă și teren aferent de 1220 mp.,cu nr. top.109/2.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 96/08.05.1997, Consiliul Local G. a vândut pârâtei S. N. apartamentul 1 din imobil, în baza Legii 112/1995 (aceasta având calitate de chiriaș în baza contractului de închiriere nr.152/09.08.1996). Imobilul ce s-a vândut avea suprafața de 68,09 mp., fiind compus, conform contractului, din 2 camere de locuit, urcare pod, șopron și wc.

Conform procesului verbal de predare-primire a locuinței (anexa nr.5 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 96/08.05.1997), ceea ce s-a înstrăinat a fost apartamentul 1.

Instanța a constatat că semnatarul contractului de vânzare-cumpărare și al procesului verbal de predare-primire a locuinței a fost pârâtul I. G., acesta cunoscând așadar, de la acel moment, întinderea dreptului transmis pârâtei S. N..

La data de 08.05.2003, pârâtul I. G., în baza mandatului special dat de către pârâta S. N., a solicitat întabularea dreptului de proprietate al acesteia asupra întregului imobilul înscris în CF nr.7539, cu nr. top. 268/A, compus din casă și teren în suprafață de 1220 mp. Prin Încheierea de carte funciară nr._ a dispus întabularea dreptului de proprietate al pârâtei, cu instituirea interdicției de înstrăinare timp de 10 ani de la cumpărare.

Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată „precontract de vânzare-cumpărare”, pârâta S. N. s-a obligat să vândă, iar pârâtul I. G. să cumpere „proprietatea constând în grădină de 1220 mp. și casă situată în com G., ., județul T. la prețul de 2000 DM, iar prin sentința civilă nr._/2009 a Judecătoriei Timișoara (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 255/A/2010 a Tribunalului T., ca urmare a respingerii ca tardiv a apelului, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 613/R/2010 a Curții de Apel Timișoara) s-a admis acțiunea intentată de către pârâtul I. G. în contradictoriu cu pârâta S. N., această hotărâre ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru întreg imobilul înscris în CF nr.7539, nr.top.268/A.

În ceea ce privește puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, instanța a constatat că, în condițiile în care, deși proprietar al terenului în CF nr. 7539 G. figurează S. R., cu drept de administrare în favoarea comunei G., acestora nu le este opozabilă sentința menționată, deoarece nu au fost părți în cauză.

Astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză în specialitatea construcții întocmit de domnul expert topograf I. D. G., imobilul în litigiu, compus din casă cu nr. 268/A și teren aflat în proprietatea Statului R., are în componență două apartamente:apartamentul nr.1, înstrăinat pârâtei S. N., cu suprafața de 68,09 mp., fiind compus din 2 camere de locuit, urcare pod, șopron (actualmente demolat) și wc și apartamentul nr.2 compus din cameră, 2 debarale, bucătărie, magazie, 1/2 coridor deschis și 1/2 urcare la pod, ocupat de chiriașii pârâți C..

Atât în concluziile acestui raport, cât și în concluziile raportului de expertiză întocmit de domnul expert în specialitatea construcții U. G. D. se precizează că se impune rectificarea CF nr._ G. în condițiile în care înscrierile eronate ale dreptului de proprietate a pârâtei S. N. asupra întregii construcții s-au făcut în lipsa unei documentații de apartamentare.

Datorită lipsei documentației de apartamentare la întabulare, pârâta S. N. a fost trecută în cartea funciară drept proprietar pe întreaga casă, deși în realitate aceasta a cumpărat numai apartamentul nr. 1, nu și apartamentul nr. 2, care a fost închiriat de către proprietarul acestuia, S. R., pârâților C.. Pârâta S. N. a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare cu pârâtul I. G. cu privire la întreaga construcție, iar acesta din urmă a obținut o hotărâre irevocabilă - inopozabilă însă reclamantului - prin care devine proprietar pe ambele apartamente. Instanța a reținut însă că pârâta S. nu a putut transmite mai multe drepturi decât a obținut la rândul ei, astfel că pârâtul I. G. nu a putut obține, la rândul său, decât apartamentul nr.1, nu întreaga casă cu dependințe și, cu atât mai puțin, terenul de 1220 mp, cu privire la care pârâta S. N. a obținut doar un drept de folosință parțial.

Instanța a reținut că obiectul principal al acțiunii este revendicarea, îndreptată de către proprietarul neposesor (S. R.) împotriva posesorului neproprietar (pârâtul I. G.). Sub acest aspect, într-adevăr petitul prin care se cere a se constata că obiect al contractului de vânzare cumpărare nr. 96 /08.05._, încheiat în baza Legii 112/1995, a fost apartamentul nr. 1 înstrăinat pârâtei S. N., apare ca inadmisibil față de dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă. Tot astfel, cererea de a se constata că apartamentul era închiriat în baza contractului de închiriere nr. 2 /17.09.2007 pârâților C. apare ca lipsită de interes, reclamantul, dacă i s-ar constata calitatea de proprietar în urma acțiunii în revendicare, având posibilitatea de a închiria cui dorește, fără intervenția instanței.

Potrivit art. 728 alin.1 C. civ. nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.

Potrivit art. 741 cod civil la formarea și compunerea părților, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cât se poate, aceeași cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanțe de aceeași natură și valoare.

Potrivit art. 673 Cod procedură civilă anterior, instanța a facut împărțeala în natură, ea procedează la formarea loturilor și la atribuirea lor.

Din analiza acestor dispoziții legale se desprinde regula instituită de legiuitorul de la 1864 și păstrată în Codul civil în forma în vigoare în 2010, regula conform căreia împărțeala se face în natură și doar în mod excepțional, prin atribuire dacă bunul nu e comod partajabil în natură sau dacă toate părțile sunt de acord cu o astfel de modalitate. D. fiind faptul că din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză și din actele de la dosar rezultă că în imobilul casă există încă dinaintea anului 1996 două unități locative, imobilul este comod partajabil în natură, instanța a dat curs cererii reclamantului în acest sens.

Cu privire la împărțirea terenului, instanța a constatat că acesta aparține reclamantului în întregime, astfel că acesta este liber să îl atribuie cui dorește.

Având în vedere că prin sentință s-a stabilit calitatea de proprietar a reclamantului și, corelativ, lipsa acestei calități în persoana pârâtului I. G., instanța a respins ca neîntemeiat petitul rămas din cererea reconvențională, având ca obiect evacuarea pârâților C..

Văzând dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, în raport de admiterea în parte a acțiunii, instanța nu a acordat cheltuieli de judecată, urmând ca fiecare parte să-și suporte propriile cheltuieli.

Împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., și pârâtul I. G..

Prin decizia civilă nr. 968/07.10.2015, pronunțată în dosarul nr._/325/2010, Tribunalul T. a respins apelul declarat de reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., împotriva sentinței civile nr._/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar civil nr._, în contradictoriu cu intimații I. G., S. N., C. I.-S. și C. N..

A admis apelul declarat de pârâtul reclamant reconvențional I. G. contra aceleiași sentințe.

A schimbă în parte sentința atacată, în sensul că a admis cererea reconvențională.

A dispus evacuarea pârâților C. I.-S. și C. N. din . pârâtului reclamant reconvențional, din imobilul situat în G., ./a.

A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

A obligat pârâții intimați C. I.-S. și C. N. la plata sumei de 15,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și apel, către pârâtul apelant I. G..

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că în mod judicios a stabilit judecătoria obiectul material al contractului de vânzare cumpărare perfectat în condițiile Legii nr.112/1995 între reclamant și pârâta Șofronia N., ca fiind exclusiv . imobilul-construcție din G., ./a, compus din 2 camere de locuit, urcare pod, șopron și WC, în acest sens contractul de vânzare cumpărare stând de dovadă incontestabilă, la care se adaugă și fișa suprafeței locative a aceleiași unități locative.

De obiectul contractului de vânzare cumpărare în concret a cunoscut chiar și pârâtul apelant I. G., care figurează în calitate de semnatar al contractului de vânzare cumpărare și al procesului verbal de predare-primire al locuinței, ca mandatar al cumpărătoarei Șofronia N.; acesta cunoștea exact ce anume s-a cumpărat în temeiul Legii nr.112/1995 de către mandantă, cu care a și perfectat în anul 2003 o promisiune de vânzare cumpărare asupra apartamentului.

Împrejurarea că prin sentința civilă nr._/14.10.2009 a Judecătoriei Timișoara în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, prin care s-a finalizat litigiul dintre reclamantul Ionița G. și pârâta Șofronia N., instanța a validat această din urmă promisiune pentru „imobilul situat în localitatea G., ./a, jud. T.”, evidențiat în CF nr.7539 G., inducând astfel pârâtului Ionița G. convingerea că a dobândit în proprietate întreaga construcție de la nr. 268/a, asupra căruia și apare întabulat ca proprietar în CF nr._ G., în mod judicios a concluzionat judecătoria că - abstracție chiar de faptul că pârâta Șofronia N., dobânditoarea apartamentului nr.1, nu putea înstrăina pârâtului Ionița G. mai mult decât avea ea însăși în proprietate -, nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat și reclamantului, de vreme ce acesta este terț față de raportul de drept substanțial și procesual ce a făcut obiect al dosarului nr._ .

Hotărârea judecătorească produce efecte juridice, dând naștere la drepturi și obligații, ca orice act juridic, exclusiv între subiecții procesuali și succesorii acestora.

Pe de altă parte, orice hotărâre judecătorească, parte a ordinii juridice în societate, are a fi respectată și de terții de proces, însă față de aceștia ea se privește a fi opozabilă până la proba contrară,

Această opozabilitate a hotărârii judecătorești de validare a promisiunii de vânzare cumpărare constituind titlul de proprietate al pârâtului I. G. a fost invocată în mod pertinent de reclamant care, în opinia instanței de control judiciar, a fost combătută cu succes prin probatoriul administrat ce a relevat existența în imobilul-casă a două unități locative.

Și proba de specialitate constând în expertiza în construcții, dispusă de instanța de fond, a evidențiat existența în casa în litigiu a două apartamente, din care . în temeiul legii speciale nr.112/1995 și . din o cameră de locuit, debara, bucătărie, urcare pod, magazie și coridor (o componență ce excede celei aferente . reclamantului, care nu a făcut obiect al vânzării.

Nu se poate reține ca prescrisă acțiunea în rectificare de carte funciară (în realitate, o revendicare în sistemul publicității imobiliare asigurată prin cărțile funciare) intentată de reclamant pentru recunoașterea calității sale de proprietar și în evidențele tabulare asupra . imobil, reputat fiind că acțiunea în revendicare imobiliară fiind imprescriptibilă.

Instanța de apel a reținut că dintr-un singur aspect soluția primei instanțe este criticabilă, respectiv cu privire la rezolvarea dată cererii reconvenționale prin care pârâtul reclamant reconvențional I. G. a solicitat evacuarea din imobilul-casă a pârâților C..

Chiar dacă s-a demonstrat deja că pârâtul reclamant reconvențional nu legitimează calitatea de proprietar asupra întregii construcții, el fiind doar titular al dreptului de proprietate asupra . această din urmă perspectivă se cerea ca instanța de fond să aprofundeze probatoriul pentru a stabili cu exactitate ce spațiu din casă ocupă pârâții C., beneficiari ai contractului de închiriere strict asupra .>

În apel s-a procedat la luarea unui interogatoriu pârâtului C. I.-S., acesta arătând că ocupă întreaga casă din G., nr.268/a, deși pentru . în proprietate pârâtului apelant, nu deține vreun titlu care să-i justifice folosirea acestei unități locative.

Înțelegerile verbale din trecut cu privire la o posibilă înstrăinare a . pârâții C. de către reclamant, înțelegeri ce însă au căzut, cum susține pârâtul C. la interogatoriu, nu au menirea de a legitima folosirea . către acești pârâți. Cum, uzul întregii case de către pârâții C. a fost recunoscut de aceștia, iar pentru . pot prezenta vreun titlu care să le legitimeze folosința, tribunalul a conchis că soluția judecătoriei de respingere a cererii reconvenționale, față de prevederile atr.480 C.civ., este nelegală și netemeinică, sens în care a dispus schimbarea ei și evacuarea pârâților C. din apartamentul nr. 1.

Cât privește apelul reclamantului vizând modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, care a procedat la compensarea lor, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat.

Deși corespunde realității că prin admiterea acțiunii reclamantului, acesta s-a plasat pe poziția părții litigante câștigătoare și, implicit, în culpă procesuală s-ar situa pârâtul, raportat la particularitățile cauzei, o atare concluzie nu poate fi primită.

Prealabil înstrăinării apartamentului nr.1 în baza Lg. nr.112/1995, S., prin Consiliul Local al Comunei G., avea obligația de a proceda la apartamentarea imobilului-casă situat în G., ./a și nu să purceadă la vânzare, fără individualizare și înscrierea apartamentării în cartea funciară. Dacă s-ar fi procedat astfel, nu s-ar fi născut neînțelegerile ulterioare, concretizate în numeroase litigii purtate între părțile din proces, cele mai multe fiind generate tocmai de obiectul vânzării inițiale.

Prin urmare, cum temeiul culpei procesuale pentru acordarea cheltuielilor de judecată se află în dispozițiile art.998-999 C.civ. și cum culpa procesuală nu poate fi disociată de cea identificată în sfera raporturilor juridice de drept substanțial, unde rezultă că la baza diferendelor a stat chiar conduita pasivă a reclamantului, tribunalul a considerat că sunt neîntemeiate criticile reclamantului sub acest aspect și a respins apelul.

Împotriva deciziei civile nr. 968/07.10.2015 a Tribunalul T. au declarat recurs în termenul legal reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., pârâtul I. G. și pârâții C. I.-S. și C. N..

În motivarea recursului reclamantului, s-a făcut precizarea că vizează netemeinicia și nelegalitatea deciziei numai sub aspectul cheltuielilor de judecată.

Consideră că soluția primei instanțe, de respingere a cheltuielilor de judecată (în cuantum total de 5.557,80 lei), reținându-se că se poate face compensarea în temeiul art. 276 C. pr. civ., este injustă în condițiile în care pârâtul I. G., ca mandatar al pârâtei S. N., a efectuat întabularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

A citat art. 274 C. pr. civ. și a arătat că în baza acestui text legal are dreptul la cheltuielile de judecată efectuate la prima instanță, cheltuieli pe care le-a solicitat, le-a dovedit și care constau în taxele judiciare de timbru și onorariile experților.

Reclamantul a mai arătat că în mod nelegal a fost admis apelul pârâtului I. G., în condițiile în care la instanța de fond acesta nu a timbrat unele din capetele cererii reconvenționale, iar în privința altora a renunțat la judecată, asistat fiind de către avocat, situație în care cererile formulate în apel sunt cereri noi și deci inadmisibile.

În drept, a invocat art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ.

În motivarea recursului său, pârâtul I. G. a susținut că decizia instanței de apel face referire la aspecte contradictorii.

A arătat că cererea sa reconvențională are 4 puncte distincte, iar instanța de apel, deși i-a admis în totalitate cererea reconvențională, face referire doar la evacuarea familiei C..

A mai arătat că în imobilul din G., ./A există o singură unitate locativă, care a fost deja vândută în cotă de 1/1 în 1997 de către consiliul local pârâtei S. N., așa cum rezultă din cartea funciară și din procesul verbal de predare-primire, iar acest imobil i-a fost vândut ulterior lui. A arătat că reclamantul nu poate solicita după 15 ani dezmembrarea unui imobil pe care l-a vândut.

În subsidiar, a solicitat ca în cazul în care instanța decide că e necesară dezmembrarea casei în două apartamente, să i se pună la dispoziție ceea ce a cumpărat în 1997, conform documentelor, respectiv camere de locuit în suprafață de 66 mp, WC interior, . beciul de sub casă, cămară de alimente, camera de legume, grajdul, holul de la intrare, . în continuare folosința întregii grădini de 1220 mp.

În drept, a invocat Legea nr. 112/1995, art. 20, 27, 48 și 135 din Constituție, art. 9 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea recursului lor, pârâții C. I.-S. și C. N. au arătat că în mod greșit instanța de apel, admițând apelul pârâtului I. G., a admis în parte cererea reconvențională a acestuia, în privința evacuării, deși pârâtul a renunțat la cererea reconvențională, renunțare dată în mod expres (pagina 84 dosar fond) în fața instanței de fond și în condițiile în care era asistat de către un avocat ales, aspect reținut de către instanță în cuprinsul încheierii de la pagina 87.

Au mai arătat că este nereală susținerea instanței de apel cum că pârâtul I. G. ar fi revenit ulterior asupra acestei declarații, în dosar neexistând o consemnare în acest sens.

Au arătat că un motiv suplimentar în acest sens este și faptul că același pârât, cu ocazia concluziilor pe fond, nu a solicitat admiterea vreunei cereri de evacuare, mărturie fiind și concluziile scrise ale acestuia.

Nici apelul formulat de către pârâtul I. G. nu vizează presupusa cerere reconvențională de evacuare și nu conține critici privitoare la aceste aspecte.

Faptul că în cuprinsul concluziilor scrise pârâtul I. G. face mențiuni cu privire la evacuare, nu îndrituiește instanța de apel să admită o cerere reconvențională la care acesta a renunțat.

Admiterea unui apel în condițiile date caracterizează hotărârea atacată cu recurs atât cu lipsa temeiniciei din punct de vedere legal, fiind evidentă încălcarea legii; ba mai mult, instanța de apel a acordat ceva ce nu s-a cerut.

În ceea ce privește fondul cauzei privitor la evacuare, o asemenea cerere nu poate fi admisă atât timp cât imobilul nu a fost încă realmente partajat în două unități locative, înscrise în cărți funciare distincte. În altă ordine de idei, au arătat că această hotărâre de evacuare le știrbește drepturile lor, întrucât anterior promovării acestei acțiuni de către S. R., au promovat și ei o acțiune împotriva pârâtului I. G., prin care urmăresc recuperarea investițiilor făcute în imobil, dar solicită și acordarea unui drept de retenție până la recuperarea sumelor investite; această acțiune a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr._ *, dosarul fiind suspendat tocmai datorită celui de față.

În drept, au invocat art. 304 pct. 6 și 9 C. pr. civ.

Pârâții C. I.-S. și C. N. au formulat întâmpinare la recursurile declarate de reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., și de pârâtul I. G.; întrucât întâmpinarea a fost depusă la dosar cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 C. pr. civ., instanța i-a acordat natura unor concluzii scrise. Pârâții au solicitat admiterea recursului reclamantului și respingerea recursului pârâtului I. G..

Pârâtul I. G. a depus la dosar întâmpinare, prin care însă își susține propriul recurs, reiterând în mare parte motivele de recurs; și doar la finalul întâmpinării solicită respingerea ca nefondate a recursurilor reclamantului și pârâților C..

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Recursul reclamantului e axat în principal pe criticile aduse sentinței primei instanțe, care nu i-a acordat cheltuieli de judecată, constatând compensarea acestora în baza art. 276 C. pr. civ.

Se poate observa însă că reclamantul reia în susținerea recursului exact aceleași motive pe care le-a invocat în apel, fără a aduce critici concrete deciziei Tribunalului T., considerentelor pe care instanța de apel le-a reținut pentru respingerea apelului reclamantului, considerente bazate pe art. 998 și 999 C. civ.

Reclamantul nu a formulat critici împotriva hotărârii Tribunalului T., care i-a respins apelul îndreptat împotriva sentinței instanței de fond, iar instanța de recurs nu a identificat motive de recurs de ordine publică asupra cărora să se pronunțe și care să atragă casarea sau modificarea hotărârii; cele invocate de reclamant, pe lângă faptul că nu vizează hotărârea recurată, nu sunt întemeiate și nici nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ.

Punctul 9 din art. 304 C. pr. civ. nu este aplicabil nici în ceea ce privește criticile reclamantului vizând admiterea apelului pârâtului I. G..

Instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 246 C. pr. civ. în privința cererii reconvenționale a pârâtului I. G., ci a anulat ca netimbrate trei capete de cerere din reconvenționala acestui pârât prin încheierea din 21.05.2013 (fila 224), pronunțându-se prin sentință doar asupra cererii de evacuare din imobil a pârâților C., cerere respinsă, iar prin apelul declarat, reclamantul nu a adus critici în privința aplicării art. 246 C. pr. civ.

Prin urmare, nu se poate reține, cum susține acum în recurs reclamantul, că pârâtul I. G. a renunțat în fața primei instanțe la cererea reconvențională și că a formulat cereri noi în apel.

Curtea va analiza în continuare recursul pârâților C. I.-S. și C. N., care aduc critici aceleiași cereri de evacuare, formulată de pârâtul I. G. prin cererea reconvențională, cerere admisă de instanța de apel.

Este adevărat că la un moment dat pârâtul I. G. a formulat o cerere de renunțare la judecata cererii reconvenționale.

Contrar susținerilor pârâților recurenți C. și așa cum s-a constatat anterior, prima instanță nu a făcut aplicarea art. 246 C. pr. civ. și nu a luat act de renunțarea la judecată.

Prin încheierea din 05.04.2011 (fila 87), nu s-a luat act de renunțarea la judecata cererii reconvenționale, cum susțin pârâții C., ci de renunțarea aceluiași pârât I. G. la întâmpinarea depusă personal la dosar.

Judecata cererii reconvenționale a continuat, pârâtului reclamant reconvențional punându-i-se în vedere să timbreze toate capetele de cerere; întrucât acesta nu s-a conformat, prin încheierea din 21.05.2013 (fila 224), în baza art. 14 și art. 20 din Legea nr. 146/1997 instanța de fond anulând ca netimbrate capetele de cerere 1, 2 și 4 din cererea reconvențională, judecata continuând și instanța pronunțându-se prin sentință numai cu privire la evacuare.

Prin urmare, în raport cu considerentele anterioare,nu se poate reține că hotărârea instanței de apel este nelegală pentru că nu a ținut seama de renunțarea la judecată și nici că a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Nu este întemeiat recursul pârâților C. nici în privința soluționării pe fond a cererii de evacuare.

În mod corect instanța de apel, făcând aplicarea art. 480 C. civ., a dispus evacuarea acestora din apartamentul nr. 1 din imobilul în litigiu, apartament aflat în proprietatea pârâtului I. G. și pe care pârâții C. îl ocupă, așa cum chiar ei recunosc, dar asupra căruia nu au un titlu.

Nu este întemeiat nici recursul pârâtului I. G..

Nu corespunde realității susținerea acestuia că hotărârea instanței de apel este contradictorie pentru că deși îi admite apelul și, în consecință, cererea reconvențională, nu se pronunță asupra tuturor capetelor de cerere, ci doar asupra evacuării familiei C..

În mod corect instanța de apel s-a pronunțat doar asupra evacuării, întrucât celelalte petite din cererea reconvențională (anularea HCL G. nr. 25/2002, restituirea chiriei în cuantum de 16.000 lei și cumpărarea grădinii de 1220 mp) au fost anulate ca netimbrate prin încheierea din 21.05.2013 a Judecătoriei Timișoara.

De asemenea, în mod corect instanța de apel a reținut, ca de altfel și prima instanță, că pârâtul I. G. nu putea cumpăra de la pârâta S. N. întregul imobil din G., ./A, în condițiile în care S. N. la rândul său cumpărase de la reclamant, în baza Legii nr. 112/1995, doar apartamentul nr. 1 din imobil, deci nu putea să vândă mai mult decât a cumpărat.

Pe de altă parte, hotărârea judecătorească pe care pârâtul I. G. o invocă în susținerea dreptului său de proprietate asupra întregului imobil, nu poate fi opusă cu putere de lucru judecat reclamantului, întrucât acesta nu a fost parte în proces.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursurile declarate de reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., de pârâtul I. G. și de pârâții C. I.-S. și C. N. împotriva deciziei civile nr. 968/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamantul S. R., prin Consiliul Local G., de pârâtul I. G. și de pârâții C. I.-S. și C. N. împotriva deciziei civile nr. 968/07.10.2015, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2016

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUprof.univ.dr. L. B.

GREFIER,

A. M. T.

Red. R.R./10.02.2016

Teh. A.M.T. /22.02.2016/2 ex.

Instanța de fond: Judecătoria Timișoara – A. L. D.

Instanța de apel: Tribunalul T. – C. B., A. A.

← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 14/2016. Curtea de...		Cereri. Decizia nr. 426/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță