Cereri. Decizia nr. 426/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 426/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 426/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 426

Ședința publică din 10 noiembrie 2015

PREȘEDINTE: C. R.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: L. P.

S-a luat în examinare contestația în anulare declarată de contestatoarea I. A. M. L. împotriva deciziei civile nr. 651/9.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâtul a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 4.11.2015, întâmpinare însoțită de împuternicire avocațială și de copia adresei nr. 180/3283/02.10.2014 emisă de instituția pârâtă către reprezentanta contestatoarei, av. P. D., prin care acesta și-a manifestat disponibilitatea de a pune în aplicare dispozitivul hotărârii, solicitând contul bancar în care să se facă plata, adresă care însă a rămas fără răspuns.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei contestații.

Reprezentanta Parchetului, având în vedere cererea contestatoarei, raportată la decizia civilă nr. 651/9.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, pune concluzii de admitere a prezentei căi de atac.

CURTEA

Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:

P. contestație în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 12.10.2015, contestatoarea I. A. M. L. a solicitat anularea parțială a deciziei civile nr. 651/9.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în ceea ce privește cheltuielile de judecată și obligarea intimatului S. R. prin S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA la plata onorariului de avocat și onorariile experților judiciari și a taxelor de timbru dovedite în recurs în sumă de 5920 lei.

În motivare a arătat că, prima instanță s-a pronunțat în mod greșit prin Sentința Civila nr. 214/PI din 03.02.2014 când a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată deși în dosar erau solicitate și, de asemenea, si în concluzii pe fond (expunere orală) în valoare de 5920 lei acestea cuprinzând și cheltuielile privind onorariile experților.

Pârâtul fiind în culpă procesuală întrucât Hotărârea de acordare a despăgubirilor a fost modificată integral din culpa acestuia și instanța de recurs trebuia să se pronunțe cu privire la cheltuieli deoarece prin cererea de recurs acestea au fost solicitate, recurenții fiind obligați să cheltuie pe lângă faptul că au fost expropriați o sumă consistentă (4620 Iei fiind onorariul experților și 1300 onorariu avocat).

Instanța de recurs nu s-a pronunțat prin decizie cu privire la cheltuielile de judecată solicitate.

Arată că, această contestație a fost depusă și ca urmare a faptului că până în prezent nu a fost executată ultima hotărâre și nici o sumă nu a fost achitataă.

In drept, art. 318 Cod proc.civ., art. 319 Cod proc.civ., art. 242 alin 2 și 274 alin 1 si 2 Cod proc.civ.

P. întâmpinare, pârâtul S. R. prin S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a solicitat respingerea contestației în anulare cu motivarea că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu dispozițiilor art. 318, fiind tardivă dar și inadmisibilă.

În vederea soluționării cauzei s-au depus înscrisuri și s-a atașat dosarul nr._ al Curții de Apel Timișoara în care s-a pronunțat decizia civilă contestată, material probator din a cărui analiză Curtea reține următoarele:

P. decizia civilă nr. 651/09.09.2014 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de reclamanta I. A. L. M. și de pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr. 214 din 3.02.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 214 din 3.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta I. A. M. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA; a constatat că despăgubirea cuvenită pentru exproprierea parcelei de teren în suprafață de 469 mp, cu nr. cad._, înscrisă în CF nr._ Remetea M., este de 928 lei, conform raportului de expertiză întocmit de către experții tehnici judiciari B. T. D. și U. I. R.; a obligat pârâtul S. R., prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, să plătească reclamantei I. A. M. L., suma de 464 lei (½ din suma de 928 lei), cu titlul de despăgubire pentru exproprierea parcelei de teren mai sus menționată și a respins în rest acțiunea precizată.

A luat act de renunțarea la judecată, în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul I. V. și că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile pronunțată de tribunal a declarat apel reclamanta I. A. M. L. iar pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a declarat recurs.

P. apelul declarat, reclamanta I. A. L. M. a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.

În motivare a arătat că, întrucât expertiza cu 3 experți are soluții diferite, expertiza extrajudiciară o altă soluție total diferită, de către instanță trebuia să se acorde suma din expertiza extrajudiciară deoarece ea cuprindea si prejudiciile care s-au adus proprietarului prin exproprierea terenului iar în subsidiar să fie calculată o medie între valoarea din expertiza extrajudiciară si cea judiciară acordată de instanță.

A învederat instanței că, datorită acestei exproprieri parcelele învecinate nu mai au cale de acces, prin urmare este tot un prejudiciu acest fapt deoarece trebuie să acționeze pârâta în justiție pentru a se asigura cale de acces la parcelele ramase.

În drept, art. 282 și următoarele Cod proc.civ.

P. recursul declarat, pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare arată că, valoarea acordată drept despăgubire pentru imobilul având nr. cadastral_, UAT Remetea M., în suprafață de 469 mp, prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 45 din 15.09.2011, este justă si corectă, fiind stabilită cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 255/2010 si H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010.

Astfel, valoarea despăgubirilor a fost stabilită de către expropriator în conformitate cu art. 11 alin. (7), (8) si (9) din Legea nr. 255/2010 si art. 8 alin. (1), (2) si (3) din H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, pe baza raportului de evaluare întocmit de către un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Tot astfel, potrivit art. 11 alin. (9) din Legea nr. 255/2010, raportul de evaluare se întocmește sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, care va pune la dispoziția evaluatorului, la cerere, expertizele întocmite de camerele notarilor publici.

Arată că, instanța de fond, stabilind valoarea de despăgubire pe baza concluziilor experților B. T. D. si U. R., a încălcat dispozițiile art. 26 alin 2 din Legea nr. 33/1994, conform cărora "la calcularea despăgubirilor experții, precum si instanța vor tine seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiza".

Învederează că pot fi luate în considerare doar preturile de tranzacționare adică cele la care se vând si se cumpăra imobilele respective si nu oferte, mai mult, aceste oferte se referă la extravilanul localităților G., Sânandrei si Sânmihaiul R. si nu a localității Remetea M..

În drept, invocă art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.

P. întâmpinare, pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a solicitat respingerea recursului reclamantei și respingerea acțiunii formulată de aceasta.

La termenul de judecată din 9.09.2014, instanța, raportat la dispozițiile art. 282 Cod proc.civ., a calificat calea de atac formulată de reclamantă ca fiind recurs.

În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ. și cu cele ale art. 304 (1) C.pr.civ. dar și pe baza probelor de la dosar, Curtea a constatat că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

În ceea ce privește dispozițiile legale incidente în cauză, curtea a constatat că, în raport de definiția legală și regimul juridic aplicabil, exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin.3 din Constituție.

Astfel, s-a constatat că reclamanta a fost proprietara terenului expropriat, acest fapt fiind produs sub incidența Legii nr. 255/2010 și că, în atare condiții, trebuie să beneficieze de acordarea unor despăgubiri conform legii.

În raport de aceste date, Tribunalul T. ca instanță de fond, în mod judicios a considerat că stabilirea despăgubirilor în temeiul legii speciale (Legea nr. 255/2010) se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

De precizat că, prima instanță s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care prin opinia celor doi experți B. T. D. și U. I. R. avut în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe sunt indicate în mod expres comparabilele avute în vedere de către experți pentru stabilirea valorii imobilului prin raportare la prețul cu care se vând imobile de același tip în unitatea administrativ teritorială la data raportului de expertiză.

Raportat la valoarea astfel stabilită prin expertiză precum și la suprafața de 469 mp ce a fost expropriată din patrimoniul reclamantei I. A. L. M., rezultă că despăgubirea ce trebuie acordată cu acest titlu este de 464 lei, jumătate din suma de 928 lei, sumă la a cărei plată, în mod justificat, a fost obligată instituția pârâtă de către instanța de fond.

Cum dispozițiile legale menționate mai sus sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală, atât în sarcina instanței, cât și a experților, de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

În ceea ce privește recursul declarat de pârât, Curtea a constatat că nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 33/1994 (art. 26), valoarea despăgubirilor stabilită prin expertiza dispusă în cauză fiind corectă astfel că, raportat la cele menționate mai sus, s-a constatat că recursul este neîntemeiat, nefiind incidente dispozițiile art. 304 (9) Cod proc.civ.

Având în vedere că valoarea stabilită de către instanță a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispozițiile art.26 alin.2 din Legea nr. 33/1994, Curtea a constatat că hotărârea este temeinică și legală.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prev. art. 299 și urm. C.pr.civ., Curtea a respins, conform art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursurile, ca nefondate.

Examinând decizia civilă contestată prin prisma motivelor invocate, ale art. 318 Cod proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Cerințele art. 318 Cod procedură civilă, pentru admisibilitatea contestației în anulare nu sunt îndeplinite, în sensul că, examinând conținutul deciziei contestate nu se poate reține existența unei erori materiale în înțelesul dat acestei noțiuni de art. 318 teza I Cod procedură civilă, respectiv greșeală materială cu privire la aspectele formale ale judecării recursului pentru verificarea cărora nu este necesară examinarea fondului sau respingerea probelor. Noțiunea de „eroare materială” nu trebuie interpretată extensiv și, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor și de interpretare a unor dispoziții legale.

De altfel, greșeala materială la care se referă art. 318 teza I C.pr.civ. are în vedere greșeli de ordin procedural și trebuie să fie una evidentă pe care să o comită instanța prin confundarea unor elemente sau date importante ale dosarului determinante în soluția pronunțată (de ex. anularea recursului ca netimbrat sau respingerea recursului ca tardiv - deși a fost depus în termen).

Or, instanța de recurs prin decizia atacată nu a săvârșit o „greșeală materială” în sensul art. 318 teza I C.pr.civ. ci, analizând sentința civilă pronunțată de tribunal a răspuns criticilor formulate de recurentă care s-a referit în motivarea recursului doar la modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, fără a critica hotărârea cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de fond.

În ceea ce privește cea de-a doua ipoteză a art. 318 Cod procedură civilă (nepronunțarea cu privire la un motiv de modificare sau de casare) din conținutul deciziei atacate, rezultă că instanța de recurs a analizat toate motivele invocate de recurentă, iar în raport de soluția pronunțată în cauză, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată nu putea fi admisă, în cauză neconstatându-se existența vreunor motive de ordine publică pe care instanța de recurs să trebuiască să le analizeze din oficiu.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezenta contestație în anulare nu este întemeiată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art.320 Cod procedură civilă, o va respinge.

În baza art. 274 Cod proc. civ., Curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, contestatoarei ca necuvenite față de soluția pronunțată, iar intimatei ca nesolicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea I. A. L. M. împotriva deciziei civile nr. 651 din 9.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R. prin CNADN din România.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. R. M. L.

GREFIER,

L. P.

Red. M.L./17.11.2015

Tehnored L.P./19.11.2015

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 426/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA