Revendicare imobiliară. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 11/2016
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:004._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 11
Ședința publică din 19 ianuarie 2016
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta . împotriva sentinței civile nr. 395/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . ca obiect revendicare imobiliară.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.01.2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
În termenul de amânare a pronunțării, s-au depus, prin registratura instanței, la data de 18.01.2016, concluzii scrise formulate de ambele părți.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 18.03.2015, urmare a declinării competenței materiale de soluționare a pricinii de către Judecătoria A., reclamanta . chemat în judecată pârâta . să se constate dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului-spațiu comercial situat în A., P-ța Spitalului, ., prin construire și atribuire în baza Legii nr. 15/1990; să fie obligată pârâta să îi recunoască acest drept; să se dispună anularea documentației care a stat la baza intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate pe numele pârâtei; să se dispună rectificarea cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei din cartea funciară și înscrierea reclamantei ca proprietar al imobilului.
În motivare, reclamanta a arătat că, înainte de anul 1990, fosta ICS Metalo Chimice A. a construit imobilul în litigiu din fonduri exclusive. Urmare a apariției Legii 15/1990, fosta ICSMC s-a divizat în 4 societăți comerciale, printre care și M. S.A., iar, prin decizia emisă de Prefectura A., s-a stabilit și patrimoniul fiecărei societăți, reclamanta dobândind astfel imobilul în litigiu. Reclamanta a mai arătat că, prin decizia nr. 333/05.07.1991 emisă de Prefectura A., s-a dispus trecerea în proprietatea acesteia a unor spații comerciale, printre care și spațiul în litigiu, și că, în cartea funciară, este înscrisă pârâta, ca proprietar, fără a avea însă acest drept. Precizează că nu s-a intabulat imobilul în CF pe numele societății reclamante, deoarece pârâta s-a opus și în scurt timp a virat în contul reclamantei suma de 1.103.700 lei, ce reprezenta contravaloarea investițiilor suportate la acest imobil. Consideră că pârâta, prin această modalitate, dorea să revendice imobilul din litigiu, fără însă a avea vreun drept. Arată că a returnat suma virată de pârâtă, iar, pe parcursul anilor, între părți s-au purtat mai multe procese ce aveau ca obiect drept de creanță care, în final, s-au soluționat prin a se respinge acțiunile reclamantei cu motivarea că dreptul de creanța era prescris, acesta fiind motivul pentru care pârâta s-a întabulat în cartea funciară ca proprietar. Apreciază că acțiunea este admisibilă și în raport de prevederile art.557 al.2 cod civil, potrivit cărora proprietatea se poate dobândi și prin efectul unui act administrativ. Consideră că actul administrativ emis de Prefectura A. era dat tocmai pentru a produce efectele juridice privind transferul dreptului de proprietate. Apreciază că prin neintabularea acestui drept pe numele reclamantei, actul administrativ este golit de conținut, or, câtă vreme el nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească, trebuie să producă efectele pentru care a fost emis.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, în principal, ca fiind inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, pe cale de excepție a invocat necompetența materială a Judecătoriei A. pentru soluționarea acestei acțiuni; netimbrarea acțiunii la valorile prevăzute de OUG nr. 80/2013. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, în ceea ce privește acțiunea în rectificare de carte funciară, a invocat art. 907 alin. (2) și art. 908 al. 1 art. 219 alin. (2) din Anexa 1 a Ordinului ANCPI nr. 700/2014, solicitând a se constata că dreptul de proprietate asupra cotei-părți de 93/100 din imobil este înscris în cartea funciară, în favoarea pârâtei încă din data de 03.11.1993, iar cealaltă cotă-parte de 7/100 a fost înscrisă tot în favoarea pârâtei la data de 10.07.2000, în baza sentinței civile nr. 3379/29.05.2000 a Judecătoriei A. (dosarul nr. 2056/2000), definitivă și irevocabilă, învestită cu formulă executorie. Arată că a înscris cota sa parte de 93/100 din imobil la data de 03.11.1993, dată la care era în vigoare Decretul–lege nr. 115/1938, iar cota-parte de 7/100 la data de 10.07.2000, când erau în vigoare art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996. Menționează că reclamanta a înțeles să își întemeieze acțiunea numai pe prevederile art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 (ambele abrogate), care sunt incidente numai în privința cotei de 7/100 din dreptul de proprietate asupra imobilului. Invocă prevederile art. 36 din Legea nr. 7/1996, arătând că are calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în rectificare de carte funciară orice persoană interesată, iar reclamanta nu justifică interes în promovarea acestei acțiuni, în condițiile in care dreptul de proprietate de care se prevalează nu a existat și nu există în patrimoniul său.
Invocă art. 35 din codul de procedură civilă (C.) care a preluat textul art. 111 din vechiul Cod de procedură civilă. Invocă excepția caracterului subsidiar al cererii în constatare, în raport cu cererea în realizare, motiv pentru care solicită să se constate caracterul subsidiar al acestei acțiuni față de „acțiunea în realizare" și, în consecință, să se procedeze la respingerea acțiunii, ca fiind inadmisibilă. Mai mult, arată că reclamanta tinde ca, pe calea unei „acțiuni în rectificare de carte funciară", să obțină o hotărâre a cărei efecte sunt aceleași cu cele ale unei „acțiuni în revendicare", ceea ce nu poate fi admisibil. În fapt, arată că pentru a se putea admite rectificarea de carte funciară întemeiată de către reclamantă pe prevederile art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 (art. 34 după prima republicare a legii), era necesar ca, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, să se fi constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu au fost valabile. Or, o astfel de hotărâre nu există. Prin sentința civilă nr. 3379/29.05.2000 a Judecătoriei A., a fost admisă acțiunea pârâtei în contradictoriu cu .. și s-a sistat starea de indiviziune asupra imobilului în litigiu, „prin atribuirea, în natură, a în trenului spațiu către pârâtă, cu obligarea sa „la plata unei sulte de_ față de pârâta din acel dosar (.. n.s.). corespunzător cotei de 7,08% a acesteia". Consideră că, în condițiile în care instanța a dispus „atribuirea, în natură, a întregului spațiu", această hotărâre judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat, în sensul că starea de fapt statuată prin această hotărâre judecătorească nu poate fi modificată în momentul de față printr-o altă hotărâre judecătorească.
Invocă art. 430 din C. referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 395/09.06.2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă exercitată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta . a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a respins excepțiile inadmisibilității și a caracterului subsidiar al acțiunii în constatare, având în vedere că acțiunea de față este una în realizarea dreptului, o acțiune în revendicare imobiliară, timbrată ca atare, așa încât nu au fost încălcate dispozițiile art. 35 C..
În motivarea acțiunii, reclamanta a recunoscut faptul că între părți s-au purtat mai multe litigii, sens în care a depus la dosar, la solicitarea instanței, următoarele hotărâri judecătorești: - decizia civilă nr. 95/. a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. 935/. a fost respins recursul exercitat de reclamanta . deciziei civile nr. 1005/16.10.1992 a Tribunalului A. (dosar nr. 1382/1992), fiind obligată recurenta să plătească intimatei . suma de 100.000 ROL cheltuieli de judecată în recurs. Din considerentele hotărârii judecătorești, rezultă faptul că reclamanta . solicitat în contradictoriu cu pârâții . și RALL A. (actualmente . pârâtei de ord. I din spațiul comercial proprietatea sa, situat în A., Piața Spitalului, . contractului de închiriere încheiat de cele două pârâte. Prin sentința civilă nr. 4238/05.05.1992, Judecătoria A. a admis acțiunea, însă Tribunalul A., prin decizia civilă nr. 1005/16.10.1992 a admis recursul exercitat de pârâta . și a respins acțiunea. La 20.09.1993, reclamanta . declarat recurs, în condițiile art. V alin. 6 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Curtea de Apel a respins recursul, ca neîntemeiat, reținând, în considerentele sale, că prin Ordinul nr. 5591/1990 emis de Prefectura jud. A. au fost retrase Direcției comerciale a jud. A. investițiile pentru spațiile comerciale de la parterul unor blocuri de locuințe, inclusiv cele din A., Piața Spitalului, . I.J.G.C.L. A. (devenită ulterior RALL A.). Prefectura jud. A. a întărit dreptul RALL asupra acestor spații prin decizia nr. 84/13.03.1992, în baza căruia RALL A. a încheiat cu ., contractul de asociere nr. 5410/06.08.1992, privind execuția lucrărilor la spațiul comercial în discuție. S-a reținut, în continuare, că CF nr._ A. releva la acel moment o cotă de 92,92% de proprietate a RALL A. și o cotă de 7,08% pentru ., prin construire. Curtea de Apel Timișoara a înlăturat, în mod expres, argumentul reclamantei privitor la dobândirea dreptului de proprietate, prin predarea spațiului, pe bază de protocol, la momentul desprinderii sale din fosta ICSMMC A., ca urmare a aplicări Legii nr. 15/1990, întrucât la momentul întocmirii actului adițional din 09.06.1992 la procesul verbal de predare a patrimoniului nr. 1281/28.02.1991 [încheiat de . ICSMMC A.) și reclamantă] spațiul comercial în litigiu reprezenta deja o investiție ce fusese retrasă de Prefectura jud. A. și transmisă RALL A.. Eventuala contribuție a ICSMMC A. la investițiile pentru spațiul în litigiu (1.103.700 ROL în anul 1990) i-ar putea conferi recurentei doar un drept de creanță, iar nu unul de proprietate; - motivarea sentinței civile nr. 165/15.03.1999 a Tribunalului A., Secția comercială și de contencios administrativ (dosar nr. 3596/. a fost admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta . contradictoriu cu pârâta . a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de_ ROL, reprezentând valoarea reactualizată a creanței de 1.103.700 ROL învestită de ICSMMC A. de 31.12.1989 anterior datei pentru lucrările la spațiul comercial din A., Piața Spitalului nr. 5, . C, valoare din care a fost scăzută suma de 1.103.700 ROL. Aceasta din urmă a fost plătită de . datele de 15.03.1996 și 26.03.1998, doar ultima plată fiind acceptată de reclamantă (aceasta a invocat ca motiv al refuzului devalorizarea monetară, argument pentru care a declanșat procesul). Instanța a reținut că dreptul de creanță al reclamantei a fost recunoscut prin decizia civilă nr. 95/. a Curții de Apel Timișoara, dar și de pârâtă, prin plățile efectuate la datele de mai sus. Tribunalul A. a acordat reclamantei valoarea actualizată a creanței la nivelul anului 1996, iar nu cel din martie 1998, reținând că reclamanta nu își poate invoca propria culpă raportat la restituirea sumei achitate de pârâtă.
Reclamanta a depus la dosar doar motivarea sentinței civile nr. 165/15.03.1999 a Tribunalului A., Secția comercială și de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că hotărârea judecătorească a fost atacată. Niciuna dintre părți nu a invocat, însă, modificarea sentinței civile de mai sus, în căile de atac.
Puterea de lucru judecat (în sensul obligativității hotărârii judecătorești, obligativitate ce nu presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză, ci doar dezlegarea irevocabilă a unei stări de fapt sau de drept) constituie un efect al hotărârii judecătorești, respectiv prezumția că aceasta reflectă adevărul. Consecința în acest caz este că apelanta nu mai poate repune în discuția instanței starea de fapt și de drept ce a primit deja dezlegare într-un litigiu anterior, decât în măsura în care în prima hotărâre au fost invocate anumite impedimente (cum este situația în cazul de față) legate inclusiv de cadrul procesual și pe care le-ar putea corecta într-o cauză ulterioară.
În cazul de față, tribunalul nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat, în sensul efectului negativ al hotărârii judecătorești, ce presupune identitatea de părți, obiect și cauză, conform art. 1201 din Codul civil (1864), ci prezumția legală, absolută, a puterii de lucru judecat în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea contrazicerii acesteia.
Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Excepția autorității de lucru judecat are un efect negativ, care se exprimă în regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și impune condiția identității de acțiune care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În schimb, puterea (prezumția) de lucru judecat are un efect pozitiv ce se bazează pe regula că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.
Cele statuate prin decizia civilă nr. 95/. a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. 935/. a fost respins recursul exercitat de reclamanta . deciziei civile nr. 1005/16.10.1992 a Tribunalului A. (dosar nr. 1382/1992), în mod irevocabil, sunt intrate în putere de lucru judecat, prezumându-se absolut, conform art. 1200 pct. 4 Cod civil, că exprimă adevărul. Fiind vorba despre o problemă irevocabil tranșată, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat se opune rediscutării acestui aspect și constatării lui printr-o dispoziție contrară.
Puterea de lucru judecat a fost consacrată și de practica judiciară, decizia civilă nr. 496/08.03.1975 a Tribunalului Suprem lămurind caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive: “Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6.1 din Convenție impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, care, la rândul său, presupune ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate, sau, cu alte cuvinte, instanțele sunt obligate să țină cont de constatările sau dezlegările din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art. 6.1 din Convenție.
Or, prin decizia civilă nr. 1005/16.10.1992 a Tribunalului A. (dosar nr. 1382/1992) și decizia civilă nr. 95/. a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. 935/. aceeași cauză s-a tranșat, în mod irevocabil, asupra proprietății imobilului în litigiu, stabilindu-se că aceasta aparținea RALL A. (în proporție majoritară) și . (în procent minoritar), fiind analizate și înlăturate argumentele invocate de reclamantă în legătură cu divizarea ICS Metalo Chimice A. (fosta ICSMMC A.), Legea nr. 15/1991, actele administrative ale Prefecturii jud. A., reținând că, în baza unui ordin din 1992 (ulterior celui invocat de reclamantă), au fost retrase investițiile pentru spațiile comerciale de la parterul unor blocuri de locuințe, inclusiv cele din A., Piața Spitalului, . I.J.G.C.L. A. (devenită ulterior RALL A., iar apoi . asemenea, s-a statuat în mod irevocabil asupra efectului investiției realizate de fosta ICSMMC A. la spațiul comercial în litigiu și anume că investiția respectivă dă naștere unui drept de creanță în favoarea reclamantei, iar nu unui drept de proprietate. Or, reclamanta și-a valorificat acest drept de creanță prin sentința civilă nr. 165/15.03.1999 a Tribunalului A. Secția comercială și de contencios administrativ (dosar nr. 3596/. în valoare de_ ROL (valoarea reactualizată a creanței la nivelul anului 1996).
În acest context, a avut loc partajul ce a făcut obiectul dosarului nr. 2056/2000 al Tribunalului A. (sentința civilă nr. 3379/29.05.2000) irevocabilă, finalizată prin atribuirea întregului imobil în litigiu pârâtei . despăgubirea coproprietarei . corespunzător cotei sale de coproprietate.
În prezenta cauză, își produc efectele puterii de lucru judecat decizia civilă nr. 1005/16.10.1992 a Tribunalului A. (dosar nr. 1382/1992) și decizia civilă nr. 95/. a Curții de Apel Timișoara (dosar nr. 935/., iar accesoriu, sentința civilă nr. 165/15.03.1999 a Tribunalului A. - Secția comercială și de contencios administrativ (dosar nr. 3596/. la bază tot puterea de lucru judecat a primelor două decizii.
Astfel, acțiunea în revendicare imobiliară a reclamantei este paralizată de efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. 1382/1992 al Tribunalului A. și cel cu nr. 935/. de Apel Timișoara, prin care s-a statuat irevocabil asupra lipsei dreptului de proprietate al reclamantei.
În aceste condiții, excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantului devin, în mod evident, admisibile, căci puterea de lucru judecat al hotărârilor de mai sus probează absența dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu. Or, acțiunea în revendicare imobiliară este demersul judiciar prin care un proprietar neposesor cere instanței recunoașterea dreptului său de proprietate în contradictoriu cu posesorul neproprietar și obligarea acestuia să îi lase deplina și liniștita posesie și folosință a bunului. Or, în acest raport juridic ce caracterizează acțiunea în revendicare, reclamantei îi lipsește calitatea de proprietar neposesor, nefiind întrunită cerința identității între calitatea de reclamantă și cea de beneficiar al dreptului dedus judecății, așa încât nu justifică legitimarea procesuală activă, conform art. 36 C.. În același context al puterii de lucru judecat mai sus analizate, reclamanta nu justifică nici interesul legitim în promovarea acțiunii în revendicare imobiliară, conform art. 33 C..
Pentru aceste considerente, în baza art. 431 alin. 2 C., conform căruia „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.”, văzând că situația de fapt și de drept dedusă judecății de reclamantă, prin prezenta acțiune în revendicare imobiliară, a primit anterior o rezolvarea irevocabilă, tribunalul a respins acțiunea civilă.
Din moment ce nu a avut câștig de cauză, reclamanta nu beneficiază de aplicarea prevederilor art. 453 C., și a fost respinsă și cererea accesorie a acesteia având ca obiect cheltuielile de judecată. Pârâta nu a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor sale de judecată până la data închiderii dezbaterilor, conform art. 452 C., așa încât a fost respinsă și cererea acesteia de obligare a părții adverse la plata cheltuielilor sale de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal, reclamanta ., în principal, casarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul A., iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, critică sentința pronunțată de Tribunalul A. pentru nelegalitate, arătând că este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie, respectiv instanța de fond a reținut în mod nelegal existența puterii lucrului judecat, respingând acțiunea pe această excepție.
Reclamanta reia conținutul acțiunii introductive, sub aspectul petitelor formulate și a motivelor invocate în susținerea prezentei acțiuni, deja expuse în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reiterate.
Cu privire la conținutul hotărârilor judecătorești avute în vedere de tribunal la pronunțarea hotărârii, reclamanta arată că instanța de fond a analizat aceste hotărâri și a tras concluzia că între părțile din procesul dedus judecății s-au purtat de-a lungul anilor mai multe procese, care au avut ca obiect, fie pretenții, fie evacuare din imobilul din litigiu, toate soluționate în defavoarea societății-reclamante, deși se recunoștea de instanțele de control judiciar că această societate poate pretinde de la societatea-pârâtă doar un drept de creanță, reprezentând contravaloarea investițiilor făcute la imobilul din litigiu.
Consideră că instanța de fond face afirmații nesusținute în motivarea sentinței apelate, în sensul că reclamanta ar fi încasat de la societatea intimată sume de bani ce reprezentau dreptul său de creanță. Atât prin acțiunea introductivă, cât mai ales prin răspunsul la întâmpinare, a arătat că niciodată nu a fost de acord cu încasarea acelei sume reprezentând drept de creanță, că dorea imobilul în natură, astfel că, de fiecare dată când pârâta vira în contul său suma de bani, o revira acesteia in cont.
Toate procesele purtate anterior între părți nu au avut legătura cu cauza ce a făcut obiectul dosarului mai sus rubricat, astfel că în mod nelegal instanța de fond a reținut puterea de lucru judecat, cu motivarea că nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat, în sensul efectului negativ al hotărârii judecătorești (ce presupune identitatea de părți, obiect și cauză, conform art. 1201 cod civil), ci prezumția legală absolută a puterii de lucru judecat, în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior fără posibilitatea contrazicerii acesteia.
Consideră că, în motivarea sentinței, instanța de fond se contrazice în susțineri, arătând că pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice, nu este necesară existența triplei identități, ci doar probarea identității între problema soluționată definitiv și problema dedusă judecății, instanța de judecata fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Sub acest aspect, arată că instanța de fond face o apreciere greșită, deoarece, așa cum susține, pentru a opera puterea de lucru judecat, trebuie probată identitatea dintre problema soluționată definitiv și problema dedusă judecății, iar, din probele existente la dosar, respectiv hotărârile judecătorești, nu rezultă o astfel de identitate.
In cauzele soluționate anterior, obiectul a fost evacuare și anulare contract de închiriere, și respectiv drept de creanță, neexistând vreun proces care să aibă ca obiect acțiune în revendicare imobiliară, astfel că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare pentru a se continua judecarea pe fond, respectiv administrarea altor probe.
Invocă jurisprudența ICCJ, respectiv Decizia civila nr. 995 din 4 februarie 2009, prin care se arată că „Efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 al.2 Cod civil, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut…Efectul pozitiv al lucrului judecat poate fi invocat doar în raporturile dintre părți, atunci când reclamantul nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului său, ci formulează doar o nouă apărare în raport de cauza deja soluționată irevocabil care avea legătură cu cauza dedusă judecății”.
Consideră că, potrivit celor statuate de I.C.C.J., efectul pozitiv al puterii lucrului judecat nu le putea fi impus, câtă vreme au formulat o altă acțiune, având un alt obiect, cu totul diferit de cele soluționate anterior, astfel că, sub acest aspect, nu trebuia admisă excepția invocată de pârâtă.
Apreciază că se impune continuarea judecății și pentru că instanța de fond n-a dat nicio importanta înscrisului de la fila 51 dosar, respectiv adresa de la OCPI, din care rezultă că încheierea de CF nr._/1993, în baza căreia pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate în CF pe numele său nu există. Instanța de fond avea obligația de a solicita pârâtei să depună acea încheiere, pentru a se stabili cu claritate ce acte au stat la baza intabulării în CF pe numele său, câtă vreme ei dețin Decizia emisă de Prefectura A. nr. 333 /l991, prin care se atesta calitatea lor de proprietar.
De asemenea, instanța de fond nu a dat importanță cererii sale, prin care a revendicat imobilul din Piața Spitalului nr.5 Scara ABC, și respinge acțiunea, deși pârâta face dovada, prin probele administrate, că este proprietar doar pe spațiile de la scara AB, aspecte ce trebuie lămurite cu ocazia continuării judecății pe fond.
În drept, invocă prevederile art. 466 C.proc.civ.
Prin întâmpinare, pârâta . solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, reiterând excepția puterii de lucru judecat, cu motivarea că, inclusiv apelanta recunoaște că între părți s-au purtat mai multe litigii, care sunt descrise în considerentele hotărârii apelate, în ordinea lor cronologică, cauze prin care s-a soluționat, în mod irevocabil, litigiul privind dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 34 din imobilul situat în municipiul A., Piața Spitalului, nr. 1 - 5, blocul 5, scara B + C, . stradă A. Ș.), nr. 2, 4 - 6, înscris în C.F.nr._-C1-U17, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr._ - A., cu nr. top 3018/a.2/2; 3018/a.l.a/1-3/2; 3018/a.l.a/l-3/3; 3018/a.l.a/1-3/4; 3019/2/LXII, stabilind că acesta a aparținut RALL A. (în cotă de 92,92%) și .. (în cotă de 7,08%), fiind analizate și înlăturate argumentele invocate de reclamantă în legătură cu divizarea I.C.S. METALO CHIMICE A. (fosta ICMMC A.), Legea nr. 15/1991, actele administrative ale Prefecturii Județului A., reținând că în baza unui ordin din 1992 (ulterior celui invocat de apelanta - reclamantă) au fost retrase investițiile pentru spațiile comerciale de la parterul unor blocuri de locuințe, inclusiv pentru cel în cauză, care a fost atribuit I.J.G.C.L. A., devenită RALL A. si ulterior S.C. R. S.A.
Mai mult, instanțele judecătorești au statuat irevocabil asupra investiției realizată de fosta ICSMMC A. la spațiul comercial în litigiu, respectiv că investiția respectivă a dat naștere unui drept de creanță în favoarea apelantei, iar nu unui drept de proprietate, drept valorificat prin Sentința civilă nr. 165 din 15 martie 1999, pronunțată de Tribunalul A. - Secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 3596/. că a obținut suma de_ lei ROL, reprezentând valoarea reactualizată a creanței la nivelul anului 1996.
Prin cele două acte administrative, invocate și în litigiile anterioare, apelanta - reclamantă urmărește să înlăture efectele juridice ale hotărârilor judecătorești pronunțate anterior cu privire la dreptul de proprietate asupra aceluiași apartament, ceea ce nu poate fi admisibil.
Reiterează argumentele invocate în ciclul procesual anterior privind puterea lucrului judecat și lipsa calității procesuale active a apelantei, în ceea ce privește „acțiunea în rectificare de carte funciară".
Arată că a înscris cota sa parte de 93/100 din imobil la data de 03 noiembrie 1993, dată la care era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare (în prezent abrogat), iar cota-parte de 7/100 la data de 10 iulie 2000, când erau în vigoare art. 34 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului și a publicității imobiliare (ambele abrogate).
Raportat la prevederile menționate mai sus, calitate procesuală activă în promovarea „acțiunii în rectificare de carte funciară" o are orice persoană interesată, însă reclamanta nu justifică interes în promovarea acestei acțiuni și, în consecință, nu are calitate procesuală activă, întrucât dreptul de proprietate de care se prevalează nu a existat și nu există în patrimoniul său.
Atât din cuprinsul art. 34 pct. 1 și al art. 35 din Decretul - lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, al art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 - Legea cadastrului și a publicității imobiliare (art. 34 după prima republicare a legii), cât și din cel al art. 907 alin. (3) și al art. 908 alin. (1) pct. I din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că rectificarea înscrierilor din cartea funciară se poate cere de orice persoană interesată, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă (anterior și irevocabilă) s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. Prin persoană interesată se înțelege acea persoană care a avut sau are un drept înscris în cartea funciară, drept ce a fost lezat de noua înscriere.
Apelanta nu se află în niciuna din aceste situații, motiv pentru care nu justifică calitatea de „persoană interesată", în înțelesul legii, din moment ce nu a avut și nu are niciun drept în cartea funciară, drept care să fi fost lezat de înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară, iar, în prezent, dreptul de proprietate de care se prevalează, în argumentarea poziției sale procesuale, nu există în patrimoniul său.
Intimată mai reiterează excepția caracterului subsidiar al cererii în constatare. în raport cu cererea în realizare, motiv pentru care solicită să se constate caracterul subsidiar al acestei acțiuni față de „acțiunea în realizare" și, în consecință, să procedeze la respingerea acțiunii, ca fiind inadmisibilă.
Mai mult, reclamantă tinde ca, pe calea unei „acțiuni în rectificare de carte funciară", să obțină o hotărâre a cărei efecte sunt aceleași cu cele ale unei „acțiuni în revendicare ", ceea ce nu poate fi admisibil.
Invocă și prevederile art. 900 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".
Toate susținerile apelantei - reclamantă, cu privire la pretinsa sa calitatea de proprietar asupra imobilului ce face obiectul acestui litigiu, trebuiau valorificate anterior, printr-o cale de atac, formulată împotriva hotărârilor judecătorești care au stat la baza intabulării dreptului meu de proprietate.
În drept, își întemeiază întâmpinarea pe prevederile art. 32, art. 33 și ale art. 40 din Decretul nr. 53/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice; art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 34, art. 35 și ale art. 36 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare; art. 34 și ale art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996; art. 6 alin. (1) și alin. (2), art. 200 alin. (2), art. 900 alin. (1), art. 907 alin. (2) și alin. (3) și ale art. 908 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare; art. 219 alin. (2) din Anexa 1 a Ordinului directorului general al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, cu modificările și completările ulterioare; art. 205, art. 223 alin. (3), art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a Il-a, art. 453 alin. (1) și ale art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin concluziile scrise, reclamanta . invocat excepția necompetenței materiale a instanței de fond, respectiv a Secției I civilă la soluționarea cauzei dedusă judecății.
Consideră că, chiar dacă această excepție nu a fost ridicată la instanța de fond, fiind o excepție de ordine publică, ea se poate ridica și în fata instanței de apel. Cauza dedusă judecății este o cauza de natura comercială, vizând aspecte legate patrimonial de două societăți comerciale, astfel că acest litigiu trebuia soluționat de secția a II-a civilă din cadrul Tribunalului A., secție specializată pe litigii de natură comercială, nu de secția I-a civilă.
Chiar dacă Codul comercial a fost abrogat, toate sau măcar o parte din prevederile acestuia au fost reluate de Noul Cod Civil, iar aspectele litigioase dintre profesioniști se soluționează la nivel de secție specializată pe astfel de probleme. In acest sens, denumirea de comercianți este înlocuită cu cea de profesioniști, însă aspectele ce urmează a fi tranșate pe cale judecătoreasca trebuie să fie soluționate de secția specializată pe astfel de probleme, respectiv, în cauză, de Secția a II-a civilă din cadrul Tribunalului A..
Acțiunea este o acțiune în revendicare imobiliară, iar părți sunt două societăți comerciale pe acțiuni, deci era un litigiu comercial, de competența materială a Secției a Il-a civilă, și nicidecum a Secției I civilă din cadrul Tribunalului A..
Pentru aceste considerente, solicită admiterea excepției, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul A. și trimiterea cauzei spre rejudecare la secția competentă din cadrul Tribunalului A..
Reiterează criticile aduse sentinței civile nr. 395 din 9 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul A. in dosar 20._, expuse deja în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi reluate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 476-479 C.proc.civ., față de prevederile art. 430-431 C.proc.civ., precum și față de actele și lucrările dosarului, curtea constată că prezentul apel nu este întemeiat, Tribunalul A. pronunțând o hotărâre temeinică și legală, pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia și pe care instanța de apel și le însușește în întregime.
Ca aspect prioritar, curtea reține că, în ceea ce privește excepția caracterului subsidiar al acțiunii în constatare, raportat la cea în realizare, respectiv inadmisibilitatea acțiunii, aceste aspecte au fost tranșate prin sentința pronunțată de Tribunalul A., iar hotărârea nu a fost atacată cu privire la soluția dată acestor excepții. D. reclamanta a promovat cale de atac împotriva sentinței date în cauză, fără a critica hotărârea cu privire la soluția dată celor două excepții invocate de către pârâtă, astfel că se impune a conchide că, față de prevederile art. 477 și 479 C.proc.civ. (ce prevăd limitele devoluțiunii în calea de atac), curtea nu este legal învestită cu aceste aspecte, urmând a fi înlăturate pentru aceste motive apărările pârâtei, invocate doar pe calea întâmpinării depuse la apelul promovat de partea adversă.
Curtea mai reține că reclamanta, pe calea concluziilor scrise depuse după închiderea dezbaterilor în cauză, în termenul de amânare a pronunțării, cu încălcarea contradictorialității ce trebuie să guverneze procesul civil, conform art. 14 C.proc.civ., a invocat excepția necompetenței materiale a Secției I civile a Tribunalului în soluționarea pricinii, excepție pe care a apreciat-o a fi de ordine publică.
Cu privire la acest aspect, având în vedere că nu a fost invocat prin apelul declarat, față de prevederile acelorași art. 477 și 479 C.proc.civ., de dispozițiile art. 14 aliniat ultim C.proc.civ. (ce interzic expres fundamentarea hotărârii pe aspecte ce nu au fost supuse dezbaterii contradictorii), de art. 131 și art. 132 alin. 2 C.proc.civ. (ce permit invocarea necompetenței primei instanțe în calea de atac a apelului doar în situația în care se atacă expres încheierea pronunțată în condițiile art. 131 alin. 1 și art. 132 alin. 1 C.proc.civ.), curtea constată, pe de o parte, că nu poate proceda la analizarea acestei apărări, fără a încălca dreptul intimatei la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, că excepția nu a fost invocată în termenele și forma cerute imperativ de legea procesual civilă.
În ceea ce privește criticile aduse sentinței atacate prin cererea de apel formulată în cauză, acestea privesc modul de soluționare a excepției puterii lucrului judecat.
Cu privire la acest aspect, curtea reține că tribunalul a identificat corect obiectul proceselor purtate între părți de-a lungul timpului, constatând în mod just că, deși nu suntem în prezența autorității de lucru judecat (nefiind îndeplinită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză), suntem în ipoteza puterii lucrului tranșat irevocabil, ceea ce presupune că starea de fapt și de drept ce au primit o dezlegare din partea instanțelor de judecată investite într-un proces anterior nu pot fi repuse în discuție.
Astfel, prin hotărârea irevocabilă despre care s-a făcut vorbire (decizia civilă nr. 95/. a Curții de Apel Timișoara dată în dosar nr. 935/. reținut că, prin Ordinul nr. 5591/1990 emis de Prefectura jud. A., au fost retrase Direcției comerciale a jud. A. investițiile pentru spațiile comerciale de la parterul unor blocuri de locuințe, inclusiv cele din A., Piața Spitalului, . I.J.G.C.L. A. (devenită ulterior RALL A.); că Prefectura jud. A. a întărit dreptul RALL asupra acestor spații prin decizia nr. 84/13.03.1992, în baza căruia RALL A. a încheiat cu ., contractul de asociere nr. 5410/06.08.1992, privind execuția lucrărilor la spațiul comercial în discuție; că CF nr._ A. releva la acel moment o cotă de 92,92% de proprietate a RALL A. și o cotă de 7,08% pentru ., prin construire; că, s-a înlăturat în mod expres de către Curtea de Apel Timișoara argumentul reclamantei privitor la dobândirea dreptului de proprietate, prin predarea spațiului, pe bază de protocol, la momentul desprinderii sale din fosta ICSMMC A., ca urmare a aplicări Legii nr. 15/1990, întrucât la momentul întocmirii actului adițional din 09.06.1992 la procesul verbal de predare a patrimoniului nr. 1281/28.02.1991 [încheiat de . ICSMMC A.) și reclamantă], spațiul comercial în litigiu reprezenta deja o investiție ce fusese retrasă de Prefectura jud. A. și transmisă RALL A.; că eventuala contribuție a ICSMMC A. la investițiile pentru spațiul în litigiu i-ar putea conferi recurentei (reclamanta din prezentul proces) doar un drept de creanță, iar nu unul de proprietate.
Ca atare, deși se verifică susținerile apelantei privind obiectul diferit al celor două procese, Curtea constată că este corectă reținerea de către tribunal a puterii lucrului judecat irevocabil, ce privește dreptul de proprietate aparținând intimatei, reclamantei din prezentul proces fiindu-i recunoscut doar un drept de creanță, deși a invocat în apărare dreptul său de proprietate, justificat de același acte pe încearcă a le valorifica și în prezentul proces (Protocol de predare – primire a spațiilor și Ordinul Prefectului).
Aceste acte au fost analizate, sub aspectul conținutului și efectelor produse în patrimoniul reclamantei, în procesul anterior, iar statuările instanței de judecată investite cu soluționarea proceselor anterioare dintre părți se impun cu forță obligatorie în prezentul proces, în baza prezumției absolute, irefragabile, conform căreia o hotărâre judecătorească irevocabilă reflectă adevărul, neputând fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească, care să constate în sensul cerut de reclamantă.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar cu poziția procesuală inversată, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces, acesta fiind, de altfel, un aspect important al dreptului de acces la justiție reglementat de art. 6 din CEDO și consacrat în jurisprudența curții europene de contencios al drepturilor omului.
O hotărâre irevocabilă nu poate fi criticată decât prin căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, neputând fi contrazisă, așa cum s-a arătat, printr-o altă hotărâre care să se pronunțe asupra aspectului deja judecat.
În cauza A. contra României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a arătat că instanțele trebuie să țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, și să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură, ba mai mult, în funcție de particularitățile cauzei, trebuie să analizeze și posibilitatea ca, în anumite situații, constătarile din hotărârile judecătorești să poată fi opuse chiar și terților.
Curtea constată că, în jurisprudența CEDO, se reține în mod constant că autorităților judiciare nu le este permis ca, prin acțiunile sau inacțiunile lor, să impiedice realizarea scopului unei hotărâri judecătorești irevocabile, scop care poate rezulta nu doar din dispozitiv, ci și din motivare, decât în cazurile în care există o imposibilitate obiectivă de executare, temeinic justificată de către autoritatea care invocă imposibilitatea de executare (de exemplu cauza Nitescu contra Romaniei).
În speță, contrar afirmațiilor apelantei, deși nu există tripla identitate cerută de art. 431 C. proc. civ., sub aspectul obiectului celor două procese, se impune a conchide că există identitate de chestiune litigioasă, astfel cum această sintagmă a fost conturată de doctrina juridică și jurisprudență, respectiv ceea ce a făcut obiectul dezbaterilor contradictorii în fața instanței, și ceea ce, în cele din urmă instanța a decis. Din cuprinsul hotărârilor judecătorești depuse de părți la dosar rezultă că instanțele de judecată investite cu soluționarea proceselor anterioare dintre părți s-au pronunțat cu privire la chestiunea dedusă judecății în prezentul proces, respectiv existența sau inexistența dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor revendicate în cauză, astfel că această problemă nu mai poate fi repusă în discuție fără a se aduce atingere puterii lucrului judecat, ceea ce nu se poate accepta, pentru considerentele deja expuse.
Așa cum s-a arătat mai sus, puterea de lucru judecat a hotărârii prin care s-a stabilit că dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate în litigiu aparține pârâtei din prezentul proces, iar reclamantei i se recunoaște un drept de creanță în legătură cu acestea, nu poate fi înlăturată pe calea unei noi acțiuni în justiție în revendicare, ci, eventual, prin intermediul căilor de atac ordinare și extraordinare prevăzute de Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește dreptul reclamantei de creanță cu privire la lucrările efectuate la imobilul în litigiu, Curtea reține că încasarea ori nu a sumelor stabilite cu acest titlu prin hotărârile judecătorești enumerate anterior, nu prezintă relevanță în soluționarea prezentei pricini, atâta timp cât, în acele procese s-a statuat irevocabil că dreptul de proprietate asupra imobilelor în discuție revine pârâtei din prezentul proces.
Cu privire la pretinsa contradictorialitate a susținerilor primei instanțe, instanța de apel constată că această critică adusă sentinței atacate nu se verifică. Din conținutul hotărârii atacate rezultă că tribunalul s-a preocupat de analizarea tuturor probelor administrate în cauză, care au fost corect interpretate prin coroborare, fiind înlăturate motivat probele ce nu sunt susținute de alte mijloace de probă. Au fost analizate și argumentele de fapt și de drept invocate de către părți în susținerea poziției lor procesuale, considerentele sentinței expunând de o manieră coerentă motivele ce au fundamentat soluția.
Criticile apelantei privind neanalizarea probelor administrate în prezentul proces, pe lângă faptul că nu se verifică în speță, nu pot conduce la concluzia necesității anulării hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, știut fiind că, odată tranșat irevocabil un aspect de natura dreptului de proprietate invocat în speță, acesta nu poate fi repus în discuție într-un alt proces, pe motiv că s-au găsit probe suplimentare, întrucât toate probele trebuie administrate în primul proces, iar reformarea soluției date în cel dosar nu poate fi dispusă decât în căile de atac ordinare sau extraordinare prevăzute de lege.
Față de considerentele ce au fundamentat soluția cu privire la acțiunea în revendicare a reclamantei, curtea reține că a fost just soluționată și cererea de rectificare a cărții funciare, motivat de lipsa calității procesuale active, în condițiile în care reclamanta nu a probat existența vreunui drept de proprietate apt a fi înscris în CF.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sentința atacată este rezultatul corectei interpretări și aplicări a legii la cauza dedusă judecății, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ., va respinge, ca nefondat, prezentul apel.
În baza art. 453 și următoarele C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în apel, reclamantei, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimatei, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta . sediul în A., ./2, ., înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI RO_, împotriva sentinței civile nr. 395/09.06.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . sediul în A., Calea I. M. FN, jud. A., înmatriculată la ORC sub nr. J_, CUI RO_.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. C. C. R. I. P.
Red. C.R./18.02.2016-
Tehnored. I.P. 4 ex./19.02.2016/2com.
Prima instanță: Tribunalul A., jud. M. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 30/2016. Curtea de Apel... | Anulare act. Decizia nr. 53/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
