Revendicare imobiliară. Decizia nr. 188/2016. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2016 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-05-2016 în dosarul nr. 188/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:007._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 188
Ședința publică din 17 mai 2016
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta C. C., prin mandatar C. P. împotriva deciziei civile nr. 1411/A/10.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2015, în contradictoriu cu pârâții intimați P. orașului Sebiș, C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sebiș, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A. și O. G. F., având ca obiect revendicare imobil.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru reclamanta recurentă C. C., mandatar C. P., asistat de av. C. P. F., pentru pârâții intimați P. orașului Sebiș și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sebiș, av. B. C. Fibia și pârâtul intimat O. G. F., asistat de av. P. M., lipsă pârâta intimată C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reprezentanta pârâtului intimat O. G. F., av. P. M., a depus la dosar dovada achitării onorariului avocațial.
Instanța, pune în discuție excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, în raport de dispozițiile art. 483 alin. 2, coroborat cu art. 94 alin. 1 lit. j și k Cod pr. civ., sub care aspect acordă cuvântul.
Reprezentantul reclamantei recurente arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată, însă, în ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, arată că este admisibilă calea de atac a recursului.
Reprezentanta pârâților intimați P. orașului Sebiș și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sebiș, av. B. C. Fibia, a solicitat admiterea excepției, și, pe cale de consecință, respingerea ca inadmisibil a recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat O. G. F., asistat de av. P. M., a solicitat admiterea excepției, și, pe cale de consecință, respingerea ca inadmisibil a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
P. decizia civilă nr. 1411 din 10.12.2015 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis apelul declarat de pârâtul O. G. F. împotriva sentinței civile nr. 349 din 11.09.2014 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Gurahonț, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta C. C. prin mandatar C. P. și față de pârâtul O. G. F..
A obligat reclamanta să plătească pârâtului O. G. F. suma de 1.300 lei cheltuieli de judecată în primă instanță; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate, și a obligat intimata C. C. să plătească apelantului suma de 3862 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. C., prin mandatar C. P., care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei civile atacate în sensul respingerii apelului declarat de intimatul O. G. F..
În motivare a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărării reclamantei intimate pe dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 – dispoziții legale ce impuneau constatarea că terenul înscris în titlul de proprietate pe numele pârâtului intimat nu putea include și suprafața de 100 mp ce constituie obiectul prezentului litigiu.
A susținut de asemenea, că instanța de apel nu a reținut dispozițiile art. 877-878 coroborate cu cele ale art. 885 și 893 cod civil ignorând faptul că dreptul său de proprietate a fost radiat din CF.
P. întâmpinare, C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sebiș, a invocat excepția inadmisibilității și nelegalității recursului raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod pr. civ. și art. 489 alin. 2 Cod pr. civ.
Examinând decizia civilă atacată în raport de excepția inadmisibilității invocată, prioritară față de cea de a doua excepție, de dispozițiile art. 245, 248 Cod pr. civ., ale art. 483 (2) Cod pr. civ. coroborate cu ale art. 94 lit. k Cod pr. civ., Curtea constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, obiectul principal al cauzei ce vizează revendicarea unei suprafețe de 100 mp este în raport de dispozițiile art. 94 (1) Cod pr. civ. lit. k evaluabil în bani, valoarea acestuia situându-se sub limita prevăzută de art. 483 (2) Cod pr. civ., care prevede că: „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) – j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv”.
Față de considerentele arătate și de dispozițiile art. 483 – 493 Cod pr. civ., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta C. C., prin mandatar C. P. împotriva deciziei civile nr. 1411/A/10.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2015.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta C. C., prin mandatar C. P., CNP_, domiciliat în A., ./B/1, Jud. A., reprezentată prin av. C. P. F., A., nr. 87, jud. A. împotriva deciziei civile nr. 1411/A/10.12.2015 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ /2015, în contradictoriu cu pârâții intimați P. orașului Sebiș și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Sebiș, cu sediul în Sebiș, P-ța Tineretului nr. 1, jud. A., C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor A., cu sediul în A., ., jud. A. și O. G. F., domiciliat în ., jud. A..
Obligă pe reclamanta recurentă să plătească intimatului O. G. F. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17.05.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER
I. P.
Red.M.L./26.05.2016
Tehnored. I.P. 8 ex./26.05.2016/ 8 . de apel: Tribunalul A., jud. S. C. Ș.
Prima instanță: Judecătoria Gurahonț, jud. T. G.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1463/2012. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 631/2013. Curtea de... → |
|---|








