Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 631/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 631/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 631
Ședința publică 23 aprilie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta M. E. împotriva sentinței civile nr. 2124/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. - Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de MINSITERUL FINANȚELOR P. prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚEOR P. C.-S., având ca obiect Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
M. Public a fost reprezentat de către d-na procuror I. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului și menținerea soluției pronunțată de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, invocând totodată decizia nr. 6/2013, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., prin care s-au stabilit condițiile în care pot fi acordate despăgubiri materiale.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului constată că:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /23.05.2012 reclamanta M. E. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S. solicitând să se constate că se încadrează în dispozițiile art. 3 alin.1 sau art. 4 alin.2, raportat la art. 5 alin.1 lit. b din Legea 221/2009 și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 Euro reprezentând daune materiale.
În fapt, reclamanta a arătat că între anii 1951-1955, prin măsura administrativă cu caracter politic materializată prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, întreaga sa familie formată din părinții S. Pau-tatăl, decedat, mama S. S.-decedată și sora reclamantei S. L.-decedată, împreună cu reclamanta au fost deportați în Câmpia Bărăganului în localitatea P., unde au locuit o perioadă de 5 ani. Întreaga avere formată din casa nr. 291 din satul Mercina, jud. C.-S., compusă din 3 camere, o bucătărie, un coridor și anexe, un grajd, o cocină, un pătul, o magazie, toate anexele construite din dulapi groși de fag, tot mobilierul aferent în casă precum și terenuri agricole proprietatea familiei, au fost confiscate de autoritățile comuniste care i-au deportat și care conduceau în acel moment țara. La întoarcerea din B. au găsit casa ocupată de GAS, fiind folosită ca staul pentru oi, distrugerile fiind majore, neputând să o renoveze în întregime având în vedere și lipsa banilor. Din terenul pe care l-a deținut familia sa în suprafață de 16,61 ha în extravilanul și intravilanul satului Mercina, nu au mai recuperat niciodată nimic. Având în vedere dispozițiile art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009, a solicitat atât în nume propriu cât și în calitate de moștenitor de gradul 1, respectiv fiică, să fie despăgubită cu echivalentul valorii tuturor bunurilor confiscate, bunuri deținute de către familia reclamantei la momentul deportării precum și cu echivalentul producției agricole pe perioada 28.06.1951 și până în anul 1989. A mai solicitat prețul folosinței abuzive al casei cu nr. 291 din Mercina în cei 5 ani de deportare și al deteriorărilor ei ireversibile; prețul terenurilor în suprafață de 16,61 ha, terenuri care nu au mai fost recuperate în proprietate; contravaloarea culturilor agricole din anul 1951 până în anul 1989.
Reclamanta a învederat primei instanțe, prin acțiunea formulată că legea nu distinge dacă bunurile a căror reparație materială o solicită, fac sau nu obiectul legilor reparatorii anterioare, ci după cum bunurile confiscate au fost sau nu restituite în natură sau echivalent.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3 alin.1 sau art. 4 alin.2, raportat la art. 5 alin.1 lit. b din Legea 221/2009.
P. sentința civilă nr. 2124 din 12.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta M. E., împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor P. C.-S..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că în cauză reclamanta M. E. a depus la dosar, extras din „situația clădirilor și a dependințelor, proprietatea familiilor dislocate din satul Mercina” (fila 11 dosar de fond) din care rezultă că antecesorul său S. Pau a avut, în momentul strămutării, o casă în satul Mercina, nr. 291 compusă din 3 camere, o bucătărie, un coridor, cu dependințe, precum și 16,61 ha teren arabil din care 14,02 ha teren arabil (fila 12 dosar de fond).
Prima instanță, având în vedere afirmațiile reclamatei făcute în acțiunea introductivă, a constatat că această casă a revenit în folosința familiei sale, după întoarcerea lor din B..
De asemenea, s-a observat că nu a fost depus în cauză un înscris care să poată constitui un început de dovadă scrisă, care putea fi completat, eventual, cu proba testimonială din care să rezulte bunurile mobile pe care reclamanta susține că le-a avut familia sa.
Tribunalul a reținut dispozițiile art. 5 alin.1 lit. b din Legea nr. 221/2009 care prevăd acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative (cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu fi fost acordate despăgubiri prin echivalent în baza Legii 10/2001 sau ale Legii 247/2005).
În ce privește terenurile în suprafață de 16,61 ha, prima instanță a apreciat că reclamanta a avut posibilitatea de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestora în temeiul uneia din legile de fond funciar (începând cu Legea 18/1991 și sfârșind cu Legea nr. 247/2005).
Împotriva sentinței civile nr.2124/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. a declarat recurs reclamanta M. E., care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivare arată că instanța a omis să se pronunțe pe primul capăt de cerere privitor la calitatea sa de deportată, conform art. 3 alin. 1 sau art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 și nu a soluționat petitul privind caracterul politic al măsurii administrative aplicată de statul comunist.
P. aceeași sentință s-a respins și capătul doi al acțiunii introductive, în ceea ce privește acordarea de daune materiale.
Prima instanță a considerat, în mod netemeinic și nelegal, că potrivit art. 1169 C.civ., petenta nu a făcut dovada cererilor sale, în fața instanței de judecată, referindu-se doar la alienatul 1 al acestui articol și pierzând din vedere faptul că, pentru a face dovada în mod cuprinzător, petentei ar fi trebuit să i se acorde șansa audierii de martori și să i se ia în considerare inclusiv prezumțiile ridicate, respectiv să i se încuviințeze administrarea de probe, conform alin. 2 al articolului mai sus indicat.
Se pierde din vedere că totuși la dosarul cauzei un astfel de înscris, autentificat la un notar public, respectiv declarația numitei M. M., poate fi privită ca și înscris sub semnătură privată ce confirmă existența nenumăratelor bunuri mobile dispărute din gospodăria reclamantei, odată cu preluarea imobilului de către comuniști, aspect de natură să impună audierea unor noi martori pentru a confirma acest fapt în condiții procedurale.
Reclamanta conchide că sentința pronunțată în cauză este astfel, atât netemeinică cât și dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C.proc.civ.).
Examinând sentința civilă atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile art. 299 și următoarele C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurii administrative a deportării reclamantei – Curtea constată că măsura deportării acesteia în B., în baza Deciziei M.A.A. nr. 200/1951– constituie măsură administrativă cu caracter politic, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 221/2009 – nefiind necesară constatarea caracterului politic al acestei măsuri.
Nici critica privind neacordarea despăgubirilor materiale – nu este întemeiată.
În mod corect a reținut tribunalul că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale, respectiv existența bunurilor mobile solicitate prin acțiune nu a fost dovedită.
În lipsa unor înscrisuri - respectiv a unui început de dovadă scrisă – declarațiile extrajudiciare autentificate ale martorilor, depuse la dosar, nu fac dovada pretențiilor acesteia.
De altfel, faptele relatate de martori (prin declarațiile extrajudiciare) nu se corelează cu celelalte mijloace de probă din dosar.
Mai mult, prin decizia nr. 6 din 15.04.2013 (R.I.L.) din dosar nr. 3/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”.
Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge recursul declarat de reclamanta M. E. împotriva sentinței civile nr. 2124 din 12.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de reclamanta M. E. împotriva sentinței civile nr. 2124 din 12.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. R. M. L.
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. M.L./24.04.2013
Tehnored. O.I. 2 ex./26.04.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S., jud. L. M. R.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 188/2016. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 63/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
