Acţiune în constatare. Decizia nr. 1463/2012. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1463/2012 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 1463/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1463
Ședința publică din 29 mai 2012
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
JUDECĂTOR:C. R.
GREFIER: I. P.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 147/13.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții G. L. G., G. I. I., G. N., C. P., Z. E. și S. român prin C. L. Săcălaz, având ca obiect acțiune în constatare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.05.2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
P. decizia civilă nr. 147/13.02.2012, Tribunalul T. – Secția I Civilă, a respins apelul declarat de reclamanta M. M. împotriva sentinței civile nr._/2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civila nr._/25.09.2008, Judecatoria Timisoara a respins cererea formulata, precizata si completata de reclamanta M. M., contradictoriu cu paratii G. L. G., G. I. I., G. N., C. P. si S. R. prin C. L. al Comunei Săcălaz prin care se solicita a se constata ca in mod gresit a fost intabulat in cartea funciara 3634 Beregsaul M. dreptul de proprietate „in cote” al paratilor asupra intregului imobil, a se rectifica aceasta carte funciara in sensul ca imobilul este compus din teren in suprafata de 1338 mp in proprietatea lui Gârlisteanu A. si teren in suprafata de 1338 mp ai caror coproprietari sunt G. L. Geza ( in cota de 1/8), G. I. I. – in cota de 1/8, C. P. – in cota de 1/8 si G. I. I. si sotia R. in cota de 5/8; a se constata ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafetei de 1338 mp al carui proprietar tabular a fost Gârlisteanu A., a se dispune intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei asupra suprafetei de 1338 mp, iar asupra celeilalte suprafete de 1338 mp, G. L. Geza Geza ( in cota de 1/8), G. I. I. – in cota de 1/8, C. P. – in cota de 1/8 si G. I. I. si sotia R. in cota de 5/8, a se înscrie dreptul de uzufruct viager a cotei de 5/8 din terenul ai cărui coproprietari sunt G. I. I. si soția R. in favoarea lui G. N., cerere ulterior precizata in sensul de a se rectifica aceasta carte funciara si a fi modificata suprafață de teren înscrisă conform raportului de expertiza efectuat de expertul A..
P. aceeași hotărâre a fost respinsa cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenientul P. C., prin care solicita a se constata ca intervenientul a dobândit cu titlul de uzucapiune cota de ½ parte din imobilul înscris in CF 3634 Beregsaul M., nr.top 353, constând in curte si gradina de 2686 mp, înscrisa in proprietatea numitei Iancovici A., căsătorită Gârlesteanu si intabularea dreptului de proprietate in cartea funciara.
Pentru a hotărî astfel, judecatoria a retinut ca din extrasul C.F nr.3634 Beregsaul M. rezulta ca asupra imobilului de sub nr. cadastral 353, compus din curte si gradina in suprafața de 2.676 mp, sunt coproprietari numiții Iancovici A., G. L. G., G. I. I., C. P., G. I. I. si soția acestuia G. R..
P. sentința civila nr.4498/1971 pronuntață in dosar nr.2058/1971, Judecătoria Timișoara a reținut cu putere de lucru judecat ca numita Zarie E. are calitate de succesoare a defunctei Garlesteanu A. (născuta Iancovici).
Conform extrasului din registrul de deces pentru uz oficial nr. 1933/08.05.2007 eliberat de Primăria S., numita Garlesteanu A. a decedat la data de 07.02.1922.
Din declarația martorei C. S. prima instanța a reținut ca terenul in litigiu, este folosit de reclamanta iar cealaltă jumătate este folosită de parații G., că reclamanta si familia sa folosește acest teren de aproximativ 50 de ani si ca intre cele doua suprafețe de teren nu exista un gard, dar limita despărțitoare se poate vedea cu ușurință; ca nimeni nu a revendicat acest teren si ca reclamanta este cunoscuta in . teren.
Din declarația martorei B. E. instanța de fond a reținut ca parații ar fi cumpărat o suprafața de teren de 1350-1400 mp aprox., iar reclamanta si familia sa folosește gradina de lângă parați de aproximativ 60 de ani, aceasta gradina fiind delimitata înspre . parte, dar înspre parați nu, deoarece gardul s-a rupt. Martora a mai menționat ca in toți acești ani nu a venit nimeni sa revendice aceasta gradina, iar in . ca respectiva gradina aparține reclamantei, ca terenul in litigiu este un întreg, ca exista doua suprafețe de teren alăturate, fiecare având suprafața de 1350-1400 mp, aproximativ, una fiind folosita de familia reclamantei si cealaltă de parați.
Din raportul de expertiza întocmit in cauza de expert ing. A. C. instanța de fond a reținut ca imobilul in litigiu este situat la . M., pe partea dreapta a drumului si ca acesta este bine delimitat de imobilele învecinate, suprafața reala a imobilului este de 2610 mp, mai mica cu 66 mp decât suprafața tabulara înscrisa in C.F 3634 Beregsau M.. S-a reținut ca pe terenul aferent parcelei cu nr. cadastral 353 erau edificate o casa si o anexa, imobilul fiind bine delimitat de proprietățile învecinate, fiind împrejmuit pe toate laturile cu gard din plasa de sarma, imobilul prezentându-se ca un singur corp funciar, intre terenul uzucapat de reclamanta si terenul moștenit de parați neexistând delimitare.
Expertul a propus pentru rezolvarea situației juridice a terenului, înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra ½ parte din imobilul din C.F nr. 3634 Beregsau M. cu titlu de uzucapiune, dezmembrarea parcelei cu nr. cadastral 353 si ieșirea din indiviziune conform cotelor de proprietate deținute de către părți, după ieșirea din indiviziune, menținându-se sarcinile înscrise in C.F nr.3634 Beregsău M..
Prima instanța a mai reținut ca reclamanta urmărește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra cotei de ½ parte dintr-un imobil, care potrivit raportului de expertiza întocmit in cauza, formează un singur corp funciar, iar martorii audiați in cauza au apreciat ca reclamanta si familia ei ar fi folosit timp de aproximativ 60 de ani, jumătate din imobilul in litigiu.
Instanța de fond a reținut, de asemenea că imobilul, potrivit raportului de expertiza, nu este delimitat in doua loturi, ca suprafața de teren pretinsa a fi uzucapata de către reclamanta nu este delimitata de cea a paraților si ca martorii audiați în cauza nu pot preciza ce suprafața a fost folosita de reclamanta, aprecierea acestora ca ar fi chiar jumătate fiind subiectiva.
Astfel, in lipsa unei delimitări clare a suprafeței pretinse a fi folosita de către reclamanta, instanța nu a putut retine o suprafața la aprecierea reclamantei.
Observând ca expertul A. C. nu a stabilit ca dreptul de proprietate al paraților asupra întregului imobil ar fi fost greșit intabulat si a efectuat dezmembrarea parcelei după constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de ½ din imobil prin uzucapiune, prima instanța a reținut ca nu se poate uzucapa o cota ideala dintr-un imobil, in condițiile in care suprafața de imobil pretins a fi folosita nu are o suprafața clar delimitata.
S-s reținut, de asemenea, ca reclamanta nu a făcut dovada calității procesual pasive a Statului R., respectiv calitatea acestuia de moștenitor al succesiunii vacante al defunctei Zarie S. si nici nu a solicitat constatarea acestei calități, astfel ca acesta nu are calitate procesuala de succesor al respectivei defuncte.
F. de cele arătate mai sus, instanța de fond a apreciat ca prescripția achizitivă este guvernată de legea în vigoare la data la care a început posesia, si ca, pentru posesia imobilelor situate în regiunile de carte funciara, începută sub imperiul Decretului-Lege nr.115/1938, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret chiar si după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996.
F. de cele arătate mai sus, considerând că in speța nu sunt îndeplinite prevederile art. 27 si 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938, si nici prev.art.1846 si urm. Cod civil, judecătoria a respins acțiunea formulata, precizata si completata de către reclamanta, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei in litigiu, si pe cale de consecința, si capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare.
In ceea ce privește cererea de intervenție in nume propriu, prima instanța a reținut ca in anul 1969 intervenientul a încheiat cu numiții Zarie P. si E., in prezent decedați, contractul de întreținere autentificat sub nr. 3532/04.04.1969 la fostul notariat de Stat al județului T., prin care a dobândit, cu titlu de întreținere,imobilele înscrise in C.F nr.2197 Beregsaul M., nr. top. 3208/261, constând in casa cu nr. 261/b cu anexe si 400/1437 mp teren, precum si in C.F nr. 551 Beregsaul M., nr. top.3207/261, constând in casa cu nr.261, anexe si 400/1442 mp teren.
Potrivit certificatului de deces depus la fila 86 din dosar, numita Zarie E. a decedat la data de 23.12.1992.
Instanța de fond a reținut ca intervenientul urmărește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra cotei de ½ parte dintr-un imobil, care potrivit raportului de expertiza întocmit in cauza, formează un singur corp funciar si ca imobilul, potrivit raportului de expertiza, nu este delimitat in doua loturi, ca suprafata de teren pretinsa a fi uzucapata de către intervenient nu este delimitata de cea a paraților si martora Zarie S. nu a putut preciza cine a folosit respectiva gradina.
Observând ca intervenientul nu a făcut dovada posesiei asupra terenului in litigiu, nefiind astfel întrunite prev.art.1846 si urm.Cod civil, cererea acestuia privind uzucapiunea a fost respinsa.
Pe cale de consecința, prima instanța a respins si cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Contra acestei sentințe, în termen legal, a declanșat calea de atac a recursului (recalificată în apel) reclamanta M. M., solicitând instanței, in principal, casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Timișoara, iar in subsidiar, modificarea in parte a sentinței apelate, in sensul admiterii acțiunii.
In susținerea căii de atac, apelanta a arătat ca in speța sunt incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct.5 C.p.c., motive care atrag casarea sentinței atacate, potrivit dispozițiilor art.312 al.3 C.p.c., raportat la reținerea instanței potrivit căreia nu ar fi făcut dovada calității procesuale pasive a Statului R., respectiv calitatea de moștenitor vacant al defunctei Z. S., motiv pentru care instanța a considerat ca acesta nu are calitate procesuala pasiva.
S-a mai arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. nu a fost pusa in discuția parților, încălcându-se astfel formele de procedura, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 al.2 C.p.c., mai mult instanța a soluționat cauza atât pe cale de excepție cat si pe fond, in ciuda prevederilor art.137 C.p.c.
Recurenta considera ca in cauza se impune casarea sentinței si in temeiul prevederilor art.312 al.3 teza 4 C.p.c., întrucât modificarea hotărârii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi.
Argumentarea soluției de respingere a cererii prin, faptul ca „ imobilul, potrivit raportului de expertiza, nu este delimitat in doua loturi, ca suprafața de teren pretinsa a fi uzucapata de către reclamanta nu este delimitata de cea a paraților si ca martorii audiați in cauza nu pot preciza ce suprafața a fost folosita de reclamanta”, este eronata si bazata pe o apreciere greșită a probelor administrate in cauza, întrucât, prin administrarea unor probe noi acest aspect, al modalității in care este posedata fiecare suprafața de teren, va putea fi demonstrat in mod indubitabil, atât prin audierea unor noi martori cat si prin efectuarea unui supliment de expertiza sau cercetarea la fata locului.
In ceea ce privește solicitarea privind modificarea sentinței atacate, recurenta invoca dispozițiile prevăzute de art.304 pct.8 C.p.c., arătând ca instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecații. Astfel, domnia sa a solicitat instanței a constata ca a dobândit, prin uzucapiune, o suprafața de 1338 mp (ulterior precizându-si cererea in ce privește suprafața de teren ca fiind 1305 mp), instanța reținând ca reclamanta sa ar urmări dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ parte dintr-un imobil.
Mai arata recurenta ca hotărârea este lipsita de temei legal si a fost data cu încălcarea legii, potrivit art.304 pct.9 C.p.c., instanța apreciind in mod eronat dispozițiile celor doua martore .
Instanța a ignorat complet sentința civila nr.4498/1971 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr.2058/1971 in care se retine ca parații G. au dobândit imobilul in suprafața de 1338 mp, echivalentul a jumătate din gradina, suprafața pe care aceștia au luat-o in posesie încă de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din chiar dispozitivul acestei sentințe care îndreptățește parații a-si intabula dreptul de proprietate asupra suprafeței de ½ din teren, respectiv echivalentul a 1338 mp si nu o cota de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului, coroborat cu faptul ca încă de la constituirea dreptului lor si pana in prezent aceștia si-au exercitat dreptul de proprietate exclusiva asupra acelei suprafețe de teren, considera apelanta ca obiectul dreptului lor de proprietate îl constituie suprafața de teren de 1338 mp, neaflându-se in situația unui drept de proprietate . aceleiași sentințe, a formulat apel si intervenientul P. C. solicitând schimbarea in parte a sentinței atacate, in sensul admiterii cererii de interventie, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea apelului, intervenientul a arătat o cota de ½ parte din imobilul in litigiu a apartinut numitei Iancovici A. casatorita Garlesteanu, decedata in anul 1922, la succesiunea defunctei având vocatie succesorala numita Raina E. casatorita Zarie, care a decedat in anul 1992.
In anul 1969 a încheiat cu numiții Zarie P. si sotia Zarie E. (nascuta Raina) contractul de întreținere autentificat sub nr. 3532/04.04.1969 la fostul Notariat de Stat al județului T.. In baza acestui contract, a dobândit cu titlu de întreținere imobilele înscrise in C.F nr. 2197 Beregsaul M., nr. top. 3208/261, constând in casa cu nr. 261/b cu anexe si 400/1437 mp teren, precum si in C.F nr. 551 Beregsaul M., nr. top. 3207/261, constând in casa cu nr. 261, anexe si 400/1442 mp teren.
Precizează apelantul ca soții Zarie i-au transmis toate imobilele pe care le-au deținut, imobile pe care le-a posedat sub nume de proprietar incepand din anul 1969, posedând inclusiv partea care ii revine defunctei Zarie E. din imobilul in litigiu.
Apelantul-intervenient a precizat că cererea de intervenitie a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art.28 al.1 din Decretul-Lege nr.115/1938, imprejurare pe care judecatoria nu a observat-o, invocând totodata si decizia 86/2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In drept, intervenientul si-a intemeiat apelul pe dispozitiile art.296 C.p.c.
P. decizia civilă nr.460/A/15.05.2009 dată de Tribunalul T. în dosar nr._ s-au respins ambele apeluri declanșate în cauză.
Această decizie a fost casată de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr.803/R/7.10.2009, apreciindu-se că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei cu privire la uzucapiune.
În rejudecare, dosarul s-a înregistrat sub nr. 5111.3/_ iar prin decizia civilă nr. 578 din 2 septembrie 2010 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins apelurile declarate de apelanta-reclamanta M. M., si de apelantul-intervenient P. C..
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, printre condițiile de admisibilitate ale uzucapiunii se numără și aceea ca imobilul-teren în discuție să fi fost în circuitul civil, în perioada de referință pentru a putea face obiectul uzucapiunii. Or, raportat la proba testimonială administrată, și care plasează în timp începutul pretinsei posesii a reclamantei în anii 1950, coroborată cu contractul de întreținere depus în probațiune la dosar de către intervenientul-apelant P. C., s-a concluzionat că întreaga zonă - Beregsăul M. a fost cooperativizată, inclusiv terenurile intravilane(aspect confirmat, de altfel și de martora Z. Estela – fila 180). Știut fiind și că, anterior anului 1990, CAP nu avea nevoie de un titlu și nici de înscrierea proprietății în cartea funciară, terenurile devenind proprietate cooperatistă prin efectul legii și în temeiul Statutului Cooperativei Agricole de Producție aprobat prin Decretul nr.346/1977(publicat în B. OF. nr.105/4.10.1977) și modificat ulterior prin Decretul nr. 93/1983 (publicat în B. OF. nr.18/28.03.1983) potrivit căruia, în proprietatea țăranilor cooperatori rămânea numai „ casa de locuit și construcțiile gospodărești anexe, terenul pe care se află acestea și curtea, a căror suprafață totală nu poate depăși 250 m p.”(art. 5 din Statut). Rezultă așadar că terenul intravilan ce excedea suprafeței de 250 m. p. aparținea CAP, putând fi atribuit eventual ca lot în folosință până la suprafața maximă de 15 ari (art. 4 din Statut). Ca urmare această categorie de bunuri imobile aveau a se supune exigențelor art. 1844 din codul civil care, spunând că „ Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată ci sunt scoase afară din comerț”, le sustrăgea sferei de aplicare a uzucapiunii, indiferent de regimul juridic al acesteia (de drept comun, sau întemeiată pe dispozițiile DL nr.115/1938).
Este adevărat că în prezent se face distincție între domeniul public și privat al statului, cel din urmă fiind supus prescripției achizitive, indiferent de titular (S. sau unitățile administrativ-teritoriale). Numai că domenialitatea a primit consacrare legală abia prin legea nr.18/1991 a fondului funciar, legea nr.69/1991 a administrației publice locale ( abrogată ulterior de legea nr.215/2001), prin Constituția României din anul 1991, și nu în ultimul rând prin Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Așa stând lucrurile, tribunalul a concluzionat că nici reclamanta -apelantă și nici intervenientul-apelant nu ar fi putut invoca dobândirea acestui mod originar de proprietate în perioada cât imobilul litigios s-a circumscris proprietății cooperatiste. Devenind astfel inutilă analizarea celorlalte condiții cumulative cerute de imperativul art. 28 apartenent DL nr.115/1938 pentru admisibilitatea demersului judiciar inițiat.
De aceea, tribunalul, în temeiul art. 296 c. pr. Civ., a respins ambele căi de atac promovate în cauză de apelanții M. M. și P. C. contra sentinței civile nr._/25.09.2008, pronunțata de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Împotriva deciziei civile nr. 578 din 2.09.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 2007 a declarat recurs reclamanta M. M. criticând hotărârea pentru nelegalitate solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate în temeiul art. 312 alin.3 Cod pr.civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate cu consecința admiterii apelului și în fond admiterea acțiuni așa cum a fost formulată.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile cuprinse in art. 304 pct. 5,7 și 9 și art. 312 Cod pr.civilă.
În motivarea recursului s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat în ceea ce privește criticile aduse hotărârii primei instanțe referitoare la soluția pronunțată la primele două capete de cerere, respectiv referitoare la constatarea faptului că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris in CF 3634 Beregsăul M. a fost în mod eronat înscris ceea ce impune rectificarea acesteia și nu s-a pronunțat nici asupra ultimului capăt de cerere referitor la uzucapiune.
Ca urmare, recurenta a susținut că se impune casarea hotărârii atacate .
Motivele de modificare a deciziei civile se referă la faptul că instanța de apel în mod greșit a stabilit că terenul în cauză nu a putut fi uzucapat pe motiv că era scos din circuitul civil, situație care în mod greșit a fost reținută deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că imobilul ar fi devenit proprietate de stat sau cooperatistă și că ar fi fost scos din circuitul civil; mai mult, proprietatea de stat și proprietatea cooperatistă nu înlătura existența proprietăți private fapt recunoscut și prin decizia în interesul legii pronunțată de ICCJ la data de 16.01.2006 .
Curtea a subliniat că lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra terenurilor cât timp exercitarea posesiei nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială .
Pe de altă parte recurenta susține că posesia asupra imobilului a fost exercitată de străbunicii soțului său care a lăsat întreg terenul fiicelor lor . În anul 1948 s-a obținut cartea de judecată prin care se stabilea că J. A. și J. T. sunt proprietarele imobilului în cauză însă această sentință nu a fost intabulată .
J. A. a vândut partea sa din imobil familiei G. iar, partea deținută de J. T. căsătorită M. a intrat în posesia străbunicului soțului reclamantei și a fiului său care s-au înscris pe rolul fiscal cu aceste teren, aspect confirmat de sentința nr.4498/1990 a Judecătoriei Timișoara. Familia G. și-a intabulat dreptul de proprietate în urma exercitării unei acțiuni în prestație tabulară.
Concluzia este aceea că terenul nu a fost preluat din posesia fostei proprietare tabulare Iancovici A. și nu a intrat în proprietatea CAP-ului .
P. decizia civilă nr.187/R/03.03.201, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara in dosar nr._, a fost admis recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 578 din 2.09.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 2007.
A fost casată decizia civilă recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și 312 Cod pr.civilă, Curtea a stabilit că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Finalitatea urmărită de reclamanta M. M. a fost aceia a rectificării C.F nr. 3634 Beregsaul M. în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților-intimați G. L. Geza (in cota de 1/8), G. I. I. – in cota de 1/8, C. P. – in cota de 1/8 si G. I. I. si soția R. in cota de 5/8 asupra terenului în suprafață de 1338 m.p. (și nu asupra întregului imobil cum din eroare s-au intabulat) și a modificării întinderii cantitative a terenului, în vederea punerii de acord a situației faptice cu cea tabulară, precum și constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, în condițiile dispozițiilor art. 28 din DL nr.115/1938, asupra terenului in suprafața de 1338 mp - aflat în proprietatea lui Gârlisteanu A..
Deși prin decizia civilă nr.803 din 7.10.2009 Curtea de Apel Timișoara a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului T. pentru ca această instanță să soluționeze, pe fond petitul având ca obiect uzucapiunea, instanța de apel nu s-a conformat deciziei de casare, conform art. 315 Cod pr.civilă și a soluționat cauza în temeiul excepției inadmisibilității a acestui capăt de cerere concluzionând că „întreaga zonă - Beregsăul M. a fost cooperativizată, inclusiv terenurile intravilane”, și că, anterior anului 1990, CAP nu avea nevoie de un titlu și nici de înscriere a proprietății în cartea funciară, terenurile devenind proprietate cooperatistă prin efectul legii și în temeiul Statutului Cooperativei Agricole de Producție aprobat prin Decretul nr.346/1977. A stabilit că reclamanta nu putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune în perioada în care imobilul în litigiu făcea parte din proprietatea cooperatistă .
Reținerile instanței de apel sunt contrazise de sentința civilă nr. 4498 din 18.08.1971, hotărâre judecătorească prin care s-a soluționat o acțiune în prestație tabulară, instanța judecătorească constatând că „reclamanții G. N. și soția G. R. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 1069 Beregsăul M. nr. top. 353 constând în casa cu nr. vechi conscripțional 353, nr. nou 406 și asupra unei jumătăți din curte și grădină echivalent cu 1338 m.p. cu titlu de vânzare „.
Această probă trebuie coroborată și de adeverința emisă de . că „terenul înscris în CF nr.3624 Beregsăul M. nr. top. 353 nu apare că ar fi fost preluat de CAP, mai mult prin întâmpinare pârâtul Primarul Comunei Săcălaz și C. L. Săcălaz în reprezentarea Statului Român au declarat că sunt de acord cu admiterea acțiunii reclamantei, că au cunoștință de situația de fapt a imobilului în litigiu reclamanta a folosit și posedat în mod continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar, timp de peste 30 de ani terenul înscris în CF 3634 Beregsăul M. nr. top. 353 fiind aceia care a achitat impozitele și taxele pentru respectivul teren.
Pentru cele ce preced, Curtea a găsit că instanța de apel a lăsat nesoluționată cererea de chemare în judecată a reclamantei situație față de care se impune, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă admiterea recursului declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 578 din 2.09.2010 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ 2007, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T..
Urmare a casării, la Tribunalul T. cauza a fost reînregistrată sub nr._ .
Analizând sentința apelata de reclamanta M. M. in raport de critica formulata si de probatoriul administrat si reținând ca apelul intervenientului P. C. împotriva sentinței civile nr._/2008 a Judecătoriei Timișoara a intrat in puterea lucrului judecat, întrucât acesta nu a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 578/A/02.09.2010 pronunțata de Secția civila a Tribunalului T. in dosarul nr._, tribunalul a constatat ca apelul reclamantei M. M. este nefondat si a fost respins ca atare întrucat este fara putinta de tagada ca premisa esentiala a prescriptiei achizitive, indiferent de durata termenului cerut de lege este constituita de exercitarea unei posesii utile asupra bunului sau dreptului care se dorește a fi uzucapat, persoana care invoca in favoarea sa prescriptia achizitiva fondându-i pretențiile pe faptul posesiei si trebuind sa probeze, in contradictoriu cu adevăratul proprietar, ca a exercitat o adevarata posesie „ ad usucapionem”.
In concluzie, daca posesia este efectiva, este exercitata pe tot timpul stabilit de lege „animo sibi habendi” si este neviciata sunt intrunite toate elementele necesare pentru a opera dobândirea proprietatii sau a oricarui drept real prin uzucapiune.
In acest context pentru un imobil detinut in indiviziune, dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de catre unul dintre coproprietari presupune dovada unei manifestari exterioare din partea acestuia, care sa demonstreze ca a inteles sa transforme posesia din . singur imobilul si manifestandu-se ca unic proprietar cu excluderea celorlalți coproprietari, care nu au savarsit acte prin care sa contestate aceasta posesie, prin excepția de la regula ca mostenitorii sunt presupusi ca stapanesc bunurile succesorale unii pentru altii, atata timp cat se gasesc in indiviziune, reclamanta tinzand insa la uzucaparea unei cote parti din imobil, ceea ce atrage incidenta in cauza a exceptiei de precaritate a posesie, art. 1853 cod civil statuand ca „ actele ce exercita sau asupra unui lucrul al altuia sub nume precar, adica in calitate de locatar, depozitar, uzufructuar etc., sau asupra unui lucru comun, in puterea destinatiei legale ale acesteia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar”.
Astfel fiind, retinand cu valoare de principiu ca nu se poate uzucapa o cota parte dintr-un bun, in baza art. 296 Cod procedura civila, tribunalul a apreciat că apelul reclamantei M. M. declarat împotriva sentinței civile nr._/2008 a Judecătoriei Timișoara apare ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M. M. solicitând casarea eu cu trimitere spre rejudecare în apel întrucât Tribunalul T. nu s-ar fi pronunțat decât asupra petitului din acțiunea sa referitor la uzucapiune nu și asupra celorlalte petite, motiv pentru care s-a prilejuit incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ.
De asemenea, se susține că în privința singurului petit analizat, menționat anterior, instanța de apel - care a confirmat soluția instanței de fond – ar fi interpretat și aplicat greșit legea atunci când s-a considerat că reclamanta, ca și coproprietară, nu poate uzucapa în condițiile în care ea a folosit în exclusivitate jumătate din teren, conform cotei sale înscrise în CF, lucru care s-ar fi putut confirma dacă instanțele ar fi analizat și celelalte petite ale acțiunii care privesc solicitarea de rectificare a situației de CF.
Acest motiv de recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a faptului că procesul reclamantei a început înainte de modificarea dispozițiilor procedurale prin Legea nr. 202/2010 (fiind aplicabil cauzei art. XXII alin. 2 al acestei legi) se constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Rezultă astfel că acțiunea reclamantei M. M. a fost structurată în patru petite, clar identificabile respectiv: unul prin care a solicitat instanței constatarea greșitei intabulări în CF 3634 Beregsău M. – în opinia sa – a cotei de proprietate a pârâților G. L. G., G. I. I., G. N., C. P. și Gârlișteanu (n. Iancovici) A., un altul prin care s-a solicitat rectificarea CF mențioat prin înscrierea pârâtei Gârlișteanu ca proprietară a suprafeței de 1338 mp și a celorlalți pârâți, conform cotelor lor asupra celeilalte jumătăți de 1338 mp teren, un al treilea petit prin care s-a solicitat constatarea dobândirii de către reclamantă, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului pârâtei Gârlișteanu și, în fine, un al patrulea petit prin care s-a solicitat intabularea dreptului reclamantei astfel dobândit .
Deși instanța de fond a respins integral acțiunea pronunțându-se asupra solicitărilor reclamantei (cu explicații mai multe în privința petitului prin care s-a solicitat constatarea uzucapiunii), instanța de apel, prin decizia recurată în prezentul dosar, nu a făcut controlul judiciar al sentinței și nu a analizat decât soluția privind petitul de constatare a dobândirii de către reclamantă prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, fără a lua, în nici un fel, în discuție modul de soluționare și al celorlalte petite din acțiunea acesteia care în egală măsură, fusese criticat prin motivele apelului său.
Procedând în acest fel, Tribunalul T. a prilejuit incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. 3 C. pr. civ., din care cauză recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 147/13.02.2012 va fi admis, cu consecința casării ei cu trimitere spre rejudecare a cauzei în apel, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M. M. împotriva deciziei civile nr. 147/13.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. – Secția Civilă în dosar nr._ pe care o casează cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 29 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. L. D. C. C. R.
GREFIER,
I. P.
Red. D.C./30.05.2012
Tehnored. I.P. 2 ex./07.06.2012
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. D. D., Z. H.
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. C. L.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 87/2012. Curtea de... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 188/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
