Cheltuieli de judecată. Sfera cheltuielilor de judecată. Onorariul expertului
| Comentarii |
|
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii, este obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere că este de necontestat că onorariul expertului, inclusiv al expertului asistent, intră în sfera cheltuielilor de judecată, precizarea reclamanţilor din cererea de probatorii, în sensul că se solicită expert asistent pe cheltuiala lor, are semnificaţia faptului că, în vederea participării la efectuarea expertizei, onorariul va fi suportat de reclamanţi. Acest aspect nu este de natură a înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., dacă reclamanţii au solicitat cheltuieli de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3789 din 20 Mai 2004
Prin sentința nr. 1935 din 21 februarie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanții L.P. și L.M. împotriva pârâților C.A., C.E., C.M. și C.D.A., stabilindu-se linia de hotar dintre imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M.K., proprietatea reclamanților și imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M.K., proprietatea pârâților, pe alin. (1) - (8x), trecut cu linie roșie în planul de situație anexă la raportul de expertiză judiciară, parte integrantă din sentință.
Pârâții au fost obligați totodată să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților suprafața de 30.206 m.p. teren, cuprinsă între pct. 1, 8, 8x din raportul de expertiză. Instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul C.E. împotriva reclamanților și celorlalți pârâți, pentru recunoașterea dreptului de proprietate. Pârâții au fost obligați în solidar să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 5.056.500 lei și în plus, C.E. 7.000.000 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că între cele două imobile limitrofe nu există semne distincte de delimitare, ci doar o diferență de nivel în partea dinspre stradă, iar în partea din spate, cătină, stâlpi de fier, o magazie și o adăugire edificată din alt material.
Raportul de expertiză tehnică a ing. C.G., asistat de expert M.S., a stabilit linia de hotar potrivit celor trecute în dispozitivul sentinței, concluzionând că pârâții ocupă din terenul reclamanților o suprafață pentru care a fost admisă acțiunea în revendicare.
în ceea ce privește cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate al pârâtei C.A. și al defunctului său soț, C.E., pe o porțiune de 70 de metri din terenul reclamanților, cu titlu de uzucapiune prin joncțiunea posesiilor, aceasta este nefondată, întrucât posesia exercitată nu a fost una utilă, fiind vorba în realitate de o simplă detențiune precară, întrucât antecesorii pârâtului reclamant în reconvențională a deținut imobilul în baza unui contract de închiriere încheiat cu succesorii proprietarului K.A. în plus, în condițiile în care s-a invocat dreptul de proprietate pe cote-părți, acțiunea în revendicare nu putea fi exercitată atât timp cât durează starea de indiviziune.
Cât privește cheltuielile de grănițuire, în temeiul art. 584 C. civ., instanța a dispus ca acestea să fie suportate pe jumătate, întrucât reclamanții au făcut cheltuieli de judecată în sumă de 11.103.000 lei, iar părțile din proces au achitat câte 1.000.000 lei onorariu de expert, suma fiind dedusă din totalul cheltuielilor de judecată. în temeiul art. 276 C. proc. civ., pârâții au fost obligați solidar să plătească reclamanților jumătate din suma menționată, respectiv 5.056.500 lei. în plus, C.E. a fost obligat la 7.000.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, ocazionat de cererea reconvențională formulată de acesta.
Tribunalul Cluj, prin decizia 853/A din 2 septembrie 2003, a admis în parte apelul declarat de C.E., C.M. și C.D.A. împotriva sentinței Judecătoriei Cluj, pe care a schimbat-o parțial, în sensul obligării pârâților să plătească în solidar suma de 1.056.500 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță reclamanților și înlăturării obligației stabilite în sarcina pârâtului C.E. de a plăti onorariul de avocat în cuantum de 7.000.000 lei.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 martie 2004, înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursurile declarate de reclamanți și de pârâți împotriva deciziei 853/A din 2 septembrie 2003 a Tribunalului Cluj.
în susținerea recursului, reclamanții au solicitat cheltuielile de judecată în sumă de 5.056.500 lei, plus 7.000.000 lei acordate de instanța de fond, motivat de faptul că deducerea din cheltuieli a onorariului de avocat pe considerentul că reclamantul, fiind avocat, își putea face singur apărarea, nu se justifică.
Recursul pârâților vizează cererea reconvențională, aceștia precizând că fâșia de teren în litigiu le aparține, fiind dobândită prin uzucapiune, urmare a posesiunii exercitate din 1965, în condițiile art. 1846 și art. 1847 C. civ., mai întâi de către autorii lor, cu care posesiunea acestora a făcut joncțiune. în motivare, recurenții precizează că instanța de apel nu a luat în considerație dovezile administrate, hotărâtoare în dezlegarea pricinii, și în mod special acelea care evidențiază ridicarea gardului pe același teren în locul gardului vechi și existența denivelărilor între cele două parcele, care au rămas neschimbate, inclusiv convenția din 27 aprilie 1995, redactată de reclamant în calitate de avocat al familiei K., foștii proprietari. în cel de al doilea motiv de recurs, pârâții arată că instanța a acordat cheltuielile de judecată în care este cuprins și onorariul expertului M.S. de 1.000.000 lei, deși aceste cheltuieli nu au fost solicitate.
Recursul reclamanților este întemeiat.
Prin sentința 1395 din 21 februarie 2003, pronunțată de prima instanță, pârâții au fost obligați să plătească în solidar reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 5.056.500 lei și în plus, C.E. a mai fost obligat și la 7.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, ocazionate de soluționarea cererii reconvenționale.
Prin decizia 853 din 2 septembrie 2003, tribunalul a admis apelul formulat de pârâți și a schimbat parțial sentința, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, care au fost reduse, pentru că suma reprezentând onorariu de avocat nu a mai fost acordată. Pentru a proceda astfel, instanța de apel a concluzionat că reclamantul L.P., având calitatea de avocat la Baroul Cluj, avea posibilitatea de a-și face singur apărarea. Angajarea fiicei sale, având aceeași calitate, chiar în condițiile depunerii unor chitanțe privind achitarea onorariului avocațial, a reprezentat un abuz în exercitarea drepturilor procesuale, raportat la art. 723 alin. (1) C. proc. civ., abuz sancționat de instanță, conform alin. (2) al art. 723, prin neacordarea acestor cheltuieli nici în primă instanță, nici în apel.
Decizia este sub acest aspect nelegală, deoarece legea fundamentală garantează asistența juridică oricărei persoane, fără nici o deosebire legată de calificarea sa profesională. Nu există nici un text legal care să obstrucționeze juriștilor, indiferent de funcție, avocat, judecător, etc., dreptul de a apela la serviciile unui avocat. Abstracție făcând de L.P., parte în proces este și soția acestuia, L.M., care nu are calificare juridică, astfel că cel puțin acesteia nu i se poate refuza asistența juridică, indiferent dacă aceasta este acordată de fiica sa ori de un alt avocat. Mai mult, reclamanții-recurenți au încercat să-și exercitate drepturile procesuale, în spiritul art. 723 C. proc. civ., evitând ocazionarea cheltuielilor de judecată, la primul termen angajamentul avocațional fiind gratuit. Numai după ce pârâții au dovedit o opoziție manifestă la pretențiile reclamanților, aceștia formulând și cerere reconvențională, reclamanții au recurs la serviciile avocațiale plătite, cuantumul onorariilor de avocat, dovedite cu actele din dosar, totalizând 15.000.000 lei.
Prin urmare, instanța de fond, la stabilirea cheltuielilor de judecată datorate de pârâți conform art. 274 C. proc. civ., în mod corect a avut în vedere, taxa de timbru, timbrul judiciar, onorariul expertului și onorariile avocatului, atât pentru cererea principală, cât și pentru cererea reconvențională.
Recursul pârâților este nefondat.
Motivul principal al recursului, respingerea cererii reconvenționale, implică inevitabil stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților. Reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în Cluj-Napoca, str. M.K., a cărui suprafață este de 184 stj. Pârâții sunt proprietarii imobilului situat în Cluj, str. M.K., învecinat cu cel al reclamanților, și este format din construcție și un teren în suprafață de 201 stj. între proprietățile părților nu există linie de hotar, așa cum corect au reținut instanțele de fond și apel, din răspunsurile părților la interogatoriu și din procesul-verbal de cercetare locală din 27 noiembrie 2002, coroborate cu declarațiile martorilor.
Expertiza topo efectuată în cauză confirmă și ea necesitatea grănițuirii între proprietățile părților, precum și faptul că reclamanților L.P. și L.M. le lipsește suprafața de 30,976 mp din teren, care se regăsește în fâșia de trecere deținută de pârâți. Expertul, punând în concordanță suprafețele de teren cu cele din cărțile funciare, a propus linia de hotar pe alin. (1) A, situat pe capătul de nord al coamei cămării, la o distanță de 8,45 m de pct. 2N, de-a lungul coamei și în prelungire până la pct. 8x 6 situat la o distanță de 20,33 m de pct. 6M.
Ca răspuns la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 70 m.p., pârâtul C.E. a formulat o cerere reconvențională prin care tinde să contracareze acțiunea în revendicare formulată de soții L., solicitând să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra fâșiei de teren litigioase prin uzucapiune, urmare a joncțiunii posesiunii sale cu posesiunea exercitată de antecesorii săi V.A. și A.V. în cererea reconvențională se arată că soții C.E. și C.A. au dobândit în 1965 imobilul din str. M.K. și de atunci l-au posedat în mod continuu, neîntrerupt, netulburați public și sub nume de proprietari, în configurația pe care acesta o prezintă și este arătată prin acțiunea introductivă.
în mod corect instanțele au respins cererea reconvențională, deoarece una din condițiile uzucapiunii este aceea a unei posesiuni utile, în sensul art. 1847 și urm. C. civ. Pârâții nu au avut însă posesiunea fâșiei de teren în litigiu, respectiv de 30,976 m.p., deoarece, fiind locatari, în calitate de detentori precari, nu pot beneficia de efectele uzucapiunii. Acest lucru rezultă nu numai din scrisoarea datată 16 mai 1970 a defunctului C.E. și contractul de închiriere din 1 februarie 1994, recunoscute de pârâți la interogatoriu, dar și din oferta făcută fostului proprietar K., de a-i vinde o porțiune din suprafața de teren deținută.
în cererea reconvențională s-a invocat uzucapiunea de 30 de ani, prin joncțiunea posesiunii cu aceea a antecesorilor, numai că incidența art. 1890 și art. 1860, care reglementează condițiile uzucapiunii de 30 de ani prin joncțiunea posesiunilor, impune ca o condiție esențială existența posesiunii. Conform art. 1853 alin. (1) C. civ., actele exercitate asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar, iar în alin. (2) se arată că "tot asemenea este și posesiunea exercitată asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngăduință a proprietarului său". Or în speță, pârâții C., neavând posesiunea fâșiei de teren în litigiu ci doar detențiunea acesteia, nu pot beneficia de efectele uzucapiunii, astfel că în mod corect instanța de fond a respins cererea reconvențională.
Un al doilea motiv de recurs al pârâților vizează faptul că instanța a acordat cheltuieli de judecată în care este cuprins și onorariul de expert în cuantum de 1.000.000 lei, cheltuieli care nu s-au cerut. Nici această critică nu este fondată. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții, este obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. în condițiile în care este de necontestat faptul că onorariul expertului, inclusiv al expertului asistent, intră în sfera cheltuielilor de judecată, precizarea reclamanților din cererea de probatorii, în sensul că se solicită expert asistent pe cheltuiala lor are semnificația faptului că în vederea participării la efectuarea expertizei, onorariul va fi suportat de reclamanți. Acest aspect nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât reclamanții au solicitat cheltuieli de judecată atât prin cererea introductivă, cât și prin concluziile depuse în fața instanței, alcătuind și o notă de cheltuieli în acest scop.
Pentru considerentele expuse, Curtea concluzionează că recursul declarat de C.E., C.M. și C.D.A. în calitate de succesori ai defunctului C.E., reclamant în cererea reconvențională, este nefundat și a fost respins, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.
| ← Obligaţia legală de întreţinere. Copil major aflat în... | Imobil preluat în mod abuziv. Îndeplinirea procedurii... → |
|---|
