Imobil preluat în mod abuziv. Îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 10/2001. Caracterul special al dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în raport cu normele generale
| Comentarii |
|
Potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanţele judecătoreşti sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, dar, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie. Întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de reparaţie, care este Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul în litigiu face obiectul acestei legi, reclamanţii trebuie să urmeze procedura prevăzută de aceasta.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 3652 din 18 Mai 2004
Prin sentința civilă nr. 100 din 4 februarie 2003, Tribunalul Cluj a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții B.M., P.A. și P.L., în contradictoriu cu pârâtul C.L.M. Cluj-Napoca, având ca obiect constatarea nulității absolute a trecerii în proprietatea statului a imobilului și rectificarea întabulării, în sensul reînscrierii vechilor proprietari tabulari.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că, de vreme ce acțiunea a fost înregistrată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ea este inadmisibilă, deoarece dispozițiile acestei legi prevăd o procedură administrativă prealabilă ce derogă de la dreptul comun. Numai în cazul acțiunilor în curs de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoana îndreptățită poate alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei pe calea dreptului comun.
Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 99 din 11 iunie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B.A., P.L. și P.A., împotriva sentinței civile nr. 100 din 4 februarie 2003 a Tribunalului Cluj. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de reparație, Legea nr. 10/2001, iar imobilul în litigiu face obiectul acestei legi, reclamanții trebuiau să urmeze procedura prevăzută de legea menționată, în cadrul căreia aveau posibilitatea să-și valorifice pretențiile solicitate.
împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții B.A., P.L. și P.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., deoarece:
- Instanțele le-au respins acțiunea ca inadmisibilă pe baza unui motiv neprevăzut de Legea nr. 10/2001, dezînvestindu-se în mod nelegal de soluționarea pricinii. Art. 6 din Legea nr. 213/1998, prevede că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului statului.
- Dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate de instanțe, nu își găsesc aplicarea în cauză, în sensul că nu prevăd nici un caz de inadmisibilitate a acțiunilor promovate după apariția Legii nr. 10/2001, deci este vorba de o denegare de dreptate și de o încălcare flagrantă a art. 6 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
- Reclamanții au parcurs procedura prealabilă a notificării pentru toate apartamentele și pentru terenul aferent imobilului în litigiu, însă nu au primit nici un răspuns.
Recursul nu este fondat.
Punerea în aplicare a Legii nr. 10/2001 este precedată de două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a doua este facultativă, întrucât privește controlul judecătoresc al actelor emise în temeiul acestor legi, în cadrul procedurii administrative prealabile de restituire în natură ori prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv.
Prima etapă, procedura administrativă prealabilă, are caracter obligatoriu [(art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48)], ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil, formulate împotriva persoanelor juridice "deținătoare" [(art. 20 alin. (1)] direct la instanțele judecătorești competente sunt inadmisibile [(art. 109 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 138/2000)], dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de prezenta lege (art. 20 și urm.).
în speță, reclamanții B.A., P.L. și P.A. prin notificarea formulată în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 au solicitat Consiliului Local Cluj restituirea în natură a imobilului în litigiu, avându-i ca proprietari pe P.V. și soția sa născută O.R., imobil preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950. Cum reclamanților nu li s-a emis dispoziția de către Consiliul Local Cluj în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceștia aveau posibilitatea să se adreseze instanței de judecată pentru a solicita obligarea unității deținătoare notificate să se pronunțe cu privire la notificare. Controlul judecătoresc se poate exercita doar cu privire la dispoziția cuprinzând oferta de restituire, sau refuzul de restituire în natură ori prin echivalent. Faptul că reclamanților nu li s-a răspuns de către Consiliul Local Cluj, cu privire la notificare, nu echivalează cu refuzul restituirii imobilului.
Prin urmare, procedura administrativă prealabilă [(art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2) și art. 48 din Legea nr. 10/2001)] neînfăptuindu-se în cauză, reclamanții nu puteau să formuleze o acțiune separată după intrarea în vigoare a actului normativ mai sus menționat având ca obiect: constatarea nulității absolute a trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca. O atare acțiune nu poate fi primită decât ca inadmisibilă.
Procedându-se astfel, nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil. Numai că, reclamanții trebuie să parcurgă mai întâi procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea specială nr. 10/2001, lucru care nu înseamnă că reclamanții nu au acces la justiție și la un proces echitabil. în acest sens, nu poate fi vorba nici despre o denegare de dreptate.
Este adevărat faptul că potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului, numai că în alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
întrucât legiuitorul a adoptat o lege specială de reparație, care este Legea nr. 10/2001, iar imobilul în litigiu face obiectul acestei legi, reclamanții trebuie să urmeze procedura prevăzută de aceasta, în cadrul căreia au posibilitatea să-și valorifice pretențiile solicitate prin acțiunea introductivă.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ. Și, în consecință, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 99 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Cluj, fiind nefondat, a fost respins.
| ← Cheltuieli de judecată. Sfera cheltuielilor de judecată.... | Competenţa materială. Conflict de muncă. Noţiune → |
|---|
