Competenţa materială de soluţionare a acţiunii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, formulat de un terţ, chiriaş al imobilului.
| Comentarii |
|
Acţiunea în nulitatea contractului prin care s-a vândut imobilului aflat în posesia reclamantului, chiriaş, terţ faţă de contract, este personală şi neevaluabilă în bani, competenţa materială de soluţionare revenind judecătoriei în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nr. 6443 din 18 Noiembrie 2004
La data de 4 aprilie 2003, R.D. și alți patru reclamanți au chemat în judecată pe pârâții S.H., A.C. și SC Neptun Construct SRL solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3851/20.08.2002 de Biroul Notarului Public "M.E." privind un imobilul situat în București.
Prin sentința civilă nr. 4201 din 24 iunie 2003 Judecătoria sectorului II București a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. S-a reținut că "normele de procedură civilă au în vedere, la stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești, criteriul valorii obiectului litigiului, fără însă a reglementa regulile în funcție de care cererile pot fi clasificate în evaluabile sau neevaluabile în bani" și această împrejurare "nu presupune că, pentru determinarea competenței, trebuie să se recurgă la dispozițiile legale speciale edictate în materia taxelor de timbru și, implicit, acțiunea în constatarea nulității unui act juridic să fie calificată ca fiind neevaluabilă" în bani.
Având în vedere și clauzele contractului a cărui desființare se cere, instanța a reținut că valoarea obiectului litigiului este de 5.014.920.564 lei (prețul vânzării imobilului), așa încât competența de soluționare a cauzei revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ..
Tribunalul București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale și, prin sentința civilă nr. 759 din 19 decembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București, ca instanță de fond.
S-a reținut că, solicitându-se constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, acțiunea are un caracter personal, nu este evaluabilă în bani și, conform art. 1 C. proc. civ., competența de soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei.
Primind dosarul pentru soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel București secția a III a civilă, prin sentința nr. 10 din 3 martie 2004, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului II București. Curtea de apel a stabilit că obiectul acțiunii este neevaluabil în bani, așa încât devin incidente dispozițiile art. 1 C. proc. civ., și, ca urmare, competența de soluționare în fond a cauzei aparține judecătoriei. Totodată, s-a reținut că reclamanții, nu au solicitat repunerea în situația anterioară încheierii contractului în discuție, aceasta fiind singura ipoteză în care competența s-ar fi putut stabili în raport de valoarea imobilului vândut.
împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâtele susținând că "repunerea în situația anterioară" încheierii unui act juridic este un efect implicit al constatării nulității, indiferent dacă este sau nu solicitată ca atare prin acțiune. Or, din acest punct de vedere obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani și, drept consecință, competența în primă instanță aparține tribunalului în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., așa cum, în mod corect, a stabilit judecătoria.
Recursul nu este fondat.
Prin cererea de chemare în judecată, intimații-reclamanți au cerut doar constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3851/20.08.2002, fără a solicita și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului juridic.
Efectul principal al constatării nulității absolute al unei convenții este repunerea părților în situația anterioară, dar această cerere trebuie să se constituie ca un capăt de cerere distinct.
Reclamanții au calitatea de terți față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți, ocupă imobilul respectiv în calitate de chiriași și se află în posesia și folosința bunului care, deși a fost vândut, nu a fost predat cumpărătorului.
Pentru reclamanți nu prezenta interes să ceară repunerea părților în situația anterioară, câtă vreme "restituirea prestațiilor" poate avea loc numai între părțile care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare, respectiv între pârâți.
Așa fiind, în mod judicios, curtea de apel a reținut că obiectul acțiunii este neevaluabil în bani și a stabilit, potrivit art. 1 C. proc. civ., că procesul revine spre competenta soluționare judecătoriei, ca instanță de fond.
Drept urmare, recursul s-a respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6133/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7032/2004. Civil → |
|---|
