ICCJ. Decizia nr. 1012/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1012
Dosar nr. 8667/2004
Şedinţa publică din 9 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Timişoara şi înregistrată sub nr. 305 din 13 februarie 2002, reclamanţii OG şi O.E. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Timişoara, compus din două camere cu dependinţe şi cota de 2/42% din părţile de uz comun.
Prin dispoziţia nr. 1451 din 6 august 2003, Primarul Municipiului Timişoara a respins cererea reclamanţilor, motivând că imobilul nu a fost preluat abuziv şi indicând ca temei prevederile art. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003.
Împotriva acestei dispoziţii, reclamanţii au depus o cerere la Tribunalul Timiş, înregistrată sub nr. 10347 din 22 septembrie 2003, prin care au solicitat anularea ei şi restituirea în natură a imobilului, cerere formulată în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara.
Reclamanţii au arătat că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 223/1974, ca urmare a cererii lor de plecare definitivă din ţară, prilej cu care au fost nevoiţi să-şi vândă locuinţa. S-a emis atunci Decizia nr. 2284 din 29 noiembrie 1979 de către Consiliul Popular Judeţean Timiş prin care s-a aprobat şi plata unei despăgubiri de 25.850 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 42/PI din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Timiş, secţia civilă, s-a respins acţiunea reclamanţilor.
S-a reţinut că dispoziţia Primarului municipiului Timişoara este legală şi temeinică deoarece preluarea imobilului nu a fost abuzivă, reclamanţii fiind cei care l-au înstrăinat statului înaintea plecării din ţară.
Reclamanţii au declarat apel împotriva acestei sentinţe, care a fost soluţionat prin Decizia nr. 894 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, în sensul admiterii lui. Sentinţa a fost schimbată în tot, admiţându-se în fond acţiunea; a fost anulată dispoziţia nr. 1451/2003 a Primarului Municipiului Timişoara şi a fost obligat acesta să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, iar norma juridică invocată în dispoziţia anulată şi în sentinţă, respectiv prevederea art. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003 contravine legii speciale, astfel că nu poate fi avută în vedere.
S-a mai reţinut că, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 care definesc ce se înţelege prin imobile preluate abuziv.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, au declarat recurs pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar, motivat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine în recurs că, instanţa de apel nu a avut în vedere starea de fapt ce rezultă din probele dosarului şi nu a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
Recurenţii pârâţi au solicitat modificarea deciziei în sensul respingerii apelului declarat de reclamanţi şi menţinerii sentinţei instanţei de fond, ca legală şi temeinică.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Prin Decizia nr. 2284 din 29 noiembrie 1979 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Timiş, emisă în aplicarea prevederilor Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri s-a trecut în proprietatea statului cota de ½ parte din apartamentul nr. 15, situat în Timişoara, împreună cu cota din părţile de uz comun, proprietatea reclamantului intimat OGI., precum şi întregul apartament nr. 7, situat în Timişoara, proprietatea celor doi reclamanţi intimaţi, acesta din urmă fiind imobilul în litigiu.
În decizie s-a menţionat că s-a aprobat plata sumei de 25.850 lei către reclamanţii intimaţi, cu titlu de despăgubire, iar aceştia au recunoscut că au încasat-o, prin concluziile scrise depuse la instanţa de fond.
Statul şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. Timişoara, nr. top 26357.
Atât în recurs, cât şi în dispoziţia nr. 1451 din 6 august 2003 se invocă faptul că imobilul nu a fost preluat abuziv şi că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1.4 lit. B) alin. ultim din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 potrivit cărora, în situaţia în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat, stabilirea conduitei acesteia era atributul său exclusiv, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara, astfel că, în acest caz, rezolvarea cererii de restituire a imobilului nu se poate realiza decât în sensul respingerii ei.
Nelegalitatea prevederii cuprinse în textul menţionat din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 rezultă din încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) care definesc noţiunea de imobile preluate abuziv de stat, precum şi a celor înscrise la art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) referitoare la restituirea în natură şi prin echivalent, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.
Este adevărat că, legea specială nu defineşte noţiunea de „preluare abuzivă", dar în art. 2 alin. (1) enumeră situaţiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că autoritatea competentă să soluţioneze notificarea reclamanţilor trebuia să aprecieze dacă situaţia acestora se încadra într-unul dintre cazurile prevăzute de text.
Sub un alt aspect, dispoziţia invocată ca temei pentru respingerea cererii reclamanţilor ignoră împrejurarea că, în situaţia părăsirii definitive a ţării, reclamanţii, ca de altfel toţi cei aflaţi în situaţii similare erau obligaţi să procedeze la înstrăinarea construcţiilor către stat, în schimbul unor sume pe care tot acesta le stabilea, motiv pentru care ele nu puteau să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă despre care se face referire în text.
Premisa textului în sensul că persoana avea vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara este pur teoretică pentru că practic, era imposibilă în condiţiile în care, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974 actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept, ceea ce constituia o încălcare a principiului libertăţii contractuale.
Imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 pentru că, chiar dacă a emis decizie administrativă şi a plătit o sumă de bani cu titlu de preţ, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituţional al ocrotirii proprietăţii, prin obligaţia impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat. De altfel, textul art. 2 alin. (1) lit. h) din lege nu condiţionează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului şi de valoarea acesteia, astfel că intră în sfera de aplicare a textului şi imobilele pentru care s-a plătit o despăgubire rezonabilă.
În consecinţă, hotărârea instanţei de apel în sensul de a admite acţiunea, ca urmare a rejudecării ei în fond şi de a anula dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara nr. 1451/2003, cu obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului, conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este corectă, urmând a fi menţinută prin respingerea recursului ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Municipiul Timişoara prin Primar împotriva deciziei civile nr. 894 din 5 mai 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1017/2004. Civil. Ieşire din indiviziune.... | ICCJ. Decizia nr. 1007/2004. Civil. REVIZUIRE. Recurs → |
|---|
