ICCJ. Decizia nr. 10138/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10138
Dosar nr. 16749/2004
Şedinţa publică din 6 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţiile înregistrate la Tribunalul Constanţa sub numerele 2140/2003 şi 3195/2003, contestatorii L.D. şi P.L.D. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Constanţa, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 1278 din 12 iunie 2003, prin care s-a dispus restituirea către numiţii D.G.Ş.C., G.L.E., G.C. şi C.S.A. a imobilului situat în Constanţa.
Prin încheierea de la 12 decembrie 2003 s-a admis excepţia de litispendenţă şi s-a dispus reunirea celor două dosare în baza art. 163 C. proc. civ.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că dispoziţia nr. 1278 din 12 iunie 2003 este nelegală deoarece imobilul care a aparţinut numiţilor D.G.Ş., G.C. şi C.S.A. a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 513/1953 şi, deci, nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi să formuleze prezenta contestaţie, deoarece deţin imobilul în baza contractului de închiriere nr. 1835 A din 23 noiembrie 1994, au adus numeroase îmbunătăţiri imobilului şi au vocaţia de a-l cumpăra în baza Hotărârii Consiliul Local Constanţa, emisă la 18 decembrie 2002 şi a Legii nr. 550/2002.
Numiţii G.L.E.-C., G.C., D.G.Ş.-C. şi C.S.A.M. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul pârâtei.
Prin cererea de intervenţie s-au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, iar pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În susţinerea celor două excepţii s-a arătat că reclamanţii sunt chiriaşi ai imobilului, care nu beneficiază nici de prevederile OG 40/1999 şi nici de prevederile Legii nr. 42/1990, deoarece încheierea contractelor de închiriere s-a făcut cu încălcarea acestor acte normative.
Totodată, s-a învederat că reclamanţii nu sunt „persoane îndreptăţite" în accepţiunea Legii nr. 10/2001 pentru a formula contestaţie împotriva unei dispoziţii emise în aplicarea acestei legi.
În cauză au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei şi al intervenienţilor principali, numiţii T.D. şi T.I., invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Constanţa şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Ambele cereri de intervenţie au fost admise în principiu conform art. 52 C. proc. civ.
Primăria Municipiului Constanţa a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei, lipsa capacităţii de exerciţiu a pârâtei, lipsa calităţii procesuale pasive şi lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 78 din 23 ianuarie 2004, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin aceeaşi hotărâre s-au respins cererile de intervenţie şi au fost obligaţi reclamanţii la 12 milioane lei cheltuieli de judecată către Primăria Municipiului Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu se încadrează în categoria „persoanelor îndreptăţite" la care fac referire dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Totodată s-a arătat că dispoziţiile art. 3 din lege stabilesc care sunt persoanele îndreptăţite, respectiv proprietarii imobilului de la data preluării.
Împotriva sentinţei menţionate, au declarat apel reclamanţii L.D. şi P.L.D., criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, întrucât nu s-a observat că reclamanţii au solicitat anularea dispoziţiei, întrucât, fiind chiriaşi ai spaţiului comercial în discuţie, erau îndreptăţiţi la cumpărare.
S-a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra împrejurării că imobilul în litigiu nu poate face obiectul restituirii întrucât figurează în anexa Decretului nr. 513/1953 (ratificarea acordului dintre România şi Bulgaria cu privire la schimbul de populaţie din anul 1940).
Totodată apelanţii au arătat că nici construcţia şi nici terenul nu au fost individualizate şi identificate în cuprinsul dispoziţiei de restituire.
Reclamanţii au învederat că dispoziţia primarului a fost executată în sensul alungării lor din spaţiul închiriat, încălcându-se art. 23 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din 18 mai 2004, intervenienţii intimaţi G.C., G.L., D.G.Ş. şi C.S. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamanţi, criticând sentinţa sub aspectul soluţionării pe fond a cererilor de intervenţie. S-a arătat că acestea trebuiau admise, chiar şi în condiţiile în care acţiunea principală a fost respinsă.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 594 C din 31 mai 2004 a respins ca nefondate apelurile reclamanţilor şi a admis apelurile intervenienţilor, schimbând în parte sentinţa în sensul că a admis cererile de intervenţie.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi la 3.570.000 lei cheltuieli de judecată către apelanţii-intervenienţi.
Cu privire la cererea de aderare la apel formulată de intervenienţi, conform dispoziţiilor art. 293 C. proc. civ., s-a reţinut că în mod eronat prima instanţă a respins cererile de intervenţie de vreme ce principala lor apărare a constituit-o invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţie care a fost admisă.
Apelul reclamanţilor a fost apreciat ca nefondat reţinându-se că dispoziţiile art. 3, art. 4 şi art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 nu includ în categoria „persoanelor îndreptăţite" care pot ataca în justiţie Decizia emisă în aplicarea actului normativ menţionat pe beneficiarii contractelor de închiriere, în speţă reclamanţii deţinând imobilul, spaţiu comercial, în calitate de beneficiari ai Legii nr. 42/1990.
S-a apreciat că lipsa calităţii procesuale active este determinată şi de împrejurarea că reclamanţii sunt terţi faţă de dispoziţia primarului a cărei anulare se solicită şi nu invocă o încălcare a unor norme legale imperative ce ar putea fi sancţionată cu nulitatea absolută.
Prin notele scrise, depuse în faţa instanţei de apel la 24 mai 2004, apelanţii-reclamanţi au modificat obiectul cererii de chemare în judecată, invocând nulitatea relativă de drept comun a dispoziţiei nr. 1278 din 16 iunie 2003, în baza art. 952 C. civ.
Cererea modificatoare a fost apreciată ca nefiind inadmisibilă sub aspect procedural, fiind formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii L.D. şi P.L.D. la 14 iulie 2004, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamanţii au arătat că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, text ce se referă la oferta de restituire, prin echivalent bănesc a unui imobil şi nu menţionează expres şi posibilitatea atacării în justiţie a dispoziţiei primarului.
Recurenţii au susţinut că, deşi sunt terţi faţă de dispoziţia primarului, au invocat şi au dovedit cu actele depuse, lezarea intereselor lor legitime, ce nu pot fi protejate decât prin desfiinţarea actului.
Totodată, au arătat că precizarea lor de la termenul din 24 mai 2005 cu privire la natura nulităţii invocate, a fost greşit apreciată ca o modificare de acţiune.
Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat nepronunţarea instanţei de apel asupra mijloacelor de apărare invocate prin motivele de apel, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Intimata Primăria Municipiului Constanţa a formulat la 2 decembrie 2005 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimaţii-intervenienţi au depus la dosar copia deciziei civile nr. 6367/16 noiembrie 2004, prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 71 c din 24 iunie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, prin care s-a luat act de renunţarea reclamanţilor (intervenienţii din prezenta cauză) la judecata acţiunii în revendicare a imobilului situat în str. S., acţiune formulată în contradictoriu şi cu L.D. şi P.L.D.
La termenul din 6 decembrie 2005, recurenţii au formulat o completare la motivele de recurs, invocând prevederile Legii nr. 247/2005 care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, susţinând că dispoziţiile actului normativ menţionat le conferă calitate procesuală în acţiunea de anulare a dispoziţiei Primarului municipiului Constanţa, nr. 1278/2003.
S-a solicitat prin aceeaşi cerere sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale HG nr. 498/2003 le încalcă drepturile constituţionale prevăzute de art. 21.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, raportat la criticile invocate prin motivele de recurs, Curtea urmează să aprecieze că recursul reclamanţilor este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Instanţele de fond şi apel au reţinut justificat că reclamanţii nu au calitate procesuală activă de a formula o acţiune având ca obiect anularea dispoziţiei primarului municipiului Constanţa de restituire în natură a imobilului în cadrul procedurii special instituite de Legea nr. 10/2001.
Lipsa legitimării reclamanţilor derivă din litera şi spiritul Legii nr. 10/2001, lege specială ce instituie dreptul la măsuri reparatorii pentru foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Din cuprinsul art. 3 rezultă că numai aceştia sunt beneficiarii acestei legi speciale, foştii proprietari ai imobilelor preluate abuziv fiind cei incluşi în categoria „persoanelor îndreptăţite" prevăzută de art. 21 şi tot ei sunt legitimaţi, în cazul în care sunt interesaţi, să conteste în instanţă dispoziţia organului administrativ.
În aceeaşi ordine de idei, art. 24 alin. (7) din lege prevede că, dacă oferta de restituire prin echivalent este refuzată, persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie Decizia în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 24 alin. (7), la care s-a făcut referire prin motivele de recurs nu au legătură în mod direct cu speţa, însă, împreună cu celelalte dispoziţii menţionate conduc la concluzia că nici o normă cuprinsă în Legea nr. 10/2001 nu conferă unei terţe persoane, în afara fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia, dreptul de a ataca în instanţă dispoziţia de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilului.
Ca atare nu se poate susţine că instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile legale menţionate atunci când a reţinut lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor.
În prezent, recurenţii sunt lipsiţi de interesul legitim şi actual în susţinerea recursului întrucât, aşa cum au susţinut prin motivele de apel, dispoziţia primarului a fost executată (fila 8 apel), în sensul evacuării lor din imobil.
În acest context, urmează a se aprecia că nu este întemeiat nici motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., referitor la nepronunţarea asupra mijloacelor de apărare invocate prin motivele de apel, cu referire la natura nulităţii invocate de reclamanţi.
Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamanţii recurenţi la 6 decembrie 2005, cerere ce nu poate fi primită având în vedere că nu a fost indicat textul de lege considerat neconstituţional şi că nu se poate exercita controlul de constituţionalitate asupra întregii legi.
Faţă de considerentele menţionate, se va aprecia că Decizia recurată este legală şi temeinică şi se va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii L.D. şi P.L.D. împotriva deciziei nr. 594 din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurenţii-reclamanţi L.D. şi P.L.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10250/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10137/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
