ICCJ. Decizia nr. 10359/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10359
Dosar nr. 18613/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia adresată la 20 iunie 2003 Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta L.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Pucioasa să se dispună anularea deciziei emisă de aceasta cu nr. 695 din 20 mai 2003 şi pe cale de consecinţă să-i fie restituit în natură imobilul situat în Pucioasa.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este „persoană îndreptăţită" în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind moştenitoarea tatului ei, V.I., proprietarul de la care imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român. Cu toate acestea, în mod nejustificat şi nemotivat, pârâta a răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată.
Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 141 din 23 februarie 2004, a admis în parte contestaţia, anulând Decizia emisă de pârâtă şi constatând că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în esenţă că:
- reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului;
- bunul nu poate fi restituit în natură, fiind folosit ca sediu, în baza unui contract de comodat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa;
- în măsura în care Parchetul îşi va muta sediul în noua clădire achiziţionată, imobilul va putea fi restituit în natură reclamantei deoarece toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt întrunite.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, prin care susţinerea că nu există nici un impediment legal pentru restituirea în natură a bunului, a fost admis prin Decizia civilă nr. 1971 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Piteşti; s-a dispus schimbarea în parte a sentinţei în sensul restituirii în natură a imobilului şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T. SA Pucioasa, care solicită respingerea acţiunii, Curtea stabilind, în principal, că:
- există identitate deplină între imobilul ce a aparţinut autorului reclamantei şi cel revendicat;
- trecerea bunului în proprietatea statului, prin naţionalizare, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, deci fără titlu valabil;
- restituirea imobilului în natură către reclamantă este legalmente posibilă deoarece sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 iar pe de altă parte pârâta nu se încadrează în categoriile de persoane deţinătoare enumerate de art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ;
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut în cadrul motivelor de recurs:
- că naţionalizarea imobilului s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment;
- că nu există identitate între imobilul naţionalizat şi cel revendicat;
- că imobilul se află în mod legal în patrimoniul unităţii pârâte, ca urmare a privatizării ei integrale, astfel încât nu se poate dispune restituirea în natură;
- că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei apărări fundamentale pentru soluţia procesului;
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că recursul nu este întemeiat, soluţia pronunţată în apel fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Astfel, în mod corect s-a statuat asupra caracterului abuziv al naţionalizării în condiţiile în care tatăl reclamantei, general pensionar, invalid de război, era exceptat de la această măsură potrivit prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, astfel încât erau incidente, la momentul soluţionării apelului, dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa identităţii între imobilul naţionalizat abuziv şi cel vizat prin notificare şi acţiunea în justiţie, ea rezultă din înscrisurile depuse la dosar şi este confirmată şi prin adresa nr. 8713/2004 a Primăriei oraşului Pucioasa.
În fine, nu corespunde realităţii susţinerea potrivit căreia Curtea de Apel nu a analizat apărarea pârâtei în sensul privatizării ei integrale şi includerii imobilului în capitalul social. Înscrisurile existente la dosarul cauzei atestă că în anul în care unitatea pârâtă şi-a încheiat privatizarea, 1997, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul RAGCL Dâmboviţa şi s-a reîntors în patrimoniul acesteia abia după 20 iunie 2003. Că este aşa rezultă şi din faptul necontestat că anterior acestei date RAGCL Dâmboviţa încheiase cu privire la imobil un contract de comodat cu Parchetul local.
Toate aceste împrejurări atestă în mod incontestabil că soluţia restituirii imobilului în natură este legală şi în acord cu caracterul reparatoriu al reglementării, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Pucioasa împotriva deciziei nr. 1971 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10358/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10355/2004. Civil. Despăgubiri - daune morale... → |
|---|
