ICCJ. Decizia nr. 10358/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10358
Dosar nr. 17936/2004
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2004, petenţii G.C.C. şi G.D.V., în contradictoriu cu Primăria oraşului Năsăud, prin primar şi în nume propriu, au solicitat să se dispună anularea dispoziţiei nr. 396 din 26 noiembrie 2003 emisă de Primarul oraşului Năsăud şi pe cale de consecinţă, să se dispună restituirea în natură a imobilelor teren şi construcţii situate în oraşul Năsăud, înscrise în C.F. Năsăud nr. top 585/5; 585/6 şi 586.
În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin dispoziţia atacată Primarul oraşului Năsăud le-a respins cererea de restituire a imobilelor din litigiu pe motiv că adevăratul moştenitor al proprietarei imobilelor respective, de la care au fost preluate de către stat, este numitul M.G. şi nu reclamanţii.
Petenţii au mai arătat că dispoziţia atacată este nelegală întrucât constatările din art. 1 al acesteia exced obiectului Legii nr. 10/2001, primarul neavând calitatea şi nici competenţa de a stabili calitatea de moştenitor sau cui îi revine dreptul de proprietate asupra imobilului; acesta putând doar analiza dacă persoana solicitantă este îndreptăţită să i se restituie în natură imobilul care formează obiectul cererii de restituire.
Au mai susţinut că în mod greşit s-a reţinut prin dispoziţia menţionată că ei nu ar fi moştenitorii reali ai defunctei M.F. născută C., întrucât prin certificatul de moştenitor nr. 8/2001 s-a constatat că singura moştenitoare a acesteia este numita B.V. care, printr-un contract de donaţie a înstrăinat imobilele moştenite petenţilor. Certificatul de moştenitor menţionat nu a fost anulat şi el face dovada calităţii de moştenitor a lui B.V.
Fiind astfel investit, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, prin sentinţa nr. 111 F din 27 februarie 2004, a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul proprietatea numitei M.F. a fost moştenit de către M.G., fiul acesteia, conform certificatului de moştenitor nr. 382/1980.
M.G. a părăsit ţara în anul 1981 cu destinaţia SUA şi ca urmare, casa şi grădina au trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 255/1981 a fostului Comitet executiv al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, fără a se înscrie în cartea funciară.
În anul 2001, numita B.V. a obţinut certificatul de moştenitor nr. 8/2001 ca unic moştenitor al defunctei M.F., nedeclarând în faţa notarului că defuncta are ca moştenitor pe fiul său, M.G. pentru care s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. 382/1980.
Prin sentinţa civilă nr. 2550/2001 a Judecătoriei Bistriţa-Năsăud, rămasă definitivă prin Decizia nr. 256/2002 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2666/2002 a Curţii de Apel Cluj, s-a constatat că B.V. nu este adevăratul moştenitor al defunctei M.F., ci fiul ei, M.G. şi urmaşii acestuia, care au dreptul de a revendica imobilul în discuţie.
Instanţa de fond a mai reţinut abilitatea conferită de lege unităţilor deţinătoare (în speţă, a intimatei) de a stabili calitatea de moştenitori a solicitanţilor, în baza înscrisurilor prezentate şi a îndreptăţirii acestora la măsuri reparatorii.
În fine, instanţa a mai reţinut că de vreme ce M.G. este adevăratul moştenitor al mamei sale şi s-a constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă că B.V., nepoată de soră a defunctei (care a donat reclamanţilor imobilul) nu are vocaţie succesorală şi deci nici calitatea de persoană îndreptăţită, apare ca nerelevant faptul că certificatul de moştenitor nr. 8/2001 şi contractul de donaţie autentificat sub nr. 155/2001 nu au fost anulate.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj care, prin Decizia nr. 1613 din 21 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamanţilor.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs reclamanţii G.C.C. şi G.D.V. invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Susţin, astfel, că în mod greşit instanţa de fond, a cărei hotărâre a fost confirmată de instanţa de apel, a considerat că nu au calitatea de persoane îndreptăţite, în condiţiile în care, cu certificatul de moştenitor nr. 8/2001 şi cu contractul de donaţie autentificat sub nr. 155/2001, au dovedit că sunt proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu, iar certificatul nr. 382/1980 emis pe numele lui M.G., este fictiv, întrucât imobilul a fost preluat de stat în anul 1981 de la defuncta M.F. şi nu de la fiul său, M.G.
S-a mai susţinut că în cadrul procedurii de restituire în baza Legii nr. 10/2001 comisia constituită în baza acestei legi nu avea competenţa de a stabili că întabularea dispusă în favoarea lor nu ar produce efecte juridice pe motiv că actele care au stat la baza întabulării nu ar fi valabile.
În fine, se mai susţine, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei dovezi administrate care era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv cu privire la valabilitatea certificatului de moştenitor nr. 8/2001 şi a contractului de donaţie nr. 155/2001.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită, în condiţiile în care prin Decizia civilă nr. 2666 din 13 decembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj s-a stabilit irevocabil că recurenţii-reclamanţi şi-au înscris cu rea credinţă dreptul de proprietate în cartea funciară ascunzând existenţa certificatului de moştenitor nr. 382 emis în anul 1980 pe numele lui M.G., fiul defunctei M.F., aşa încât, în mod just s-a reţinut de către instanţe că aceştia nu au un titlu valabil pentru revendicarea imobilului.
În acest context, în mod just instanţele au făcut aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că doar persoanele îndreptăţite pot solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condiţiile acestei legi şi că reclamanţii-recurenţi nu întrunesc condiţia de persoană îndreptăţită.
Nu poate fi primită nici critica vizând nepronunţarea de către instanţă asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv cu privire la valabilitatea certificatului de moştenitor nr. 8/2001 şi a contractului de donaţie nr. 155/2001.
Şi aceasta, în condiţiile în care în mod just instanţele au reţinut că B.V., de la care reclamanţii-recurenţi au cumpărat imobilul, nu are vocaţie succesorală şi prin urmare donatarii, de rea-credinţă nu pot dovedi un titlu valabil care să stea la baza revendicării chiar şi în situaţia în care certificatul de moştenitor nr. 8/2001 şi contractul de donaţie nr. 155/2001 ce au stat la baza întabulării în cartea funciară, nu au fost anulate.
În ceea ce priveşte critica vizând necompetenţa comisiei constituită în baza Legii nr. 10/2001 de a stabili că întabularea dispusă în favoarea reclamanţilor nu produce efecte juridice, este şi ea nefondată.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 prevăd la pct. 4.2 că norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii implică o analiză calificată a actelor doveditoare depuse de solicitant pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal sau testamentar. Aceeaşi dispoziţie legală stabileşte că legiuitorul a lăsat, într-o primă fază, această analiză şi calificare a calităţii de moştenitor la aprecierea entităţii investită cu soluţionarea notificării.
Nu se poate contesta, aşadar competenţa conferită de lege unităţilor deţinătoare de a stabili calitatea de moştenitori a solicitanţilor în baza înscrisurilor prezentate şi implicit a îndreptăţirii acestora la măsuri reparatorii. Îndreptăţirea solicitantului nu poate fi disociată, în sensul arătat, de calitatea sa de moştenitor, cum pretind recurenţii.
În mod just s-a apreciat de instanţă că unitatea deţinătoare (intimata) a statuat că recurenţii-petiţionari nu pot beneficia de măsura restituirii în natură a imobilelor în litigiu având în vedere hotărârile judecătoreşti menţionate în cuprinsul dispoziţiei şi menţionate în prezentele considerente.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii G.C.C. şi G.D.V. împotriva deciziei civile nr. 1613 din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10359/2004. Civil → |
|---|
