ICCJ. Decizia nr. 10398/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10398
Dosar nr. 15.993/3/2004
Şedinţa publică din 14 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 decembrie 2004 reclamantul M.O.D. a contestat legalitatea dispoziţiei nr. 3284 emisă la 27 august 2004 de Primarul General al Municipiului Bucureşti, solicitând în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Prefectura Municipiului Bucureşti anularea acesteia, acordarea de despăgubiri băneşti la valoarea actuală de circulaţie a apartamentului nr. 2 situat în imobilul din Bucureşti şi cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că prin dispoziţia atacată i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului mai sus individualizat, s-a stabilit o valoare echivalentă în sumă de 1.661.361.000 lei (48.833 dolari SUA), realizându-i-se oferta ca, în limita acestei sume, să opteze pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile tranzacţionate pe piaţa de capital, ofertă inferioară valorii reale a imobilului.
Prin sentinţa nr. 1148 din 10 octombrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis contestaţia, a anulat dispoziţia şi a obligat intimata Primăria Municipiului Bucureşti să emită decizie de restituire în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti în valoare de 2.013.666.518 lei pentru imobilul în litigiu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia returnării sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele inflaţiei, dacă imobilul nu a fost vândut până la intrarea în vigoare a legii.
Alin. (2) al art. 19 din Legea nr. 10/2001 stipulează că, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţie, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
În cauză instanţa a apreciat că măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de către unitatea investită potrivit legii, cu soluţionarea notificării, care în speţă este Primăria Municipiului Bucureşti.
În consecinţă Prefectura Municipiului Bucureşti neavând calitate procesuală pasivă a fost scoasă din cauză.
Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamantul şi pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General.
Astfel, reclamantul M.O.D., critică hotărârea tribunalului, arătând că instanţa de fond trebuia să anuleze art. 2, art. 3 şi art. 4 din dispoziţia contestată şi să stabilească valoarea echivalentă a imobilului în litigiu la 2.013.666.518 lei dispunând, nu emiterea unei decizii, ci restituirea prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti la această valoare.
Apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General vizează motive de nelegalitate referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 9-10 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 şi că instanţa trebuia să stabilească măsuri reparatorii sub formă de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
S-a arătat că, potrivit noilor reglementări, valoarea echivalentă a imobilului urmează a fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi că, în mod eronat, instanţa a obligat unitatea deţinătoare să emită decizie de restituire prin echivalent.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 390/A din 15 iunie 2006 a admis apelurile reclamantului şi pârâtei.
A schimbat în parte sentinţa Tribunalului Bucureşti, în sensul că a anulat art. 2, art. 3 şi art. 4 din dispoziţia nr. 3284/2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a stabilit valoarea echivalentă a imobilului cu cotă indiviză de teren aferentă acestuia, la 2.013.666.518 lei.
A dispus obligarea pârâtei la restituirea în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti, înlăturând obligaţia acesteia de a emite o nouă decizie.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile nr. 1148 din 10 octombrie 2005 referitoare la anularea deciziei contestate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că Tribunalul Bucureşti a procedat în mod greşit la obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General de a emite o nouă decizie, aceasta având facultatea de a modifica dispoziţia contestată şi de a stabili valoarea echivalentă a imobilului conform expertizei, la 2.013.666.518 lei, obligând pârâta la restituirea în echivalent sub formă de despăgubiri băneşti.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti a exercitat calea de atac a recursului, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, criticând-o pentru aplicarea greşită a legii, conform motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
S-a arătat în esenţă, că, în raport de noile reglementări aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare s-au stabilit noi proceduri de acordare a despăgubirilor, acestea fiind de competenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce succed.
Reclamantul O.M.D. a investit Tribunalul cu soluţionarea unei contestaţii întemeiată, în drept pe dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în vechea reglementare, în vigoare la 2 decembrie 2004, data introducerii acţiunii în justiţie solicitând anularea acesteia şi acordarea despăgubirilor băneşti la valoarea actuală de circulaţie a imobilului în litigiu.
Este de observat că anterior pronunţării sentinţei Tribunalului Bucureşti (10 octombrie 2005) au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi că au fost abrogate prevederile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 prin care se acordau despăgubiri băneşti.
În reglementarea actuală, legiuitorul a stabilit la Capitolul V Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, conform art. 16-18 din Legea nr. 247/2005.
Astfel, potrivit alin. (2) al art. 16 „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoţit de deciziile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor".
Actul normativ de modificare stabileşte această procedură conform art. 24 din Legea nr. 247/2005 pentru cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, dar se constată că notificanţii sunt îndreptăţiţi la acordarea de despăgubiri, dosarul urmând a fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, cum este şi cazul dedus judecăţii.
Ca atare, apreciind că instanţele au aplicat greşit Legea nr. 10/2001 acordând despăgubiri băneşti, deşi aceste prevederi erau abrogate, Înalta Curte va face aplicarea art. 314 C. proc. civ. şi în rejudecare va casa Decizia Curţii de Apel şi sentinţa tribunalului şi va anula pct. 2 al dispoziţiei nr. 3284 din 27 august 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Va obliga pârâtul să completeze dispoziţia mai sus menţionată în sensul de a propune reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, în acord cu Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 390/A din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 1148 din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti şi, în rejudecare, anulează pct. 2 al dispoziţiei nr. 3284 din 27 august 2004 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Obligă pe acesta să completeze dispoziţia menţionată, în sensul de a propune reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1368/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1048/2004. Civil. Anulare contract de... → |
|---|
