ICCJ. Decizia nr. 1049/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1049
Dosar nr. 10216/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 6010 din 6 mai 2003 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia civilă, reclamanţii B.I. şi B.S., în contradictoriu cu Primăria oraşului Mizil, au solicitat anularea dispoziţiei nr. 233 din 5 aprilie 2003, emisă de Primăria oraşului Mizil şi restituirea în natură a următoarelor suprafeţe de teren: 97.734 mp situat în Mizil, pct. Aerodrom, 1500 mp situat în Mizil, cu două imobile, unul la nr. 78, în actuala stradă N.B. fostă C., iar celălalt în str. Ţ.V. în suprafaţă de 20 ha teren, din care 10 ha teren arabil şi 10 ha, vie nobilă pe rod.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin notificarea înregistrată cu nr. 98 din 14 iulie 2001, au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de teren aparţinând lui B.A. şi fiilor acesteia pe nume B.N.Ş., B.M.S. şi B.M.G.
În susţinerea şi dovedirea acţiunii reclamanţii au depus la dosar: dispoziţia nr. 233 din 5 aprilie 2003, sentinţa civilă nr. 165 din 23 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova; adresa nr. 1260 din 22 februarie 2003, emisă de Primăria Mizil; un înscris ce provine de la SC S. SA Mizil, al cărui administrator este reclamantul B.I. prin care solicită retrocedarea de la Agenţia Domeniului Statului Bucureşti, filiala Prahova, a unor suprafeţe de teren; răspunsul dat de această agenţie, cu adresa nr. 927 din 6 martie 2003; o notificare cu nr. 11 din 12 februarie 2003, adresată de reclamantul B.I., Ministerului Agriculturii Administraţiei şi Pădurilor; acţiunea promovată de B.G. cu nr. 37490 din 9 noiembrie 1932, adresată Tribunalului Buzău; notificarea înregistrată la nr. 12 din 12 februarie 2003 la Biroul Executorului Judecătoresc D.M., formulată de B.I., prin care solicita în calitate de nepot al defunctului B.M.M., să i se retrocedeze suprafaţa de 15 ha păduri de la Ocolul Silvic Verbila; adresa nr. 7554 din 28 noiembrie 2002 a Direcţiei Silvice Prahova; sentinţa civilă nr. 1545/1996 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti; adresa nr. 929 din 1 mai 2002 emisă de SC T. SA, comuna Gura Vadului, jud. Prahova; adresa nr. 333 din 3 martie 2003 a Camerei de Conturi Prahova; contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 1 din 30 mai 2001 înstrăinat de SC T. SA, Gura Vadului şi SC E.D. Bacău; actul adiţional nr. 1 din 30 mai 2001 încheiat între aceleaşi părţi; certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, pentru SC T. SA Prahova, adresa nr. 9608 din 14 septembrie 2001 a Primăriei Mizil; adresa nr. 17287 din 12 august 1940 către Direcţia Judeţeană Buzău; procesul verbal din 11 iulie 1940; notificarea nr. 98 din 14 septembrie 2001, prin care reclamantul a solicitat retrocedarea în natură a celor trei suprafeţe menţionate în acţiune; certificatul de moştenitor nr. 1056 din 17 august 1984; certificatul de deces al numitului B.M. nr. 217 din 31 decembrie 1945; certificatul de deces al numitului B.I., nr. 22 din 30 octombrie 1956.
Primăria Mizil, prin adresa nr. 8553 din 26 iunie 2003, caracterizată de tribunal ca fiind întâmpinare, a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantului B.S., având în vedere notificarea nr. 84 din 14 septembrie 2001, prin care doar B.I.I. a solicitat acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 955 din 19 septembrie 2003, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B.S. şi ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanţii B.I.I. şi B.S., împotriva dispoziţiei nr. 233 din 5 aprilie 2003 emisă de Primăria Oraşului Mizil.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că cei doi contestatori nu au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai defuncţilor B.M.M., B.M.Ş. şi B.M.I., ci doar contestatorul B.S. a dovedit cu certificatul de moştenitor nr. 1056 din 17 august 1984, că este succesorul în calitate de fiu al defunctei sale mame B.A.
A mai reţinut prima instanţă, că cei doi contestatori nu au făcut nici dovada dreptului de proprietate asupra celor trei imobile a defunctei B.A.(A.) şi a descendenţilor acesteia, B.M.Ş., B.M.G. şi B.S., întrucât înscrisul depus la dosar de SC S. SA Mizil în care sunt menţionate persoanele deposedate de suprafeţe de terenuri, conform Decretelor nr. 83/1949, 111/1951, 308/1952 şi 105/1959, a fost întocmit şi semnat în calitate de administrator de către contestatorul B.I.
În ceea ce priveşte acţiunea adresată de B.G., fostului Tribunal Buzău, secţia I, la 9 noiembrie 1932, prin care a solicitat împărţirea averii defunctului B.M. nu poate fi considerat un act doveditor al dreptului de proprietate, atâta timp cât nu este însoţit şi de o hotărâre judecătorească.
Tribunalul a apreciat că nici procesul verbal din 11 iulie 1940 al Tribunalului Judeţului Buzău, de adjudecare a imobilului situat în oraşul Mizil, de către creditoarea-urmăritoare A.M.B., nu poate fi considerat act doveditor al dreptului de proprietate, întrucât nu s-a făcut dovada că adjudecatara a consemnat în numerar preţul adjudecării la Administraţia Financiară sau la casa de depuneri şi nici faptul că recipisa a fost depusă la respectivul tribunal.
Pe de altă parte, imobilul respectiv nu se regăseşte printre cele solicitate de contestatori.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii au declarat apel, criticând-o ca netemeinică şi nelegală susţinând că şi-au dovedit calitatea de moştenitori prin depunerea actelor de stare civilă şi au prezentat suficiente dovezi referitoare la dreptul lor de proprietate.
În temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., curtea a dispus completarea probatoriilor, prin efectuarea în cauză a unui raport de expertiză topografică de către expert P.D., care a concluzionat că suprafeţele revendicate au fost identificate în 6 loturi de teren, aflate în posesia altor deţinători decât pârâta.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 461 din 23 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii B.I. şi B.S., împotriva sentinţei civile nr. 955 din 19 septembrie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că simpla depunere a certificatelor de deces ale persoanelor pretins a fi fost moştenite de către reclamanţi, nu fac şi dovada acceptării succesiunii acestora, astfel cum se reţine şi de către instanţa de fond.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel, vizând existenţa dreptului de proprietate, curtea a reţinut că apelanţii nu au făcut dovada că terenurile revendicate fac parte din categoria terenurilor susceptibile a fi restituite în natură sau prin echivalent, conform Legii nr. 10/2001, procedură care nu se aplică pentru terenurilor al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991.
Că esenţiale pentru rezolvarea litigiului, sunt prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, persoana care solicită restituirea unui imobil, trebuie să notifice în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare a imobilului, iar dacă sunt solicitate mai multe imobile se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
În speţă, pârâta nu este deţinătoarea nici unuia din imobilele pretinse de reclamanţi, împrejurare în care în mod corect, prin dispoziţia a cărei anulare a fost cerută, a respins cererea de retrocedare.
Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, au declarat recurs reclamanţii B.I.I. şi B.M.S., formulând următoarele critici:
- ambele instanţe au apreciat greşit că actele de stare civilă depuse nu au făcut dovada calităţii de moştenitori ai defuncţilor lor autori: B.M.Ş., B.M.G. şi B.A.;
- greşit s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că parte din terenurile revendicate susceptibile a fi restituite în natură sau prin echivalent potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, nu se aplică pentru terenurile al căror regim juridic a fost reglementat prin Legea nr. 18/1991;
- actele depuse la dosar fac dovada deplină a dreptului de proprietate de a cere restituirea imobilelor.
Au mai susţinut recurenţii că, au adresat notificări unităţilor deţinătoare de terenuri şi au solicitat introducerea acestora în cauză, în urma efectuării expertizei topo, dispusă de către instanţa de apel.
Motivele de recurs au fost încadrate în cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Procesul civil deşi este un proces al intereselor private, el nu este lipsit de incidenţa unor aspecte de interes general şi de ordine publică, astfel că stabilirea adevărului nu poate fi neglijată.
În acest scop, judecătorul este obligat să depună toate diligenţele pentru descoperirea adevărului şi stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
Această obligaţie este înscrisă în art. 119 alin. (5), teza a II-a C. proc. civ., potrivit căruia instanţa va putea ordona administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Din examinarea dosarului instanţei de fond rezultă că la data de 27 iunie 2003, reclamanţii au depus ca probă, printre alte înscrisuri şi sentinţa civilă nr. 1515 din 23 februarie 1996, pronunţată de Judecătoria sectorului IV Bucureşti, în dosarul nr. 1189/1995.
În considerentele mai sus menţionatei sentinţe se face vorbire despre următoarele probe ce au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii, respectiv: testamentul autentificat sub nr. 336/1956 la notariatul de Stat Raion Mizil, actul dotal 1920/1940 autentificat la Tribunalul Buzău, certificatul de moştenitor nr. 326 din 22 ianuarie 1957 la fostul Notariat Raional Mizil.
În ceea ce priveşte menţiunea din considerentele sentinţei civile recurate, potrivit căreia actul doveditor al proprietăţii numitei B.A. asupra imobilului adjudecat de aceasta prin procesul verbal din 11 iulie 1940 că nu a făcut dovada achitării preţului, este lipsită de suport, deoarece din cererea adresată primului preşedinte al Tribunalului Buzău, primită la 12 august 1940, înregistrată cu nr. 27287, (filele 57, dosar fond) reiese că adjudecatara a depus actul de împrumut în cont curent garantat cu ipotecă, înscris de acest tribunal la nr. 424 în valoare de lei 500.000, recipisa Administraţiei Financiare Buzău nr. 413/1940 de plata taxelor de înregistrare şi chitanţele eliberate de Percepţia Mizil nr. 735 şi 1732/1940, constatatoare de plata impozitelor la zi.
Din aceleaşi considerente rezultă că instanţa a reţinut că imobilul situat în oraşul Mizil, nu a făcut obiectul notificării, fapt contrazis de dispoziţia nr. 98 din 14 septembrie 2001, (fila 3 dosar fond) care prin art. 2, respinge cererea cu privire la restituirea suprafeţei de 1500 mp situată în intravilanul oraşului Mizil.
În alin. (2) al art. 2 din dispoziţia nr. 98 din 14 septembrie 2001, se arată că, întrucât B.S. este singurul moştenitor în viaţă este îndreptăţit să ceară în nume propriu restituirea terenului respectiv.
Din înscrisul aflat la fila 56, dosar fond, rezultă că în dosarul nr. 750/1956 din arhiva Sfatului Popular Reg. Ploieşti, cuprinzând „Fişele Personale" ale chiaburilor din com. Mizil, la fila 59 figurează numita B.A. din Mizil, cu următoarea situaţie materială:
În anii 1947-1952, posedă o suprafaţă totală de 20,00 ha, din care: 10,000 ha teren arabil; 10 ha vie nobilă.
Din adeverinţa nr. 9608 din 14 iulie 2001, emisă de Primăria Oraşului Mizil (fila 56 dosar fond) rezultă că din evidenţele registrului agricol din perioada 1959-1963, vol. II, fila 188, reiese că defuncta B.A. figura cu suprafaţa totală de 0,9000 ha din care: 0,7500 ha teren arabil şi 0,1500 ha, sunt clădiri.
Actele aflate la dosar fac dovada că reclamanţii au optat pentru valorificarea drepturilor lor şi pe calea procedurii speciale instituită prin dispoziţiile legii fondului funciar aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 1515 din 23 februarie 1996, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.
Sub acest aspect, instanţa de apel avea obligaţia să analizeze actele dosarului în spiritul prevederilor Legii nr. 10/2001 şi să stabilească care din terenurile pretinse de reclamanţi au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate şi care terenuri intră sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Or, din dispoziţiile HG nr. 398 din 18 aprilie 2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 8 alin. (1) rezultă că „restituirea, în natură, a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în intravilanul localităţilor, intră sub incidenţa prevederilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil".
Caracterul reparatoriu al legii acoperă şi acele terenuri din intravilan care nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001.
Deci, restituirea în natură a terenurilor (cele arabile), aflate în intravilan, intră sub incidenţa procedurii Legii nr. 10/2001.
În acest context, nu este justificată opinia instanţei de apel că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991, republicată prin Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000.
Instanţa de apel nu a avut în vedere nici copia Decretului privind exproprierea unor terenuri şi construcţii, precum şi scoaterea din funcţiune şi demolarea unor construcţii, nr. 204 din 17 iulie 1981, proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul anexă la acest decret (f.16)
La poziţia 12, figurează moştenitorii defunctei B.A., cu suprafaţa de 358 mp construcţii, în oraşul Mizil.
Faţă de considerentele expuse, se impune, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei nr. 461 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă de apel, pentru rejudecare.
Cu acest prilej, în virtutea rolului activ, se va cere reclamanţilor să facă cuvenitele dovezi în legitimarea procesuală activă, şi respectiv, cu privire la acceptarea succesiunii antecesorilor, prin depunerea certificatelor de moştenitor, hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar în lipsa acestora prin orice probe din care să rezulte acceptarea moştenirii.
Totodată, li se va cere să depună la dosar actele mai sus enunţate referitoare la dreptul de proprietate al antecesorilor lor, modalitatea şi titlul în baza cărora au trecut în proprietatea statului.
Se va avea în vedere şi certificatul de moştenitor nr. 1056 din 17 august 1984 (f.84 dosar fond) din care rezultă că reclamantul B.S., este moştenitor legal al defunctei B.A., cât şi decretul de expropriere aflat la fila 64 din dosarul instanţei de apel.
Pentru clarificarea situaţiei juridice a terenurilor pretinse de către recurenţii reclamanţi, a regimului juridic al acestora, este necesară efectuarea în condiţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ., a unei expertize de specialitate, pentru identificarea terenurilor restituite conform Legii nr. 18/1991 şi cele al căror regim juridic sunt supuse conform Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii B.I.I. şi B.M.S. împotriva deciziei civile nr. 461 din 23 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2004. Civil. Conflict de muncă. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 1062/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
