ICCJ. Decizia nr. 10512/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10512
7583/2004
Şedinţa publică din 13 decembrie 2005
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia civilă, la 24 octombrie 2002, reclamantul M.C.C. a chemat în judecată pe pârâta Primăria oraşului Drăgăneşti Olt pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 1476/2002 a primăriei Drăgăneşti Olt.
În motivarea cererii s-a arătat că în mod greşit s-a considerat că nu poate beneficia de măsuri reparatorii deoarece ar fi primit despăgubiri. Legea nr. 10/2001 prevede, pentru o astfel de situaţie, obligarea fostului proprietar la restituirea sumelor primite, în valoare actualizată.
Prin încheierea din 19 februarie 2003 tribunalul a luat act de renunţarea reclamantului la judecată, în temeiul art. 246 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri reclamantul a declarat recurs însă, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 324 din 7 noiembrie 2003 a admis „apelul" şi s-a pronunţat asupra fondului cauzei în sensul că a admis contestaţia, a anulat dispoziţia primarului şi a stabilit că M.C. are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform procesului verbal nr. 918 din 26 februarie 1996.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că la fila 20 din dosar exista cererea reclamantului prin care arăta că renunţă la capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent întrucât nu există norme, dar şi-a menţinut cererea privind anularea dispoziţiei primarului.
Decizia instanţei de control judiciar a fost recurată de către Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, DGFP Olt critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În Şedinţa publică din 19 februarie 2003 reclamantul a declarat că renunţă la judecată, motivat de faptul că s-a adresat Prefecturii judeţului Olt pentru despăgubiri.
Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel. În aceste condiţii, împotriva încheierii nu se putea face apel.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat că deşi recurentul şi-a motivat în drept recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în raport de care a şi fost analizat recursul, reţinând următoarele:
Prin încheierea dată la 19 februarie 2003 Tribunalul Olt a luat act de renunţarea reclamantului la judecată.
Conform art. 246 alin. (2) C. proc. civ., renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
Unul dintre principiile care guvernează regimul căilor de atac este acela al legalităţii căii de atac care presupune că hotărârea judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
În speţă, deşi reclamantul a declarat recurs, instanţa de control judiciar, cu încălcarea dispoziţiilor procedurale enunţate, a judecat un apel, fără ca eventual, în prealabil să fi pus în discuţia părţilor calificarea căii de atac în condiţiile art. 84 C. proc. civ.
De vreme ce s-a nesocotit un principiu care reglementează desfăşurarea procesului civil conform etapelor impuse de legiuitor, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate. Vătămarea suferită de recurent decurge din aceea că, deşi legea nu o prevede, s-ar ajunge ca problema privitoare la renunţarea reclamantului la judecată să fie analizată într-o etapă procesuală suplimentară, aceea a apelului.
Faţă de cele ce preced, rezultă că hotărârea este susceptibilă de casare pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce vătămarea provocată prin actul de procedură săvârşit de instanţă nu poate fi acoperită decât prin anulare, aşa cum impune art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
În aceste condiţii, după casare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. pricina va fi trimisă curţii de apel pentru ca, judecând recursul, să analizeze dacă hotărârea primei instanţe este sau nu legală.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, DGFP Olt, împotriva deciziei civile nr. 324 din 7 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, şi în consecinţă:
Casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea căii de atac a recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 1050/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1051/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|