ICCJ. Decizia nr. 1156/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1156
Dosar nr. 38303/1/2004
nr. vechi 15714/2004
Şedinţa publică din 2 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 12 martie 2002, reclamanţii N.L., B.R.L. şi N.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Niculeşti, jud. Dîmboviţa, contestând dispoziţia nr. 19 din 19 februarie 2002 a Primarului comunei Niculeşti, prin care s-a respins cererea de retrocedare în natură a imobilelor solicitate prin notificarea nr. 198/2001 formulată de reclamanţi, s-a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 691 737 000 lei pentru construcţie şi teren şi s-a stabilit că pentru imobilele demolate nu se poate face nici o ofertă de măsuri reparatorii.
În cauză au formulat cerere de intervenţie N.V.C. şi B.M.R., în calitate de moştenitoare ale lui N.M., fratele autorului reclamanţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 280 din 11 iunie 2003, Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a admis în parte cererea principală şi cererea de intervenţie, pe care instanţa a calificat-o ca fiind accesorie, a anulat în parte dispoziţia şi a stabilit că reclamanţii şi intervenientele au dreptul la măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti pentru imobilele demolate, în cotă de ½ pentru reclamanţi şi, respectiv, ½ pentru interveniente.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că pentru construcţiile demolate părţile au dreptul la despăgubiri băneşti, astfel cum au fost calculate de expertul desemnat în cauză.
În ceea ce priveşte imobilul în care funcţionează primăria, biblioteca şi dispensarul comunal, art. 16 din Legea nr. 10/2001 interzice restituirea în natură a acestuia, nefiind posibilă decât acordarea de despăgubiri băneşti.
Aceste despăgubiri vor fi stabilite, conform art. 40 din lege, de o comisie interministerială, după ce se vor stabili printr-o lege specială modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare a acestora.
Prin Decizia civilă nr. 1649 din 20 mai 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de interveniente, precum şi de pârâţii Consiliul local Niculeşti şi Comisia judeţeană Dâmboviţa de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Imobilul solicitat de reclamanţi şi interveniente a le fi restituit în natură este ocupat de instituţii de interes public şi, potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, sunt exceptate de la restituirea în natură.
Chiar dacă în prezent nu există o hotărâre de guvern care să cuprindă imobilul în cauză, conform art. 16 alin. (2) din lege, Primăria Niculeşti a înaintat o astfel de documentaţie care, dacă va fi respinsă, va deschide calea reclamanţilor şi intervenientelor pentru a face o nouă notificare în viitor.
Pe de altă parte, reclamanţilor şi intervenientelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 50 ha teren extravilan, în temeiul Legii nr. 1/2000; această situaţie dovedeşte că terenul situat în intravilan, aferent fostului conac, nu a fost cerut, iar cei îndreptăţiţi nu au contestat modalitatea de reconstituire în procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991 modificată.
Referitor la apelul declarat de pârâţi, curtea a reţinut că în mod legal şi temeinic a considerat prima instanţă că pentru construcţiile demolate se cuvin despăgubiri băneşti, deoarece nu se poate reţine că acestea ar fi avut o altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice nu se impunea, deoarece în speţă nu se regăseşte situaţia prevăzută de art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi nici cea a instituţiei publice implicată în privatizare, cum greşit se susţine în motivele de apel.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, intervenienta N.V.C. şi pârâta Primăria comunei Niculeşti.
La data de 5 ianuarie 2006 a decedat recurenta N.V.C., procesul fiind continuat, pentru aceasta, de moştenitoarea B.M.R., conform art. 243 pct. 1 C. proc. civ.
1. Recurenţii-reclamanţi au criticat Decizia sub aspectul refuzului de restituire în natură a imobilului compus din construcţie, alcătuită din 16 camere, fostă locuinţă, actualmente sediul primăriei şi a două cabinete medicale private şi 2 hectare de teren aferent construcţiei.
În acest sens, recurenţii susţin că au făcut dovada cu actul de partaj voluntar din anul 1945 că N.C. a împărţit celor doi fii ai săi, N.D. şi N.M. o parte din moşie, respectiv 100 ha teren şi că imobilul-locuinţă a fost preluat de stat fără titlu valabil, în sensul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Fiind vorba despre un imobil preluat fără titlu valabil, interpretarea per a contrario a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 permite restituirea în natură a acestuia.
De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din aceeaşi lege conform cărora imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data restituirii şi libere de orice sarcină.
Totodată, recurenţii mai susţin că Decizia curţii de apel a nesocotit şi dispoziţiile HG nr. 498/2003, care abrogase HG nr. 614/2001 şi care erau în vigoare la data pronunţării deciziei.
Recurenţii solicită anularea dispoziţiei nr. 19 din 19 februarie 2002, restituirea în natură a imobilului preluat abuziv şi a terenului aferent în suprafaţă de 2 hectare, precum şi acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele demolate.
În drept, recurenţii şi-au întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Recurenta-intervenientă a criticat Decizia în temeiul art. 304 pct. 9 şi 304 pct. 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
2.1 Hotărârea recurată este nelegală deoarece, atât timp cât nu există o hotărâre de guvern care să excepteze de la retrocedare imobilul în litigiu, chiar dacă primăria a înaintat documentaţia în scopul obţinerii unei astfel de hotărâri, imobilul trebuie retrocedat în natură, conform art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care nu poate fi interpretat prin analogie.
În ceea ce priveşte terenul aferent construcţiei, hotărârea curţii de apel încalcă chiar dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi de Legea nr. 1/2000.
2.2 Instanţa de apel nu a făcut nici o referire la expertiza efectuată în cauză, în sensul că nici nu a validat-o, nici nu a respins-o, deşi era un important mijloc de probă în soluţionarea cauzei.
Recurenta solicită modificarea deciziei recurate şi a sentinţei, admiterea în tot a contestaţiei, restituirea în natură a imobilului solicitat sau, cel puţin, a părţii din imobil care poate fi restituită în natură şi constatarea dreptului la despăgubiri băneşti pentru imobilele demolate.
3. Recurenta primăria comunei Niculeşti critică pentru nelegalitate Decizia curţii de apel, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:
3.1 Cererea reclamanţilor trebuia respinsă în totalitate, deoarece, aşa cum s-a stabilit prin dispoziţia primarului, aceştia nu aveau dreptul la despăgubiri băneşti pentru construcţiile demolate, întrucât acestea aveau altă destinaţie decât aceea de locuinţă.
Sub acest aspect, greşit a reţinut instanţa de apel că dependinţele în discuţie, grajd, magazie de cereale, coteţ de porci, crescătorie de păsări, formau un tot unitar împreună cu conacul.
Aceste construcţii se încadrează în prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care pentru ele se puteau acorda, la cerere, doar măsuri reparatorii prin echivalent.
3.2 Instanţa şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe expertiza efectuată în cauză, fără să administreze nici o altă probă care să certifice existenţa construcţiilor demolate, dimensiunile acestora, materialul de construcţie, gradul de uzură etc.
Recurenta solicită desfiinţarea celor două hotărâri, iar pe fond respingerea acţiunii.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Instanţa de apel a decis în mod nelegal că imobilul solicitat de reclamanţi şi intervenientă nu poate fi restituit în natură.
Astfel, nu s-a contestat în cauză că imobilul în litigiu, în care se susţine că funcţionează în prezent primăria, biblioteca şi dispensarul comunei Niculeşti, a aparţinut autorilor reclamanţilor şi intervenientelor şi că a fost preluat de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Imobilul se compunea dintr-un conac cu 16 camere şi dependinţe şi un teren aferent în suprafaţă de 2 hectare de teren şi a fost expropriat prin Decretul nr. 83/1949, cu încălcarea art. 8 din Constituţia din 1948, în vigoare la acea dată, care prevedea că „proprietatea particulară şi dreptul de moştenire sunt recunoscute şi garantate prin lege" şi a art. 10 din aceeaşi Constituţie, conform căruia puteau fi făcute „exproprieri pentru cauze de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire stabilită de justiţie", ceea ce nu a fost cazul în speţă.
Prin urmare, aşa cum au susţinut reclamanţii şi intervenientele, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în înţelesul art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Instanţa de apel a menţinut sentinţa tribunalului şi, implicit, dispoziţia emisă de primar, prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, cu motivarea că, dată fiind utilitatea publică a instituţiilor care funcţionează în acesta, imobilul este exceptat de la restituirea în natură conform art. 16 alin. (1) din legea nr. 10/2001 şi că nu este relevant faptul că nu s-a adoptat o hotărâre de guvern care să excepteze imobilul de la restituirea în natură, câtă vreme primăria a întocmit documentaţia necesară în acest scop.
Procedând astfel, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (4) din legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 48/2004 privind aprobarea OUG nr. 184/2002.
Textul de lege menţionat, în vigoare la data pronunţării deciziei, prevedea că dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2 hectare solicitat de reclamanţi şi interveniente, fiind un teren intravilan, aferent construcţiei intră sub incidenţa art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată în temeiul art. VII din Legea nr. 247/2005, fost art. 2 lit. h) în redactarea anterioară, şi nu sub incidenţa art. 8 din aceeaşi lege, cum greşit a reţinut curtea de apel.
Pentru aceste considerente, recursurile reclamanţilor şi intervenientei pe acest aspect sunt întemeiate şi urmează să fie admise.
În baza art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va casa în parte Decizia recurată.
În baza art. 296 C. proc. civ., va admite apelul declarat de reclamanţi şi intervenientă, continuat pentru N.V.C. de B.M.R. şi va schimba în parte sentinţa tribunalului.
Înalta Curte va admite în tot cererea de chemare în judecată, în sensul că o va obliga pe pârâtă la restituirea în natură către reclamanţi şi intervenientă a imobilului compus din clădire şi terenul aferent, în suprafaţă de 2 hectare, situat în comuna Niculeşti, jud. Dâmboviţa.
Această soluţie corespunde, de altfel, şi actualei reglementări din art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, conform căreia imobilele necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale se restituie în proprietate foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, cu distincţiile făcute de textul de lege menţionat în ceea ce priveşte menţinerea afectaţiunii lor.
2. Cel de-al doilea motiv de recurs formulat de recurenta-intervenientă nu poate fi primit.
Pentru a se încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă, critica formulată de aceasta la adresa deciziei ar fi trebuit să arate în ce măsură proba asupra căreia nu s-a pronunţat instanţa de apel era hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Or, recurenta s-a limitat la a susţine că instanţa de apel nu a analizat expertiza efectuată în cauză, fără a demonstra în ce mod această analiză ar fi influenţat soluţia în apel.
3. Recursul declarat de pârâta Primăria comunei Niculeşti este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
3.1 Din probele administrate în cauză s-a stabilit că imobilele demolate formau un tot unitar împreună cu conacul care a aparţinut lui N.C., tatăl autorilor părţilor din proces, conac care a avut destinaţia de locuinţă.
La această situaţie de fapt instanţa a aplicat corect legea, respectiv dispoziţiile art. 9 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la momentul pronunţării deciziei, recunoscând dreptul moştenitorilor la despăgubiri băneşti.
Dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, la care se referă recurenta, vizează imobilele demolate care aveau numai altă destinaţie decât aceea de locuinţă, or, în această categorie nu se pot încadra dependinţele ori anexele unei locuinţe, pe considerentul că nu serveau pentru locuit.
3.2 Critica potrivit căreia instanţa de apel nu a administrat şi alte probe în afara expertizei, pentru a stabili valoarea construcţiilor demolate, nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece nu se încadrează în nici unul din motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Admiţând numai recursul reclamanţilor şi intervenientei, pentru motivul şi în limitele anterior arătate, Înalta Curte va menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate şi va păstra restul dispoziţiilor sentinţei pe care o va schimba în parte şi, totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii N.L., N.I. şi B.R.L. şi de intervenienta N.V.C., continuat de moştenitoarea B.M.R., împotriva deciziei civile nr. 1649 din 20 mai 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează în parte.
Admite apelul declarat de reclamanţi şi de interveniente, continuat pentru N.V.C. de B.M.R. împotriva sentinţei civile nr. 280 din 11 iunie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa, pe care o schimbă în parte.
Admite în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi cererea de intervenţie şi anulează în tot dispoziţia nr. 19 din 19 februarie 2002 emisă de Primarul comunei Niculeşti.
Obligă pe pârâtă şi la restituirea în natură către reclamanţi şi intervenientă a imobilului, clădire şi terenul aferent în suprafaţă de 2 ha situat în comuna Niculeşti, judeţul Dâmboviţa.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria comunei Niculeşti, prin primar.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 132/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1071/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
