ICCJ. Decizia nr. 131/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 131.
Dosar nr. 38739/1/2004 16151/2004
Şedinţa publică din 6 februarie 2006
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti reclamanţii M.I., B.E. şi L.M.E. au chemat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General pentru a se constata dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra suprafeţei de 1615 mp teren situată în Bucureşti, iar pârâta să fie obligată la restituirea în natură a terenului deoarece motivul pentru care a fost expropriat nu a fost îndeplinit. In subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unei juste despăgubiri, în condiţiile în care restituirea în natură nu este posibilă.
În motivarea cererii s-a arătat că terenul revendicat a fost dobândit de autorul reclamanţilor, M.I. , în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 52766 din 5 octombrie 1945. Terenul a fost expropriat conform Decretului nr. 54/19951, fără ca fostul proprietar să fie despăgubit, situaţie care a contravenit prevederilor Constituţiei din 1948.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 652 din 24 octombrie 2003 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, reţinând că terenul nu face parte din categoria terenurilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind teren arabil ce urmează regimul juridic reglementat de Legea nr. 18/1991.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii arătând că terenul intră sub incidenţa de reglementare a Legii nr. 10/2001. De asemenea, instanţa de fond nu a reţinut nerespectarea dispoziţiilor constituţiei la momentul la care a fost expropriat terenul şi a considerat eronat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 842 din 12 mai 2004 a respins apelul ca nefondat, reţinând, ca şi prima instanţă, pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, că terenul revendicat de reclamanţi face parte din categoria terenurilor arabile.
Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al apelanţilor, potrivit căruia terenul ar intra sub incidenţa reglementărilor Legii nr. 10/2001, faţă de data introducerii acţiunii, respectiv 13 martie 2003, finalitatea acţiunii ar fi fost aceeaşi, deoarece ei nu au respectat procedura prealabilă instituită de dispoziţiile acestui act normativ.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- regimul juridic al terenului este reglementat de fapt de prevederile art. 6 al Legii nr. 10/200.
- trecerea în proprietatea statului s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor Constituţiei din 1948 potrivit cărora se puteau face exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire, în speţă cauza de utilitate publică nu a fost îndeplinită şi nici plata unei juste despăgubiri.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.
Curtea constată că ambele instanţe au pronunţat hotărâri legale şi temeinice.
După 1989, în România s-au adoptat o serie de legi reparatorii pentru înlăturarea efectelor negative ale aplicării unor acte normative emise în perioada 1945-1989. Prima dintre acestea, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole a fost Legea nr. 18/1991.
In speţă, potrivit concluziilor raportului de expertiză existent la filele 50-53 ale dosarului de fond, recurenţii reclamanţi revendică un teren arabil al cărui regim juridic este reglementat de legea mai sus menţionată.
Cum Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este o lege cu un caracter reparator generală, urmează a se observa că legiuitorul a dorit să excludă din domeniul de aplicare al acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere. Este ceea ce prevede în mod expres art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În cauză, obiectul restituirii îl constituie tocmai un teren agricol de natura celor enumerate în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, apare cu evidenţă că soluţiile instanţelor care s-au pronunţat în cauză sunt legale şi temeinice, urmând a fi menţinute.
Pentru aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.I. , B.E. şi L.M.E. împotriva deciziei civile nr. 842 din 12 mai 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 6 februarie 2006, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1367/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 132/2004. Civil → |
|---|
