ICCJ. Decizia nr. 1366/2004. Civil. Contestatie legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1366
Dosar nr. 9349/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2508 din 21 martie 2002 la Tribunalul Bucureşti, reclamantul O.V. a chemat în judecată pârâta A.P.A.P.S. solicitând obligarea ei prin hotărâre judecătorească să emită decizie prin care să-i acorde acţiuni la societăţile: B.R.D. SA, B.C.R. SA, S. SA, A.O. SA, B. SA, U.A.S. SA, S.P. SA, SC H.N. SA, C.T. SA, O. SA sau/şi A.L.F. SA, C.C.E. SA, C. SA, E. SA, G. SA, I.M.P. SA, I. SA, P.L. SA, V. SA, P. SA din judeţul Prahova la valoarea de 859.799.806 lei la nivelul datei de 14 februarie 2001, actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând valoarea acţiunilor deţinute de autorii săi N.B. şi S.B. la societăţile considerate naţionalizate în baza Legii nr. 119/19948 banca M.B. & Co, B.R. şi B.R.C.
Şi-a motivat cererea prin faptul că a notificat pârâta conform dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001 şi că a solicitat preschimbarea acţiunilor deţinute de autorii săi la societăţile naţionalizate menţionate în acţiune, cu acţiuni la societăţile comerciale care au preluat patrimoniul acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 378 din 10 aprilie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită dispoziţie în sensul acordării de acţiuni în favoarea reclamantului, cu precădere la societăţile comerciale care au preluat patrimoniile persoanelor juridice naţionalizate, banca M.B. & Co. Constatând întemeiată cererea sus-evocată, B.R. şi B.R.C., sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital, acţiuni în valoare totală de 859.799.806 lei.
Instanţa de fond a reţinut că reclamantul este succesorul în drepturi al defuncţilor B.N. şi O.S., calitate în care a solicitat pârâtei A.P.A.P.S., în condiţiile art. 32 din Legea nr. 10/2001, să-i acorde măsuri reparatorii constând în acţiuni la societăţile comerciale ori bancare ce au preluat patrimoniul persoanelor juridice naţionalizate, corespunzător cotelor deţinute de autorii săi la data naţionalizării, cerere ce nu s-a soluţionat.
S-a apreciat de către instanţa de fond că pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligaţiei ce îi incumbă conform Legii nr. 10/2001, cu respectarea termenului stabilit prin lege, îl îndreptăţeşte pe reclamant să obţină recuperarea dreptului său prin intermediul instanţei.
La stabilirea întinderii dreptului reclamantului la obţinerea de măsuri reparatorii au fost avute în vedere certificatele de acţionar, titlurile de acţionar şi certificatele de purtător depuse de reclamant şi cele identificate de expert, precum şi bilanţurile celor trei societăţi bancare naţionalizate la care autorii reclamantului au avut calitatea de acţionari.
Prin încheierea din 29 mai 2003, Tribunalul Bucureşti a respins cererea reclamantului privind îndreptarea erorilor şi omisiunilor strecurate în cuprinsul şi dispozitivul sentinţei civile nr.378 din 10 aprilie 2003.
Prin Decizia civilă nr. 482/A din 27 octombrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, aecţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi pe cale de consecinţă a admis şi apelurile pârâtei A.P.A.P.S. împotriva sentinţei civile nr. 378 din 10 aprilie 2003 şi a reclamantului O.V. împotriva încheierii din 29 mai 2003 a aceleaşi instanţe.
A fost anulată sentinţa civilă nr. 378 din 10 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti şi încheierea din 29 mai 2003 pronunţată în Camera de consiliu, cauza fiind trimisă pentru competenta soluţionare în primă instanţă la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Din oficiu s-a invocat şi s-a admis excepţia de ordine publică privind necompetenţa materială a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea în primă instanţă a acţiunii promovate de reclamant.
Faţă de obiectul acţiunii, obligaţia de a face, s-a apreciat că în primă instanţă competenţa conform dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 2, art. 3, art. 4, art. 5 C. proc. civ. aparţine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâta A.P.A.P.S., respectiv Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Astfel, s-a avut în vedere că „obligaţia de a face" este în toate cazurile îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi în general, orice prestaţie pozitivă, în afara acelora de „a da", care înseamnă a constitui sau a transmite un drept real.
Reclamantul prin acţiunea promovată, faţă de dispoziţiile art. 1073 C. civ. şi art. 32 din Legea 10/2001 a solicitat obligarea pârâtei A.P.A.P.S. la emiterea deciziei prevăzută de art. 32 din Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii s-a apreciat că obiectul acţiunii îl reprezintă „obligaţia de a face", respectiv obligaţia pârâtei la emiterea deciziei prevăzută de lege şi nu constituirea sau transmiterea unui drept real sau de creanţă în favoarea acestuia pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., privind stabilirea competenţei instanţei de judecată în raport de valoarea obiectului pricinii.
S-a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind competenţa secţiei civile a Tribunalului Bucureşti de a soluţiona contestaţiile împotriva dispoziţiilor motivate emise în baza acestei legi, atât timp cât în speţă nu s-a emis o astfel de decizie.
Apreciind în cazul tuturor acţiunilor ce au ca obiect „obligaţia de a face", care se timbrează conform Legii nr. 146/1997 cu o taxă fixă de timbru şi nu la valoare, competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine judecătoriei, care se bucură conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., de plenitudinea de competenţă s-a ajuns la soluţia arătată anterior.
Împotriva deciziei civile nr. 482/A din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti au declarat recurs în termen legal reclamantul O.V. şi pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti (succedată de A.V.A.S., conform art. 1 din OUG nr. 23/2004 aprobată prin Legea nr. 360/2004), pe care au criticat-o pentru nelegalitate.
Reclamantul susţine că în raport de prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a solicitat admiterea apelurilor pe motiv de necompetenţă materială a instanţei de fond.
O altă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, în sensul că faţă de dispoziţiile art. 84 C. proc. civ., greşit a fost calificată acţiunea ca fiind exclusiv „obligaţia de a face" întemeiată pe art. 1073 C. civ., fără să se completeze şi cu „obligaţia de a da", în condiţiile în care s-a solicitat obligarea pârâtului să emită o decizie prin care să i se acorde acţiuni la societăţile din portofoliul A.P.A.P.S.
Pârâta A.P.A.P.S. (devenită A.V.A.S.) a criticat hotărârea recurată pentru aplicarea şi interpretarea greşită a legii, ignorând dispoziţiile art. 31 alin. (2) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Recursurile sunt fondate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul-recurent O.V. a solicitat obligarea pârâtei să emită decizie privind măsurile reparatorii pentru bunurile preluate de la autorii săi prin Legea nr. 119/1948 constând în acţiuni acordate la societăţile comerciale care au preluat patrimoniul persoanelor juridice menţionate.
Cererea se întemeiază în primul rând pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, lege specială şi singurul act normativ care reglementează prevederea stabilirii măsurilor reparatorii pentru persoanele care au calitatea de succesori ai celor ce au fost asociaţi ai persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948, aşa cum prevede art. 32.
Fiind în regimul juridic al unei legi speciale, prevederile acesteia derogă de la dispoziţiile cu caracter general şi în ceea ce priveşte competenţa soluţionării conflictelor apărute în procedura stabilirii măsurilor reparatorii. Finalitatea acţiunii reclamantului este cererea de a determina pârâta să iasă din starea de pasivitate cu privire la soluţionarea notificării iniţiate în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care constituie interpretarea legală a actului normativ a legii, este reglementată procedura ce trebuie urmărită de către persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în situaţia în care entitatea notificată nu respectă obligaţiile legale ce îi incumbă în soluţionarea notificărilor primite.
Astfel, conform art. 31.1 şi art. 31.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în situaţia în care entitatea investită cu soluţionarea notificării nu dă curs, în termen legal, cererii (notificării) primite, persoana îndreptăţită poate cere expres încheierea unui proces-verbal de divergenţă, iar refuzul expres de a încheia un astfel de proces-verbal va fi înlăturat prin comunicarea unui proces-verbal de divergenţă întocmit chiar de către notificator. Potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, dreptul notificatorului de a se adresa instanţei civile ia naştere după întocmirea procesului-verbal de divergenţă.
Dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 îşi regăsesc aplicarea şi în ceea ce priveşte cererea reclamantului, câtă vreme acesta a motificat autoritatea publică implicată în privatizarea societăţilor comerciale la care solicită acordarea de acţiuni, iar procedura ce trebuie urmată de aceasta din urmă în acordarea de astfel de măsuri reparatorii este similară, atât pentru situaţia în care dreptul la măsuri reparatorii aparţine persoanelor ale căror imobile preluate de stat sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comercuale privatizate, cât şi pentru cazul în care acest drept aparţine unor persoane care aveau calitatea de asociaţi ai persoanelor juridice naţionalizate.
Prevederile art. 32 din Legea nr. 10/2001 se completează cu cele cuprinse în art. 28-31 din acelaşi act normativ, acestea din urmă regelementând prevederea ce trebuie urmată şi în soluţionarea notificărilor adresate instituţiilor publice implicate în privatizarea societăţilor comerciale la care pot fi acordate acţiuni asociaţilor persoanelor juridice naţionalizate (sau succesorilor în drepturi ai respectivilor asociaţi) atâta timp cât prin alin. (7) ale acestui text este stabilit dreptul notificatorului de a purta negocieri privitor la numărul de acţiuni corespunzător valorii recalculate şi societăţile comerciale la care se acordă aceste acţiuni. Acest drept presupune, implicit, posibilitatea ajungerii la o divergenţă, iar soluţionarea acesteia se realizează în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001.
Este de observat că, pârâta a primit notificarea reclamantului în temeiul prevăzut de legea specială, dar care nu a respectat termenul pentru emiterea unui act de dispoziţie în sensul soluţionării ei, în conformitate cu art. 32 alin. (6), (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de pasivitatea nejustificată a pârâtei în îndeplinirea obligaţiei ce îi incumbă, cu respectarea termenului legal stabilit, reclamantul-recurent este prejudiciat în exercitarea drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, drepturi a căror penalitate este aceea a reîntregirii patrimoniului cu bunuri corespunzătoare valorii cotelor deţinute de autorii săi la societăţile naţionalizate, instanţa de recurs reţine că stabilirea pe această cale (a acţionării în justiţie) a valorii actualizate a acţiunilor pe care acesta este îndreptăţit să le primească nu contravine procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, art. 31 alin. (2) din această lege, dându-i posibilitatea să se adreseze secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în litigiu.
Raportat la aceste considerente, se impune admiterea recursurilor declarate de ambele părţi, casarea deciziei cu trimitere pentru rejudecarea apelurilor reclamantului şi pârâtei.
Având în vedere această soluţie, devine inutilă analiza celorlalte motive de recurs, care vor fi avute în vedere de către instanţa de apel cu ocazia rejudecării apelurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile declarate de reclamantul O.V. şi pârâta A.P.A.P.S., împotriva deciziei civile nr. 482/A din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1944/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 134/2004. Civil. Recurs în anulare → |
|---|
