ICCJ. Decizia nr. 1419/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1419
Dosar nr. 39706/1/2004
(nr. vechi 17125/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată la Primăria oraşului Oraviţa, judeţul Caraş-Severin sub nr. 13/2001, reclamanta K.B., în calitate de succesoare a soţului său K.T.E. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea cotei de ¾ din imobilul situat în Oraviţa, care a fost preluată de Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Ca răspuns la notificare, Primarul oraşului Oraviţa a emis dispoziţia nr. 914 din 29 septembrie 2003 prin care a respins cererea reclamantei pentru cota de ¾ cu motivarea că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 5.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar pentru cota de ¼ a menţionat că reclamanta a primit despăgubiri la momentul preluării.
Împotriva dispoziţiei a formulat contestaţie reclamanta, înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 6082 din 24 octombrie 2003, prin care a solicitat anularea dispoziţiei, restituirea imobilului în cotă de 1/1, cu obligarea sa la restituirea despăgubirii primite pentru cota de ¼ şi constatarea faptului că nu a primit despăgubiri de la statul german, al cărei cetăţean este, pentru cota de ¾ din imobil.
Acţiunea a fost respinsă prin sentinţa nr. 328 din 16 februarie 2004 a Tribunalului Caraş-Severin, reţinându-se că declaraţia dată de reclamantă privind neîncasarea unor despăgubiri de la statul german a fost depusă abia la 20 octombrie 2003, respectiv peste termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că dispoziţia primarului apare ca legală.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 1330 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis în parte acţiunea, a fost anulată dispoziţia şi s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. 2 şi 3 din imobilul solicitat, condiţionat de restituirea de către reclamantă a despăgubirilor în sumă de 20.000 lei, reactualizate.
S-a mai constatat că, pentru apartamentul nr. 1, care în prezent este vândut familiei A.G. şi E., reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti.
S-a respins acţiunea reclamantei pentru cota de ¼ din imobil, aferentă apartamentului nr. 4, deoarece acesta se află deja în proprietatea sa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, mai întâi că, pentru nedepunerea în termen a actelor solicitate în faza necontencioasă, legea specială nu prevede ca sancţiune decăderea reclamantei din dreptul de a dobândi imobilul. S-a mai reţinut că, în mod nelegal instanţa de fond a respins contestaţia, fără a judeca fondul, deşi era ţinută să verifice dacă reclamanta îndeplineşte sau nu condiţiile cerute de lege pentru obţinerea dreptului notificat şi a ignorat probatoriul administrat în acest scop.
Admiţând apelul, instanţa a schimbat în parte sentinţa, iar judecând pe fond cauza a stabilit situaţia juridică a imobilului în litigiu. Astfel, din extrasele de carte funciară rezultă că imobilul din Oraviţa, înscris în C.F. nr. top iniţial 253/1, este compus din patru apartamente, aflate la început în indiviziune.
La data de 12 septembrie 1972, după proprietarul iniţial K.A.A. dobândesc proprietatea imobilului, prin succesiune, soţia acestuia K.M., în cotă de ¼ şi fiul K.T.E. în cotă de ¾ părţi.
Cota acestuia din urmă este preluată de Statul Român, în baza deciziei nr. 398/1981 a Consiliului popular Caraş- Severin şi pe temeiul Decretului nr. 223/1974.
Ulterior, la data de 8 iulie 1996, soţul reclamantei K.T.E. s-a intabulat, ca succesor după mama sa, asupra cotei de ¼ din imobil cotă , preluată în anul 2000, tot prin succesiune.
În anul 1996 s-a produs o dezmembrare a nr. top iniţial 253/1 în două loturi, respectiv nr. top nou 253/1/a constând în apartamentele nr. I, II şi III, respectiv cota de ¾ din imobil şi nr. top nou 253/1/b formată din apartamentul nr. IV, devenit magazin şi magazie de marfă, cu teren de 126 mp, părţi comune indivize şi acces la magazin şi pivniţă, reprezentând cota de ¼ din imobil.
Apartamentul nr. I s-a vândut familiei A.G. şi E., în baza Legii nr. 112/1995.
Apartamentul nr. II este închiriat numitei B.A., iar apartamentul nr. III este liber.
În aceste condiţii, cum reclamanta a notificat numai pentru cota de 3/4, cealaltă având-o deja în proprietate, instanţa de apel a dispus restituirea în natură a apartamentelor nr. II şi III, condiţionat de restituirea despăgubirii încasate la preluare, în cuantum actualizat, precum şi acordarea de despăgubiri pentru apartamentul vândut, aşa cum a precizat reclamanta în subsidiarul cererii din apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru obligarea sa la restituirea despăgubirii de 20.000 lei actualizată, cu motivarea că această despăgubire nu a fost, în realitate, încasată şi ea vizează cota de ¼ din imobil care nu a trecut în proprietatea Statului Român, nefiind intabulată Decizia de preluare pentru această cotă.
Înainte de primul termen de judecată, respectiv la data de 2 februarie 2006, reclamanta prin mandatar T.A. a depus o petiţie prin care arată că renunţă la judecarea recursului declarat în cauză.
Întrucât declaraţia de renunţare la judecată nu este autentică, instanţa de recurs nu poate lua act de ea, în condiţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa va respinge însă recursul, ca nefondat, în raport de motivul invocat, având în vedere că, atât prin contestaţie cât şi prin concluziile scrise depuse în apel, reclamanta a menţionat încasarea sumei de 20.000 lei şi s-a declarat de acord cu restituirea ei actualizată, în cazul admiterii contestaţiei, ceea ce s-a şi întâmplat.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta K.B. împotriva deciziei nr. 1330 din 10 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1414/2004. Civil. Revizuire | ICCJ. Decizia nr. 1396/2004. Civil. Litigiu de muncă. Recurs... → |
|---|
