ICCJ. Decizia nr. 1439/2004. Civil. Anulare titlu proprietate. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1439
Dosar nr. 2061/2004
Şedinţa publică din 24 februarie 2005
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Buftea sub nr. 1406/1998 precizată ulterior, reclamanţii O.I., P.E., K.F., O.D., G.Ş., O.N. şi O.M. au chemat în judecată pe pârâţii P.M., N.M. şi Prefectura judeţului Ilfov, Comisia judeţeană de aplicare a Legii 18/1991 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate nr. 30876 din 3 iulie 1996 şi nr. 29571 din 14 mai 1996 eliberate pârâţilor persoane fizice, şi să se dispună restituirea suprafeţei de teren care a aparţinut autorilor lor pe vechiul amplasament, eliminându-se coeficientul de reducere de 25% aplicat.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat, că pârâţilor li s-a constituit dreptul de proprietate pe amplasamentul corespunzător terenului autorilor reclamanţilor T. şi A.Ş., la care aceştia erau îndreptăţiţi cu prioritate şi că s-a aplicat de către Comisia judeţeană de fond funciar coeficientul de reducere de 25% deşi această comisie avea la dispoziţie suficient teren pentru constituirea dreptului de proprietate.
După un prim ciclu procesual finalizat prin Decizia nr. 3550 din 31 octombrie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, a admis recursul reclamanţilor şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond, Judecătoria Buftea prin sentinţa civilă nr. 4730 din 19 decembrie 2001 a respins ca nefondată acţiunea reţinând că acestora li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 13603 din 28 noiembrie 1994 pentru suprafaţa de 1,870 mp teren prin reconstituirea dreptului de proprietate în extravilanul comunei Popeşti-Leordeni judeţul Ilfov, pârâtului P.M. i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5000 mp în extravilanul comunei Popeşti Leordeni eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 30876 din 3 iulie 1996, iar pârâtului N.M. i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1 ha în extravilanul aceleiaşi comune conform titlului de proprietate nr. 29571 din 14 mai 1996.
Prin Decizia de casare curtea de apel a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond în vederea efectuării unei expertize de specialitate şi administrării probei cu acte, care, să stabilească dacă pârâţilor li s-a constituit dreptul de proprietate pe terenurile care au aparţinut autorilor reclamanţilor, situaţie în care, se impune anularea titlurilor, întrucât dispoziţiile Legii nr. 18/1991 acordă prioritate reconstituirii dreptului de proprietate şi numai după finalizarea acestei operaţiuni, dacă mai rămân terenuri la dispoziţia comisiei, se putea constitui dreptul de proprietate pentru alte categorii de persoane îndreptăţite potrivit legii.
Respingând acţiunea reclamanţilor prin sentinţa menţionată, pronunţată în fond după casare, judecătoria a motivat, că expertiza efectuată în cauză potrivit actelor puse la dispoziţie de către părţi, nu a putut stabili că titlurile de proprietate eliberate celor doi pârâţi încalcă vechiul amplasament al terenurilor care au aparţinut autorilor reclamanţilor.
Cu referire la capătul de cerere vizând nelegalitatea aplicării de către comisie a coeficientului de reducere de 25% judecătoria a constatat, că prin Decizia de casare s-a stabilit cu putere de lucru judecat că acest aspect nu mai poate fi analizat, reclamanţii având în acest sens calea contenciosului administrativ, de care însă nu au făcut dovada că au uzat.
Soluţia pronunţată de judecătorie, a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, care, prin Decizia nr. 1300 din 18 iunie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor O.I. şi K.F., reţinând în legătură cu măsura de aplicare a coeficientului de reducere că acest aspect nu mai poate fi analizat, cauza fiind soluţionată exclusiv în limita motivelor de casare, respectiv, analiza corectitudinii stabilirii amplasamentului în privinţa terenurilor reconstituite în favoarea reclamanţilor, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
A concluzionat tribunalul că reclamanţii nu au reuşit să facă dovada că terenurile ce au aparţinut autorilor lor, sunt cele pe care le-a fost constituit dreptul de proprietate pârâţilor, dovadă pe care aceştia erau datori a o face anterior eliberării titlului potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 18/1991 şi nu după constituirea vreunor drepturi în favoarea altor persoane îndreptăţite, situaţie de natură a afecta siguranţa circuitului civil şi drepturile dobândite de terţi.
S-a mai menţionat în Decizia tribunalului, că în titlul de proprietate al autorilor reclamanţilor nu s-a făcut nici o referire cu privire la amplasamentul terenului, ci doar la faptul că acesta era încadrat în fosta moşie Popeşti romani aparţinând doamnei P.N., fără a se indica lotul atribuit.
Recursul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 637 din 18 martie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, aecţia a IV-a civilă.
În temeiul prevederilor art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea a devenit irevocabilă, şi ale art. II alin. (3) din OUG nr. 58 din 25 iunie 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi că, acestea sunt şi vădit netemeinice.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat, că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. privind rolul său activ, întrucât, a înlăturat concluziile expertizei efectuate la indicaţia instanţei de casare, considerând că nu rezultă din planul întocmit de expert, că lotul nr. 10 astfel cum a fost identificat, ar fi acelaşi cu lotul primit în urma împroprietăririi de către autoarea reclamanţilor, în loc să dispună suplimentarea sau refacerea raportului de expertiză, în măsura în care părea neconcludent.
S-a mai invocat încălcarea principiului dreptului de apărare prin aceea că instanţa de fond a respins obiecţiunile la expertiză formulate de către pârâţi, iar instanţa de control a respins proba cu martori, solicitată de reclamanţi pentru dovada dreptului de proprietate (şi a amplasamentului).
Recursul în anulare este nefondat.
Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie poate ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie hotărârile judecătoreşti irevocabile, când s-a produs o încălcare esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică.
Pentru existenţa unei încălcări esenţiale a legii se au în vedere nu orice încălcări ale unor dispoziţii legale, ci numai acelea de ordine publică. Nesocotirea unor norme cu caracter relativ nu poate legitima accesul la exercitarea căii de atac a recursului în anulare.
În speţă, nu s-a invocat încălcarea vreunei dispoziţii legale de ordine publică, ci doar nesocotirea principiului dreptului de apărare şi a rolului activ al instanţei, norme cu caracter relativ.
Cu referire la ipoteza vizând pronunţarea unei hotărâri vădit netemeinice, este de reţinut că o hotărâre poate fi considerată ca fiind vădit netemeinică, dacă soluţia adoptată se află în evidentă contradicţie cu materialul probatoriu administrat în cauză sau se întemeiază pe dovezi inexistente la dosar, ceea ce nu este cazul.
Instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată şi menţinută de instanţele de control, a stabilit în mod corect situaţia de fapt, pe baza probatoriului administrat în cauză, soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor fiind conformă cu materialul probator.
De altfel, reclamanţii au şi înstrăinat suprafaţa de teren reconstituită conform titlului de proprietate nr. 13603 din 28 noiembrie 1994, situaţie rezultată din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 943 din 1 aprilie 2004 de BNP M.M.T., aflat la dosar.
Faţă de cele menţionate, recursul în anulare urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 4730 din 19 decembrie 2001 a Judecătoriei Buftea, deciziei nr. 1300 A din 18 iunie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi deciziei civile nr. 637 din 18 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1507/2004. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1414/2004. Civil. Revizuire → |
|---|
