ICCJ. Decizia nr. 1505/2004. Civil. Drept de autor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1505
Dosar nr. 14500/1/2004
nr. vechi 3537/200.
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 decembrie 2000, reclamantul C.R.A.D.A.I.–C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta U.N.I.S.O.N. Zalău solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata remuneraţiei unice reprezentând drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, începând cu data de 1 ianuarie 2000 până la soluţionarea litigiului, cu reactualizarea sumei în funcţie de rata inflaţiei şi cu dobânda practicată de B.N.R. la depozitele în lei pe 12 luni pentru persoane juridice, să o oblige pe pârâtă să obţină autorizaţia sub formă de licenţă neexclusivă prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din lege, să pună la dispoziţia reclamantei lista cuprinzând toate prestaţiile transmise în emisiuni începând cu 1 ianuarie 2000 şi să publice în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala ei, hotărârea instanţei de judecată.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat acţiunea, arătând că înţelege să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, SC C.P. SRL, ca fiind societatea comercială care a solicitat la Consiliul Naţional al Audiovizualului licenţa de emisie pentru staţia de radio U.N.I.S.O.N.
Prin sentinţa civilă nr. 125 din 23 martie 2001 Tribunalul Zalău a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Conform art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în schimbul unei remuneraţii, utilizatorii primesc de la organismele de gestiune colectivă autorizaţii neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă.
Or, atâta vreme cât în speţă nu s-a încheiat un contract de licenţă neexclusivă cu reclamantul, acesta nu poate solicita o remuneraţie care ar rezulta, de fapt, din acest contract.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei de a obţine din partea C.R.E.D.I.D.A.M. autorizaţia sub formă de licenţă neexclusivă, instanţa a reţinut că şi acesta este nefondat, deoarece art. 130 alin. (1) lit. a) prevede obligaţia organismelor de gestiune colectivă de a acorda utilizatorilor autorizaţia şi doar HG nr. 71/2000 prevede la pct. 1 din Normele metodologice obligaţia organismelor de radiodifuziune de a obţine autorizaţiile prevăzute de Legea nr. 8/1996.
Cum prin sentinţa civilă nr. 1767/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, s-a anulat HG nr. 71/2000, această obligaţie nu mai există pentru pârâtă şi, pe cale de consecinţă, nu mai există nici obligaţia pârâtei de a depune lista prestaţiilor transmise în emisiuni şi de a publica hotărârea instanţei pe cheltuiala ei.
Prin Decizia civilă nr. 37 din 20 martie 2003, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o, în sensul că: a admis în parte acţiunea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 17 083 103 lei reprezentând remuneraţie unică, drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi, suma de 5 029 718 lei reprezentând indicele de inflaţie pentru anii 2000, 2001 şi 2002 şi suma de 5 893 306 lei reprezentând dobânda legală pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2002; a obligat-o pe pârâtă să obţină din partea reclamantului autorizaţie sub formă de licenţă neexclusivă pentru transmiterea fonogramelor cuprinzând prestaţii muzicale; a obligat-o pe pârâtă să pună la dispoziţia reclamantului lista cuprinzând prestaţiile transmise în emisiuni sau înregistrate pentru nevoile propriilor emisiuni începând cu data de 1 ianuarie 2000; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să publice pe cheltuiala sa hotărârea judecătorească şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 15 286 000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi pct. 1 din anexa 1 a HG nr. 71/2000, pârâta, în calitate de utilizator de prestaţii muzicale fixate pe fonograme în programele difuzate, are obligaţia să obţină din partea reclamantului autorizaţia neexclusivă de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă, care îi acordă dreptul de a transmite orice fonogramă aflată în comerţ, cu excepţia celor pentru care producătorul a interzis expres aceste modalităţi de utilizare secundară.
Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, pârâta are obligaţia de a plăti reclamantului remuneraţia reprezentând drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, calculate conform tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale din anexa 1 a HG nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme.
Repartizarea remuneraţiei către artiştii interpreţi sau executanţi se face prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, scop în care C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat de O.R.D.A., în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, prin Decizia nr. 1 din 9 februarie 2000, publicată în M. Of. nr. 241 din 31 mai 2000.
În această calitate, C.R.E.D.I.D.A.M. a solicitat în mai multe rânduri pârâtei să plătească remuneraţia şi i-a transmis acesteia proiectul de contract de licenţă neexclusivă, dar pârâta a refuzat semnarea contractului şi plata remuneraţiei; de asemenea, nu a pus la dispoziţia reclamantului lista cu prestaţiile transmise.
Pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei datorate curtea a dispus efectuarea unei expertize contabile, care a concluzionat că suma datorată este de 17 083 103 lei.
Pentru repararea pierderilor suferite şi a beneficiului nerealizat, curtea dispus ca expertul să calculeze şi suma datorată ca efect al devalorizării monedei naţionale, precum şi dobânda legală datorată de pârâtă pe perioada pe care nu a plătit remuneraţia.
În drept, curtea şi-a întemeiat Decizia pe dispoziţiile art. 998 şi 1073 C. civ., art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi pct. 7 din anexa 1 a HG nr. 71/2000.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei recurate şi respingerea acţiunii reclamantului.
Recurenta a invocat următoarele motive de recurs:
1. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că, la data pronunţării deciziei, HG nr. 71 /2000 fusese abrogată prin HG nr. 143/2003, care a intrat în vigoare la daa de 10 martie 2003.
În art. 7 din actul normativ menţionat se prevede că „pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă HG nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme".
În acest context, instanţa de apel nu putea reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor HG nr. 71/2000.
2. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare administrat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că la data de 18 aprilie 2000 a încheiat un contract de licenţă neexclusivă cu asociaţia U.C.M.R. A.D.A., care este un organism de gestiune colectivă în sensul prevăzut de art. 124 din Legea nr. 8/1996.
Cum acest contract a fost încheiat înainte ca O.R.D.A. să desemneze C.R.E.D.I.D.A.M. drept organism de gestiune colectivă pentru colectarea sumelor datorate artiştilor interpreţi sau executanţi, pârâta nu putea fi obligată să plătească remuneraţia unică în favoarea a două organisme de gestiune colectivă.
De asemenea, recurenta a încheiat la 15 februarie 2001, un contract de licenţă cu U.P.F.R., motiv pentru care nu se poate reţine reaua sa credinţă.
Recurenta mai susţine că, odată cu abrogarea HG nr. 71/2000, s-a abrogat şi Decizia O.R.D.A. de desemnare a organismelor de gestiune colectivă.
Intimatul C.R.E.D.I.D.A.M. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu următoarea motivare:
Hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea corectă a Legii nr. 8/1996, ale cărei norme de aplicare pentru anii 2000 şi 2001 se regăsesc în HG nr. 71/2000.
Pentru anul 2002 şi pentru perioada din anul 2003 până la intrarea în vigoare a HG nr. 143/2003 s-a prevăzut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 154 pct. 3 din lege conform cărora: „până la aprobarea tabelelor şi metodologiilor negociate conform prevederilor art. 131 din prezenta lege (în speţă HG nr. 143/2003) se aplică tarifele stabilite prin acte normative în vigoare (în speţă HG nr. 71/2000).
Al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat deoarece, potrivit art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, colectarea sumelor datorate de utilizatori se va face de un singur organism de gestiune colectivă, pentru un domeniu, desemnat de O.R.D.A. pe criteriul reprezentativităţii; or, prin Decizia nr. 1/2000 şi prin Decizia nr. 149/2003, C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat organism colector pentru artiştii interpreţi sau executanţi, în timp ce U.C.M.R.-A.D.A. este un organism de gestiune colectivă desemnat de O.R.D.A. să colecteze sumele datorate de utilizatori pentru autorii de opere, iar U.P.F.R. este organismul colector desemnat pentru producătorii de fonograme.
Recursul a fost iniţial înregistrat pe rolul secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin încheierea nr. 1477 din 27 aprilie 2004 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la secţia civilă.
Analizând Decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Obligaţia plăţii de către pârâtă, în calitate de utilizator, către reclamant, în calitate de organism de gestiune colectivă, a remuneraţiei cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi îşi are izvorul în dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Astfel, printre drepturile patrimoniale cuvenite artistului interpret sau executant art. 98 lit. g) din actul normativ menţionat prevede dreptul la o remuneraţie echitabilă pentru radiodifuzarea sau comunicarea publică a interpretării sau execuţiei sale, atunci când interpretarea ori execuţia a fost deja fixată sau radiodifuzată ori realizată pe baza unei fixări.
Art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, în redactarea în vigoare la data pronunţării deciziei, prevedea că organismele de gestiune colectivă au obligaţia de a acorda utilizatorilor prin contract, în schimbul unei remuneraţii, autorizaţii neexclusive de utilizare a operelor sau prestaţiilor titularilor drepturilor, sub formă de licenţă neexclusivă.
HG nr. 71/2000 nu a făcut decât aprobe metodologiile privind utilizările prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme şi a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, în temeiul art. 131 alin. (1)-(4) din Legea nr. 8/1996.
Sentinţa civilă nr. 1767/2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin care a fost anulată HG nr. 71/2000, a fost casată prin Decizia nr. 1456/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Faptul că HG nr. 71/2000 a fost ulterior abrogată prin HG nr. 143/2003 nu produce nici o consecinţă cu privire la perioada de timp cât a fost în vigoare, având în vedere că în ceea ce priveşte legea civilă se aplică principiul neretroactivităţii prevăzut de art. 1 C. civ. şi art. 15 alin. (2) din Constituţie, şi nici nu lipseşte de temei legal cererea de chemare în judecată, obligaţia reţinută în sarcina pârâtei avându-şi izvorul în lege.
Prin urmare, în mod legal curtea de apel şi-a întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi ale HG nr. 71/2000 pentru a stabili obligaţia de plată a remuneraţiei unice datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi modul de calcul al acesteia pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2002, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, nu poate fi primit.
Este adevărat că recurenta a depus la dosar în faţa primei instanţe copiile a două contracte de licenţă, încheiate cu U.P.F.R. la data de 14 februarie 2001 şi, respectiv, cu U.C.M.R.-A.D.A. la data de 18 aprilie 2000 şi că instanţa de apel nu le-a analizat în Decizia recurată.
Pentru ca această împrejurare să conducă la admiterea recursului ar trebui ca respectivele contracte să reprezinte dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ceea ce nu este cazul în speţă.
Astfel, s-a reţinut că pârâta este culpabilă de neplata remuneraţiei cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi de neîncheierea contractului de licenţă neexclusivă cu organismul de gestiune colectivă desemnat în scopul colectării acestei remuneraţii.
Art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 285/2004 şi OUG nr. 123/2005, prevedea colectarea sumelor datorate de utilizatori de către un singur organism de gestiune colectivă pentru un domeniu, desemnat de O.R.D.A. pe criteriul reprezentativităţii.
Or, aşa după cum arată intimatul în întâmpinare, C.R.E.D.I.D.A.M. a fost desemnat de O.R.D.A. prin Decizia nr. 1/2000 să colecteze sumele datorate de utilizatori artiştilor interpreţi sau executanţi, calitate menţinută şi în prezent prin Decizia nr. 149/2003 a aceluiaşi oficiu.
U.C.M.R.-A.D.A. a fost desemnat de O.R.D.A. prin Decizia nr. 12/1999 ca fiind organismul de gestiune colectivă îndreptăţit să colecteze remuneraţia cuvenită autorilor, care beneficiază de drepturi patrimoniale decurgând din exploatarea operelor, distincte de cele ale artiştilor interpreţi sau executanţi.
U.P.F.R. a fost desemnat de O.R.D.A. prin Decizia nr. 1/2000 să colecteze sumele datorate de utilizatori producătorilor de fonograme, calitate menţinută şi în prezent prin Decizia 149/2003.
Prin urmare, contractele încheiate de pârâtă cu U.C.M.R.-A.D.A. şi U.P.F.R. au ca obiect plata remuneraţiei pentru alte categorii de drepturi şi în favoarea altor categorii de titulari, respectiv autorii de opere şi producătorii de fonograme, decât contractul pe care pârâta a fost obligată de instanţă să-l încheie cu C.R.E.D.I.D.A.M., organismul colector al remuneraţiei cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi.
În atare situaţie, chiar dacă instanţa de apel a omis să le analizeze, recursul nu poate fi admis, deoarece existenţa acestor contracte nu schimbă situaţia de fapt reţinută, la care instanţa de apel a aplicat corect legea.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va menţine Decizia instanţei de apel şi, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta SC C.P.I.E. SRL Zalău împotriva deciziei civile nr. 37 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 161/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1367/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
