ICCJ. Decizia nr. 1550/2004. Civil. Lg.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1550
Dosar nr. 6023/2004
Şedinţa publică din 1 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 2237 la data de 25 aprilie 2003, pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reclamanţii B.A. şi B.S. au chemat în judecată pârâta C.N.C.F. SA Bucureşti, R.C.F. Cluj, solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei nr. 41/C/1/36/2003 emisă de pârâtă; să dispună restituirea prin echivalent a imobilului teren în suprafaţă de 2979 mp situat în Bistriţa, identificat în C.F. nr. 1903 Bistriţa nr.top 6566/15, 6566/16, 6590/7, 6590/9, 6591/2, 6593/3 şi 6593/4, corespunzător valorii imobilului de 697.701.180 lei conform documentaţiei de reactualizare întocmită de expert I.T.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că pârâta a fost obligată să emită o decizie, în baza sentinţei civile nr. 596/2002 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, însă pârâta a respins notificarea adresată acesteia şi înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 554 din 4 octombrie 2001.
Reclamanţii au mai arătat că au fost proprietarii imobilului înscris în C.F. nr. 1903 Bistriţa, imobil care a fost preluat abuziv de Statul Român, întrucât nu există nici un act de preluare în proprietatea statului. S-a susţinut că, în baza deciziei nr. 305 din 16 octombrie 1982 al fostului Consiliul Popular al Judeţului Bistriţa Năsăud, imobilul a trecut în administrarea Regionalei C.F. Cluj.
Au mai susţinut reclamanţii că Decizia de respingere a notificării nu este legală, întrucât pârâta avea obligaţia de a face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, HG nr. 617/2001, şi art. 274 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 589 din 6 octombrie 2003, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Cluj.
Prin cererea intitulată „precizare de acţiune" şi înregistrată la data de 3 decembrie 2003 la Tribunalul Cluj reclamanţii au modificat acţiunea iniţială solicitând tribunalului să dispună anularea deciziei nr. 41/C/1/36/2003 emisă de pârâtă şi, în consecinţă, în principal, să dispună restituirea prin echivalent a imobilului teren cu suprafaţa de 2979 mp înscris în C.F. 1903 Bistriţa, în modalitatea acordării de acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, corespunzătoare valorii imobilului de 697.701.180 lei conform documentaţiei de reactualizare întocmită de expert I.T. iar în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să facă o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare acestei valori a imobilului; să oblige pârâta la plata unor daune cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la emiterea deciziei de efectuare a ofertei de restituire prin echivalent a imobilului precum şi, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial.
În motivarea cererii reclamanţii au învederat instanţei că, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, acesta fiind afectat exploatării căii ferate, motiv pentru care optează pentru acordarea măsurilor reparatorii în modalitatea acţiunilor tranzacţionate pe piaţa de capital, deoarece prin dispoziţia nr. 1016 din 25 noiembrie 2002 a Primarului Municipiului Bistriţa au beneficiat de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 358 mp. Totodată, reclamanţii au solicitat respingerea excepţiei puterii de lucru judecat, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Învestit cu soluţionarea cauzei, în urma admiterii excepţiei de necompetenţă teritorială prin sentinţa civilă nr. 589 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 56 din 23 ianuarie 2004 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 42/C/1/36 emisă la 25 martie 2003 de pârâtă şi a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, corespunzătoare valorii imobilului teren în suprafaţă de 2979 mp situat în Bistriţa, înscris iniţial în C.F. nr.1903 Bistriţa, nr.top 6566/15, 6566/16, 6590/7, 6590/9, 6591/2, 6593/3 şi 6593/4 de 697.701.180 lei în favoarea reclamanţilor, conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert-inginer I.T.
Apelul declarat de pârâta C.N.C.F. SA, R.C.F. Cluj, împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 921/A din 19 aprilie 2004.
Pârâta a atacat cu recurs această decizie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând în esenţă că instanţele nu au avut în vedere că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, terenul în litigiu fiind proprietate publică de stat.
Criticile aduse deciziei atacate au mai vizat şi faptul că instanţa de fond nu au ţinut seama de solicitarea pârâtei de a introduce în cauză Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
A mai susţinut pârâta că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanţilor este nelegal şi că un alt argument pentru care terenul revendicat nu poate face obiectul prezentului litigiu este şi faptul că acesta nu a fost preluat în mod abuziv de către stat, ci antecesorii reclamanţilor s-au înscris cu acest teren în anul 1959 în CAP Bistriţa, conform registrelor agricole din anii 1959-1963, în baza Decretului nr. 115/1959.
S-a mai susţinut că terenul în administrarea căii ferate în anul 1982 ca proprietate de stat, din administrarea fostului Consiliul popular al municipiului Bistriţa, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale la data respectivă.
În fine, s-a susţinut că terenul nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât Consiliul local Bistriţa a reconstituit dreptul de proprietate al reclamanţilor, eliberându-li-se titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru întreg terenul solicitat de aceştia, iar în cazul în care li se va admite acţiunea în despăgubiri în echivalent aceştia au intrat sub incidenţa art. 992 C. civ., respectiv îmbogăţirea fără justă cauză.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
În speţă, reclamanţii au optat pentru acordarea măsurilor reparatorii constând în acţiuni la societăţi comerciale, tranzacţionate pe piaţa de capital, corespunzătoare valorii imobilului.
În acest sens, reclamanţii au depus la dosar raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert I.T. prin care s-a stabilit valoarea terenului.
Examinând întregul material probator administrat în cauză pe parcursul soluţionării litigiului reţine că în mod corect instanţa a stabilit acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Pe de altă parte, faţă de faptul că nu s-a făcut dovada că reclamanţii au primit teren în temeiul Legii nr. 18/1991 în schimbul celui preluat de Statul Român şi nici a împrejurării că au primit despăgubiri pentru terenul în litigiu, în mod corect s-a reţinut că obligaţia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent revine pârâtei în calitate de unitate deţinătoare a imobilului.
Faţă de faptul că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, fără nici un titlu şi fără despăgubirea foştilor proprietari tabulari şi transmis apoi în proprietatea recurentei, nu poate fi reţinută nici motivarea acesteia în sensul că hotărârile atacate au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cu care fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Nefondat este şi motivul de recurs referitor la împrejurarea că instanţa de fond nu a ţinut seama de solicitarea pârâtei de a introduce în cauză Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
În acest sens, este de observat că obiectul cererii introductive de instanţă l-a constituit contestarea deciziei nr. 41/C/1/36/2003, respectiv, anularea acestei decizii, astfel că indubitabil această plângere împotriva deciziei recurentei este întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă în acest caz având, evident, deţinătorul imobilului, respectiv recurenta-pârâtă.
Conform dispoziţiilor art. 20 din această lege, imobilele, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o societate sau companie naţională, (...) vor fi restituite persoanei îndreptăţite prin decizie sau după caz, dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
De asemenea potrivit cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003,unitatea deţinătoare este entitatea cu personalitate juridică ce exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată sau cea care are înregistrat în patrimoniul său bunul care face obiectul legii.
Prin urmare, recurenta-pârâtă, în calitate de unitate deţinătoare a imobilului este singura competentă să soluţioneze cererea de restituire şi totodată să stea în judecată într-o cauză privind Decizia emisă de ea în soluţionarea unei astfel de cereri.
Nefondat este şi motivul referitor la greşita intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului reclamanţilor având în vedere că dreptul de proprietate intabulat în C.F. în favoarea acestora nu a fost contestat în nici un mod, nici pe calea unei acţiuni în rectificare de C.F. şi nici pe vreo altă cale.
Este de observat că înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea antecesorului reclamanţilor s-a făcut în baza unei sentinţe civile nr. 141/1983 a Judecătoriei Bistriţa conform înscrierii de sub B 3.4.5 din C.F. nr. 1903 Bistriţa, iar această înscriere nu a fost în nici un fel rectificată.
Nefondat este şi motivul referitor la împrejurarea că preluarea imobilului de către stat nu s-a făcut în mod abuziv, astfel că acesta nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei nr. 1016 din 25 noiembrie 2002, emisă de Primarul municipiului Bistriţa, în anul 1982 s-a întocmit şi s-a aprobat documentaţia în vederea transferării unei suprafeţe de 23447 mp teren, suprafaţă totală din care face parte şi suprafaţa de 3337 mp teren, revendicată din administrarea fostului Consiliu Popular al Municipiului Bistriţa, în administrarea Regionalei C.F. Cluj prin Ordinul nr. 242 din 25 septembrie 1982 al M.A.I.A. aprobându-se scoaterea din producţia vegetală a acestor terenuri. Cu ocazia efectuării acestui schimb, foştii proprietari tabulari nu au fost despăgubiţi.
Faţă de faptul că nu există nici un temei al preluării acestui teren de la foştii proprietari tabulari de către Consiliul popular al municipiului Bistriţa, în mod corect au reţinut instanţele că terenul a fost preluat abuziv de către fostul Consiliu Popular Bistriţa, în numele Statului Român, iar faptul că foştilor proprietari tabulari nu li s-a acordat nici o despăgubire în schimbul terenului preluat, echivalează cu o lipsire abuzivă a acestora de proprietate pe care o aveau.
În acest sens, este evident că preluarea terenului în litigiu de la foştii proprietari tabulari persoane fizice s-a făcut în mod abuziv, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, nu poate fi reţinută critica referitoare la împrejurarea că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi deci nu mai poate face obiectul Legii nr. 110/2001.
Titlul de proprietate emis intimaţilor reclamanţi în temeiul Legii nr. 18/1991, cu nr. 6897 din 12 noiembrie 1993 se referă la un teren situat exclusiv în extravilanul Municipiului Bistriţa în timp ce terenul în litigiu este situat în intravilan, aşa cum rezultă din dispoziţia nr. 1016/2002 şi din expertiza întocmită în cauză.
În consecinţă, cum hotărârile sunt legale şi temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta C.N.C.F., C.F.R SA Bucureşti, sucursala R.C.F. Cluj împotriva deciziei civile nr. 921/A din 19 aprilie 2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1462/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
