ICCJ. Decizia nr. 1687/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 1687

Dosar nr. 38676//2004

Şedinţa de la 22 februarie 2007

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul Cluj a respins excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

A respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, invocată de pârâta SC T.T. SA Cluj.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva pârâtului Ministerul de Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, AP APS Bucureşti şi SC T.T. SA Cluj.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele,

- să se constate nulitatea absolută a titlului statului cu privire la imobilul situat în Cluj Napoca, înscris iniţial în C.F. 4591 nr. top 4887, transcris în C.F. 30297 şi ulterior în C.F. 138593/a;

- să se constate nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte înstrăinarea imobilului în litigiu;

-să se constate nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 din 24 aprilie 1975, nr. 9439 din 9 mai 1995 şi nr. 17128 din 31 octombrie 2000;

-să se dispună restabilirea situaţiei anterioare de C.F. în favoarea proprietarului de drept.

A mai reţinut tribunalul, că asupra imobilului înscris în C.F. 4591 Cluj, A+4, nr. top. 4887 s-a dispus intabularea dreptului de proprietate sub B+l în favoarea Facultăţii de Teologie a Eparhiei Reformate din Ardeal.

Ulterior, prin încheierea C.F. nr. 9439 din 9 mai 1995, conexată cu nr. 1636/1975, în baza prevederilor Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, imobilul s-a transcris în C.F. 30297 Cluj în favoarea Statului Român şi în administrarea operativă a Ministerului de Interne, pentru Inspectoratul Judeţean Cluj.

Prin anexa nr. 1 din OG nr. 112/1998, imobilul a fost restituit Eparhiei Reformate din Ardeal.

Prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 al Ministerului Comerţului şi Turismului, imobilul clădire depozit, situat în str. C. a trecut în proprietatea SC T.T. SA.

F.P.S., în calitate de vânzător, a înstrăinat Asociaţiei Conducerii Salariaţilor Turism Transilvania, în calitate de cumpărătoare, 554,242 acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei, reprezentând 39,956 % din valoarea capitalului social, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 31 din 14 ianuarie 1999.

Prin încheierea C.F. nr. 17128 din 31 octombrie 2000, imobilul cu nr. top 4887 s-a dezmembrat în două imobile cu nr. top noi 4887/1, teren cu construcţii în suprafaţă de 1413 mp, care s-a reînscris în C.F. 30297 Cluj şi nr. 4887/2, teren cu construcţii în suprafaţă de 1262 mp, care s-a transcris în C.F. 138593, în favoarea pârâtei SC T.T. SA Cluj.

Prin Decizia civilă nr. 517/R/2002, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, s-a respins recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 2197/A/2001 a Tribunalului Braşov, prin care s-a stabilit că încheierea C.F. nr. 9439 din 9 mai 1995 este legală, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 40 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Tribunalul a constatat că este competent material să soluţioneze acţiunea reclamantei, deoarece valoarea imobilului la data introducerii cererii de chemare în judecată se situa între 6 şi 7 miliarde lei, iar Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă, pentru că imobilul a fost preluat de la reclamantă în proprietatea Statului Român.

Ministerul de Interne, însă, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece în C.F. este intabulat doar dreptul de administrare operativă al acestuia, iar, ulterior, acest pârât a predat imobilul în favoarea reclamantei.

Faţă de obiectul acţiunii şi motivele de drept invocate, tribunalul a mai constatat că acţiunea reclamantei este admisibilă.

A mai reţinut tribunalul, că prin OG nr. 112/1998, imobilul înscris în C.F. 4591 Cluj, nr. top 4887 a fost restituit reclamantei, motiv pentru care, petitul privind constatarea nulităţii absolute a titlului statului este lipsit de interes.

Contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nu intră sub incidenţa art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că obiectul acestor contracte nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii, ci dreptul de proprietate incorporală asupra părţii din capitalul social deţinut de stat la societăţile comerciale.

Pentru acest motiv, tribunalul a respins petitul privind constatarea nulităţii absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA şi petitul accesoriu, referitor la constatarea nulităţii absolute a încheierilor de intabulare şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

Prin Decizia civilă nr. 888/A din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul declarat de reclamantă şi cererea de aderare la apel, formulată de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile, pe care a anulat-o şi, evocând fondul, a respins acţiunea împotriva pârâtelor A.P.A.P.S. şi SC T.T., având ca obiect constatare nulitate şi rectificare C.F..

A respins acţiunea faţă de pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 3 din OG 112/1998, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-primire între actualii deţinători ai imobilelor şi succesorii stabiliţi.

Protocolul de predare-primire s-a încheiat numai cu privire la imobilul cu nr. top 4887/1, iar obiectul cauzei îl reprezintă imobilul cu nr. top 4887/2.

Prin urmare, interesul reclamantei rezultă tocmai din faptul că se pune în discuţie imobilul cu nr. top 4887/2, ce nu a făcut obiectul protocolului de predare-primire.

A mai reţinut curtea de apel, că imobilul a devenit proprietatea SC T.T. SA, fiind inclus în capitalul social, fapt atestat de Ordinul MTC nr. 154/1991.

Prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 517/R din 15 februarie 2002, s-a constatat că încheierea C.F. din 9 mai 1995, dată de notariatul de Stat Cluj este legală şi că reclamanta nu a exercitat calea de atac împotriva încheierii nr. 9439 din 9 mai 1995., astfel că această încheiere este definitivă.

Imobilul a fost preluat de stat cu titlu, în baza Decretului nr. 176/1948, iar intimata SC T.T. SA îl deţine cu titlu de drept de lege, ca efect al preluării de către Statul Român.

Curtea de apel a mai reţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect că, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credinţă.

Pârâta este dobânditoare de bună-credinţă, societatea fiind privatizată legal de fostul F.P.S.

Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deoarece imobilul a fost restituit reclamantei prin OG nr. 112/1998 şi nu există identitate între persoana pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi persoana juridică obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal.

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că ambele instanţe au pronunţat hotărâri nelegale, deoarece imobilul nu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 176/1948. Fiind omis de la naţionalizare, imobilul a fost transcris pe numele statului în temeiul Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, acte normative care contraveneau dispoziţiilor Codului civil şi ale Constituţiei sub imperiul cărora au fost adoptate. Caracterul abuziv al preluării a fost confirmat de Statul Român prin adoptarea OG nr. 112/1998, prin care s-a dispus restituirea imobilului.

La data publicării ordonanţei în Monitorul oficial, SC T.T. SA era încă societate cu capital de stat, privatizarea făcându-se cu rea-credinţă, pentru că s-a urmărit eludarea prevederilor actului de restituire.

A mai arătat recurenta, că Decizia nr. 517/2002 a Curţii de Apel Braşov nu are relevanţă în cauză, pentru că a avut un alt obiect, urmărind radierea unei încheieri notariale, fără a se pune în discuţie titlul statului.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Cererea de chemare în judecată determină cadrul procesual în limitele căruia are loc judecata, atât din punctul de vedere al părţilor, cât şi din punctul de vedere al obiectului cererii.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate:

-nulitatea absolută a titlului statului cu privire la imobil;

-nulitatea absolută a contractului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce priveşte imobilul înscris în C.F. 138593/a, nr. top 4887/2;

- nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 din 24 aprilie 1975, nr. 9439 din 9 mai 1995 şi nr. 17128 din 31 octombrie 2000;

- restabilirea situaţiei anterioare de carte funciare.

Prin Decizia atacată, evocând fondul, curtea de apel s-a pronunţat asupra cererilor reclamantei, reţinând că imobilul a fost preluat de stat în baza altui act normativ decât cele menţionate în înscrisurile depuse la dosar.

Instanţa de apel a reţinut că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 176/1948, deşi, aşa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 517/R din 15 mai 2002 a Curţii de Apel Braşov, prin încheierea C.F. nr. 1636 din 25 aprilie 1975, s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966. Acest aspect prezintă importanţă în soluţionarea capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al Statului Român, deoarece valabilitatea titlului se stabileşte în raport de actul de preluare.

Curtea de apel a motivat soluţia respingerii acestui capăt de cerere, reţinând că, printr-o hotărâre anterioară, Curtea de Apel Braşov a constatat că încheierea nr. 9439 din 9 mai 1995 a fost legală şi nu a fost atacată de reclamant şi că imobilul a fost preluat de stat cu titlu, în baza Decretului nr. 176/1948, deşi nu s-au administrat probe care să ateste faptul că s-au aplicat prevederile acestui decret, prin care transformarea învăţământului într-un serviciu public, cu excluderea totală a iniţiativei private, a fost însoţită de etatizarea „bazei tehnico-materiale" făcută pe seama bisericilor, congregaţiilor, comunităţii religioase, asociaţiilor particulare, cu sau fără scop lucrativ şi, în general, particularilor persoane fizice sau juridice.

Actul normativ era însoţit de o listă anexă a unor bunuri imobile care, conform art. 1 alin. (2), făcea parte integrantă din decret, iar această listă nu a fost depusă la dosar.

În realitate, prin Decizia nr. 517/R din 15 mai 2002, Curtea de Apel Braşov a constatat că prin încheierea nr. 9439 din 9 mai 1995, Notariatul de Stat a dispus rectificarea erorii materiale din C.F. 4591 Cluj, în sensul înscrierii la foaia B a noului proprietar, respectiv a Statului Român. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că reclamanta nu a contestat titlul de proprietate al statului în instanţă.

Deşi prin acţiune s-a cerut să se constate nulitatea absolută a 3 încheieri de intabulare, instanţa de apel nu a cercetat în fond această cerere, în Decizia atacată existând referiri doar la încheierea nr. 9439/1995.

Prin urmare, nesoluţionând cererea în limitele investirii sale şi reţinând împrejurări, cu privire la modalitatea de preluare a imobilului, pe baza unui act normativ a cărui listă anexă nu a fost depusă la dosar şi în contradicţie cu înscrisurile aflate la dosar, instanţa de apel nu a cercetat în fond toate capetele de cerere şi nu a stabilit deplin situaţia de fapt în cauză.

De aceea, se va admite recursul declarat, se va casa Decizia atacată, iar, conform art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., cauza va fî trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La rejudecare se vor administra probele necesare stabilirii complete a situaţiei de fapt privind modul în care a avut loc preluarea imobilului de către stat, în funcţie de care se va stabili legalitatea preluării şi se vor cerceta toate cererile reclamantei în raport de situaţia de fapt astfel stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva deciziei civile nr. 888/A din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1687/2004. Civil