ICCJ. Decizia nr. 1693/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 1693/2004
Dosar nr. 2141/2003
Şedinţa publică din 2 martie 2004
Retine următoarel.
Prin acţiunea formulată la 19 martie 1997 şi care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 4494/1997 G.A., G.S.M., G.E. şi E.V. au chemat în judecată S.R. reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, C.L.M. CLUJ NAPOCA şi I.C.R.A.L. CLUJ NAPOCA solicitând ca, în contradictoriu cu aceşti pârâţi, să se constate „inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 în ceea ce priveşte clădirea şi terenul menţionate în anexa acelui act normativ ca fiind situate în municipiul Cluj Napoca la adresele la adresele din str. General Grigorescu şi respectiv din str. Deva.
În motivarea acestei cereri s-a afirmat că, deşi proprietarul respectivului bun, defunctul I.G., era funcţionar, iar soţia acestuia, defuncta M.G. era casnicã, beneficiind de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost preluat de către stat considerându-se că intră sub incidenţa măsurii naţionalizării prevăzute de acelaşi act normativ.
Prin acţiune s-a mai solicitat să se constate inexistenta unor drepturi reale ale pârâţilor asupra imobilului, cu consecinţa obligării acestora la restituirea bunului revendicat către reclamanţi, în calitatea lor de succesori în drepturi ai proprietarilor originari.
Prin sentinţa civilã nr. 7312 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca la 3 iunie 1997 acţiunea a fost respinsă nefondată.
Ulterior, prin Decizia nr. 239/ A pronunţată de Tribunalul Cluj la 16 februarie 1998, în dosarul nr. 5963/1997, în contradictoriu cu pârâţii iniţiali, precum şi cu D.A.I.S. CLUJ NAPOCA a fost de asemenea respins apelul pe care reclamanţii l-au făcut împotriva acestei sentinţe.
Un prim recurs declarat de reclamanţii G.A., S.G.M., G.E. şi E.V. a fost admis prin Decizia nr. 1563, pronunţată de secţia civilă a Curţii de Apel Cluj la 27 octombrie 1998, în dosarul 2275/1998, hotărârile date anterior fiind casate cu consecinţa trimiterii cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării acţiunii în contradictoriu cu proprietarii tabulari.
Ca urmare cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 1610/1999.
Distinct de aceasta prin acţiunea formulatã la 28 ianuarie 1999 şi care a fost înregistratã tot pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca cu numărul de dosar 1052/1999 reclamanţii G.A., S.G.M., G.E. şi E.V. au solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA, în calitate de vânzător şi pârâţii-cumpărători X.G., X.A., M.I., M.M., P.I. şi P.G., contracte având ca obiect vânzarea-cumpărarea unor apartamente care făceau parte din clădirea situată în municipiul Cluj Napoca la adresele din str. General Grigorescu şi respectiv din str. Deva.
Prin aceeaşi acţiune formulatã şi în contradictoriu cu B.B.R. NR. IV CLUJ şi D.A.I.S., devenitã ulterior D.A.F.I.S. CLUJ NAPOCA, reclamanţii au revendicat acelaşi imobil compus din teren şi construcţie.
Prin încheierea de la 12 martie 1999 cele doua dosare au fost conexate sub numărul 1610/R/1999, iar prin încheierea nr. 4426 pronunţata la 14 mai 1999 Judecătoria Cluj Napoca a declinat competenta de soluţionare a cauzei la Tribunalul Cluj.
După înregistrarea cauzei pe rolul secţiei civile a Tribunalului Cluj cu numărul de dosar 6166/1999 reclamanţii au formulat, la 15 mai 1999, o precizare a acţiunilor cerând să fie anulate Decizia nr. 183 emisă la 25 aprilie 1975 de fostul Consiliu Popular Cluj Napoca, prin care terenul în suprafaţă de 759 mp fusese atribuit B.R. NR. IV – CLUJ, precum şi actele subsecvente de înstrăinare, prin schimb, a terenului pe care această din urmă pârâtă le încheiase cu pârâţii X.G. şi X.A.
Prin sentinţa civilă nr. 92 pronunţată la 11 februarie 2000 instanţa astfel sesizată a respins acţiunea reclamanţilor ca nefondată.
Ulterior, prin Decizia nr. 154 pronunţată de Curtea de Apel Cluj Napoca, secţia civilă, la 11 iulie 2000, în dosarul nr. 2694/2000, s-a admis apelul făcut de reclamanţi împotriva acestei sentinţe care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii parţiale a acţiunii. Pe cale de consecinţă instanţa de apel a constatat:
- nelegalitate naţionalizării imobilului aflat în litigiu:
- calitatea de moştenitori legali, fi şi fice, ai defuncţilor G.I. şi G.M. pe care o aveau reclamanţii:
- nulitatea absoluta a contractelor prin care pârâţii X.G. şi X.A., pe de-o parte şi pârâta P.G. pe de alta au cumpărat de la S.C. C. SA câte un apartament situat în clădirea revendicatã de reclamanţi
În legătură cu această ultimă constatare s-a dispus şi modificarea corespunzătoare a cărţii funciare.
Totodată instanţa de apel s-a pronunţat, în sensul respingerii cererilor având ca obiect:
- restituirea către reclamanţi a imobilului aflat în litigiu,
- anularea deciziei nr. 183/1975 emise de fostul C.E.C.P. CLUJ
- anularea actului de schimb încheiat între la 23 iunie 1975 între G.I.G.C.L. Cluj şi B.B.R. IV CLUJ NAPOC.
În acelaşi timp s-a reţinut că STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE şi P.I. nu au calitate procesuală pasivă, faţă de respectivii pârâţi acţiunea fiind respinsa cu această motivare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâţii C.L.M. CLUJ NAPOCA, X.G., X.A., P.G. şi M.I., cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii Supreme de Justiţie cu numărul de dosar 5096/2000.
Prin Decizia civilă nr. 1633 pronunţată la 19 aprilie 2002, instanţa astfel sesizată a admis recursurile şi a casat Decizia nr. 154 din 11 iulie 2000 a Curţii de Apel Cluj Napoca cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi curte de apel în vederea rejudecării.
Pronunţând această decizie, instanţa a reţinut că, potrivit unor apărări invocate doar în recurs, proprietarii originari ai bunului revendicat „şi-ar fi dobândit averea imobiliarã prin exploatare, în modalitatea închirierii a peste 13 imobile sau apartamente situate în mai multe oraşe".
În legătură cu acest aspect instanţa de recurs a apreciat că o asemenea situaţie era susceptibila de a da eficientă măsurii naţionalizării imobilului litigios indiferent de împrejurarea că, având calitatea de profesor universitar şi respectiv de casnică, „antecesorii reclamanţilor intră netăgăduit în categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare".
În acelaşi sens s-a subliniat că înlăturarea măsurii exceptării de la naţionalizare a nu poate fi „reţinută şi valorificată în soluţionarea procesului decât în temeiul unor dovezi concludente, de natură să demonstreze netăgăduit faptul că proprietarii nu şi-ar fi dobândit averea imobiliară prin munca lor ori a autorilor lor, ci prin exploatarea unor locuinţe apte să producă venituri atât de importante încât să justifice apartenenţa la categoria marii burghezii şi să facă irelevantă calitatea lor de funcţionar public şi de casnică".
În altă ordine de idei s-a relevat caracterul contradictoriu al deciziei recurate prin care pe de-o parte s-a constatat că trecerea imobilului în proprietatea statului ar fi fost nelegală, iar pe de alta a fost respinsă cererea reclamanţilor de lăsare a respectivului bun în proprietatea şi posesia lor, conchizându-se cã, în acest mod, acţiunea în revendicare a fost lipsita de eficientă.
În legătură cu incidenţa dispoziţiilor OUG nr. 40/1999 asupra raporturilor juridice dintre părţi instanţa de recurs a subliniat că acest act normativ conţine exclusiv prevederi având ca obiect protejarea chiriaşilor, astfel încât, el nu poate fi invocat pentru a paraliza în mod eficient acţiunea în revendicare.
Tot în considerentele deciziei de casare s-a apreciat că instanţa de apel a făcut o aplicare corecta a dispoziţiilor legale reţinând cã terenul revendicat nu mai poate fi restituit în natură şi că, referitor la acest imobil, „reclamanţii au deschisă calea despăgubirii în celelalte moduri prevăzute de lege".
În urma casării cu trimitere cauza a fost reînregistrată pe rolul secţiei civile a Curţii de Apel Cluj cu numărul de dosar 6029/2002.
Prin Decizia civilă nr. 30 pronunţată 6 martie 2003, instanţa astfel sesizată, a admis apelul declarat de reclamanţii G.A., S.G.M., G.E. şi E.V. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 11 februarie 2000 a Tribunalului Cluj pe care a schimbat-o, în sensul admiterii acţiunii formulate de aceiaşi reclamanţi, constatând că „naţionalizarea imobilului casă de cărămidă acoperită cu ţiglă, cu 7 camere, 3 bucătarii, dependinţe, curte şi grădină în str. G-ral E. Grigorescu în suprafaţă de 775 stj. p" este nelegală
S-a mai constatat că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai proprietarilor originari ai imobilului şi că sunt nule contractele cu numerele 30471 din 4 noiembrie 1996 şi 32925 din 5 februarie 1997 prin care SC C. SA a vândut pârâţilor X.G. şi X.A., precum şi pârâtei P.G. două apartamente situate în clădirea revendicată de reclamanţi.
Totodată s-a dispus „rectificarea corespunzătoare a cărţii funciare" şi „restituirea în posesia reclamanţilor a imobilului" menţionat.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse capetele de cerere privind anularea deciziei administrative nr. 183 din 25 aprilie 1975 şi a „actului de schimb (procesul-verbal) încheiat la 23 iunie 1975 între G.I.G.C.L. Cluj şi B.R. IV Cluj Napoca;
- a fost respinsă acţiunea faţă de STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE şi respectiv de P.I. reţinându-se că aceşti pârâţi nu au calitate procesuală pasivă ş.
- au fost obligaţi pârâţii X.G., X.A. şi P.G. să le plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată, „în fond şi apel", în valoare de 20 000 000 lei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate au declarat recurs reclamanţii, precum şi unii dintre pârâţi.
Astfel prin recursul declarat la 1 aprilie 2003 de pârâţii X.G., X.A., P.G. şi M.I. s-a solicitat casarea deciziei atacate cerere susţinută prin mai multe critici aduse respectivei hotărâri.
Printr-o prima critică i s-a afirmat că Decizia recurată intră sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a respectat cadrul procesual definit prin acţiune şi apoi prin Decizia de casare neanalizând „pricina în raport cu posesorul bunului", în sensul de a valida sau nu titlul fiecărui subdobânditor.
În dezvoltarea acestei critici s-a susţinut:
- că pârâţii persoane fizice au fost de bună credinţă
- că în favoarea lor operează şi dispoziţiile de principiu cuprinse în art. 18 alin. (1) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a căror ignorare echivalează cu un abuz procesual sancţionat şi de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;
- că aceiaşi pârâţi şi-au constituit titlurile de proprietate cu respectarea riguroasa a procedurii şi termenelor instituite prin Legea nr. 112/1995 ş.
- că pe de altă parte reclamanţii nu au manifestat diligenta minima necesară, în sensul unei afirmării lipsite de echivoc a intenţiei de a solicita restituire în natură a imobilului.
Tot recurenţii pârâţi X.G., X.A., P.G. şi M.I. au susţinut că Decizia recurată intră şi sub incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece instanţa a dat eficienţă juridică exclusiv prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, fără a ţine seama de dispoziţiile art. I din acelaşi act normativ, ori de probele administrate după casarea cu trimitere care atestă că, deşi a avut mai întâi calitatea de funcţionar şi apoi pe aceea de profesor defunctul G.I. îşi asigura în mod preponderent mijloace de existentă pentru el şi familia sa, compusă din soţie şi cinci copii, din exploatarea averii imobiliare.
În motivarea recursului declarat la 4 aprilie 2003 de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA au fost invocate prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., susţinându-se că Decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a mai multor prevederi legale:
- art. 1 din Normele metodologice de aplicarea Legii nr. 112/1995 şi care au fost aprobate prin HG nr. 20/1950 şi HG nr. 11/1997
- art. 9 din Legea nr. 112/1995
- art. 1295 alin. (1) şi art. 1989 C. civ.
- art. 45 din Decretul - Lege nr. 115/1938 şi
- art. I şi II din Decretul nr. 92/1950
În dezvoltarea acestei critici s-a subliniat că probele administrate în cauză atestă că antecesorii reclamanţilor nu puteau fi exoneraţi de efectele actului de naţionalizare şi că pe de altă parte drepturile de proprietate ale pârâţilor-cumpărători au fost dobândite cu respectarea riguroasã a prevederilor legale aplicabile materiei analizate.
Prin recursul declarat de ei la 9 aprilie 2003, reclamanţii G.A., S.G.M., G.E. şi E.V. au criticat la rândul lor hotărârea pronunţată ulterior casării cu trimitere.
Printr-o primă critică s-a susţinut că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., deoarece recurenţilor-reclamanţi le-a fost încălcat fără temei dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 759 de mp situat de-a lungul faţadei clădirii revendicate şi care a fost utilizat întotdeauna cu destinaţia de gradină determinând o creştere a valorii funcţionale şi patrimoniale a imobilului.
În legătură cu acelaşi teren s-a formulat şi un al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., afirmându-se că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor de constatare a nulităţii unui act de schimb şi respectiv a unui act de vânzare a respectivului imobil.
O a treia critică formulată de recurenţii reclamanţi s-a referit la nerespectarea de către instanţă a prevederilor ar. 274 C. proc. civ., prin neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată solicitate în cauză.
Ca urmare a declarării acestor recursuri cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 2141/2003.
Ulterior, la 4 octombrie 2003 şi 4 februarie 2003 recurenţii pârâţi X.G., X.A., P.G. şi M.I. au depus două memorii în cuprinsul cărora au dezvoltat motivele recursului declarat de ei în cauză, recurs pe care l-au susţinut şi printr-o analiza ampla a doctrinei şi jurisprudenţei.
Memoriile astfel formulate au fost însoţite de diverse alte înscrisuri, inclusiv de copii ale unor hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Cluj şi de Curtea Suprema de Justiţie în speţe considerate a fi similare celei deduse judecaţii.
Memorii cu un conţinut asemănător au fost adresate de pârâţii X.G., X.A., P.G. şi M.I. Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministrului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii.
Apreciindu-se că respectivele demersuri de natură administrativă erau contrare principiului independenţei judecătorilor, destinatarii memoriilor menţionate le-au comunicat acestei Curţi spre a fi analizate în limitele prevăzute de art. 124 alin. (3) din Constituţia României.
Ca urmare şi aceste înscrisuri au fost depuse în dosarul cauzei.
Totodată pârâţii menţionaţi, X.G., X.A., P.G. şi M.I., au solicitat admiterea recursului declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA şi respingerea recursului declarat de reclamanţi.
La rândul lor recurenţii reclamanţi au formulat în scris o precizare a motivelor lor de recurs şi o întâmpinare prin care au solicitat respingerea celor două recursuri declarate în cauză de către unii dintre pârâţi, depunând, de asemenea, mai multe înscrisuri.
În cauză au fost formulate, de asemenea, întâmpinări prin care intimaţi-pârâţi B.R. NR. IV CLUJ - NAPOCA, SC C. SA şi M.M. au solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanţi.
Cu ocazia dezbaterilor desfăşurate în Şedinţa publică din 13 februarie 2004 pârâtul C.L.M. BUCURESTI a solicitat admiterea propriului recurs şi respectiv a celui declarat de pârâţii X.G., X.A., P.G. şi M.I., cerând, de asemenea, respingerea recursului declarat de reclamanţi.
Concluzii similare au fost puse şi de intimatul-pârât MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE în calitatea sa de reprezentant al STATULUI ROMAN.
Având a se pronunţa asupra recursurilor declarate în cauză, Curtea retine că prin Decizia de casare nr. 1633 din 19 aprilie 2002 au fost enumerate expres aspectele pe care instanţa de trimitere urma să le analizeze cu ocazia rejudecării.
În acelaşi context s-a subliniat că, în ciclul procesual anterior soluţionarea cererii privind „restituirea în natură a terenului" s-a făcut de către instanţa de apel printr-o „corectă aplicare a legii" şi că referitor la acest imobil „reclamanţii au deschis calea despăgubirii în celelalte moduri prevăzute de lege".
Pe de altă parte criticile care configurează primul şi al doilea motiv al recursului declarat de reclamanţi urmăresc în esenţă obţinerea restituirii în natură a terenului.
Aşa fiind, respectivele critici nu pot fi primite, deoarece tind să repună în discuţie o problemă de drept dezlegată prin Decizia de casare care, din punctul de vedere analizat, era obligatorie pentru instanţa de trimitere, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Nefondat este însă şi cel de-al treilea motiv al recursului declarat de reclamanţi în legătură cu recunoaşterea doar parţială a dreptului lor de a li se restitui cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
În acest sens, Curtea are în vedere că însăşi acţiunea formulată de reclamanţi a fost doar parţial admisă şi că deci chestiunea cheltuielilor de judecată a fost soluţionată conform principiului instituit prin art. 274 C. proc. civ., cu respectarea finanţărilor instituite de art. 276 din acelaşi cod.
Într-un asemenea context menţionarea în considerentele deciziei recurate doar a celui dintâi dintre articolele amintite poate fi calificată ca o inadvertenţă de motivare, iar nu o încălcare a legii.
Reţinând deci că aspectele critice evocate de reclamanţi în recurs nu sunt de natură a atrage incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, respingând respectivul recurs ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de intimaţii-pârâţi, Curtea retine că sunt nefondate criticile prin care aceşti recurenţi tind, în esenţă, să demonstreze că Decretul nr. 92/1950 ar fi produs efecte şi asupra imobilului aflat în litigiu şi că respectivul bun ar fi intrat în mod legal sub incidenţa măsurii naţionalizării.
În legătură cu acest aspect prin Decizia de casare s-a evidenţiat împrejurarea că antecesorii reclamanţilor beneficiau de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950 făcând parte din categoriile socio profesionale ale căror imobile erau în principiu exceptate de la naţionalizare.
Prin aceeaşi decizie s-a subliniat că aserţiunile pârâţilor potrivit cărora veniturile proprietarilor originari ai imobilului litigios ar fi provenit cu precădere din exploatarea averii lor imobiliare se cereau a fi temeinic dovedite.
În abordarea acestei chestiuni Curtea are în vedere şi prevederile art. 1169 C. civ., conform cărora sarcina unei asemenea probaţiuni revenea pârâţilor care s-au prevalat de respectivele apărări.
Cu ocazia rejudecării apelului după casare pârâţii nu s-au conformat însă acestei obligaţii, în condiţiile în care reclamanţii au completat materialul probatoriu cu numeroase înscrisuri care atestau că antecesorul lor, defunctul G.I., a desfăşurat o vastă activitate didactică şi de cercetare ştiinţifică.
Aceste elemente probatorii se află în convergentă cu prezumţia legală instituită prin art. II din Decretul nr. 92/1950 confirmând temeinicia concluziei instanţei de apel potrivit căreia imobilul ce a format obiectul litigiului nu a făcut obiectul naţionalizării.
Aprecierea aceleiaşi instanţe, în sensul că lipsa de eficienţă a actului de naţionalizare ar reprezenta un motiv de nulitate absoluta a actelor juridice subsecvente nu este însă justificată.
Referitor la acest aspect este de observat mai întâi că instanţa a considerat că sunt nule contractele de cumpărare a unor apartamente încheiate de pârâţii X. şi respectiv P., dar a reţinut ca este valabil schimbul de terenuri făcut în beneficiul B.R. NR. IV CLUJ NAPOCA.
Întrucât în cazul tuturor acestor acte juridice problema de drept era identică abordarea ei diferită şi deci contradictorie de către instanţa de apel face aplicabile în cauză prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Într-o altă perspectivă Decizia recurată intră însă şi sub incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea unor principii de drept şi a unor dispoziţii legale care, pe de-o parte conferă eficienţa juridică aparenţei de drept (aspect care în doctrina juridică îşi găseşte o exprimare sintetică în adagiul latin „Eror communis facit jus"), iar pe de alta ocrotesc buna credinţă.
În acest sens, Curtea reţine că la datele la care au fost încheiate contractele prin care recurenţii-pârâţi X.G. şi X.A. şi respectiv P.G. au dobândit cele două apartamente situate în clădirea revendicată de reclamanţi:
- era de notorietate existenţa, anterior anului 1990, a aşa numitului fond locativ de stat care includea o parte considerabilă a clădirilor cu destinaţie de locuinţa situate în mediul urban;
- apartenenţa la acel fond locativ de stat a clădirii care formează obiectul litigiului nu fusese contestatã prin nici o acţiune în justiţie, nefiind aşadar pronunţată nici o hotărâre judecătorească susceptibilă de a pune la îndoială validitatea şi eficienţa juridică a titlului de proprietate al vânzătorului celor două apartamente;
- nici o comunicare sau notificare nu le fusese adresată chiriaşilor spre a-i încunoştinţa despre intenţia reclamantei de a revendica bunul, iar o lege specială, Legea nr. 112/1995, permitea cumpărarea de către chiriaşi a apartamentelor având un regim juridic similar acelora ocupate de pârâţii X. şi P.
Pe lângă această aparenţă de drept pârâţii menţionaţi beneficiază şi de prezumţia de bună credinţă în condiţiile în care în speţă respectiva prezumţie nu a fost combătuta prin nici o probă.
Mai mult decât atât, în cauză s-a făcut dovada că, în ceea ce priveşte un al treilea apartament, ocupat în calitate de chiriaş de pârâtul M.I., formele prealabile vânzării, aflate în curs, au fost sistate tocmai ca urmare a introducerii acţiunii.
Această împrejurare evidenţiază o dată în plus că întârzierea cu care reclamanţii au formulat acţiunea în revendicare şi în general lipsa lor de diligenţă în exprimarea, într-o forma lipsită de echivoc, a intenţiei de a înlătura aparenta de drept ce le era defavorabilă a legitimat demersurile chiriaşilor care au cumpărat celelalte două apartamente.
Având deci în vedere că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 314 din acelaşi cod admiţând recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA reprezentat prin PRIMAR, precum şi pe acela declarat de pârâţii X.G., X.A., P.G. şi M.I.
Ca urmare Decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii de constatare a nulităţii actelor de proprietate ale pârâţilor X.G., X.A. şi P.G.
Dispoziţia de restituire a imobilului către reclamanţi urmează a fi, de asemenea, modificată, în sensul că aceasta va opera cu respectarea drepturilor pe care pârâţii menţionaţi le au asupra unor apartamente, iar X.G. şi X.A. şi asupra terenului dobândit prin contractul încheiat cu B.R. NR. IV - CLUJ.
În ceea ce priveşte dispoziţiile din Decizia recurată referitoare la efectuarea unor notări în cartea funciară urmează a se preciza că ele operează conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul C.L.M. CLUJ NAPOCA reprezentat prin PRIMAR, precum şi recursul declarat de pârâţii X.G., X.A., P.G. şi M.I. împotriva deciziei civile nr. 30 din 6 martie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, pe care o modifică în parte după cum urmează:
Respinge cererea de constatare a nulităţii absolute: a contractului nr. 30471 din 4 noiembrie 199.
Respinge cererea de constatare a nulităţii absolute: a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 30471 din 4 noiembrie 1996 şi nr. 32925 din 5 februarie 1997 prin care SC C. SA Cluj Napoca a vândut pârâţilor X.G. şi X.A. apartamentul nr. 1, iar pârâtei P.G. apartamentul nr. 2 situate în Cluj-Napoca, str. Eremia Grigorescu.
Obligă pe pârâtul C.L.M. CLUJ-NAPOCA să restituie reclamanţilor G.A., S.M., G.E. şi E.V. imobilul situat în Cluj Napoca str. General Eremia Grigorescu, cu respectarea drepturilor de proprietate dobândite de pârâţii X.G., X.A. şi P.G.
Dispune efectuarea modificărilor corespunzătoare în cartea funciară conform prevederilor acestei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii G.A., S.M., G.E. şi E.V.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1716/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1692/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
