ICCJ. Decizia nr. 175/2004. Civil. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 175.
Dosar nr. 39036/1/2004
Nr. vechi 16448/2004
Şedinţa publică din 16 februarie 200.
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 3594 din 28 octombrie 2003 Primarul Municipiului Cluj a dispus restituirea, în natură, în favoarea petenţilor K.I., K.Ş., M.J. a cotei de ½ părţi indivize din apartamentele nr. 9 şi 16 (identificate tabular), situate în imobilul de la adresa din Cluj Napoca, condiţionat de restituirea despăgubirii primite în baza Legii nr. 112/1995, actualizată la data plăţii.
Prin contestaţia înregistrată la 24 noiembrie 2003, petenţii au cerut anularea parţială a dispoziţiei, în sensul de a se dispune restituirea în natură în întregime a celor două apartamente precum şi de a li se stabili dreptul la despăgubiri în echivalent pentru restul imobilului nerestituit.
Prin aceeaşi contestaţie petenţii au cerut şi rectificarea menţiunilor din C.F. Cluj Napoca, nr. top 9020/IX şi nr. 9020/XVI, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi înscrierii dreptului de proprietate pentru aceste imobile în favoarea lor.
Prin sentinţa civilă nr. 656 din 17 martie 2004 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia şi a schimbat, în parte, dispoziţia, în sensul că a dispus restituirea în cotă de 1/1 părţi indivize a celor două apartamente, menţinând celelalte dispoziţii.
Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că atâta timp cât între moştenitorii foştilor proprietari ai imobilului a intervenit un partaj voluntar în baza căruia reclamanţii au fost împuterniciţi să ceară retrocedarea întregului imobil, în mod greşit prin dispoziţia contestată li s-a recunoscut dreptul de proprietate numai în raport de cota lor succesorală, anume ½ părţi indivize.
Totodată, instanţa a apreciat ca nefondată chemarea în judecată a Consiliului Local al Municipiul Cluj Napoca, atâta timp cât dispoziţia atacată a fost emisă doar de Primarul Municipiului Cluj Napoca, precum şi, cererea de rectificare a menţiunilor din cărţile funciare, cerere a cărei temeinicie se poate analiza numai după rămânerea irevocabilă a hotărârii date în procedura Legii nr. 10/2001, cu menţiunea că o astfel de cerere se judecă în procedura de drept comun şi nu în cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi, în primă instanţă, de tribunal.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca.
În motivarea apelului reclamanţii solicita susţin că, faţă de caracterul accesoriu al cererii privind rectificarea menţiunilor de carte funciară şi, faţă necesitatea opozabilităţii hotărârii judecătoreşti şi faţă de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, organ deliberativ dar cu atribuţii cât priveşte executarea unor dispoziţii referitoare la bunurile aparţinând domeniului public ori privat al oraşului, se impunea admiterea în totalitate a cererii deduse judecăţi, sens în care cere modificarea hotărârii primei instanţe.
În motivarea apelului pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca critică sentinţa sub aspectul întinderii dreptului de proprietate recunoscut reclamanţilor, apreciind că aceştia sunt îndreptăţiţi doar la cota de ½ părţi indivize din imobilele în litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 1455 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins apelurile ca fiind nefondate.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, urmarea înţelegerii intervenite între moştenitorii fostului proprietar, reclamanţii sunt singurii moştenitori ai persoanei deposedate de bun care au formulat cerere de retrocedare şi, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din Lege nr. 10/2001, pot fi consideraţi a fi, în mod exclusiv, singurii succesibili ai defunctei, caz în care sunt îndreptăţiţi la restituirea apartamentelor în litigiu în integralitatea lor şi nu în raport de cotele succesorale stabilite prin certificatul de moştenitor nr. 133 din 11 septembrie 2001, cum greşit susţine pârâtul.
Reţine instanţa şi faptul că, deşi, de regulă, cererile de radiere ori de înscriere a dreptului de proprietate în registrele funciare au caracterul unor cereri accesorii nu se impune analizarea acestora în cadrul procesual prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Apreciază instanţa că, de altminteri, radierea dreptului de proprietate statului nu se impune a fi dispusă în această procedură dat fiind că reclamanţii cer recunoaşterea dreptului în contradictoriu cu acesta iar cererea de întabulare a acestui drept în favoarea reclamanţilor este lipsită de interes atâta timp cât acest lucru se poate realiza în cadrul unei proceduri necontencioase, prin formularea unei cereri către serviciul de carte funciară.
Reţine instanţa de apel şi că, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. cererea reclamanţilor privind plata cheltuielilor de judecată avansate în apel nu poate fi primită.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, care invocă incidenţa art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi pârâtul, care invocă incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanţii critică hotărârile date de instanţele date de instanţele de fond pentru omisiunea de a se fi pronunţat cu privire la petitul prin care solicitau acordarea de măsuri reparatorii pentru „restul imobilului" care nu le-a putut fi restituit în natură, critică pe care o circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Totodată reclamanţii susţin că, în mod nelegal, instanţele de fond au respins petitele privind rectificarea menţiunilor de carte funciară cu privire la imobilele în litigiu, în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi intabulării dreptului în favoarea lor, inclusiv, cel privind chemarea în judecată, pentru opozabilitatea hotărârii, a Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca, organism căruia, prin dispoziţiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, i se recunosc atribuţii în administrarea domeniului public şi privat al entităţii deţinătoare.
În motivarea recursului, pârâtul reiterează apărarea potrivit căreia prin dispoziţia contestată s-a recunoscut, în mod corect, reclamanţilor dreptul de proprietate doar cu privire la cota lor succesorală, anume pentru cota de ½ părţi indivize din apartamentele restituite, fiind irelevant sub acest aspect că nu s-a solicitat restituirea cotei parţi ce i se cuvenea şi de către celălalt moştenitor, cotă care nu poate profita reclamanţilor.
Totodată, pârâtul reiterează şi alte considerente care au stat la baza emiterii dispoziţie contestate, anume faptul că reclamanţii au apelat şi la procedura Legii nr. 112/1995 în cadrul căreia li s-a acordat o despăgubire de 115.838.348 lei pentru apartamentele 2-13 care nu le-au fost restituite în natură dat fiind că au fost înstrăinate chiriaşilor, prin contracte de vânzare cumpărare a căror nulitate nu s-a solicitat a se constata.
Analizând recursul declarat de reclamanţi, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În drept, motivul de recurs bazat pe nemotivare, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se grefează pe ceea ce trebuie să cuprindă partea a doua a unei hotărâri judecătoreşti şi anume pe considerentele hotărârii şi nu se confundă cu nepronunţarea de către instanţele de fond cu privire la vreuna din cererile deduse judecăţii.
Aceasta, adică nemotivarea, presupune că judecătorul să fi admis ori să fi respins capătul de cerere formulat de parte, adică să se fi preocupat de el şi să-l fi soluţionat într-un fel sau în altul dar, să fi omis, fie explicit fie implicit, să arate motivele care l-au determinat să adopte soluţia dată.
În speţă, este real că prin contestaţia dedusă judecăţii reclamanţii au formulat şi un capăt de cerere prin care solicitau acordarea de măsuri reparatorii pentru partea de imobil care nu le-a fost restituită în natură.
Această capăt de cerere însă nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti la judecata în primă instanţă, adică judecătorul nu l-a analizat şi nu s-a pronunţat asupra lui şi, mai mult, nici instanţa de apel nu l-a examinat, de altminteri, reclamanţii omiţând să formuleze critici explicite sub acest aspect prin cererea de apel, rezumându-se doar să solicite admiterea în întregime a cererii deduse judecăţii.
Aşa fiind, cum omisiunea instanţelor de fond de a examina şi de a se pronunţa cu privire la unul din capetele de cerere, pentru considerentele de drept mai sus arătate, nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de recurs urmează a respinge această critică formulată de reclamanţi.
Într-o astfel de situaţie, instanţa de recurs nu are asupra ce să exercite controlul judiciar iar partea interesată în soluţionarea cererii are la îndemână procedura completării hotărârii judecătoreşti, prevăzută de art. 2811 C. proc. civ. şi nu calea de atac a recursului.
Nefondată este şi critica prin care reclamanţii invocă că hotărârea recurată ar fi dată, cât priveşte soluţia de respingere a capetelor de cerere privind chemarea în proces a autorităţii deliberative, Consiliului Local al municipiului Cluj şi, respectiv, radierea şi întabularea dreptului dobândit în registrele de publicitate, cu încălcarea sau aplicarea greşită (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 este o procedură specială derogatorie de la procedura de drept comun, în cadrul căreia, persoanele îndreptăţite pot solicita restituirea în natură ori măsuri reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de statul comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Potrivit art. 26 alin. (3) din lege, în cadrul acestei proceduri, instanţele judecătoreşti sunt abilitate doar a verifica legalitatea şi temeinicia dispoziţiilor ori deciziilor emise cu privire la cererile care au fost notificate unităţilor deţinătoare ale bunurilor.
Prin actul normativ menţionat se arată, în mod expres, că în cazul în care entitatea deţinătoare a bunului este vreuna dintre unităţile administrativ-teritoriale (comunele, oraşele ori municipiile), obligaţiile prevăzute de lege sunt în sarcina primarilor [art. 21 alin. (4)] şi nu în sarcina consiliilor locale.
De altminteri, şi potrivit dispoziţiilor Legii administraţiei publice locale (Legea nr. 215/2001), primarul este şeful administraţiei publice locale (art. 66) şi el reprezintă comuna sau oraşul în justiţie (art. 67).
Împrejurarea că prin dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 215/2001 sunt stabilite competenţe în administrarea bunurilor aparţinând unităţii administrativ teritoriale şi în sarcina autorităţii deliberative, anume în sarcina consiliului local, nu este de natură să justifice chemarea sa în judecată, argumentul invocat, anume necesitatea opozabilităţii hotărârii judecătoreşti, nefiind de natură să-i confere o atare calitate procesuală astfel cum greşit susţin reclamanţii.
Totodată, din economia dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, rezultă că persoana căreia i s-a restituit imobilul în procedura acestui act normativ poate proceda la îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară după rămânerea definitivă a dispoziţiei emisă în procedura administrativă.
Aşa fiind, cum hotărârea judecătorească de restituire a bunurilor în litigiu este rămasă definitivă, conform art. 377 pct.3 C. proc. civ., partea interesată are a îndeplini formalităţile de publicitate în procedura dreptului comun şi nu justifică interes pentru exercitarea căii de atac a recursului pentru un asemenea motiv.
Analizând recursul formulat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din lege profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Aşa fiind, cum referitor la apartamentele în litigiu au depus cerere de restituire doar reclamanţii şi cum, prin beneficiul legii, lor le profită şi cotele celorlalţi moştenitori care nu au formulat o astfel de cerere, critica pârâtului cât priveşte greşita restituire în întregime şi nu în raport de cotele lor succesorale a imobilelor către reclamanţi nu poate fi primită, sub acest aspect instanţele de fond aplicând corect dispoziţia legală menţionată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii K.I., K.Ş., M.J. şi pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 1455/A din 9 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9768/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
