ICCJ. Decizia nr. 9768/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9768
Dosar nr. 43961/1/2004
nr. vechi 21261/2004
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la 22 noiembrie 2003, reclamanţii G.N.M. şi G.I.C. au chemat în judecată pe pârâta SC D.F.E.E.E. SA Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 773 din 6 octombrie 2003 de respingere a notificării emise în baza Legii nr. 10/2001 şi să fie obligată pârâta la emiterea unei decizii de restituire în natură sau prin echivalent a terenului ce a aparţinut autorilor lor.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că autorul M.P. este moştenitorul fostei proprietare, M.M., căreia în anul 1945 i s-a preluat prin expropriere suprafaţa de 111,8395 ha teren, precum şi diverse clădiri. S-a mai precizat că autoarea şi-a rezervat cota legală de 50 ha teren, situat în Municipiul Rm. Vâlcea şi un conac numit „moşia Inăteşti", bunuri ce au fost preluate abuziv în anul 1949.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 499 din 13 mai 2004, a admis în parte acţiunea şi a anulat Decizia nr. 773 din 6 octombrie 2003 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o decizie cu o ofertă de restituire în echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 4181,48 mp, situat în Rm. Vâlcea, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert L.I. şi evaluat la suma de 2.458.977.855 lei.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că terenul ce a aparţinut defunctei M.M., fosta soţie a lui M.P.A., a fost expropriat în temeiul Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.
Iniţial, potrivit actului de partaj, tranzacţiune şi a procesului verbal din 20 februarie 1920 privind partajarea bunurilor rămase de pe urma autorilor OG şi O.V., toţi moştenitorii au primit în lot suprafeţe egale de teren de câte 102 ha şi 6968 mp, situate atât pe raza Municipiului Vâlcea, cât şi a Judeţului Olt.
S-a reţinut că, în cele trei loturi, fiecare moştenitoare, deci şi M.M., a primit pe raza localităţii Rm. Vâlcea, în punctul numit „Locul din prundul apei Râmnicului din moşia Inăteşti" câte 8800 mp, aşa cum rezultă din raportul de expertiză şi că, din actele dosarului nu rezultă că pentru terenul în litigiu, petenţii sau antecesorii lor au cerut şi au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate, terenul fiind intravilan şi ocupat de construcţiile pârâtei.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta SC E. SA Bucureşti, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât nu s-a avut în vedere că imobilul revendicat nu face obiectul Legii nr. 10/2001, petentul G.M.N. beneficiind de reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 1/2000 pentru suprafaţa de 137496 mp teren agricol şi 10.000 mp teren forestier, iar în baza titlului de proprietate din 21.06.2002 fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru 62900 mp teren agricol. Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 şi, totodată, că la dosar nu există nici o dovadă din care să rezulte că s-a făcut ieşirea din indiviziune între M.M. şi A.B. (născută O.), pentru a se putea stabili că terenul în litigiu a aparţinut autoarei petenţilor.
Curtea de apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 1877/A din 24 septembrie 2004, a admis apelul pârâtei SC E. SA Bucureşti şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor G.N.M. şi G.I.C.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că de la autoarea M.M. s-au expropriat terenuri în suprafaţă de 161 ha şi, respectiv, 8935 mp, iar, conform fişei de definitivare din 20 noiembrie 1948, au fost expropriate de la M.M. şi B.A., sora sa, 111 ha şi 8935 mp în baza Legii nr. 187/1945.
S-a mai avut în vedere că terenul ocupat în prezent de pârâtă se află în punctul „Loc din prundul apei Râmnic", care a fost împărţit în trei loturi de câte 8800 mp, conform actului de partaj din 1920 şi a procesului verbal încheiat la 20 februarie 1920, lotul 1 revenindu-i lui E.O. şi M.O., lotul nr. 2 lui E.O. şi mama M.M., iar lotul nr. 3 lui E.O. şi A.O.
S-a reţinut că, din schiţa anexă a raportului de expertiză, a rezultat că, cele trei suprafeţe de teren sunt distincte şi că, atâta timp cât pârâta ocupă teren din lotul lui A.O., corect s-a respins notificarea petenţilor, prin care s-a solicitat restituirea terenului ce a aparţinut M.M., autoarea lor.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs în termen legal reclamanţii G.M.M. şi G.I.C., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, neobservând că reclamanţii sunt moştenitorii autoarei M.M., care era proprietara, la data preluării abuzive, a moşiei Inăteşti, în suprafaţă de 50 ha şi care cuprindea şi terenul ocupat de intimată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra mai multor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra completării la raportul de expertiză efectuată la instanţa de fond, din care rezultă că la momentul exproprierii, cele două moştenitoare şi-au împărţit succesiunea M.M., preluând terenurile din Vâlcea, iar B.A. pe cele din Olt.
De asemenea s-a susţinut că nu s-a avut în vedere nici adresa nr. 72377 din 29 iulie 1950 a Ministerului Învăţământului Public, din care rezultă că în registrele imobiliare ale Tribunalului Vâlcea, M.M. figurează ca ultim proprietar asupra terenurilor şi clădirilor din Rm. Vâlcea, cătunul Inăteşti, motiv pentru care, reclamanţii, în calitate de moştenitori ai acesteia, erau îndreptăţiţi la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Intimata-pârâtă SC E. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că, prin HG nr. 74/2005, societatea s-a reorganizat, conform anexei la protocolul încheiat, imobilul fiind preluat de SC E. SA. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât recurenţii au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii nr. 1/2000 şi a Legii nr. 18/1991.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză raportat la criticile invocate de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata SC E. SA justificată de transmiterea terenului ca urmare a reorganizării către SC E. SA este neîntemeiată faţă de împrejurarea că primul capăt de cerere îl reprezintă anularea deciziei nr. 773 din 6 octombrie 2006 (emisă de SC E. SA) şi, ca atare, hotărârea trebuie pronunţată în contradictoriu cu entitatea care a emis-o.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este lipsită de temei şi în ce priveşte cel de-al doilea capăt al cererii introductive, respectiv obligarea intimatei la emiterea unei decizii de restituire prin echivalent.
În condiţiile în care, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică (filele 70-71) şi din fişa cadastrală, este imposibilă restituirea în natură a terenului în litigiu, este evident că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, obligaţia emiterii deciziei de restituire prin echivalent revine entităţii investite, cu soluţionarea cererii, respectiv E. SA.
Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine ca întemeiate criticile formulate de recurenţi.
Astfel, concluzia pe care instanţa de apel şi-a motivat hotărârea, în sensul că terenul ocupat de pârâtă se află în parte în afara parcelei „Loc din prundul apei Râmnic", iar o parte este din lotul ce a aparţinut A.B., a fost răsturnată de completarea raportului de expertiză, ca urmare a obiecţiunilor formulate. Potrivit acestor concluzii, însuşite de instanţa de fond, cu privire la conacele moşiei din Olt şi Vâlcea, ce au rămas în indiviziune în urma partajului, cele două moştenitoare au decis să le împartă, M.M. preluând terenurile din Vâlcea, iar B.A. pe cele din Olt.
De altfel concluziile menţionate în completarea raportului de expertiză tehnică se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă că la momentul preluării în patrimoniul statului, M.M. era proprietar exclusiv asupra terenului în litigiu.
Deşi iniţial M.M. şi B.A. au hotărât prin actul de partaj voluntar din 1 februarie 1943, ca în ceea ce priveşte conacele din Olt şi Vâlcea să rămână în indiviziune, ulterior, aşa cum rezultă din conţinutul fişei de definitivare a exproprierii şi adeverinţa din 25 mai 1945, cele 50 ha din moşia Inăteşti nu au fost rezervate de B.A. aceasta apărând însă ca proprietar a terenurilor din judeţul Olt (moşia Linteşti).
Faţă de aceste considerente, urmează ca pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei recurate, să se admită recursul reclamanţilor.
În consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Curtea va modifica Decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 499 din 13 mai 2004 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenţii G.N.M. şi G.I.C. împotriva deciziei civile nr. 1877/A din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Piteşti pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 499 din 13 mai 2004 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 175/2004. Civil. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 967/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
