ICCJ. Decizia nr. 1773/2004. Civil. Lg. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.1773/2004

Dosar nr. 1602/2003

Şedinţa publică din 5 martie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 19 aprilie 2002, C.N.H. SA Petroşani, a chemat în judecată pe Primăria Municipiului Petroşani, cerând anularea dispoziţiei nr. 1043 din 18 martie 2002, prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 159.557 m.p., identic cu pct. nr. 805, 817/1, 812/1, 803, 786/1, 816/1, 813/1, 787, 790, 788/1, 795, 812/21, 789/1, 973/9 din C.F. 413 Petroşani. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2), (3), (9) şi art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1485 din 26 septembrie 2002, a respins acţiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 63 din 31 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948, de la S.A.R. Petroşani, dar că reclamanta nu este îndreptăţită, în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esenţă, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroşani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluţia pronunţată fiind nemotivată şi în contradicţie cu legea şi dovezile administrate, în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acţiunea a fost introdusă anterior OUG nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, aşa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin OUG nr. 184/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002), companiile/societăţile naţionale nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2001 (publicate în Monitorul Oficial al României, p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca inadmisibile.

Incontestabil, în pricina de faţă, acţiunea, fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o companie naţională, referitor în care, de primă importanţă, se cere a se şti dacă îi sunt aplicabile reglementările legale menţionate. Acest lucru, deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, succede notificării şi cererii introductive de instanţă.

Răspunsul afirmativ se impune, indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziţie a unei legi noi. În primul caz, textul, fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001, şi, în condiţiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor (facta futura) unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că, pentru unitate şi obligativitate generală (pentru toţi), este de imediată aplicare.

Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăţilor naţionale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ar fi condiţionat de momentul notificării deţinătorului bunului sau al sesizării instanţei de judecată. Un asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar, prin consecinţe, ar fi discriminatoriu, şi, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din norme, dezvoltând raţiunea excepţiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existenţa altor căi şi mijloace de reglementare, a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.

Aşa fiind, se impune respingerea recursului cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, C.N.H. SA, împotriva deciziei nr. 63 A din 31 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1773/2004. Civil. Lg. 10/2001. Recurs