ICCJ. Decizia nr. 1767/2004. Civil. L 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1767/2004
Dosar nr. 1592/2003
Şedinţa publică din 5 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 1 aprilie 2002, reclamanta, E.M. Livezeni, a chemat în judecată pe Primăria Municipiului Petroşani, cerând anularea dispoziţiei nr. 978 din 21 februarie 2002, prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 289.223,8 mp, identificat cu pct. nr. 4634/37, 4634/38 din C.F. nr. 2058 Livezeni. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2), (3), (9) şi art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1445/2002 din 26 septembrie 2002, a respins acţiunea, ca nefondată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 141/A/2003 din 13 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza Legii 119/1948, de la S.A.R. Petroşani, dar că reclamanta nu este îndreptăţită, în înţelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esenţă, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroşani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluţia pronunţată fiind nemotivată şi în contradicţie cu legea şi dovezile administrate, în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acţiunea a fost introdusă anterior OUG nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, aşa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin OUG nr. 184/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002), companiile/societăţile naţionale nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2001 (publicate în Monitorul Oficial al României, p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca inadmisibile.
Incontestabil, în pricina de faţă, acţiunea, fondată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o subdiviziune cu personalitate juridică a unei companii naţionale, referitor la care, de primă importanţă, se cere a se şti dacă-i sunt aplicabile reglementările legale menţionate. Acest lucru, deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, succede notificării şi cererii introductive de instanţă.
Răspunsul afirmativ se impune, indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziţie a unei legi noi. În primul caz, textul, fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001, şi, în condiţiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor (facta futura) unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că pentru unitate şi obligativitate generală (pentru toţi) este de imediată aplicare.
Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăţilor naţionale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiţionat de momentul notificării deţinătorului bunului sau al sesizării instanţei de judecată. Un asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar, prin consecinţe, ar fi discriminatoriu, şi, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din norme, dezvoltând raţiunea excepţiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existenţa altor căi şi mijloace de reglementare a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.
Aşa fiind, se impune respingerea recursului cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, E.M. Livezeni, împotriva deciziei nr. 141/A din 13 februarie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2004. Civil. LEGEA 10 /2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1769/2004. Civil. L 10/2001. Recurs → |
|---|
