ICCJ. Decizia nr. 1929/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1929
Dosar nr. 9309/2004
Şedinţa publică din 10 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 7 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea a fost admisă cererea formulată de D.E. împotriva Primăriei Municipiului Focşani şi Ministerului Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Vrancea, dispunându-se reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 330 mp, situat pe raza Municipiului Focşani în tarla 102, parcela 5475, astfel cum a fost delimitat în schiţa expertizei N.D.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că reclamanta a respectat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, adresând primăriei competente notificare, în termenul legal, la care aceasta nu a răspuns.
A fost respinsă astfel excepţia prematurităţii acţiunii, fiind însă admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice. Cererea de restituire în natură a terenului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a avut în vedere şi că din conţinutul cererilor anterioare, cât şi din concluziile puse în faţa instanţei cu ocazia soluţionării cauzei, partea a solicitat alternativ obligarea Primăriei la despăgubiri sau restituirea terenului în natură.
Apelul declarat de Primăria Municipiului Focşani împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 155 din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii Primăria Municipiului Focşani a declarat recursul de faţă, susţinând că în mod greşit instanţa a respins excepţia prematurităţii acţiunii, în situaţia în care la data introducerii acţiunii, Primăria nu răspunsese la notificare, termenul de 60 de zile prevăzut de lege fiind un termen de recomandare.
Pe fond, soluţia este criticată, întrucât în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a terenului, în situaţia în care cea în cauză a cerut despăgubiri. În plus este criticată hotărârea şi pentru că s-a restituit întregul teren liber reclamantei, în situaţia în care alţi trei foşti proprietari au solicitat restituirea aceluiaşi teren.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul celor ce urmează:
Este exact, astfel cum se susţine şi prin recurs că la data formulării cererii, nu se emisese decizie sau dispoziţie, ca urmare a notificării adresată de reclamantă.
De altfel, aceasta, nici nu face vreo referire la notificare în cuprinsul acţiunii, în care solicită în mod expres obligarea pârâtei la plata despăgubirilor într-un anumit cuantum. Dar, pentru că pârâta a confirmat primirea notificării, procesul a fost soluţionat corect în aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, şi nu ale dreptului comun.
În acest context, se constată că motivul de recurs, ce vizează prematuritatea cererii este neîntemeiat, întrucât termenul de 60 de zile avut în vedere, nu este un termen de recomandare.
Potrivit art. 23 din lege, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Rezultă, din redactarea textului redat, că persoana juridică căreia i s-a adresat notificarea, nu are posibilitatea de a analiza oportunitatea admiterii solicitării, ci este obligată, obligaţie de natură legală, a se pronunţa asupra cererii.
Desigur, regula impusă de lege în sarcina persoanei juridice căreia i s-a adresat notificarea, este ca restituirea să se dispună în natură, însă de la această regulă, pot apare excepţii, în situaţiile în care restituirea în natură nu este posibilă, situaţii reglementate strict de această lege.
Prin urmare, în situaţia în care unitatea deţinătoare nu a răspuns la notificare în termenul menţionat, şi nu a invocat motive de prorogare a acestuia pentru nedepunerea actelor doveditoare, nu se poate reţine astfel cum s-a hotărât corect în cauză, că cererea este prematură.
În această situaţie, poate fi luată în analiză şi soluţia de obligare a persoanei notificate de a răspunde într-un sens sau altul la notificare.
În speţă, ambele instanţe au hotărât obligarea pârâtei la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 330 mp.
Această soluţie excede obiectului cererii cu care instanţa a fost investită, fiind nesocotite astfel prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. potrivit căruia în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În speţă, reclamanta a solicitat despăgubiri, iar cu ocazia dezbateri cauzei în fond a cerut despăgubiri reprezentând contravaloarea casei şi a terenului, iar în subsidiar restituirea terenului. Iată că nu este vorba de cereri alternative, cum a reţinut instanţa de fond, ci o cerere principală ce vizează construcţia şi terenul aferent şi o altă cerere subsidiară.
Rezultă, aşadar că motivele de fond ale recursului sunt întemeiate, urmând ca instanţa să se pronunţe în raport de obiectul investirii, fiind în măsură a solicita noi precizări asupra solicitării în raport de eventualul răspuns la notificarea adresată primăriei. Este de examinat şi susţinerea recurentei în sensul că şi alţi foşti proprietari au solicitat retrocedarea aceluiaşi teren, caz în care solicitarea celei în cauză poate fi admisă numai în parte.
Faţă de cele arătate, recursul de faţă urmează a fi admis în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 6, 8 şi 10 C. proc. civ. şi a se casa Decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Focşani împotriva deciziei civile nr. 155/A din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 194/2004. Civil. Revocare donatie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1947/2004. Civil → |
|---|
