ICCJ. Decizia nr. 1938/2004. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1938
Dosar nr. 3369/3/2004
Şedinţa publică din 20 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 272 din 28 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă în parte acţiunea formulată de M.A.M., dispunându-se obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 4000 Euro, în echivalentul în lei la data plăţii cu titlu de daune morale. A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor materiale pentru arestarea sa nelegală, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 953 din 7 mai 2002 a Judecătoriei Buzău reclamantul M.A.M. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat la data de 10 mai 1995. Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia penală nr. 776 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1823 din 15 ianuarie 2003.
Ulterior, prin Decizia penală nr. 780 din 16 iulie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admis recursul inculpatului, dispunându-se casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 124 C. pen. şi punerea de îndată în libertate a celui în cauză, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În raport de această ultimă soluţie s-a apreciat că sunt întrunite cerinţele art. 504 C. proc. pen., reclamantul fiind îndreptăţit la repararea prejudiciului moral cauzat prin lipsirea sa de libertate în perioada 9 aprilie 2003-16 iulie 2003. Cu privire la prejudiciul material pretins a fi suferit prin privarea de libertate, s-a apreciat că nu au fost administrate probe în acest sens.
Apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva acestei hotărâri au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 255 din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a.
S-a considerat că cel în cauză este îndreptăţit la repararea prejudiciului conform art. 504 alin. (4) C. proc. pen. pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2003-16 iulie 2003, în care a fost lipsit de libertate, după intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
S-a apreciat că despăgubirile acordate de instanţa de fond sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului prin privarea de libertate, pentru o faptă în raport de care nu mai era posibilă răspunderea penală.
Împotriva acestei decizii Ministerul Economiei şi Finanţelor a declarat recursul de faţă în condiţiile art.307 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei, astfel încât acţiunea în despăgubire să fie respinsă ca neîntemeiată.
Se susţine că în mod greşit instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, reţinând incidenţa în speţă a prevederilor art. 504 C. proc. pen., în situaţia în care cel în cauză nu a fost achitat pentru faptele săvârşite şi nici nu s-a dispus încetarea procesului în condiţiile art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.
Se susţine că nu sunt incidente în speţă nici prevederile art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, întrucât reclamantul a fost deţinut legal, pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Scopul urmărit constant de prevederile art. 504 C. proc. pen. ce a fost modificat în timp este acela de materializare a principiului constituţional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
Scopul legii este, aşadar, de a da posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept, cât şi prin nelegala privare sau restrângere de libertate din cursul procesului penal finalizat fie prin achitarea inculpatului, fie prin încetarea procesului penal.
În aceste condiţii, rezultă că legea internă este în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraf 5 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, în conformitate cu care trebuie interpretate legile interne potrivit art. 20 din Constituţie.
În speţă, instanţele care s-au pronunţat în cauză au reţinut corect incidenţa în cauză a prevederilor art. 504 C. proc. pen. cu referire la art. 504 alin. (4) C. proc. pen., potrivit căruia, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 21.9 din Legea nr. 281/2003 are drept la repararea pagubei suferite şi persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea faptei.
Cum în speţă, acţiunea în despăgubire a fost admisă ca urmare a reţinerii prejudiciului moral suferit de cel în cauză, ca urmare a arestării pentru o faptă pentru care răspunderea penală a fost înlăturată prin prescripţie, rezultă că nu subzistă motivul de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce are în vedere numai situaţia în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Tot astfel nu sunt aplicabile în soluţionarea recursului de faţă nici prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel ca şi instanţa de fond de altfel, au interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, primind susţinerile părţii în legătură cu paguba încercată ca urmare a arestării nelegale.
Aşa fiind, recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva deciziei nr. 255 din 17 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2318/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1517/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
