ICCJ. Decizia nr. 2318/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2318
Dosar nr. 6853/111/2004
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Tribunalul Bihor, secţia civilă, prin sentinţa nr. 415 din 18 aprilie 2007, a admis cererea formulată de petiţionarul N.G. în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Oradea, în sensul că a majorat cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent propuse a se acorda petentului prin Decizia contestată, de la suma de 466.482.000 lei la suma de 1.555.700.000 lei.
În motivarea hotărârii se arată că faţă de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, în temeiul art. 10 din Legea nr. 10/2001, cuantumul despăgubirilor propus prin decizie este inferior valorii corespunzătoare la zi a imobilului preluat de la antecesorii reclamantului.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva sentinţei civile arătate, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins calea de atac, ca nefondată, prin Decizia nr. 409 din 6 septembrie 2007, pentru considerentele ce urmează:
Raportul de expertiză efectuat în cauză a fost comunicat părţilor litigante la 14 februarie 2007 astfel încât, solicitarea apelantului din 11 aprilie 2007 de acordare a unui nou termen de judecată în vederea exprimării punctului său de vedere este nefondată. Obiecţiunile la raportul de expertiză au fost depuse abia în cursul termenului de pronunţare, când, dat fiind momentul procesual, acestea nu mai puteau face obiectul analizei întreprinse de prima instanţă. Apelantul, dat fiind caracterul devolutiv a căii de atac, avea posibilitatea de a solicita completarea probatoriului, însă o atare cerere nu a fost formulată.
Reţine instanţa de apel că nici critica vizând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Sub aspectul câtimii cheltuielilor de judecată instanţa a avut în vedere valoarea onorariului expertului şi valoarea onorariului avocaţial.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Primarului Municipiului Oradea, criticând Decizia pentru nelegalitate pentru motivele ce urmează:
Deşi partea adversă nu s-a opus amânării solicitate de recurent pentru acordarea unui nou termen de judecată în vederea analizării raportului de expertiză, instanţa a respins cererea, fiind astfel lipsiţi de dreptul la un proces echitabil.
În mod greşit instanţa motivează soluţia prin faptul necompletării probatoriului, când motivul declarării apelului a fost acela că obiecţiunile recurentului la raportul de expertiză nu au fost comunicate expertului. Decizia este eronată şi sub aspectul soluţionării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât petiţionarul nu a făcut dovada cuantumului acestora.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea lor în motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 5 C. proc. civ., faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate şi a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale Înalta Curte reţine cele ce succed:
Dispoziţiile art. 209 C. proc. civ. obligă expertul numit de instanţă să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată. În situaţia în care aceste dispoziţii nu sunt respectate, judecătorul va amâna pricina, întrucât termenul este prevăzut de lege pentru a asigura dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de actele depuse la dosar şi de a le discuta, în vederea asigurării ambelor părţi, dreptul la un proces echitabil.
Raportul de expertiză tehnică judiciară a fost depus, conform datei certe, la 14 februarie 2007, dată la care instanţa, conform încheieri de şedinţă de la aceeaşi dată, a dispus comunicarea probei tuturor părţilor din proces.
Potrivit dispoziţiilor art. 212 alin. (2) C. proc. civ. obiecţiunile puteau fi formulate la primul termen după depunerea lucrării, respectiv la 11 aprilie 2007. Cum la termenul când se puteau face obiecţiuni pârâtul a formulat o nouă cerere pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză, instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile de procedură atunci când a refuzat acordarea unui alt termen de judecată pentru acelaşi motiv ce a prilejuit amânarea soluţionării cauzei la 14 februarie 2007.
De asemenea, în mod corect instanţa de apel, a reţinut că acelaşi pârât nu a apelat la dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a solicita refacerea ori completarea probelor administrate la prima instanţă sau de a solicita administrarea de noi probe.
Respectarea riguroasă a drepturilor şi garanţiilor procesuale ale ambelor părţi de către cele două instanţe de fond, au asigurat dreptul părţilor, deci şi al recurentului, de a avea un proces echitabil.
Cât timp recurentul a avut la îndemână mijloace procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le dorea, acesta nu poate invoca lipsa sa de diligenţă, pentru a invoca art. 6 a Convenţiei Europene a Dreptului Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Cheltuielile de judecată cuprind taxele de timbru şi de procedură, plata expertizelor şi despăgubirea martorilor. Totodată, ele cuprind orice alte cheltuieli pe care parte care a câştigat procesul va dovedi că le-a făcut, cum este onorariu de avocat.
Procedând la aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., prima instanţă a obligat pârâtul recurent la 1 491 lei cheltuieli de judecată în favoarea petentului reprezentând onorariu de avocat şi onorariu de expert. Cele două sume achitate de petiţionar rezultă din nota de evaluare a expertului avizată de biroul de expertiză judiciară precum şi din conţinutul împuternicirii avocaţiale.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 409/A din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2603/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1938/2004. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
