ICCJ. Decizia nr. 1978/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1978
Dosar nr. 40211/1/2004
(nr.vechi 17505/2004.
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 iulie 2001 sub numărul 5740/2001 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, B.D.D. a acţionat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, RA L. şi Statul Bulgar, reprezentat de ambasada Bulgariei la Bucureşti, spre a fi obligaţi să-i lase deplina proprietate şi liniştită posesie a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 1569 mp, garaj şi o construcţie dublă-parter, etaj şi pod în valoare totală de peste 30 miliarde lei.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că imobilul este proprietatea sa şi a locuit în acesta până în anul 1945, când a fost evacuat de trupele sovietice. S-a mai precizat că Statul Bulgar, prin ambasada acestuia în România ocupă fără nici un titlu legal imobilul, motiv pentru care a promovat acţiunea în revendicare.
Prin sentinţa 1663 din 5 noiembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată acţiunea în revendicare formulată de B.D.D. împotriva Statului Român, a RA L. şi a Statului Bulgar, prin ambasada acestuia în România, precum şi excepţiile invocate de Statul Bulgar.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că Statul Bulgar şi-a probat dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 48935 din 11 august 1948 transcris sub nr. 5163 din 12 august 1948, din care rezultă că D.D.B. a vândut ambasadorului bulgar D.G., în calitate de reprezentant al Republicii Populare Bulgare imobilul situat în Bucureşti.
Instanţa de fond a respins ca nefondată şi excepţia imunităţii de jurisdicţie invocată de Statul Bulgar, cu motivaţia potrivit căreia o atare excepţie poate fi invocată numai în faza executorie hotărârii judecătoreşti, pe calea contestaţiei la executare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă, a admis excepţiile de inadmisibilitate ale acţiunii şi apelul declarat de C.A. succesoarea reclamantului D.D.B., decedat la 6 februarie 2002, împotriva sentinţei civile 1663 din 5 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a, pe care a schimbat-o în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a concluzionat că acţiunea în revendicare împotriva Statului Român şi RA L. este inadmisibilă deoarece acţiunea a fost formulată după apariţia Legii nr. 10/2001, care instituie în prealabil sesizării instanţei o procedură administrativă, pe care reclamantul nu a parcurs-o.
Legea nr. 10/2001 fiind o lege reparatorie specială, derogatorie de la dreptul comun, se aplică cu prioritate, inclusiv procedura administrativă prealabilă acţiunii în justiţie pe care legea o instituie.
Cu privire la statul Bulgar, prin ambasada acestuia în România, instanţa a concluzionat că acesta nu poate avea legitimare procesuală pasivă, deoarece potrivit Convenţiei de la Viena 1961 referitoare la relaţiile diplomatice, ratificată de România în 1968, acesta se bucură de imunitate de jurisdicţie, adică nu poate fi obligat a se supune instanţelor româneşti.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.A., criticile de nelegalitate vizând următoarele aspecte:
Într-un prim motiv de recurs se arată că instanţa de apel era datoare să analizeze legitimitatea procesuală a Statului Român şi a RA L., şi nu să respingă pe fond acţiunea ca inadmisibilă, deoarece Legea nr. 10/2001 nu poate îngrădi accesul la justiţie.
Nelegal instanţa respinge apelul ca inadmisibil faţă de statul Bulgar reprezentat prin ambasada acestuia în România, fără a arăta temeiul legal potrivit căruia trebuia acţionat în judecată Ministerul Afacerilor Externe Român, ca reprezentant al statului acreditar.
Nelegal se interzice reclamantului accesul la justiţia Română împotriva statului Bulgar, în contextul în care actul pe care acesta îl exhibă ca titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu nu a fost semnat de autorul reclamantului.
Recursul este nefondat.
Corect instanţa de apel a admis excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare împotriva Statului Român şi a RA L., deoarece aşa cum reţine şi curtea de apel în motivarea deciziei, acţiunea în revendicare fiind formulată de B.D.D. după apariţia Legii nr. 10/2001, care instituie o procedură administrativă prealabilă sesizării instanţei, acesta trebuia să se conformeze exigenţelor legii.
Prioritatea acordată de art. 6 din Legea 213/1998 legii speciale de revendicare a imobilelor preluate abuziv de stat cu titlu sau fără titlu, nu poate fi calificată ca un obstacol în exercitarea liberului acces la justiţie, consacrat constituţional, căci exercitarea acestui drept nu exclude existenţa unor proceduri prealabile, aşa cum este aceea administrativă prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005.
În mod greşit recurenta-reclamantă susţine că în cauză nu sunt incidente prevederile Convenţiei de la Viena, ratificată de România în 1961, privind imunitatea de jurisdicţie.
În speţă, s-a considerat că statul Bulgar prin ambasada sa în România, parte contractantă în Convenţia de la Viena din 1961, beneficiază de imunitate deplină de jurisdicţie şi deci şi de jurisdicţie civilă, deoarece acesta a fost acţionat de reclamantul B.D. prin succesoarea acestuia, în revendicarea imobilului, sediul ambasadei dobândit de statul Bulgar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 11592 din 11 august 1948 şi transcris în registrul de publicitate imobiliară sub nr. 5163 din 12 august 1948.
Imunitatea de jurisdicţie-transpusă prin imunitatea la exercitarea jurisdicţiei, conferită de Convenţia de la Viena din 1961 misiunilor diplomatice şi membrilor săi, este dedusă din teoria reprezentării şi decurge din imunitatea de jurisdicţie a statului.
În speţă trebuie avut în vedere nu instrumentul prin intermediul căruia s-au constituit raporturile de drept procesual şi substanţial, ci subiectul acestor raporturi-respectiv statul Bulgar, în manifestarea suveranităţii acestuia precum şi poziţia sa în raport de jurisdicţia statului acreditar.
Incidenţa Legii 105/1992 în raportul litigios cu elemente de extremitate, în care unul din subiecte este un stat străin, purtător al suveranităţii, nu exclude raportarea la normele dreptului internaţional, respectiv tratatele şi convenţiile internaţionale (precum convenţia de la Viena din 1961) ratificate de România şi care, potrivit constituţiei au prioritate în faţa normelor de drept intern.
Interpretând prevederile art. 31 din Convenţia de la Viena, se deduce că imunitatea de jurisdicţie este acordată agentului diplomatic numai în privinţa acţiunilor reale imobiliare exercitate pe teritoriul statului acreditar, referitoare la bunurile posedate de agentul diplomatic în contul statului acreditant, în numele şi pe seama acestuia.
Imunitatea de jurisdicţie, în privinţa acţiunilor reale imobiliare decurge din principiul suveranităţii statului şi în exercitarea funcţiei reprezentative a agentului diplomatic. Această imunitate de jurisdicţie nu se extinde acţiunilor reale privind proprietatea imobiliară deţinută de agentul diplomatic în nume propriu, cu titlu privat iar în cauză nu se pune în discuţie o atare problemă, devreme ce imobilul revendicat-localul misiunii diplomatice Bulgare, este proprietatea statului Bulgar fiind, dobândit de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 935 din 11 august 1948.
Aşadar, statul Bulgar este titularul dreptului de proprietate al imobilului litigios ce face parte din domeniul public al acestuia, iar deţinătorul imobilului în numele statului Bulgar este misiunea diplomatică a acestui stat, lipsită de personalitate juridică. Statul Bulgar fiind parte în proces, prin ambasada pe care a acreditat-o beneficiază de imunitate jurisdicţională.
Chiar şi în absenţa unei statuări exprese a imunităţii de jurisdicţie a statului, dar dedusă însă din interpretarea art. 31 din Convenţia de la Viena, cutuma internaţională cu care convenţia se completează, în aspectele ce nu au fost expres reglementate, recunoaşte misiunii diplomatice în exercitarea atribuţiilor mandatate de statul acreditat, imunitatea de jurisdicţie.
În acest context, legal instanţa de apel a concluzionat că formularea acţiunii de către apelanta reclamantă împotriva unui stat străin-respectiv împotriva statului Bulgar este inadmisibilă, deoarece statul beneficiază de imunitate deplină de jurisdicţie, în virtutea căreia nu poate fi obligat a se supune puterii judecătoreşti a statului acreditar.
Mai mult, prin Decizia 2497 din 22noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a, în care statul Bulgar a fost parte procesuală în calitate de intimat-pârât în contradictoriu cu A.C. într-o cauză având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare 11592 din 11 august 1948, respectiv titlul exhibat de Ambasada Bulgară în prezentul proces de revendicare a imobilului misiunii diplomatice, s-a statuat ca autoritate de lucru judecat imunitatea de jurisdicţie a statului Bulgar.
Prin această soluţie, nu este afectat dreptul constituţional al recurentei-reclamante de acces la justiţie, şi nici la proprietate ori moştenire, dar aceste drepturi trebuie valorificate în faţa jurisdicţiei competente.
În consecinţă, constatându-se că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi criticile formulate de recurenta A.C. nu sunt întemeiate, potrivit art.312 C. proc. civ. recursul acesteia va fi respins.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 12.000 RON (12.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli de judecată către statul Bulgar, reprezentat de ambasadă, cheltuieli solicitate şi dovedite de aceasta cu actele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.A. succesoarea defunctului B.D.D. împotriva deciziei nr. 1077 A din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă recurenta la plata sumei de 12.000 RON (12.000.000.lei) cheltuieli de judecată către statul Bulgar reprezentat de ambasada Bulgariei din România.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2071/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1944/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
