ICCJ. Decizia nr. 198/2004. Civil. Pretentii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 198/2004

Dosar nr. 5468/2002

Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 29 noiembrie 2001, reclamanţii R.E., R.A., R.D. şi R.G., acesta din urmă în calitate de mandatar al celorlalţi au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. Bank SA, sucursala Alba pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 143.500 lei şi 40.500 dolari S.U.A., ca cerere accesorie derivată dintr-o acţiune principală soluţionată în alte dosare în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti nr. 2683/1999 a Judecătoriei Alba Iulia, nr. 17/A/2000 a Tribunalului Alba, nr. 1134/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Acţiunea a fost precizată ulterior prin majorarea sumei pretinse în lei, de la 143.500 lei, la 203.000 lei.

Tribunalul Alba învestit prin declinarea competenţei de la Judecătoria Alba Iulia, a respins cererea prin sentinţa civilă nr. 104 din 27 februarie 2002, reţinând că nu s-a făcut dovada în concret a efectuării anumitor cheltuieli, sau a pierderii anumitor venituri din cauza îndeplinirii actelor procedurale în faţa instanţelor de judecată.

Apelul formulat de reclamanţi a fost anulat ca netimbrat prin Decizia nr. 77/ A din 25 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, reţinându-se că apelanţii-reclamanţi nu au timbrat cererea de apel nici la data depunerii acesteia, nici până la primul termen de judecată în apel şi au declarat expres că nu înţeleg să timbreze.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, reclamanţii au declarat recurs.

Fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenţii au criticat instanţa susţinând că în mod greşit nu a ţinut seama de faptul că obiectul acţiunii este o cerere accesorie derivată din acţiunea principală, soluţionată irevocabil, care este scutită de plata taxei de timbru conform art. 14 şi art. 15 lit. p) din legea nr. 146/1997 şi art. 12 din Normele de aplicare a acestei legi.

Recursul este nefondat.

Este cert că, în temeiul art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Obligaţia de restituire a acestor cheltuieli îşi are sorgintea în culpa procesuală a părţii căzută în pretenţii.

De regulă, valorificarea pretenţiei derivată din acest raport delictual se face în cadrul procesului în care au fost ocazionate cheltuielile respective.

Partea beneficiară poate solicita cheltuielile şi printr-o acţiune separată, caz în care, cererea sa nu mai are caracter accesoriu, ci devine principală.

În speţă, reclamanţii s-au adresat instanţei cu cerere separată, deci principală, pentru plata cheltuielilor de judecată efectuate în mai multe dosare în care au fost părţi în contradictoriu cu pârâta S.C. E. Bank SA Alba Iulia.

Potrivit prevederilor legale din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi din Normele metodologice pentru aplicarea legii, aprobate prin O. nr. 760/C/22 aprilie 1999 al Ministerului Justiţiei sunt scutite de plata taxei de timbru doar cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, nu şi cererile separate adresate instanţelor judecătoreşti având acest obiect.

Acesta fiind situaţia, în mod corect prin Decizia criticată, instanţa a anulat ca netimbrat apelul reclamanţilor.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanţii R.G., R.E., R.D. şi R.A. împotriva deciziei nr. 77 A din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 198/2004. Civil. Pretentii. Recurs