ICCJ. Decizia nr. 199/2004. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 199/2004
Dosar nr. 5673/2002
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub numărul 1475 la 21 februarie 2001, reclamanţii D.A. şi D.I. au chemat în judecată pe pârâta A.S. pentru constatarea nulităţii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 146 din 25 ianuarie 2000, obligarea pârâtei să restituie suma de 12.000 lei plătită de reclamanţi acesteia cu titlu de preţ al imobilului, precum şi suma de 150.000.000 lei c/valoarea investiţiilor făcute de reclamanţi pentru repararea şi reamenajarea imobilului pentru locuirea acestuia.
Reclamanţii au mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea mai multor bunuri mobile şi au cerut instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea sumelor datorate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 556 din 18 aprilie 2002 a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 163.432.232 lei, precum şi la echivalentul în lei a sumei de 2.000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act că reclamanţii au renunţat la capătul de acţiune privind restituirea bunurilor mobile. Au fost respinse celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtei la 13.395.000 lei cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti a reţinut că între părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în condiţiile Legii nr. 112/1995.
În temeiul acestui antecontract pârâta s-a angajat că la expirarea termenului de 10 ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 112/1995 să vândă reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, str. G. Spătaru pentru preţul de 10.000 dolari S.U.A., plătit de reclamanţi la momentul încheierii antecontractului.
Pârâta deţinea imobilul, casă în temeiul unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, iar terenul în baza unui contract de închiriere.
Conform unei procuri date de reclamantă pârâţilor la 25 ianuarie 2000 aceştia au administrat imobilul casă şi teren. Mandatul a fost revocat la 5 septembrie 2001.
Nici prin acţiunea introductivă de instanţă şi nici prin probele administrate reclamanţii nu au dovedit vreun motiv de nulitate pentru antecontractul încheiat, această cerere fiind, pentru acest motiv, respinsă.
S-a mai constatat că deşi nici antecontractul nici mandatul nu îndreptăţesc pe reclamanţi să efectueze lucrări în imobil, realizarea acestora a reprezentat, în condiţiile în care imobilul a revenit în posesia pârâtei, o îmbogăţire fără justă cauză a proprietarului, reclamanţii fiind în drept să ceară c/valoarea lor. Faţă de împrejurarea că imobilul a ieşit din posesia reclamanţilor s-a considerat nejustificat dreptul de retenţie solicitat.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâta care a invocat că s-a acordat reclamanţilor mai mult decât au solicitat faţă de împrejurarea că aceştia au solicitat 150.000.000 lei c/valoarea lucrărilor efectuate la imobil, iar suma la care a fost obligată pârâta a fost mai mare, fără să existe o modificare a acţiunii iniţiale. S-a mai criticat soluţia pentru că instanţa a schimbat încadrarea juridică a cererii de restituire a sumei de 2000 dolari S.U.A., această sumă fiind acordată cu titlu de despăgubiri deşi a fost pretinsă ca preţ al imobilului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 444 din 13 noiembrie 2002, a admis apelul şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la 150.000.000 lei contravaloarea îmbunătăţirilor la imobil, constatând că nu a avut loc o modificare a acţiunii care să justifice instanţa la acordarea sumei constatată de expert cu acest titlu.
A fost respins ca nefondat al doilea motiv de recurs constatându-se că instanţa a dat o apreciere corectă cererii privind restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A., pretinsă prin acţiunea introductivă ca fiind plătită pentru folosinţa suprafeţei de teren aferente clădirii, de 600 mp, convenţie recunoscută de pârâtă în răspunsurile de la interogator şi consemnată în anexa la antecontractul de vânzare cumpărare.
În recursul declarat împotriva acestei decizii, pârâta a solicitat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea obligaţiei de restituire a sumei de 2000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri, întrucât suma a fost acordată extra petita. Pârâta a motivat recursul în fapt pe împrejurarea că în acţiunea introductivă s-a solicitat restituirea sumei de 12.000 dolari S.U.A. ca preţ al imobilului iar instanţa, schimbând în mod netemeinic acest temei al cererii a dispus restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri civile, ceea ce nu s-a cerut.
Recursul nu este întemeiat şi ca atare se va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al recursului îndreptat împotriva deciziei curţii de apel, se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilităţii procesuale, instanţa fiind obligată să se pronunţe asupra şi în limitele pretenţiilor deduse în justiţie.
Una din regulile judecăţii invocată în art. 124 alin. (5) obligă pe judecător să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Alin. (6) al aceluiaşi articol, obligă judecătorul să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În raport de dispoziţiile procedurale mai sus citate se constată că instanţa de apel a făcut o corectă judecată prin aprecierea cererii introductive de instanţă, în raport de probele administrate.
Suma de 12.000 dolari S.U.A. s-a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă, iar instanţa s-au pronunţat asupra ei.
Sub acest aspect, critica formulată, în sensul că s-a acord mai mult decât s-a cerut nu este întemeiată, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Criticarea motivelor pentru care a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A. s-ar putea încadra în aprecierea eronată a probelor administrate. Un asemenea motiv de recurs, ce figura în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., a fost însă abrogat din 2 mai 2001, prin OUG nr. 138/2000.
Pentru considerentele arătate se va respinge recursul împotriva deciziei 444 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.S. împotriva deciziei nr. 444 din 13 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 203/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 198/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
