ICCJ. Decizia nr. 203/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 203/2004
Dosar nr. 1047/2003
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 21 martie 2000, reclamanţii S.H.M.A., B.D.B., B.A.P.I., A.C.G., A.C., toţi prin mandatar S.I. şi B.A.M.F. au chemat în judecată pe pârâtele: SC G. SA, SC S. SA şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilele situate în Bucureşti, str. Halmeu şi Irimicului, compuse din teren în suprafaţă de 54.179 mp (din care 22.072 mp ocupaţi de SC S. SA şi 32.107 mp ocupaţi de SC G. SA), precum şi construcţiile existente pe acesta şi consemnate în procesul-verbal din 20 septembrie 1940.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi următorii C. civ., s-a arătat că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai proprietarilor S.A.R. F.A. cu vechiul sediu în Bucureşti, Şoseaua Ştefan cel Mare şi Halmeu. Fabricile A. nu au fost niciodată naţionalizate de statul comunist, fiind preluate fără titlu, ele nefiind menţionate în actele normative de naţionalizare (Legea nr. 119/1948 cu anexe şi Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1307/1948).
Tribunalul Bucureşti, secţia a V–a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 391 din 24 mai 2000 a admis acţiunea reclamanţilor. A constatat că Fabricile A. nu figurează în listele anexe la Legea nr. 119/1945 privind naţionalizarea principalelor mijloace de producţie şi a obligat pârâtele SC S. SA şi SC G. SA, împreună şi cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru opozabilitate, să restituie imobilele situate în str. Halmeu şi Irimicului, Bucureşti, teren în suprafaţă de 54174 mp (22.072 mp ocupat de SC S. SA şi 32.107 mp ocupat de SC G. SA) şi construcţiile existente pe acest teren conform consemnărilor din procesului-verbal din 20 septembrie 1940 poziţiile 1 – 43.
Pentru a pronunţat această hotărâre, s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada calităţii procesuale active cu certificatele de moştenitori şi actele de proprietate ale autorilor lor. S-a constatat că Fabricile A. nu figurează pe listele anexe ale actelor normative de naţionalizare din anul 1948. Pârâtele, administratoare ale proprietăţii publice SC G. SA şi SC S. SA şi, respectiv, titular al dreptului de proprietate publică a statului (Consiliul General al Municipiului Bucureşti), nu au făcut dovada titlului de proprietate al statului în condiţiile art. 644 şi urm. C. civ. Nu s-au reţinut apărările pârâtei SC G. SA, Legea nr. 99/1999 fiind incidentă numai în cazurile în care statul deţine un titlu valabil. Nici apărările pârâtei SC S. SA nu au putut fi primite. Legea nr. 15/1990 nu oferă cadru legal pentru titlul de proprietate asupra unui bun pe care statul nu l-a dobândit legal în proprietate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii. SC S. SA a criticat soluţia pentru că nu s-a ţinut cont de faptul că are imobilul în posesie de peste 50 de ani. SC G. SA a invocat lipsa de rol activ pentru stabilirea adevărului, această pârâtă deţinând în realitate o suprafaţă de teren mai mică decât cea la care a fost obligată, iar bunul îl deţine în temeiul Legilor nr. 55 şi nr. 58/1991, statul, la rândul lui deţinând fosta moară A. în temeiul Legii nr. 119/1948 şi deciziei Ministerului Industriei nr. 7153/1948.
Municipiul Bucureşti a atacat hotărârea invocând: inadmisibilitatea acţiunii în revendicare faţă de împrejurarea că nu a fost pornită de toţi coproprietarii; lipsa calităţii sale procesuale pasive şi faptul că imobilul este grevat de o ipotecă de 27.500.000 lei în favoarea S.N.C.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia civilă 741/ A din 27 noiembrie 2000, a admis primele două apeluri şi pe fond a respins acţiunea, respingând totodată apelul municipiului Bucureşti ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că în anul 1948 Fabricile A. erau constituite sub formă de societate anonimă pe acţiuni, imobilul revendicat de reclamanţi aflându-se în proprietatea societăţii şi nu a proprietarilor acţiunilor. S-a mai arătat că societatea fiind o persoană juridică distinctă de acţionari, nu se poate confunda patrimoniul societăţii cu patrimoniul acţionarilor. Ca urmare s-a concluzionat că imobilul nu putea fi revendicat în nume propriu de moştenitorii acţionarilor ci eventual doar de societatea comercială care are proprietatea de drept a bunului.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia civilă nr. 2078 din 24 mai 2002, a admis recursul declarat de reclamanţi şi a casat Decizia 741/ A din 27 noiembrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, trimiţând cauza spre rejudecarea apelurilor.
Instanţa de recurs a constatat o gravă încălcare a dreptului la apărare în ce-i priveşte pe reclamanţi, instanţa de apel pronunţându-se asupra unei chestiuni care nu a fost pusă în discuţia părţilor, calitatea procesuală activă a reclamantului.
Rejudecând apelurile, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă, prin Decizia 11/ A din 13 ianuarie 2003 a admis apelurile celor 3 pârâţi, a schimbat în tot sentinţa civilă 391/2000, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că societatea anonimă Fabricile A. a fost naţionalizată prin Legea nr. 119/1948, existând această dovadă, Legea fiind publicată în M. Of. 130/1948. S-a mai constatat că reclamanţii nu puteau revendica în nume propriu imobilul în litigiu, acest imobil putând fi revendicat doar de societate ca persoană juridică distinctă şi titulară a dreptului exclusiv de proprietate asupra terenului şi construcţiilor.
S-a considerat admisibil şi recursul municipiului Bucureşti, calitatea procesuală pasivă a acestuia fiind conferită de dispoziţiile art. 12 din Legea 213/1998.
Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au declarat recurs, criticând soluţia pentru motivele arătate de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. Astfel s-a menţionat faptul că din nou s-a repetat prima greşeală a curţii de apel, instanţa pronunţându-se asupra unei excepţii pe care nu a pus-o în discuţia părţilor, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 305 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu s-a supus dispoziţiilor obligatorii ale instanţei de recurs.
Cât priveşte lipsa calităţii procesuale active reţinută de instanţa de apel s-a criticat această soluţie faţă de împrejurarea că societatea anonimă nu mai există ca persoană juridică fiind desfiinţată ipso facto, deci argumentarea că numai societatea ar putea revendica bunul aflat în patrimoniul ei, este lipsit de sens. După apariţia Legii nr. 10/2001 s-a recunoscut posibilitatea măsurilor reparatorii pentru restituirea în natură şi faţă de persoanele fizice asociaţi ai persoanei juridice care deţine imobilul şi alte active în patrimoniu.
În sfârşit, s-a mai arătat, în motivele de recurs, că greşit s-a pronunţat instanţa şi asupra fondului cauzei, constatând că imobilul a trecut în mod legal în proprietatea statului. Din dosarul de fond, probă pe care se sprijină, în motivarea instanţei, aprecierea legalităţii apelului statului, există o copie a dispoziţiei Ministerului Industriilor prin care se încadrează şi Morile A. în Oficiul Industrial al Morilor şi Produselor Făinoase. Această dispoziţie este un act administrativ care nu poate fi sursă de proprietate. De altfel instanţa a ajuns la o asemenea concluzie făcând o analiză superficială a probelor administrate şi ignorând probele produse de reclamanţi.
Recursul este întemeiat şi se va admite pentru considerentele ce urmează.
Instanţa de apel reinvestită cu rejudecarea celor 3 apeluri declarate, trebuia să se pronunţe în principal asupra motivelor de apel invocate şi să pună în discuţia părţilor calitatea procesuală activă a reclamantului. Acestea au fost dispoziţiile instanţei de recurs, potrivit considerentelor deciziei nr. 2078 din 24 mai 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
În termenii art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Punerea în discuţia părţilor a calităţii procesuale active a reclamantului se face în mod concret prin exprimarea directă a punctului de vedere cu privire la aceasta de fiecare parte în proces pe baza probelor existente sau eventual a unor noi probe administrate.
Împrejurarea că motivul de recurs a privit această omisiune nu absolvă instanţa de apel de obligaţia de a pune direct în discuţia părţilor această excepţie, o pronunţare cu această carenţă făcându-se cu încălcarea normelor procedurale, cuprinse în dispoziţiile art. 315 alin. (1) şi art. 137 C. proc. civ.
Soluţia instanţei de apel este nelegală nu numai pentru nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei arătate, dar şi cât priveşte soluţia dată acestei excepţii priveşte soluţia care se bazează pe o concluzie care nu are la bază o analiză temeinică a poziţiei juridice a reclamanţilor şi autorilor acestora, a raporturilor dintre persoanele fizice şi persoana juridică în discuţie.
În sfârşit, se constată şi o motivare contradictorie a hotărârii, acţiunea este respinsă ca nefondată deşi este motivată pe excepţie, care, în modalitatea soluţionării excludea pronunţarea şi pe fondul cauzei.
Constatându-se aceste iregularităţi urmează a se casa Decizia curţii de apel şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelurilor în limita motivelor invocate şi pentru a se pune în discuţia părţilor şi a se analiza, potrivit datelor speţei, calitatea procesuală activă a reclamanţilor.
Cu această ocazie se vor avea în vedere şi apărările făcute de pârâţi în motivele de apel, cu privire la determinarea obiectului revendicării.
Împrejurările de fapt deduse judecăţii nefiind pe deplin stabilite, potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., urmează a se casa Decizia curţii de apel şi a se trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor, cu respectarea dispoziţiilor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamanţilor S.H.M.A., B.D.B., B.A.P.I., A.C.G., A.C. şi B.A.M.F. împotriva deciziei nr. 11 A din 13 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III–a civilă pe care o casează.
Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor, la aceeaşi curte.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2070/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 199/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
