ICCJ. Decizia nr. 200/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 200.
Dosar nr. 42917/1/2004 20216/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş reclamantul B.V. a chemat în judecată pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi Comisia de aplicare a prevederilor Legii 10/2001 solicitând obligarea acestora la completarea dispoziţiei nr. 145 din 27 februarie 2003 cu suprafaţa de 299 mp şi retrocedarea acesteia, pe vechiul amplasament, situată în Piteşti.
În motivarea cererii s-a arătat că prin dispoziţia contestată reclamantului i s-a restituit doar suprafaţa de 475,80 mp teren, restul de 299 mp fiind dat de Primăria Municipiului Piteşti în anul 1992, în baza Legii nr. 18/1991 familiei T.M. şi V.
Terenul solicitat a făcut parte din suprafaţa de 1,65 ha, fosta proprietate a autorului reclamantului, B.D.I.
Prin sentinţa civilă nr. 65 din 25 martie 2004 Tribunalul Argeş a admis acţiunea, a dispus completarea deciziei nr. 145/2003 şi restituirea în natură a suprafeţei de 299 mp teren identificată potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
Instanţa de fond a reţinut că terenul în litigiu face parte din totalul suprafeţei de 780 mp revendicată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 şi, nefiind afectată de utilităţi publice greşit s-a refuzat restituirea în natură prin dispoziţia contestată pe motiv că ar fi intrat în circuitul civil potrivit unui proces verbal de punere în posesie familiei T.
Nu s-a avut în vedere nici faptul că prin sentinţa civilă nr. 165 din 10 ianuarie 2000 pronunţată de Judecătoria Piteşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie, ceea ce a condus la reintrarea terenului în proprietatea statului.
Împotriva sentinţei au formulat apel pârâţii Primăria Municipiului Piteşti şi Consiliul Local Piteşti susţinându-se că terenul de 299 mp nu se află în administrarea Municipiului Piteşti, fiind atribuit familiei T. în baza Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 68 din 21 august 1991ca urmare a aplicării dispoziţiilor Legii fondului funciar.
Curtea de apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 1815 A din 15 septembrie 2004 a respins apelul reţinând că în baza art. 9 raportat la art. 11 din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură a terenului, întrucât prin sentinţa civilă nr. 165/2000 a Judecătoriei Piteşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3518/R/2000 a Curţii de Apel Piteşti, s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie nr. 10344 din 15 aprilie 1992.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs pârâţii, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de apel a dispus completarea dispoziţiei nr. 145/2003 atâta vreme cât, din probele administrate în cauză a rezultat că terenul de 299 mp nu se află în administrarea Municipiului Piteşti
- din concluziile raportului de expertiză a rezultat că terenul este deţinut în prezent de o persoană fizică, respectiv F.C.
- motivarea instanţei de apel nu poate fi reţinută, întrucât deşi s-a dispus anularea procesului verbal de punere în posesie, nu s-a anulat şi contractul de vânzare cumpărare intervenit, după punerea în posesie, între familia T. şi F.C.
Recursul este nefondat.
Finalitatea Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, este aceea de a repara inechităţile comise în timpul regimului comunist prin restituirea în natură a imobilelor preluate în proprietatea statului, sau acordarea de măsuri compensatorii în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă.
Analizând Decizia atacată s-a constatat că instanţa de apel a aplicat în mod corect principiul general al restituirii în natură instituit de art. 9 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Susţinerea recurenţilor potrivit căreia imobilul nu poate fi restituit în natură, aflându-se în circuitul civil, nu are nici o relevanţă în cauză, întrucât, din moment ce s-a constatat irevocabil nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie, terenul urma să reintre, de drept, în administrarea Municipiului Piteşti, mai ales că recurenţii nu au depus titlul de proprietate cu privire la respectivul teren pentru a putea invoca un transfer valid de proprietate către subdobânditoarea F.C.
De remarcat este şi faptul că la dosarul cauzei nu a fost depusă copia titlului de proprietate al actualei deţinătoare, nu s-a indicat nici măcar numărul sau data la care a fost încheiat. Simpla afirmaţie a recurenţilor pârâţi potrivit căreia terenul a fost vândut numitei F.C. după ce s-a emis procesul verbal de punere în posesie, a cărei nulitate s-a constatat irevocabil, nu poate constitui o probă concludentă pentru a dovedi că terenul se află în circuitul civil.
Având în vedere aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.
În conformitate cu art. 274 C. proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Piteşti prin Primar şi Consiliul Local Piteşti împotriva deciziei nr. 1815 A din 15 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă recurenţii pârâţi la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată către intimatul B.V.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 22 februarie 2006, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2134/2004. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1946/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
