ICCJ. Decizia nr. 2153/2004. Civil. Stabilire linie hotar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2153
Dosar nr. 8162/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 aprilie 2003, J.G. şi J.E. au chemat în judecată, prin acţiune ulterior precizată, pe D.Ş. şi D.E. pentru grăniţuirea, prin reconstituirea hotarului real, între proprietatea lor identică cu p.t. nr.174 înscrisă în C.F. 1567 Pericei şi proprietatea părţilor, identică cu p.t. nr.173 înscrisă în C.F. 10 nedefinitiv Pericei, terenuri ce sunt limitrofe. Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor să-i restituie în deplină proprietate şi posesie, fâşia de teren lată de 25 ml aflată pe întregul traseu a liniei reale de hotar.
Judecătoria Şimleul Transilvaniei prin sentinţa civilă nr. 1235 din 13 noiembrie 2003, a admis în parte acţiunea şi a stabilit hotarul care desparte terenurile în litigiu, pe aliniamentul trasat prin schiţa de plan aflată la fila 54 dosar. Totodată, a obligat pe pârâţi să le restituie reclamanţilor câtimea de 20 mp de teren, identificată ca fiind a p.t. nr. 174.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 722 din 24 martie 2004, a admis apelul pârâţilor şi modificând sentinţa, a stabilit linia de hotar conform expertizei judiciare întocmite de S.Z.(f.68-70 dos. fond). A înlăturat dispoziţia referitoare la revendicarea câtimei de teren de 20 mp şi a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor, cu motivarea că hotarul despărţitor fixat în apel, este cel real şi că împresurările referitoare la câtimea de 20 mp teren nu există.
Împotriva acestei decizii reclamanţii au declarat apel, invocând nelegalitatea soluţiei recurate determinată de nesocotirea de către instanţele de fond a hotarului real care rezultă din medalionul (harta) cărţii funciare şi a faptului ilicit al pârâţilor prin care au ocupat fără drept, câtimea de 45 mp din terenul învecinat, proprietatea lor privată (a reclamanţilor).
Recursul este nefondat.
În sens material, dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acţiune în justiţie (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
Într-o asemenea acţiune, judecătorul nu are a se pronunţa asupra existenţei dreptului de proprietate (în întregul său), ci asupra formei terenului care alcătuieşte dreptul de proprietate (în partea din litigiu), al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărţitor, determinată prin semne vizibile.
Operaţiunile judiciare ale grăniţuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului şi aşezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părţilor şi martorilor şi administrarea probelor cu expertize judiciare şi cercetarea la faţa locului (specifice grăniţuirii). Desigur, în regim de carte funciară, medalioanele (hărţile) pot avea relevanţă dar numai dacă ele oferă date concludente care pot uşura operaţiunea de identificare şi reconstituire a hotarului real.
Or, în speţă, medalionul de carte funciară este total eliptic cu privire la semnele de hotar, situaţie în care instanţele de fond, luând în considerare, în mod judicios, că suprafeţele celor două fonduri limitrofe sunt, în realitate, mult inferioare celor înscrise în cartea funciară, au recurs la efectuarea unei expertize judiciare ale cărei concluzii (în varianta din apel) sunt confirmate de martorii audiaţi în proces şi chiar de părţi. Cum aceste concluzii indică convingător hotarul real care separă fondurile învecinate din litigiu, marcate de expert prin semne materiale vizibile, se constată că hotărârea recurată este la adăpost de criticile formulate de reclamanţi. Nu mai puţin, instanţa de apel, respectând obiectul firesc al acţiunii, cu temei a conchis că are a se pronunţa asupra formei terenului care alcătuieşte dreptul de proprietate al reclamanţilor şi nu asupra existenţei acestuia (în întregul său), considerent pentru care, legal şi temeinic, a fost respins capătul de cerere privind revendicarea.
Aşa fiind şi întrucât nu au fost constatate motive de casare care pot fi invocate din oficiu se impune respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenţilor, în temeiul art. 274 C. proc. civ. la restituirea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii J.G. şi J.E. împotriva deciziei civile nr. 722 A din 24 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă pe recurenţii-reclamanţi J.G. şi J.E. la cheltuieli de judecată de 25 milioane lei către intimaţii-pârâţi D.Ş. şi D.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2294/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2160/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
