ICCJ. Decizia nr. 2160/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2160
Dosar nr. 8267/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la numărul 110055/2002 la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, a chemat în judecată D.G.F.P.C.F.S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că nu datorează pârâtei suma de 2.122.051 lei reprezentând daune.
În motivarea cererii reclamanta arată că între Administraţia Fondului Imobiliar şi D.G.F.P.C.F.S. a existat un litigiu, soluţionat prin Decizia 2873 A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă. În temeiul acestei decizii Administraţia Fondului Imobiliar a fost obligată la plata sumei de 2.122.556.051 lei către D.G.F.P.C.F.S. cu titlu de daune interese, reţinându-se că Administraţia Fondului Imobiliar în calitate de locatar nu a predat spaţiul închiriat locatoarei D.G.F.P.C.F.S., astfel că în perioada februarie – septembrie 1998 locatoarea a fost nevoită să plătească comisioane către CEC şi BCR, pentru operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în numele acesteia.
Ulterior pronunţării acestei decizii,Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a civilă, printr-o altă decizie nr. 942/A din 20 martie 2001 a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere 6 din 23 ianuarie 1998 astfel că suma de 2.122.556,051 nu mai era datorată.
Prin sentinţa civilă nr. 746 din 20 februarie 2003 Judecătoria sectorului 5 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III –a, unde cauza a fost reînregistrată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III – a, prin sentinţa civilă nr. 532 din 27 mai 2003 a respins excepţia de inadmisibilitate, iar pe fond a admis acţiunea formulată de reclamanta Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar Bucureşti, şi a constatat că reclamanta nu datorează pârâtei suma de 2.122.556.051 lei D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti sector 5 la care a fost obligată prin Decizia civilă 2873/A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a concluzionat că reclamanta prin acţiunea în constatare a tins la repunerea părţilor în situaţia anterioară nulităţii actului juridic printr-o hotărâre judecătorească şi ca atare acţiunea nu este subsidiară cererii de revizuire a hotărârii judecătoreşti iniţiale, deoarece revizuirea este o cale extraordinară de atac, cu caracter de retractare, iar nu o cerere în realizare, în condiţiile art. 111 C. proc. civ.
Analizând cauza pe fond, instanţa a stabilit că urmare a deciziei civile nr. 942 A din 20 martie 2002, de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere, în temeiul căruia se reţine culpa contractuală, se impune repunerea în situaţia anterioară încheierii acestui act şi restituirea prestaţiilor executate în baza acestuia.
Aplicabilitatea principiului repunerii în situaţia anterioară, a determinat constatarea în temeiul art. 111 C. proc. civ., potrivit căreia reclamanta nu datorează pârâtei suma de 2.122.051 lei la care a fost obligată prin Decizia nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia nr. 465 din 4 noiembrie 2003 a admis apelul D.G.F.P. Bucureşti şi a schimbat în totalitate sentinţa nr. 532 din 27 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Admiţând excepţia de inadmisibilitate a D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti instanţa a respins acţiunea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a concluzionat că pronunţarea hotărârii judecătoreşti de anulare a contractului de locaţiune care a stat la baza pronunţării deciziei 2874/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, constituie un motiv de revizuire, întemeiat pe dispoziţiunile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru a lipsi de efecte o hotărâre judecătorească.
Ori cererea formulată în cauză prin care se tinde la lipsirea de efecte a hotărârii judecătoreşti pe calea unei acţiuni în constatare, întemeiată pe dispoziţiunile art. 111 C. proc. civ. apare ca inadmisibilă.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, a declarat recurs Administraţia Fondului Imobiliar, arătând în esenţă că prin acţiunea cu care a sesizat instanţa a tins, urmare a pronunţării a două hotărâri judecătoreşti una prin care a fost obligată în temeiul unui contract de locaţiune, la plata unor despăgubiri de 2.122.556,051 lei daune iar cea de a doua prin care s-a procedat la anularea contractului pe baza căruia au fost acordate despăgubirile, să se realizeze repunerea în situaţia anterioară constatându-se că acordarea despăgubirilor nu-şi mai are suport legal.
Recursul este întemeiat.
Între Administraţia Fondului Imobiliar şi D.G.F.P.C.F.S. Bucureşti a existat contractul de închiriere 6 din 23 ianuarie 1998 cu privire la imobilul situat în Bucureşti.
Datorită faptului că Administraţia Fondului Imobiliar, Consiliul General al Municipiului Bucureşti în calitate de locator nu a predat spaţiul închiriat locatoarei D.G.F.P.C.F.S., Ministerul Finanţelor, aceasta s-a adresat instanţei de judecată în vederea executării contractului şi obligarea locatarului la plata despăgubirilor în sumă de 2.122.556,051 lei reprezentând daune, deoarece în perioada februarie – septembrie 1998 locatoarea a fost nevoită să plătească comisioane către CEC şi BCR, pentru operaţiunile de încasare şi plăţi efectuate în numele Administraţiei Fondului Imobiliar.
Prin Decizia civilă nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 pronunţată de Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti - Administraţia Fondului Imobiliar a fostobligat la plata despăgubirilor în sumă de 2.122.556,051 lei – aferente comisioanelor achitate în perioada februarie – septembrie 1998.
Ulterior, prin Decizia nr. 942/A din 20 martie 2001 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a III – a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere 6 din 23 ianuarie 1998, pe baza căruia au fost acordate despăgubirile din Decizia nr. 2873/A din 10 decembrie 1999a Tribunalului Municipiului Bucureşti,secţia a IV – a civilă.
Potrivit art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. În speţă pe calea acţiunii de faţă, fondată în drept pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar a tins să se constate, urmare a principiilor ce stau la baza efectelor nulităţii, retroactivitatea şi restabilirea situaţiei anterioare, că despăgubirile în sumă de 2.122.556,051 lei la care a fost obligat prin Decizia nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a IV – a civilă, au rămas fără suport, că acestea nu mai sunt datorate deoarece, contractul a cărui executare s-a pus în discuţie şi în legătură cu care s-au acordat despăgubirile a fost anulat prin Decizia civilă nr. 942/A din 20 martie 2001 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a III – a civilă.
Întrucât Decizia civilă nr. 2873/A din 10 noiembrie 1999 nu a fost pusă în executare şi deci despăgubirile acordate nu au fost achitate, este firesc că Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar nu putea recurge la o acţiune în realizare, astfel că sub acest aspect nu se putea reţine excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare.
Este adevărat că reclamantul putea recurge pentru realizarea scopului său şi la acţiunea în revizuire în temeiul art. 322 pct. 5, dar aceasta nu constituia un impediment pentru folosirea acţiunii în constatare, atâta timp cât aceeaşi finalitate se poate înfăptui pe calea mai multor acţiuni la care reclamantul poate opta în temeiul principiului disponibilităţii.
Aşadar, instanţa de apel, admiţând excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în constatare şi făcând trimitere la acţiunea în revizuire, fondată în drept pe dispoziţiunile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. a încălcat principiul disponibilităţii -şi a interpretat greşit actul dedus judecăţii – săvârşind nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente recursul de faţă va fi admis şi în temeiul art. 314 C. proc. civ.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va casa Decizia nr. 465 din 4 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, în sensul respingerii apelului declarat de D.G.F.P. Bucureşti şi menţinerii sentinţei nr. 532 din 27 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III – a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, împotriva deciziei nr. 465 din 4 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa nr. 532 din 27 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III – a civilă, prin respingerea apelului declarat de pârâta D.G.F.P. Bucureşti împotriva acestei sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2153/2004. Civil. Stabilire linie hotar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2110/2004. Civil → |
|---|
