ICCJ. Decizia nr. 2154/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2154
Dosar nr. 8171/2004
Şedinţa publică din 18 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2440 din 5 decembrie 2003, Judecătoria Năsăud a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. B.P. SRL Năsăud, împotriva pârâţilor B.R.T., B.I. şi B.H., prin care se solicită stabilirea unei servituţi de trecere.
Din considerentele sentinţei, rezultă că între părţi a avut loc un proces de ieşire din indiviziune, iar instanţa prin sentinţa civilă nr. 1649/1987 a omologat varianta a II-a a raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit căreia imobilele atribuite societăţii reclamante aveau asigurată ieşirea la calea publică şi nu existau construcţii pe teren. Ulterior, reclamanta a edificat construcţii, iar prin modul de amplasare şi-a restrâns în mod considerabil calea de acces.
Cum în principiu, este interzis proprietarului a-şi crea pe proprietatea sa şi în folosul lui, situaţia ce impune servitutea pe proprietatea vecinului, în temeiul art. 620 C. civ., s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Cluj, cu Decizia civilă nr. 481/A din 1 martie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinţei susmenţionate cu motivarea că atunci când existenţa locului înfundat se datoreşte faptei reclamantei, care după cumpărarea terenului şi-a edificat o construcţie în curmezişul terenului, lăsându-şi în spatele casei, un culoar insuficient pentru trecerea cu un autovehicul, aceasta nu este îndreptăţită să pretindă de la pârâţii vecini, o servitute pe terenul învecinat.
SC B.P. SRL Năsăud, a formulat recurs împotriva deciziei curţii, invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că singura chestiune care s-a modificat de la realizarea partajului şi până la promovarea prezentei acţiuni, a fost faptul că pe lângă accesul pietonal, a solicitat şi acces cu maşina, pe o porţiune care din punct de vedere fizic, nu a fost modificat nimic; că pentru edificarea construcţiei a solicitat acordul pârâţilor.
Precizările la motivele de recurs, depuse în şedinţa de judecată, nu se circumscriu în totalitate motivelor depuse în termen, şi nici nu constituie nulităţi de ordine publică care să poată fi primite în afara termenului legal de depunere aşa încât se vor analiza numai dezvoltarea recursului motivat în termen.
Potrivit prevederilor înscrise în art. 616 C. civ. prin loc înfundat, al cărui proprietar poate reclama o trecere pe terenul vecinului, se înţelege acel loc care nu are o ieşire la calea publică.
În aplicarea acestui text, se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică, precum şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
Reclamanta, la data dobândirii proprietăţii avea ieşire la calea publică, situaţie ce rezultă din procesul de ieşire din indiviziune ce a avut loc între autorii părţilor din proces.
Citarea hotărârii de partaj din 1987 nu a avut ca scop, reţinerea autorităţii lucrului judecat aşa cum greşit insinuează reclamanta în motivele de recurs, nici nu ar putea fi vorba de aşa ceva.
Sentinţa civilă nr. 1649/1987 a Judecătoriei Năsăud a constituit împreună cu raportul de expertiză efectuat în partaj, varianta a II-a punctul de plecare în stabilirea situaţiei de fapt, dacă reclamanta sau autoarea acesteia a avut sau nu, ieşire la calea publică şi ce s-a întâmplat pe parcursul anilor, cu respectiva cale de ieşire.
Din analiza expertizei din procesul de partaj, rezultă fără putinţă de tăgadă că imobilele cu nr. top 1202/2 şi 1201/2 atribuite autorului reclamantei aveau asigurat accesul la calea publică, peste nr. top 1201/1/a, teren ce aparţine tot reclamantei, şi pe acest teren nr. top 1201/1/a nu existau construcţii.
Raportul de expertiză efectuat la fond, în această cauză, de expert P.I. (fila 61) scoate în evidenţă că în prezent s-au edificat construcţii care prin modul de amplasare, a restrâns considerabil calea de acces, având la poarta dinspre str. B. 2,7 m şi apoi îngustându-se până la 1,7 m în dreptul punctului "C" iar la colţul casei spre grădină să ajungă la 1 m.
Este lipsit de relevanţă cine a construit ulterior partajului, autorii sau chiar reclamanţii, deoarece şi în cazul efectuării construcţiilor de către cei de la care au cumpărat reclamanţii, aceştia din urmă şi-au asumat un risc la cumpărare, cunoscând topografia terenului. Oricum, aşa cum rezultă şi din planşele fotografice, terenul nu este înfundat, există cale de ieşire la calea publică, dar îngustată din culpa reclamanţilor sau autorilor lor care au construit pe terenul ce constituia o cale de ieşire mai lată.
Literatura juridică de specialitate şi practica judiciară constantă au statuat că atunci când existenţa locului înfundat se datoreşte faptei reclamanţilor, care şi-au amplasat construcţii pe calea de ieşire la stradă, reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să pretindă de la vecini o trecere peste terenul acestora.
Nu are nici o importanţă pentru dezlegarea pricinii, dacă pârâţii locuiesc sau nu permanent în locuinţa vecină reclamanţilor, ei au tot dreptul să se bucure de toate prerogativele drepturilor de proprietate.
Critica referitoare la nedovedirea de către pârâţi a susţinerilor că imobilul, casă de locuit fiind vechi de peste 100 ani, ar fi afectat de circulaţia unor autovehicule este de asemenea nefondată. La fila 48 este depus un act din dosarul nr. 1163/1984 din care rezultă că s-a construit casa "înainte de 1908".
Din dispoziţiile art. 618 şi art. 634 C. civ. rezultă că la constituirea unui drept de servitute de trecere trebuie să se ţină seama şi de interesul celui ce urmează să suporte consecinţele ei, şi nu să se ia în considerare în mod precumpănitor şi exclusiv interesul celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
În raport de aceste dispoziţii, este de luat în considerare apărarea pârâţilor că trecerea unor autovehicule în imediata apropiere a casei lor veche de 100 de ani, le-ar putea produce mari pagube.
Nefondată este şi critica referitoare la interpretarea făcută de instanţe art. 620 C. civ. deoarece textul condiţionează solicitarea oricărei servituţi de neimplicarea vreunui fapt personal al proprietarului fondului aservit.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta-reclamantă să fie obligată, la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii-pârâţi, culpa sa procesuală fiind evidentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta SC B.P. SRL Rodna Năsăud împotriva deciziei nr. 481 A din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.418.000 lei către intimaţii-pârâţi B.H., B.I. şi B.R.T.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2100/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1953/2004. Civil → |
|---|
