ICCJ. Decizia nr. 2100/2004. Civil. Constatare nulitate donatie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2100
Dosar nr.7168/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
,
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă din 13 mai 2003 reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General pentru a se constata nulitatea absolută a ofertei de donaţie făcută Statului Român de către B.E. şi B.I., autentificată sub nr. 2198 din 2 aprilie 1979 de fostul notariat de Stat Local al sectorului 7 Bucureşti, având ca obiect terenul în suprafaţă de 130 mp situat în Bucureşti pe fosta stradă S., actualmente strada D., precum şi a deciziei nr. 836 din 11 iunie 1979 emisă de fostul Consiliu Popular al Municipiului Bucureşti, prin care a fost acceptată oferta de donaţie.
Motivând acţiunea în fapt, reclamanta a susţinut că voinţa donatorilor, părinţii săi, decedaţi între timp, a fost viciată prin violenţă constând în demolarea casei aflată pe teren şi condiţionarea repartizării unei locuinţe de întocmirea ofertei de donaţie.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 948, art. 966 şi art. 968 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 5882 din 3 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie format din oferta de donaţie şi acceptarea acesteia, pentru lipsa cauzei şi nerespectarea condiţiilor esenţiale de validitate a actului juridic.
Ca situaţie de fapt rezultă din examinarea probelor administrate, judecătoria a constatat că autorii reclamantei au avut în proprietate terenul în cauză şi o casă de locuit construită pe acesta, care constituia singura lor locuinţă, că în luna aprilie 1979 au fost somaţi de autorităţi să elibereze locuinţa în termen de 24 ore, că în prezenţa mai multor miliţieni casa a fost demolată de o echipă de muncitori trimisă de autorităţi, bunurile mobile aflate în casa demolată fiind transportate şi depozitate la rudele autorilor reclamantei, că foştii proprietari nu au fost despăgubiţi şi li s-a pus în vedere că vor primi locuinţă din fondul locativ de stat numai dacă donează terenul statului, ceea ce s-a şi întâmplat după 4-5 zile de la facerea ofertei de donaţie.
În drept, prima instanţă a statuat că, în condiţiile descrise, oferta de donaţie nu a reprezentat o gratificare făcută statului, ci „preţul" plătit de autorii reclamantei pentru a-şi asigura o locuinţă în urma demolării abuzive şi discreţionare a fostei lor case de locuit, contravenind astfel prevederilor art. 801 C. civ., potrivit cărora „donaţiunea este un act de liberalitate, prin care donatorul dă irevocabil un lucru donatarului, care-l primeşte", ceea ce semnifică, în concret, că donaţia este lipsită de o cauză reală.
Concomitent, aceeaşi instanţă a constatat că acceptarea donaţiei s-a făcut prin act autentic ulterior ofertei de donaţie, care însă nu a fost comunicat autorilor reclamanţilor, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 814 C. civ.(„donaţiunea n-are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatarului actul de acceptare"), lipsind pe donatori de posibilitatea revocării donaţiei, dispoziţii de ordine publică de la care nu se poate deroga conform art. 1168 C. civ., astfel că, nefiind respectate condiţiile de validitate prescrise de lege pentru contractul de donaţie, operează sancţiunea unităţii absolute a actului.
Prin Decizia civilă nr. 565/A din 24 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei.
Curtea de Apel a constatat că în cauză au fost respectate condiţiile art. 948 C. civ. cu privire la încheierea convenţiilor, întrucât a existat intenţia de a gratifica, oferta de donaţie fiind semnată de autorii reclamantei şi acceptată de către Statul Român, iar donaţia a fost încheiată cu respectarea condiţiilor de formă prescrise de art. 813 C. civ.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că autorii reclamantei au fost puşi în posesia altei locuinţe în schimbul celei demolate, iar statul nu putea intra în proprietatea terenului fără un act în acest sens, astfel că, dacă s-ar anula donaţia, reclamanta ar beneficia de o îmbogăţire fără just temei în sensul că ar deţine două imobile, respectiv cel obţinut de la stat, precum şi terenul care a făcut obiectul donaţiei.
Împotriva celei din urmă hotărâri reclamanta G.E. a declarat recurs în termen legal, cerând casarea ei şi păstrarea sentinţei primei instanţe.
Dezvoltând în fapt recursul, reclamanta a criticat ca fiind eronată statuarea instanţei de apel referitoare la suficienţa semnăturilor donatorilor şi acceptării donaţiei de către gratificat pentru a se aprecia că sunt întrunite condiţiile de fond şi formă ale actului juridic în cauză, ceea ce contravine prevederilor art. 1948 şi art. 966 C. civ.
De asemenea, reclamanta a criticat referirile din considerentele deciziei atacate privind îmbogăţirea fără justă cauză a reclamantei ca efect al admiterii cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de donaţie.
Recursul este întemeiat.
Soluţia dată cauzei în apel este esenţial nelegală.
Astfel, nu se poate aprecia asupra intenţiei de a gratifica numai prin prisma faptului că oferta de donaţie a fost semnată de donatori şi nici asupra validităţii donaţiei prin simplul fapt al acceptării ofertei, fără a se analiza contextul în care a fost făcută oferta de donaţie.
Sub acest din urmă aspect prima instanţă, spre deosebire de instanţa de apel, a examinat probele administrate, concluzionând că oferta de donaţie a fost făcută numai ca o consecinţă a demolării abuzive şi discreţionare de către autorităţile statului a casei autorilor reclamantei şi ameninţării directe a acestora că nu vor primi locuinţă din fondul locativ de stat decât dacă vor dona terenul pe care s-a aflat casa.
Instanţa de apel nu a stabilit o altă situaţie de fapt, astfel că împrejurările descrise fac incidente dispoziţiile art. 953 C. civ., potrivit cărora consimţământul nu este valabil când este smuls prin violenţă, definită prin art. 956 C. civ., care arată că este violenţă totdeauna când, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea, raţionabilă după dânsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent.
Pe de altă parte, instanţa de apel a ignorat prevederile art. 814 C. civ., potrivit cărora, în cazul acceptării donaţiei prin act autentic posterior, cum este cazul de faţă, donaţiunea nu are efect decât din ziua din care se va fi comunicat donatorului actul de acceptare, comunicare ce, în concret, nu a fost făcută autorilor reclamantei mai înainte de moartea lor.
În fine, instanţa de apel a avut în vedere în mod nejustificat o chestiune de inoportunitate (îmbogăţirea fără justă cauză) inaplicabilă şi ineficientă în condiţiile în care a avut de analizat doar valabilitatea donaţiei de la momentul încheierii ei.
Încălcând în mod grav dispoziţiile legale mai sus examinate, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre casabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) şi al art. 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, iar hotărârea instanţei de apel va fi casată, urmând a fi păstrată în tot sentinţa primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva deciziei civile nr. 565/A din 24 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi păstrează în tot sentinţa civilă nr. 5882 din 3 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 194/2004. Civil. Revocare donatie. Recurs → |
|---|
