ICCJ. Decizia nr. 2110/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2110
Dosar nr. 8239/2004
Şedinţa publică din 17 martie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Judecătoriei Câmpulung s-a aflat dosarul nr. 1133/2003 în care reclamanţi au fost M.A. şi M.T., iar pârâtă a fost C.E.
În acest dosar au fost depuse la data de 15 mai 2003 cererea reconvenţională formulată de pârâta C.E. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.N.
Cererile arătate au fost disjunse şi au format dosarul nr. 1363/2003 al aceleiaşi judecătorii.
Cererile au avut ca obiect instituirea dreptului de superficie în favoarea soţilor C.E. şi C.N. asupra unui teren proprietatea reclamanţilor iniţiali M.A. şi M.T. aferent unei construcţii proprietatea soţilor C.
Cererile disjunse au fost admise prin sentinţa civilă nr. 1572 din 10 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. 1363/2003, dispunându-se constituirea dreptului de superficie în favoarea reclamanţilor C.E. şi C.N. asupra terenului de sub construcţia coteţ de porci şi păsări, identificat prin raportul de expertiză P.I., pe durata existenţei construcţiei.
Ca situaţie de fapt, judecătoria a constatat că, prin hotărâre judecătorească de partaj, în lotul pârâţilor M.A. şi M.T. a fost atribuit şi un teren în suprafaţă de 55,40 mp, identificat în raportul de expertiză între reperele 7-8-C-D, pe care se afla construcţia coteţ de porci şi păsări (făcută din cărămidă, zidită şi acoperită cu ţiglă) proprietatea reclamanţilor C.E. şi C.N., construcţie edificată cu bună credinţă pe terenul aflat în indiviziune.
Reţinând astfel că „s-a făcut dovada contrară prezumţiei relative prevăzută de art. 492 C. civ.", prima instanţă a admis cererile în modul mai sus arătat.
Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 315/A din 19 decembrie 2003, a admis apelul declarat de M.A. şi M.T. şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul respingerii acţiunii introduse de reclamanţii C.E. şi C.N.
Instanţa de apel a statuat că dreptul de superficie poate fi constituit sau dobândit numai prin titlu, uzucapiune sau direct prin lege, iar în speţă s-a făcut doar dovada că reclamanţii sunt constructori de bună credinţă, nedovedindu-se că au construit cu acordul proprietarului terenului, adică printr-un act juridic care să constituie titlu în acest sens.
Reclamanţii C.E. şi C.N. au declarat recurs solicitând casarea deciziei din apel şi păstrarea hotărârii primei instanţe.
Dezvoltând recursul, reclamanţii susţin că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), prin aceea că a interpretat greşit certificatul de moştenitor nr. S 69/1967, care atestă calitatea de comoştenitoare a reclamantei C.E. şi numitei M.E. asupra terenului, consecinţa fiind că a concluzionat că reclamanţii au construit cu bună credinţă, dar fără a avea acordul celor care au dobândit proprietatea asupra terenului prin procesul de partaj.
Prin al doilea motiv de recurs, neîncadrat în drept şi nedezvoltat în fapt, reclamanţii enunţă greşita statuare a instanţei de apel în sensul că, deşi sunt constructori de bună credinţă, ei nu deţin un act juridic cu valoare de titlu al dreptului de superficie pretins.
Recursul nu este fondat.
La data de 12 septembrie 1966 a decedat M.I.N., de pe urma căruia a rămas un teren în suprafaţă de 400 mp, succesiunea fiind acceptată de soţia supravieţuitoare M.E. (actualmente E.E.) şi fiica M.E.(actualmente C.E.), aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. S 69 din 12 aprilie 1967.
Pe o parte din teren C.E. şi soţul său C.N. au construit în anul 1978 un coteţ pentru porci şi păsări.
Prin Decizia civilă nr. 368 din 9 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, s-a dispus ieşirea din indiviziune şi împărţirea terenului în suprafaţă de 14.605 mp situat în punctul „Bărăcie", asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate în aplicarea Legii nr. 18/1991 în favoarea următorilor moştenitori ai defunctului M.I.N.: M.I., E.E., C.E. şi M.G.
În terenul de 14.605 mp a fost inclus şi terenul de 400 mp menţionat în certificatul de moştenitor nr. S 69/1967.
Din terenul supus partajului, instanţa a atribuit lui M.N.G. şi suprafaţa de 100 mp pe care se afla coteţul construit de soţii C.E. şi C.N..
În urma decesului lui M.N.G. terenul de 100 mp a intrat pe cale succesorală în proprietatea moştenitorilor săi M.A. şi M.T.
Situaţia de fapt descrisă este esenţială pentru rezolvarea conflictului dedus prezentei judecăţi.
Este adevărat, aşa cum susţin reclamanţii în dezvoltarea primului motiv de recurs, că au invocat prin cererea dedusă judecăţii în primă instanţă că dreptul de superficie pretins s-a născut la o dată când, potrivit certificatului de moştenitor nr. S 69/1967, proprietari coindivizari asupra terenului pe care au amplasat construcţia erau numai E.E. şi reclamanta C.E., M.N.G., autorul părţilor adverse din acest proces, fiind străin de succesiunea lui M.I.N. ca efect al renunţării exprese, iar instanţa de apel a soluţionat pricina fără a ţine seama de această stare de drept.
Instanţa de apel nu a săvârşit însă nici o greşeală în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat ca prim motiv de recurs, deoarece prin Decizia civilă nr. 368 din 9 martie 2000 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, partea din teren în litigiu (cuprinsă în arătatul certificat de moştenitor) a fost supusă împărţelii între toţi erezii defunctului M.I.N., cuprinzând şi renunţătorii iniţiali, fiind atribuită lui M.N.G., autorul pârâţilor M.A. şi M.T.
Hotărârea de partaj este opozabilă reclamantei C.E. şi, consecinţă a efectului declarativ al partajului prezumat prin art. 786 C. civ., autorul pârâţilor este considerat că a dobândit direct de la defunct şi din momentul deschiderii succesiunii acestuia terenul în litigiu care i-a fost atribuit prin partajul judecătoresc.
Cum reclamanţii invocă dreptul de superficie ca fiind născut prin fapt juridic în sens restrâns, adică prin simpla construire cu acordul unui singur coindivizar, nu pot impune actualilor proprietari ai terenului să îl respecte, numai toţi coindivizarii putând anihila efectul declarativ al partajului hotărând că actul încheiat de unul sau unii dintre ei în timpul indiviziunii să rămână valabil indiferent de beneficiarul atribuirii.
Ca urmare, certificatul de moştenitor invocat de reclamanţi nu poate produce efectele dorite de aceştia, pârâţii, în calitatea lor de succesori ai fostului coindivizar M.N.G., având beneficiul dreptului de accesiune imobiliară consacrat ca regulă prin art. 492 C. civ., text care constituie şi temeiul dreptului de superficie, dar numai ca excepţie atunci când se face dovada contrară dreptului de accesiune.
În concluzie, în mod corect instanţa de apel a statuat că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unei convenţii valabile care să le confere dreptul de superficie pretins.
Pentru toate cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii C.E. şi C.N. împotriva deciziei civile nr. 315 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2160/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2114/2004. Civil. Constatare nulitate act... → |
|---|
