ICCJ. Decizia nr. 2179/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2179
Dosar nr. 41276/1/2004
(nr. vechi 18572/2004)
Şedinţa din 8 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 6 august 2002, M.(fostă G.)D. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Ş.M.I., anularea dispoziţiilor nr. 360 din 17 iunie 2002 şi nr. 283 din 3 aprilie 2002 emise de Primarul general al municipiului Bucureşti şi obligarea acestui pârât la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului proprietatea sa, situat în Bucureşti, respectiv construcţia şi terenul aferent în suprafaţă de 112,55 mp.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin hotărârea nr. 718 din 3 decembrie 2003 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în ceea ce priveşte constatarea nulităţii dispoziţiei nr. 283 din 3 aprilie 2002, ca neîntemeiată. A admis acţiunea formulată de reclamanta M.D. în contradictoriu cu pârâţii Primarul general al municipiului Bucureşti şi Ş.M.I. A constatat nule dispoziţia nr. 283 din 3 aprilie 2002 şi dispoziţia nr. 360 din 17 iunie 2002 emise de Primarul general al municipiului Bucureşti. A obligat pe pârâtul Primarul general al municipiului Bucureşti să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti, (construcţie şi teren în suprafaţă de 112,55 mp) în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din actele de stare civilă şi certificatele de moştenitor depuse la dosar reiese că reclamanta are calitate procesuală activă. Astfel s-a constatat că N.P.A. este unicul moştenitor al defunctei N.P.R., conform certificatului de moştenitor nr. 60 din 15 noiembrie 2002 emis de B.N.P. E.E., că de pe urma acestuia, potrivit certificatului de moştenitor nr. 425/2002 emis de Notarul Public N.M., a rămas ca unică moştenitoare C.C., în calitate de fiică, iar unica moştenitoare a acesteia este reclamanta M.(fostă G.)D. (certificat de moştenitor nr. 243/1976 eliberat de notariatul de Stat Local sector 5 Bucureşti). Cu privire la fondul cauzei, s-a constatat că prin dispoziţia nr.283 din 3 aprilie 2002 s-a dispus restituirea în natură către pârâta Ş.M.I. a imobilului în litigiu, pe baza înscrisurilor anexate notificării, din care rezultă că este moştenitoarea lui N.A., care la rândul său a fost unicul moştenitor al numitei N.E. (născută D.), aceasta din urmă fiind proprietara imobilului, conform contractului de vânzare-cumpărare şi autorizaţiei de construire, iar prin dispoziţia nr. 360 din 17 iunie 2002, s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a aceluiaşi imobil, reţinându-se că aceasta nu a probat faptul că la data naţionalizării, imobilul figura în proprietatea autorului său, întrucât naţionalizarea s-a făcut pe numele altui proprietar, respectiv N.E., care figurează, de asemenea, în toate evidenţele. S-a reţinut că prin ultima dispoziţie s-a omis însă a se face referire la aspectul esenţial care dă notificatorului calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv la Ordonanţa Definitivă de Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943 pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, transcrisă din oficiu, potrivit art. 722 pct. 6 C. proc. civ. în vigoare la acea dată. Din respectivul act rezultă că imobilul în litigiu, proprietatea debitoarei N.E. (autoarea pârâtei Ş.M.I.) a fost adjudecat definitiv de N.P.R. (autoarea reclamantei M.D.), în urma procedurii de vânzare la licitaţie publică pornită de creditorul urmăritor P.G. Împrejurarea că în Decretul nr. 92/1950, imobilul apare ca fiind naţionalizat de la N.E. nu este de natură de a dovedi dreptul de proprietate al acesteia la data naţionalizării, ci dimpotrivă, probează o dată în plus caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar.
Apelurile declarate de pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Ş.M.I. împotriva hotărârii pronunţată de tribunal au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă, prin Decizia nr. 424/A din 31 mai 2004.
Instanţa a reţinut, cu privire la apelul pârâtei Ş.M.I., că imobilul în litigiu a ieşit din proprietatea lui N.E. (bunica pârâtei Ş.M.I.) prin Ordonanţa de Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943 a Tribunalului Ilfov, Secţia Notariat, pentru neplata împrumutului luat de la P.G., respectivul imobil fiind adjudecat definitiv de către autoarea reclamantei M.D., astfel încât instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi de drept, în raport de obiectul cauzei şi probatoriul administrat. A fost înlăturată şi susţinerea potrivit căreia Ordonanţa de adjudecare trebuia transcrisă de autoarea reclamantei după trecerea termenului de 40 de zile de recurs de la pronunţarea acesteia, pe considerentul că după trecerea termenului de recurs, ordonanţa rămâne definitivă şi irevocabilă şi nu s-au produs dovezi că s-ar fi exercitat recurs.
Referitor la apelul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primar general, acesta a fost analizat numai pe baza celor invocate la instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ. S-a reţinut că întrucât titlul de proprietate al autoarei reclamantei îl reprezintă Ordonanţa de adjudecare definitivă nr.58/1943, reclamanta ca moştenitoare dovedită este îndreptăţită la restituirea imobilului, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei ultime decizii, au declarat recursuri pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Ş.M.I.
Prin motivele de recurs, Municipiul Bucureşti prin Primar general a arătat că dispoziţiile nr. 283 din 3 aprilie 2002 şi nr.360 din 17 iunie 2002 au fost emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, respingerea notificării reclamantei M.D. datorându-se atât lipsei actelor cât şi faptului că Ordonanţa de adjudecare nu a produs efecte juridice, nefiind însoţită de certificatul de grefă conform art. 564 C. proc. civ.. A precizat că dacă respectivul act ar fi produs efecte juridice, N.P.R., autoarea reclamantei, ar fi trebuit să figureze în evidenţele administrative ulterioare datei adjudecării şi până la naţionalizare.
Pârâta Ş. (în prezent A.) M.I. a arătat că analizând comparativ cele două notificări depuse, respectiv a sa şi a reclamantei, precum şi toate documentele de la dosar, în mod corect Primăria municipiului Bucureşti a emis Decizia nr. 283 din 3 aprilie 2002 prin care i s-a restituit în natură imobilul în litigiu. Astfel, instanţele de fond şi de apel nu au ţinut cont de faptul că reclamanta nu a dovedit că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 din proprietatea autoarei sale N.P.R. şi de faptul că Ordonanţa de adjudecare nu a produs efecte juridice şi au pronunţat o hotărâre fără a se solicita reclamantei să facă dovada că întrunea toate condiţiile cerute de Legea nr. 10/2001 pentru a fi persoană îndreptăţită la restituirea imobilului. Potrivit art. 559 C. proc. civ., în forma în vigoare în anul 1943, ordonanţa de adjudecare este supusă recursului în casaţie, în termen de 40 de zile de la data transcrierii în registrul de mutaţiuni de proprietate al tribunalului, iar conform art. 564 alin. ultim din acelaşi cod, nefacerea recursului se va dovedi de partea interesată printr-un certificat de la primul grefier al Curţii de Casaţie. Deci, transcrierea ordonanţei în registrul de mutaţiuni se substituie funcţiei publicităţii, sens în care conferea oricărei persoane interesate, inclusiv debitorului şi creditorului, vocaţia de a formula recurs în casaţie. În mod cert, ordonanţa nu a produs efecte juridice întrucât în procesul verbal şi în extrasul de carte funciară întocmit la 3 ani de la data adjudecării, se înscrie ca unic titular al dreptului de proprietate bunica pârâtei, N.E.. În plus, ca proprietar al imobilului în litigiu, adjudecatara era obligată să se supună prevederilor legale privind sarcinile fiscale, în sensul că trebuia să depună declaraţii de impunere în termen de 30 de zile de la data dobândirii imobilului. Totodată, restituirea în natură nu este posibilă, atâta vreme cât, exercitându-şi toate atributele dreptului de proprietate, recurenta - pârâtă a arătat că a vândut imobilul în cauză.
Pârâta şi-a completat motivele de recurs şi cu excepţiile privind tardivitatea atacării dispoziţiilor nr. 283 din 3 aprilie 2002 şi nr.360 din 17 iunie 2002 şi privind lipsa calităţii procesuale active a intimatei-reclamante M.D., în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. A invocat totodată nulitatea absolută a ordonanţei de adjudecare.
Recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Referitor la recursul declarat de pârâta A.(fostă Ş.) M.I., se reţine că prin dispoziţia nr. 283 din 3 aprilie 2002, emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti urmare notificării înregistrată sub nr. 631/2001 la executorul judecătoresc, s-a restituit în natură în proprietatea recurentei Ş.M.I. imobilul situat în Bucureşti, compus din spaţiile comerciale în care funcţionează SC A.C. SRL în suprafaţă de 94,30 mp şi SC N. SA în suprafaţă de 22,47 mp şi a terenului în suprafaţă de 112,55 mp aferent şi curte, care se identifică conform schiţelor cadastrale, care fac parte din dispoziţie, cu drept de servitute pentru ceilalţi proprietari.
Ulterior, prin dispoziţia nr. 360 din 17 iunie 2002, emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti urmare notificării înregistrată sub nr.4596/2001 la executorul judecătoresc s-a respins cererea formulată de M.D. fostă G. de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Urmare atacării în instanţă de către M.D. a dispoziţiilor despre care s-a făcut vorbire, s-a constatat nulitatea acestora şi a fost obligat Primarul general al municipiului Bucureşti să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului în litigiu în favoarea reclamantei.
Se reţine că este corectă soluţia pronunţată, menţinută de instanţa de apel, având în vedere faptul că prin Ordonanţa de Adjudecare nr. 58 din 21 august 1943, imobilul în litigiu, proprietatea autoarei recurentei-pârâte A. (fostă Ş.) M.I. a fost adjudecat de către autoarea intimatei-reclamante M.D., respectiv de N.P.R., în urma procedurii de vânzare la licitaţie publică pornită de creditorul urmăritor P.G., iar expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a concluzionat că imobilul identificat prin ordonanţa de adjudecare este acelaşi cu cel ce face obiectul prezentului litigiu. În dispozitivul ordonanţei de adjudecare s-a precizat că în privinţa transmiterii dreptului de proprietate şi folosinţă asupra imobilului în favoarea adjudecatarului, ordonanţa are efect retroactiv din chiar momentul depunerii preţului şi este supusă recursului în casaţie în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia în registrul de mutaţiuni de proprietate al tribunalului, potrivit art. 559 C. proc. civ.. S-a stipulat totodată că operaţiunea transcrierii ordonanţei de adjudecare se va face din oficiu, potrivit art. 722 pct. 6 C. proc. civ.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în forma în vigoare la data emiterii ordonanţei de adjudecare, transcrierea acesteia în registrul de mutaţiuni de proprietate al tribunalului se făcea din oficiu, iar conform art. 557 alin. (2) din acelaşi cod, partea interesată va dovedi neatacarea cu recurs a ordonanţei de adjudecare printr-un certificat eliberat de instanţa competentă, potrivit legii, să primească cererea de recurs.
În raport de aceste dispoziţii legale, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora ordonanţa de adjudecare nu a produs efecte juridice, iar în speţă partea interesată de a dovedi atacarea cu recurs a respectivului act este chiar recurenta-pârâtă A. (fostă Ş.) M.I.
Se reţine totodată că la fila 21 a dosarului nr. 1504/CA/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, există o declaraţie, prin care autoarea recurentei-pârâte A. (fostă Ş.) M.I., N.A.E. arată că a primit de la N.P.R., autoarea intimatei-reclamante M.D., suma reprezentând diferenţa de preţ peste creanţa creditorului urmăritor P.G. şi suma cu care s-a adjudecat imobilul în litigiu. Autoarea recurentei-pârâte a precizat, de asemenea, prin respectivul înscris, că prin primirea sumei menţionate, se declară satisfăcută de toate drepturile ce i se cuvin în imobilul menţionat şi că nu mai are nici o pretenţie de nici un fel asupra imobilului, putându-se solicita formarea ordonanţei de adjudecare pe numele autoarei intimatei–reclamante.
Astfel, situaţia de fapt şi de drept a fost corect stabilită, din actele dosarului reieşind că autoarea recurentei-pârâte a pierdut proprietatea imobilului, motiv pentru care este corectă constatarea instanţei de apel potrivit căreia faptul că naţionalizarea imobilului s-a făcut pe numele de N.E., care nu mai era proprietară, dovedeşte o dată mai mult caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat.
În ceea ce priveşte critica privind neatacarea în termen a dispoziţiilor, se reţine că dispoziţia nr. 360 din 17 iunie 2002 a fost comunicată, potrivit înscrisurilor depuse de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar general, intimatei-reclamante M.D. la data de 9 iulie 2002, iar acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 6 august 2002. Referitor la dispoziţia nr. 283 din 3 aprilie 2002, se reţine că aceasta nu a fost comunicată intimatei-reclamante M.D. Mai mult, se constată că această excepţie a tardivităţii atacării dispoziţiilor nu a fost invocată în apel. Cu privire la critica privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei M.D., se reţine că aceasta a fost soluţionată corect de instanţa de fond, iar judecarea acţiunii privind anularea celor două dispoziţii nu se putea realiza decât unitar. Totodată se constată că invocarea nulităţii absolute a ordonanţei de adjudecare reprezintă o cerere nouă în recurs, în raport de dispoziţiile art. 316 coroborate cu cele ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ. şi nu constituie un motiv de ordine publică.
Referitor la recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general, se constată, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel şi cum s-a arătat mai sus, că ordonanţa de adjudecare a produs efecte juridice, imobilul în litigiu ieşind din proprietatea autoarei recurentei-pârâte A.(fostă Ş.)M.I. Mai mult, se reţine că recurentul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primar general a arătat că s-a conformat celor dispuse de instanţele de judecată şi a emis dispoziţia nr. 4193 din 6 aprilie 2005 prin care s-a luat act de anularea dispoziţiilor nr. 283 din 3 aprilie 2002 şi nr.360 din 17 iunie 2002 şi s-a restituit în natură în proprietatea intimatei-reclamante M.D. imobilul situat în Bucureşti, compus din construcţie (subsol şi parter) şi teren în suprafaţă totală de 112,55 mp.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de pârâţi vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii A. (fostă Ş.) M.I. şi de Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 424/A din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 716/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9935/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
