ICCJ. Decizia nr. 9935/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9935
Dosar nr. 15389/2004
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă constată:
Prin dispoziţia nr. 4489 din 14 martie 2003 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, ce i-a fost notificate sub nr. 2432/N/2001 de reclamanţii C.A., M.S.M., P.R. şi B.P.I. întrucât aceştia nu au depus actul de proprietate al autorului lor cerinţă impusă de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin contestaţia înregistrată la 14 aprilie 2003 reclamanţii au cerut anularea dispoziţiei menţionate şi obligarea pârâtului la restituirea, în natură, a imobilului invocând incidenţa art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 490 din 20 noiembrie 2003 Tribunalul Dolj a admis în parte contestaţia, a anulat dispoziţia contestată şi admiţând cererea, a dispus restituirea, în natură, câtre reclamanţi a spaţiului comercial situat la demisolul imobilului din Municipiul Craiova.
În motivarea sentinţei tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a fost naţionalizat din patrimoniul autorului reclamanţilor C.N., acesta fiind menţionat în listele anexe la Decretul nr. 92/1950, poz. 136 calitatea de proprietar fiindu-i recunoscută implicit şi de către pârâtă care, prin hotărârea nr. 919/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 122/1997 a acordat şi apoi plătit reclamanţilor despăgubiri în sumă de 338.727.120 lei.
Cum, imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi cum prin notificare reclamanţii au înţeles să solicite, în această procedură doar spaţiul comercial situat la demisolul clădirii (şi nu şi apartamentele) tribunalul, în raport de dispoziţiile art. 9 actul normativ menţionat a dispus a le fi restituit, în natură.
Prin Decizia nr. 213 din 20 februarie 2004 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Craiova reţinând ca fiind nefondată critica formulată privind neîndeplinirea de către reclamanţi a calităţii de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 în lipsa titlului care să ateste dreptul de proprietate al autorului lor cu privire la imobilul în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Craiova.
În dezvoltarea recursului pârâtul susţine că, numai printr-o interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 instanţele de fond au reţinut că reclamanţii ar îndeplini cerinţa de a fi „persoane îndreptăţite" deşi nu au prezentat un titlu care să ateste că autorul lor a fost proprietarul imobilului a cărui retrocedare o solicită.
Analizând critica care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată următoarele.
În drept, înscrisul, prin care se atestă dobândirea unui drept subiectiv constituie, într-adevăr, proba cea mai demnă de a fi crezută, întrucât, fiind o probă preconstituită, va arăta raportul juridic intervenit într-o manieră cât mai precisă.
Deşi constituie o probă exactă şi fidelă a raportului juridic pe care îl constată, înscrisurile, cu trecerea anilor, se degradează sau pot fi pierdute ori distruse, caz în care, legiuitorul este în drept să deroge şi să permită titularilor anumitor raporturi juridice să invoce, pe lângă înscrisurile constatatoare, şi alte mijloace de probă în dovedirea acestora.
Este şi cazul Legii nr. 10/2001, act normativ prin care s-a reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act normativ, care în redactarea iniţială, impunea persoanelor îndreptăţite să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, înscrisurile constatatoare ale raporturilor juridice intervenite, de regulă, anterior datei de 6 martie 1945.
Or, era de presupus că înscrisurile, prin trecerea anilor, dată fiind perioada mare de timp în care bunurile s-au aflat în proprietatea statului comunist, fără ca foştii proprietari să poată prevedea apariţia sau evoluţia evenimentelor viitoare, s-au deteriorat grav sau au fost pierdute de către titularii drepturilor sau moştenitorii acestora.
În complinirea dificultăţii prezentării unor astfel de înscrisuri probatorii, legea a fost modificată şi, prin dispoziţiile art. 24 alin. (1), în redactarea actuală, legiuitorul a statuat că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz întinderea, dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele prin care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.
Or, în speţă, în listele anexă la Decretul nr. 92/1950 este evidenţiat ca proprietar, autorul reclamanţilor C.N., din patrimoniul căruia, deşi era decedat din data de 11 noiembrie 1919, s-au naţionalizat 6 apartamente situate în Craiova.
Totodată, în cursul judecăţii pârâtul nu a administrat dovezi care să ateste contrariul, respectiv faptul că proprietarul sau moştenitorii săi ar fi înstrăinat bunurile deţinute anterior naţionalizării.
De altminteri, prezumţia de proprietate de care beneficiază autorul reclamanţilor, conform celor arătate, este întărită şi prin menţiunile altor înscrisuri, de exemplu prin menţiunile declaraţiei globale pentru impunerea veniturilor proprietăţilor clădite şi asimilate lor care a fost întocmită de moştenitorii N.C. în anul 1950 inclusiv pentru imobilul în litigiu.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de pârât se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova, împotriva deciziei nr. 213 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2179/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9946/2004. Civil → |
|---|
