ICCJ. Decizia nr. 716/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 716
Dosar nr. 43.753/1/2004
(nr. vechi 21.053/2004)
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Dispoziţia 1133/2003 emisă de Primarul Municipiului Aiud în temeiul Legii 10/2001, prin care s-a respins notificarea petiţionarului M.I.S. privind restituirea imobilului situat în Aiud, judeţ Alba deoarece n-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, a fost contestată în justiţie.
Reclamantului, însă, prin sentinţa civilă nr. 107 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Alba, i s-a respins contestaţia.
Pentru aceasta s-a apreciat că actul încheiat la 1 iunie 1949 între bunicul reclamantului, în calitate de cumpărător şi B.N. şi B.E., în calitate de vânzători tabulari ai imobilului, actul constituind un contract provizoriu, n-a fost urmat de autentificarea lui, astfel că n-a operat transmiterea dreptului de proprietate în cazul dat.
S-a considerat că înscrisul are valoarea unui antecontract, el nefiind autentificat, iar în privinţa imobilului s-a avut în vedere că a fost preluat de către stat, ca efect al naţionalizării, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
S-a reţinut că, în calitate de nepot de fiu al defunctului M.S., reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al antecesorului său asupra imobilului la data preluării de către stat, în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. a) şi respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai ţinut seama de un alt contract provizoriu, legalizat, privind acelaşi imobil încheiat între aceleaşi părţi, care prevedea obligaţia pentru vânzători de a subscrie actul, apt de intabulare, la achitarea în întregime a preţului convenit, însă, la data încheierii contractului, imobilul fusese deja preluat de către stat de la proprietarii tabulari.
Soluţia de respingere a contestaţiei a fost păstrată prin Decizia civilă nr. 1530A din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca urmare a respingerii apelului reclamantului.
Pentru aceasta s-a avut în vedere că efectele Decretului 92/1950 privind trecerea unor imobile în proprietatea statului, îi vizau pe proprietarii tabulari de la acea dată; or, reţine aceeaşi curte, Cartea funciară nu-l recunoştea drept proprietar pe antecesorul reclamantului.
S-a considerat că, având valoarea unui antecontract, contractul provizoriu n-a transferat dreptul de proprietate, iar contractul de vânzare-cumpărare provizoriu 5461/1959 legalizat, referitor la înstrăinarea aceluiaşi imobil, între aceleaşi părţi, este lipsit de obiect, căci imobilul era deja preluat în proprietate de către stat.
Împotriva susmenţionatei decizii a curţii de apel a declarat recurs M.I.S. care, invocând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., susţine că s-a aplicat greşit legea în statuarea sa ca persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001.
Menţionează că înscrierea sau neînscrierea dreptului de proprietate imobiliară în Cartea funciară este fără relevanţă, din moment ce transmiterea dreptului de proprietate operează la data perfectării actului de vânzare-cumpărare.
Evidenţiază că, în speţă, înscrierea în Cartea funciară a actului de vânzare-cumpărare n-a avut loc tocmai datorită preluării de către stat a imobilului de la autorul său.
În acelaşi sens, susţine recurentul, sunt şi dispoziţiile art. 3.1. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, care în teza a 2-a prevăd că în cazul în care imobilul se regăseşte în patrimoniul statului după data preluării bunului, soluţionarea se va face şi în funcţie de acest element, în împrejurarea în care nu există acte doveditoare de preluare a imobilului, iar faptul că imobilul se găseşte la stat este o prezumţie relativă de preluare fără titlu.
În context, arată că înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate, era necesară numai pentru opozabilitate şi nu pentru valabilitatea dobândirii dreptului de proprietate, statul preluând faptic imobilul de la antecesorul său.
Deliberând, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele raţiuni:
Calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea 10/2001 o are reclamantul căci antecesorul său a dobândit prin contract de vânzare cumpărare la 1 iunie 1949 proprietatea imobiliară de la vânzătorii inseraţi în Cartea funciară.
Imobilul a fost preluat de stat, ca efect al naţionalizării, în baza Decretului 92/1950, de la proprietarul tabular, însă, contractul de vânzare cumpărare provizoriu a fost legalizat anterior acestui moment, la 23 noiembrie 1959.
Prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, ce-l legitimează pe recurentul-reclamant, în cauză, se înţelege, în sensul dat de art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, orice act juridic translativ de proprietate care atestă deţinerea proprietăţii de către antecesorul acestuia, cum este, de pildă, actul de vânzare-cumpărare.
Deşi, în speţă, actul respectiv are valoarea unui antecontract, cum corect este caracterizat de către instanţele precedente, transmiterea proprietăţii are loc de la data încheierii sale, în sensul dispoziţiilor generale ale art. 969 C. civ.. Numai că înscrierea acestuia în formă autentică şi evidenţierea acestuia în Cartea funciară, ceea ce ar fi marcat opozabilitatea actului faţă de terţi, n-a avut loc de la început. Forma autentică, însă, s-a realizat în condiţiile în care contractul provizoriu de vânzare-cumpărare a fost legalizat, astfel cum se demonstrează prin înscrisul de la fila 32 verso.
De aceea, actul invocat de către recurent îl atestă drept proprietar pe autorul său, împrejurare faţă de care recurentul îşi justifică prezenţa procesuală în această cauză.
Mai mult, imobilul n-a fost revendicat de nici o altă persoană în afara recurentului.
Drept consecinţă, acesta constituie persoana îndreptăţită în sensul art. 4 cu referire la art. 3 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât această excepţie de fond ce vizează calitatea reclamantului a fost greşit soluţionată, iar pricina s-a judecat fără a intra în cercetarea fondului, se va admite recursul în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa casării ambelor hotărâri, urmând a trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, pentru a aborda fondul pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.I.S. împotriva deciziei civile nr. 1530A din 15 octombrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa civilă nr. 107 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Alba şi trimite cauza spre rejudecarea fondului aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 6854/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 2179/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|