ICCJ. Decizia nr. 222/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 222.
Dosar nr. 41068/1/2004
Nr. vechi 18364/2004
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 10556/2001, la Tribunalul Prahova, reclamantele B.E.N., T.A. şi R.R. au solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii nr. 10 din 20 septembrie 2001, emisă de conducerea pârâtei SC C. Prahova SA Ploieşti, prin care li s-a respins solicitarea din notificarea adresată acestei societăţi, prin care a cerut restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţii), ce a aparţinut autorului lor H.I., în prezent decedat, care şi-a transmis averea prin testament numiţilor S.L. şi N.M., privind moşia Izeşti – Podeni.
În cauză, a fost introdusă în calitate de pârâtă A.P.A.P.S. Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 714 din 29 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C. Prahova S.A., excepţia tardivităţii contestaţiei, excepţia prescripţiei şi a inadmisibilităţii acţiunii.
A fost admisă în parte acţiunea promovată de reclamante, în contradictoriu cu pârâtele SC C. Prahova SA Ploieşti şi A.P.A.P.S. Bucureşti.
A fost obligată pârâta SC C. Prahova SA Ploieşti să plătească reclamantelor suma de 364 592 000 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor şi s-a respins acţiunea privind obligarea aceleiaşi pârâte la restituirea suprafeţei de 1,75 ha teren.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, defunctul H.I. a lăsat moştenirea sa, prin testament, numiţilor S.L. şi N.M., în prezent decedaţi, succesorii acestora fiind reclamantele din cauză.
Prin notificarea adresată pârâtei reclamantele au solicitat restituirea construcţiilor cunoscute sub denumirea de „conac" şi terenul în suprafaţă de 1,75 ha.
Prin hotărârea nr. 10 din 20 septembrie 2001, emisă de organul de conducere al pârâtei SC C. Prahova S.A. Ploieşti, s-a respins notificarea formulată de reclamante.
În cauză s-a efectuat expertiză tehnică pentru identificarea imobilelor ce fac obiectul notificării şi s-a concluzionat că, nu se mai regăsesc pe teren construcţiile indicate în cererea reclamantelor, fiind demolate în timp, şi au fost evaluate la suma de 364 592 000 lei.
În ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 1,75 ha, pe care a fost amplasat fostul conac cu anexele acestuia, s-a reţinut prin expertiza topografică efectuată, că este întocmită documentaţia pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu menţiunea că urmează a se face pe alte amplasamente.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocată de pârâta SC C. Prahova SA Ploieşti, s-a reţinut a fi neîntemeiată, deoarece aceasta are calitate procesual pasivă, imobilul care în prezent nu se mai află pe teren, format din construcţii, a fost în administrarea sa.
Notificarea reclamantelor a fost formulată în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar în ceea ce priveşte prescripţia achizitivă s-a reţinut că nu operează în cauza de faţă.
În raport de excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a avut în vedere că, reclamantele, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 au formulat notificare către societatea pârâtă, asupra căreia pârâta s-a pronunţat conform art. 23 alin.(1) din aceeaşi lege prin decizie motivată împotriva căreia s-a formulat contestaţia.
Cu privire la cererea reclamantelor pentru restituirea terenurilor în suprafaţa de 1,75 ha, s-a apreciat ca neîntemeiată, cu motivarea că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidenţa prezentei legi, regimul juridic al acestuia fiind reglementat prin Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată şi Legea nr.1/2000, în condiţiile în care reclamantele au formulat şi cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul acestei legi.
Prin Decizia civilă nr. 1150 din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C. Prahova SA Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 714 din 29 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova în contradictoriu cu intimatele contestatoare B.E.N., T.A. şi R.R., cât şi cu pârâta intimată A.P.A.P.S. Bucureşti.
A fost respins şi apelul formulat de pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă următoarele.
Cu privire la apelul declarat de pârâta SC C. Prahova Ploieşti s-a considerat că temeinic şi legal, instanţa de fond a respins excepţiile invocate.
Astfel, prima excepţie, a lipsei calităţii procesual pasive invocate de apelantă, s-a reţinut ca nefondată, cu motivarea că nu se poate susţine, că această societate nu este persoana juridică deţinătoare a imobilului la care face referire art. 20 din Legea nr. 10/ 2001, text prin care legiuitorul a stabilit cine este competent şi are obligaţia să dispună acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege şi, implicit, cui trebuie să se adreseze persoanele îndreptăţite cu cererile formulate în acest scop.
Pe de ală parte, s-a evidenţiat atitudinea contradictorie a pârâtei SC C. SA Ploieşti în sensul că, primind notificarea, a înţeles să emită un răspuns intitulat „Hotărâre", prin care Consiliul de Administraţie, ca organ de conducere a luat Decizia de a nu se restitui în natură şi nici de a se acorda despăgubiri persoanelor îndreptăţite pentru imobilul situat în comuna Bălţeşti, cu motivarea că este cumpărător de buna-credinţă a acţiunilor statului, pentru ca apoi, în cadrul procedurii contencioase, să invoce excepţii care să conducă, în cazul admiterii lor, la exonerarea de orice răspundere.
În calitate de persoană juridică, obligată la restituire, apelanta nu avea decât posibilitatea de a aprecia asupra modalităţii de restituire, respectiv în natură sau prin echivalent, în raport cu disp. art. 23 alin. (1) din lege, care impune obligativitatea pentru persoanele juridice deţinătoare sau,după caz, proprietare ale imobilului supus restituirii de a se pronunţa printr-o dispoziţie motivată.
Faţă de aceste dispoziţii, organul de conducere al persoanei juridice, obligată la restituire, în termenul legal de 60 de zile, printr-o decizie motivată trebuia să facă o ofertă de restituire, în ipoteza în care restituirea în natură nu era posibilă, prin echivalent corespunzător valorii imobilului.
Aceste argumente s-au avut în vedere şi cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
În aceea ce priveşte respingerea excepţiei tardivităţii contestaţiei, s-a reţinut că, notificarea a fost înregistrată la 6 08 1991, hotărârea s-a comunicat reclamantei T.A. la 27 septembrie 2001, conform datei de pe plicul de expediţie, dată ce coincide şi cu cea de pe ştampila poştei, aplicată pe plicul expediat reclamantei R.R.
Contestaţia s-a înregistrat la Tribunalul Prahova conform rezoluţiei judecătorului la 24 octombrie 2001, astfel că se încadrează în termenul de 30 de zile, prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei.
În concordanţă cu dispoziţiile legale, s-a reţinut a fi soluţionată şi excepţia prescripţiei, cu motivarea că, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1890 C. civ., faţă de aplicarea unei legi speciale, ce cuprinde măsuri reparatorii, faţă de caracterul abuziv al preluării unor imobile în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, criticile au fost reţinute ca nefondate.
Astfel, deşi se susţine, că nu a fost dovedit dreptul de proprietate al autorului contestatoarelor şi nici vocaţia succesorală, aceste aspecte au fost dovedite.
Prin testamentul autentificat sub nr. 41548 din 23 decembrie 1940 la Tribunalul Ilfov s-a dovedit că generalul S.I. a lăsat averea sa, situată în comuna Podeni, compusă din teren şi conac şi „tot ce se va găsi acolo" nepotului său, C.S.L. şi N.C.L.
S-au depus şi actele de stare civilă ale reclamantelor cu care s-a făcut dovada indiscutabilă a vocaţiei succesorale asupra imobilelor, ce fac obiectul notificării.
Referitor la existenţa averii imobiliare, niciodată nu s-a pus problema că terenul şi construcţiile ce au aparţinut autorilor reclamantelor nu ar fi existat în realitate şi că nu ar fi fost preluată de societatea apelantă, la început prin fostul V. Ploieşti în folosinţă şi administrare, societate care în urma privatizării şi-a schimbat denumirea în SC C. Prahova SA Ploieşti.
În privinţa evaluării construcţiilor, s-a reţinut că, apelanta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, învederând doar, că nu s-a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă, fără a aduce critici sub raportul evaluării.
Obiecţiunea apelantei, în sensul că nu trebuia obligată la plata despăgubirilor, obligaţie care ar reveni instituţiei implicate în privatizare, adică A.P.A.P.S. Bucureşti, s-a apreciat neîntemeiată, cu motivarea că această apelantă va primi despăgubirea de la instituţia publică, implicată în privatizare (de la A.P.A.P.S. Bucureşti), obligaţie ce este opozabilă şi Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, chiar şi în situaţia când aceasta nu a fost parte în procesele respective.
Nefondată s-a reţinut şi ultima critică referitoare la faptul că, instanţa fondului nu a cercetat obiectul cauzei, în sensul că, prin contestaţie nu se solicită acordarea de despăgubiri şi nici anularea Hotărârii nr. 10/2001 a Consiliului de Administraţie, ipoteză în care aceasta nu îşi produce efectele.
În acest sens, s-a arătat că, legiuitorul a dat posibilitatea ca actul emis ca un răspuns la notificare să poată fi contestat, iar în cazul în care solicitările nu sunt respinse în totalitate, contestaţia fiind admisă, se înţelege de la sine, că chiar dacă nu s-a pronunţat anularea ei expres, nu produce nici un efect.
Apelul declarat de A.P.A.P.S. Bucureşti s-a reţinut ca tardiv, invocându-se că, hotărârea instanţei de fond i s-a comunicat la 6 ianuarie 2003, calea de atac fiind exercitată la 23 ianuarie 2003, potrivit rezoluţiei judecătorului de serviciu cu depăşirea termenului legal de 15 zile.
Împotriva deciziei civile nr. 1150 din 14 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în termen legal, au declarat recurs pârâtele SC C. Prahova SA Ploieşti şi A.V.A.S.Pârâta SC C. Prahova S.A., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., a învederat că, instanţa de apel greşit a respins cele patru excepţii, pe care le-a invocat privind lipsa calităţii procesuale pasive a sa, tardivitatea introducerii contestaţiei, prescripţia achizitivă a dreptului reclamantelor şi inadmisibilitatea contestaţiei lor, cu aceeaşi motivare făcută în dezvoltarea motivelor de apel.
O a doua critică se referă la faptul că, s-a acordat mai mult decât s-a cerut, în condiţiile în care, reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilelor şi li s-au acordat despăgubiri băneşti pentru construcţii.
Mai arată recurenta- pârâtă că, instanţa de apel nu a apreciat anumite probe, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, şi anume, a ignorat faptul că testamentul existent în dosar este unul olograf, care-şi poate produce efectele juridice, numai atunci când este scris în tot , datat şi semnat de mâna testatorului, dovezi ce nu s-au făcut, situaţie în care reclamantele nu şi-au dovedit nici dreptul de proprietate şi nici vocaţia succesorală cu privire la imobil.
În fine, o ultimă critică se referă la neaplicarea disp. art. 46 din Legea nr. 10/2001, ce ocroteşte buna-credinţă a posesorului imobilului. Astfel, se arată că, în momentul privatizării, imobilul ce face obiectul notificării era înscris în patrimoniul societăţii actuale A.P.A.P.S. Bucureşti, societate ce l-a avut în calcul la stabilirea valorii acţiunilor şi preţului licitaţiei.
În aceste condiţii, actele de privatizare fiind făcute în condiţiile legii, iar dobânditorul fiind de bună-credinţă s-au aplicat disp. art. 27 şi art. 46 din Legea nr. 10/ 2001, ceea ce denotă că actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile ce cad sub incidenţa aceleaşi legi, sunt valabile, dacă au fost încheiate, cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Faţă de aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi respingerea contestaţiei reclamantelor faţă de ea, orice pretenţii ale reclamantelor, urmând să fie adresate şi soluţionate prin instituţia publică şi implicată în privatizare, singura ce este obligată la acordarea despăgubirilor, în condiţiile în care se fac dovezi cu privire la dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului.
Pârâta A.V.A.S. critică hotărârea instanţei de apel pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 C. proc. civ., ceea ce a dus la respingerea apelului ca tardiv.
În dezvoltarea cererii de recurs, susţine că, apelul a fost declarată în termen, la data de 22 ianuarie 2003, aspect dovedit prin confirmarea de primire a acestuia.
Trebuie menţionat că, pe parcursul procesului, recurenta SC C. Prahova SA Ploieşti şi-a schimbat denumirea societăţii în SC C. H. SA, depunând la dosarul cauzei certificatul de înregistrare la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova cu această denumire (înscrisurile aflate la paginile 25-30 dosar recurs).
Şi recurenta pârâtă, Avab, ca urmare a reorganizării prin comasare - prin absorbţie cu A.P.A.P.S. , care s-a desfiinţat, a devenit persoană juridică cu calitate procesuală sub denumirea de A.V.A.S.
Examinând recursurile, în limita motivelor de nelegalitate invocate, se constată că, sunt fondate, pentru considerentele ce urmează .
Motivele de recurs, amplu dezvoltate prin conţinutul expunerii criticilor se încadrează în ceea ce priveşte susţinerile recurentei pârâte SC C.H. S.A. Prahova în pct. 6 şi 9 C. proc. civ., fiind reiterate, aşa cum s-a arătat, motivele de apel.
Pornind de la raţiunea Legii nr. 10/2001, privind situaţia juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 dec. 1989, estimată în caracterul profund reparatoriu, este de precizat că, prin acest act normativ, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar pentru abuzurile săvârşite de stat.
În acest sens, şi în concordanţă cu scopul elaborării actului normativ, este evident că dispoziţiile neclare, trebuie interpretate în favoarea persoanei îndreptăţite. În acest cadru, trebuie privite reglementările art. 23 alin. (1) din lege, potrivit cu care, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire, în natură, în conformitate cu art. 24 alin.(1) al aceluiaşi act normativ, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat, în termenul prevăzut la art. 23 alin (1) să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Prin notificarea formulată de către reclamante şi aflată la fila 6 dosar fond, s-a solicitat restituirea în natură a construcţiilor cunoscute sub denumirea de „conac" şi a terenului aferent acestuia, în suprafaţă de 1,75 ha.
Cu toate acestea, instanţa de fond a obligat recurenta pârâtă să despăgubească reclamantele cu suma de 364 592 000 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor.
Faţă de obiectul cauzei, se reţine că, prin hotărârea recurată s-a menţinut soluţia instanţei de fond, prin care s-a acordat altceva decât s-a cerut, despăgubiri băneşti, faţă de cererea iniţială de restituire în natură, fără a se face o analiză minuţioasă cu privire la împrejurarea, dacă recurentele au formulat petit în acest sens.
De asemenea, prin materialul probator administrat, nu s-au clarificat aspecte legate de dreptul de proprietate invocat de intimatele-reclamante, în raport de testamentul olograf indicat, neanalizându-se, dacă acesta îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru a-şi putea produce efectele.
În plus, în momentul privatizării, acestei recurente, imobilul ce face obiectul notificării era înscris în patrimoniul fostului A.P.A.P.S. Bucureşti, societate care l-a avut în calcul la stabilirea valorii acţiunilor şi preţului licitaţiei, situaţie în care, instanţa avea obligaţia să clarifice, dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 sau art. 27 din Legea nr. 10/2001.
În speţă, acţiunea introductivă este formulată echivoc, în mod deficitar, fără o precizare corespunzătoare în ceea ce interesează, a capetelor de cerere şi a părţilor chemate în judecată.
În virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să pună în discuţia părţilor stabilirea cadrului procesual exact, în sensul celor arătate, a temeiului juridic al acţiunii, şi să procedeze apoi la soluţionarea cauzei.
Se reţine că, faţă de motivarea cererii, faţă de temeiurile juridice invocate de reclamante şi faţă de modul în care acestea au înţeles să-şi conceapă susţinerile în faţa instanţei, nu s-a fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata ar fi trebuit să aibă loc. Este adevărat că, o anumită situaţie de fapt, expusă şi probată, trebuie calificată juridic, de către instanţele de judecată, lămurirea şi explicarea obiectului procesului, presupunând stabilirea tuturor instituţiilor şi regulilor juridice aplicabile. În acelaşi timp însă, calificarea juridică a unei situaţii de fapt date nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilităţii, schimbându-se astfel total obiectul şi temeiul juridic al acţiunii.
În cauza de faţă, nelămurind cadrul procesual în funcţie de care urmau a se stabili normele legale şi instituţiile juridice aplicabile, pentru a analiza cererea din punct de vedere al Legii nr. 10/2001 şi a stabili părţile angrenate în proces, Înalta Curte constată că, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 84 şi art.112 alin. (4) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte recursul promovat de către recurenta pârâtă A.V.A.S. se reţine că, în raport de motivarea in extenso a acestuia, poate fi încadrat în prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica vizează soluţionarea greşită a apelului pe excepţia tardivităţii, printr-o interpretare incorectă a dispoziţiilor art. 101, art. 104 şi art. 301 C. proc. civ.
Este adevărat că, sentinţa civilă nr. 614 din 29 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Prahova a fost comunicată recurentei pârâte la 6 ianuarie 2003. La fel de adevărat este şi împrejurarea că, cererea de apel a fost înregistrată la Tribunalul Prahova, conform rezoluţiei judecătorului de serviciu la 23 ianuarie 2003, cu depăşirea termenului de 15 zile, prev. de art. 301 C. proc. civ., în care putea fi exercitată calea de atac.
Potrivit art. 101 C. proc. civ., termenele se calculează pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când au început, nici ziua în care s-au sfârşit.
Apelul a fost expediat instanţei prin poştă, înregistrat la 22 ianuarie 2003, potrivit datei de pe confirmarea de primire, în care se evidenţiază data depunerii la poştă şi anexată dosarului cauzei.
Instanţa de apel greşit a reţinut ca dată a promovării apelului 23 ianuarie 2003, această dată fiind cea la care, instanţa de apel a înregistrat calea de atac exercitată.
Conform art. 104 C. proc. civ., „actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui", aşa cum s-a întâmplat în speţă şi cum am arătat anterior.
Faţă de aceste împrejurări, apelul a fost declarat în termen şi greşit instanţa de apel l-a respins ca tardiv, situaţie în care recursul este fondat, impunându-se ca instanţa să se pronunţe pe fondul cererii.
Cum instanţa nu a procedat astfel, faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursurile pârâtelor, şi în temeiul art. 313 C. proc. civ., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor, care va răspunde la toate criticile, formulate de către recurente, în sensul celor reţinute mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursurile declarate de pârâtele SC C.H. SA Ploieşti şi A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 1150 din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţei pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2367/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2243/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
