ICCJ. Decizia nr. 2243/2004. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2243/2004
Dosar nr. 2044/2003
Şedinţa publică din 17 martie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta, A.O.R. Sibiu, a chemat în judecată pe A.T., solicitând evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, cu motivarea că pârâta deţine imobilul fără titlu.
Prin sentinţa civilă nr. 4025 din 21 iunie 2002, Judecătoria Sibiu a admis acţiunea, dispunând evacuarea pârâtei pentru lipsă de titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, la data de 1 ianuarie 1981, s-a încheiat între părţi un contract de închiriere pentru spaţiul în litigiu pe o perioadă de 2 ani, de la 1 ianuarie 1981 până la 31 decembrie 1983.
Instanţa a apreciat că pârâta nu beneficiază de prelungirea de drept a contractului de închiriere prevăzută de OUG nr. 40/1999, întrucât, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, contractul de închiriere nu mai era în fiinţă.
Prin Decizia civilă nr. 921 din 6 noiembrie 2002, Tribunalul Sibiu a admis apelul formulat de pârâta, A.T., şi, pe cale de consecinţă, a schimbat sentinţa civilă nr. 4025 din 21 iunie 2002, a Judecătoriei Sibiu, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta, A.O.R. Sibiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, după expirarea la 31 decembrie 1983, a termenului contractual, pârâta a beneficiat de prevederile Decretului nr. 386 din 14 octombrie 1983, care au prelungit contractele de închiriere existente de drept până la 1 ianuarie 1988.
Instanţa a mai reţinut că, deşi contractul de închiriere al pârâtei a încetat la 1 ianuarie 1988, datorită pasivităţii reclamantei, a operat, în cauză, tacita relocaţiune care presupune existenţa unui nou contract, de data aceasta fără termen, care poate fi denunţat unilateral de către oricare dintre părţi, conform art. 1437 C. civ.
Raportat la cele reţinute, tribunalul a apreciat că pârâta a beneficiat de prelungirea contractului de închiriere în temeiul Legii nr. 17/1994, şi, apoi, prin tăcerea reclamantei care nu a notificat concediul, de relocaţiunea tacită, cu specificul arătat mai sus, având astfel titlu pentru ocuparea spaţiului.
Recursul declarat de către reclamantă, împotriva deciziei tribunalului, a fost admis de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care prin Decizia civilă nr. 628 din 11 martie 2003, a modificat în totalitate Decizia şi, judecând cauza în fond, a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de judecătorie.
Instanţa de recurs a reţinut că Decizia atacată este netemeinică, întrucât pârâta, deşi somată, a refuzat să reînnoiască contractul de închiriere, vechiul contract de închiriere având prevăzută o chirie derizorie.
În acest context, curtea de apel a apreciat că potrivit art. 10 alin. (3) din OUG nr. 40/1999, pârâta, în calitate de chiriaş, avea obligaţia să comunice proprietarului, cu confirmare de primire, intenţia de a încheia un nou contract de închiriere, ofertă care nu a fost făcută, situaţie în care se impune evacuarea acesteia.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionate, a declarat recurs pârâta.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi act normativ, hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
În raport de dispoziţiile procedurale menţionate, care sunt de strictă interpretare, împotriva unei hotărâri dată în examinarea unei cereri de recurs, nu mai poate fi exercitată încă o dată aceeaşi cale de atac.
Ca atare, hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, cu ocazia soluţionării recursului, nu mai poate fi atacată din nou cu recurs, întrucât nu este cuprinsă în dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, hotărârea este irevocabilă, astfel cum prevăd dispoziţiile înscrise în art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod.
Dealtfel, acest recurs inadmisibil nu a fost motivat.
Dacă instanţa ar fi fost legal învestită, trebuia să constate nulitatea recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Acordând prioritate legalei sale investiri, Curtea, în mod firesc, nu s-a mai pronunţat cu privire la nulitatea determinată de nemotivarea recursului.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta, A.T., împotriva deciziei nr. 628 din 11 martie 2003, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2952/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2016/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
