ICCJ. Decizia nr. 2287/2004. Civil. Retrocedare legea 33/1994. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2287
Dosar nr. 7811/2004
Şedinţa publică din 22 martie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 6749 din 22 mai 2003 reclamanta G.E.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local Ploieşti şi a solicitat să se dispună retrocedarea imobilului situat în municipiul Ploieşti, compus din teren în suprafaţă de 566 mp şi casă.
În motivarea acţiunii a arătat că a dobândit imobilul prin moştenire şi prin Decretul nr. 198/1989 a fost expropriată, fără să se demareze până în prezent nici o lucrare de utilitate publică, fapt ce demonstrează că motivul pentru care a fost expropriat nu mai există.
Prin sentinţa civilă nr. 1271 din 19 decembrie 2003 Tribunalul Prahova a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să-i retrocedeze imobilul situat în Ploieşti, compus din teren şi casă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că autorii reclamantei au deţinut imobilul din litigiu, iar prin Decretul nr. 198/1989 acesta a fost expropriat în vederea extinderii cartierului de locuinţe 23 August cu blocuri şi alte utilităţi.
Deoarece nu s-a făcut o nouă declaraţie publică de utilitate, iar imobilul expropriat nu a fost folosit în acest scop, tribunalul făcând aplicabilitatea art. 35 din Legea nr. 33/1994 a admis acţiunea, dispunând retrocedarea imobilului astfel cum a fost identificat şi notat pe schiţa de plan a expertizei întocmită de expert B.T.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Consiliul Local Ploieşti, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, susţinând sub un prim aspect că reclamanta avea posibilitatea să solicite restituirea imobilului conform procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001.
O altă critică vizează faptul că pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată nedatorate.
Prin Decizia civilă nr. 689 din 10 martie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Ploieşti ca nefondat.
A reţinut că instanţa de fond a fost investită de reclamantă, în calitate de moştenitoare a autorilor săi cu soluţionarea unei acţiuni în retrocedarea imobilului expropriat prin Decretul nr. 198/1989 în vederea extinderii „Cartierului de locuinţe 23 August" Ploieşti, cu blocuri şi alte utilităţi.
S-a făcut dovada susţinerilor reclamantei în sensul că, bunul imobil supus exproprierii nu a fost utilizat în termen de 1 an potrivit scopului avut în vedere şi în consecinţă, foştii proprietari pot cere retrocedarea, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.
Aşadar, critica înscrisă în acest motiv de apel, vizând posibilitatea reclamantei să uzeze de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 s-a apreciat că nu poate fi primită faţă de principiul disponibilităţii, reclamanta fiind cea care stabileşte cadrul procesual, obiectul cererii, părţile.
În condiţiile în care reclamanta a dovedit că deşi decretul de expropriere a fost dat în 1989, nu s-a început nici o lucrare de utilitate publică, ceea ce înseamnă că temeiurile pentru care imobilul a fost expropriat au dispărut în timp de 1 an, corect s-au aplicat dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, reclamanta nefiind obligată să urmeze procedura instituită de Legea nr. 10/2001.
În privinţa cheltuielilor de judecată critica a fost reţinută ca nefondată, având în vedere că principiul înscris în dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. are la bază culpa procesuală.
Faţă de împrejurarea că pretenţiile reclamantei au fost admise în totalitate, măsura obligării pârâtului la plata integrală a cheltuielilor de judecată, inclusiv onorariul pentru expertiza de specialitate este corectă, fiind irelevant faptul că ea a fost efectuată la cererea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul a declarat recurs, care este nefondat.
În speţa dedusă judecăţii, temeiul juridic este art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Motivele de recurs dezvoltate prin conţinutul expunerii criticilor se încadrează în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi art. 274 C. proc. civ.
Se învederează că reclamanta recurentă avea posibilitatea să solicite restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 şi nu în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994.
O altă critică se referă la faptul că în mod greşit pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul pentru expertizele efectuate la cererea reclamantei, fiind plătit în considerarea unor probe propuse de ea. În acest mod, se susţine că prin obligarea pârâtului să suporte contravaloarea unei probe administrată la cererea părţii adverse se creează o situaţie nelegală pentru el.
Deşi exproprierea imobilului s-a făcut anterior Legii nr. 33/1994, nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii, astfel, potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică, aspect stabilit, cu putere obligatorie şi prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, Secţii Unite, în recurs în interesul legii.
Aşadar, având în vedere şi principiul disponibilităţii, critica înscrisă în primul motiv de recurs, vizând posibilitatea reclamantei de a uza de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 este nefondată, deoarece ea este cea care stabileşte cadrul procesual şi obiectul pricinii. Fiind făcută o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, se reţine că reclamanta având opţiunea procesuală, nu poate fi obligată şi uzeze de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru retrocedarea imobilului.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, se reţine că rezolvarea corectă a cererii privind cheltuielile de judecată are o importanţă deosebită, deoarece acoperirea completă a pagubei suferite de partea care câştigă procesul nu este posibilă decât dacă cheltuielile îi sunt restituite integral de partea în culpă. De aceea, art. 274 C. proc. civ. prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească acele cheltuieli. În lumina acestei prevederi, care trebuie pusă în concordanţă cu aceea din art. 276 C. proc. civ., se va hotărî că părţii ale cărei pretenţii sau apărări au fost admise în întregime, i se vor acorda integral cheltuielile utile dovedite a fi făcute efectiv, iar nu parţial, aşa cum corect au procedat instanţele în speţa de faţă.
În considerarea celor mai sus expuse, instanţa va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 689 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Ploieşti împotriva deciziei civile nr. 689 din 10 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2004. Civil. Lg. 10/2001 - anulare... | ICCJ. Decizia nr. 2294/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
