ICCJ. Decizia nr. 2289/2004. Civil. L 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2289/2004
Dosar nr. 860/2003
Şedinţa publică din 19 martie 2004
Deliberând asupra recursului declarat de reclamantul D.C. împotriva deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, constată următoarele:
Prin notificarea înregistrată la PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI la 14 ianuarie 2002, D.C. a solicitat în esenţă aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 cu privire la un teren în suprafaţă de 16 mp situat în Ploieşti, la adresa din strada Rodica, petiţionarul cerând ca acesta să îi fie restituit în natură, iar prin Dispoziţia nr. 585 emisă la 13 martie 2002 PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI a respins cererea astfel formulată.
Această dispoziţie a fost contestată de reclamantul D.C. printr-o acţiune formulată la 15 aprilie 2002 şi care a fost înregistrată pe rolul secţiei civile a Tribunalului Prahova cu numărul de dosar 5536/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 595 pronunţată la 1 noiembrie 2002, instanţa astfel sesizată a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Apelul făcut ulterior de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost, de asemenea, respins prin Decizia nr. 4 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, la 14 ianuarie 2003 în dosarul numărul 62/2003.
Pronunţând aceste hotărâri instanţa de fond şi cea de apel au reţinut în principal că reclamantul nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra terenului care formează obiectul litigiului şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001
La 7 februarie 2003, reclamantul D.C. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunţate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu numărul de dosar 860/2003.
În motivarea recursului s-a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză sunt criticabile deoarece:
instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei de ilegalitate a deciziei administrative nr. 660 emise la 27 septembrie 1971 prin care în mod abuziv s-a dispus diminuarea suprafeţei de teren atribuite în folosinţa veşnică proprietarilor apartamentelor din blocul R. situat în Ploieşti;
instanţa de apel a ignorat, de asemenea, acest aspect, făcând aplicabile în cauză prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.;
tot instanţa de apel a reţinut în mod greşit că dreptul exercitat de reclamant în prezent asupra terenului litigios are o natură juridică identică cu dreptul constituit în anul 1967;
această motivare reprezintă şi o schimbare a cauzei acţiunii care, fiind făcută în apel, contravine prevederilor art. 294 C. proc. civ. şi face aplicabile în speţă dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., impunând casarea cu trimitere a deciziei recurate;
atât PRIMĂRIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI cât şi cele două instanţe au ignorat voit prevederile art. 2 pct. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001, în raport cu care măsurile reparatorii instituite prin acest act normativ şi-ar fi găsit o deplină aplicare în speţă;
în acelaşi timp soluţionarea cauzei în fond şi apel s-a făcut pe baza unei greşite înţelegeri a dispoziţiilor art. 3 lit. a) din acelaşi act normativ, dându-se Legii nr. 10/2001 o interpretare discriminatorie şi restrictivă;
evocarea de către D.C. a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 şi a altor prevederi legale care configurează dreptul comun în materia analizată a fost fie obstrucţionată, fie contrazisă în mod nejustificat.
Această ultimă critică a fost dezvoltată subliniindu-se că în cauză îşi găsesc o deplină aplicare prevederile cuprinse în „CARTEA A III-A a CODULUI CIVIL" şi dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar Legea nr. 10/2001 a fost adoptată pentru a reglementa „restituirea tuturor imobilelor preluate abuziv" astfel încât prevederile ei nu trebuie interpretate izolat şi discriminatoriu.
În acelaşi sens s-a susţinut că „instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui motiv" şi că prin urmare recursul este întemeiat şi în raport cu prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În ceea ce o priveşte, intimata-pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ploieŞti a solicitat respingerea recursului, sens în care a formulat şi o întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 10/2001 reglementează exclusiv regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar cele trei ipoteze enunţate în art. 3 menţionează în mod repetat faptul că acest act normativ se referă exclusiv la imobilele „preluate abuziv" de la persoane fizice ori juridice care aveau calitatea de proprietari ai respectivelor bunuri.
Nu exista prin urmare temeiuri pentru a se considera că de măsurile reparatorii astfel instituite ar putea profita şi titularii altor categorii de drepturi.
Afirmaţia contrară făcută de recurent se bazează pe o interpretare greşită a prevederilor art. 2 pct. 1 lit. h) din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care acest articol este scos din context ignorându-se dispoziţiile art. 3, mai sus citate.
Aşa fiind, nu pot fi primite criticile referitoare la încălcarea, neaplicarea sau greşita aplicare de câtre instanţe a dispoziţiilor legale amintite.
Curtea retine totodată ca fiind de necontestat împrejurarea că anterior datei de 22 decembrie 1989 recurentul nu a exercitat niciodată un drept de proprietate asupra terenului care formează obiectul litigiului.
Din motivarea acţiunii, a apelului şi apoi a recursului rezultă, de asemenea, că demersurile făcute de D.C. au în vedere dreptul de proprietate pe care, eventual, l-ar fi putut dobândi prin transformarea dreptului de folosinţă veşnică, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, act normativ intrat şi el în vigoare ulterior datei de 22 decembrie 1989.
În acelaşi context este de observat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială, iar normele ei sunt de strictă interpretare, neadmiţând aplicarea lor, prin analogie, unor situaţii pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere.
Prin urmare criticile referitoare la interpretarea şi aplicarea „discriminatorie" a acestei legi în speţă dedusă judecăţii sunt nefondate şi nu se poate reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din motivarea hotărârilor pronunţate în cauză şi în special a deciziei date în apel, rezulta fără echivoc că aceste aspecte legale au fost avute în vedere cu ocazia soluţionării litigiului şi că prin urmare nici art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu îşi găseşte aplicarea în speţă.
Sunt, de asemenea, lipsite de suport criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 referitoare la omisiunea instanţelor de a se pronunţa cu privire la „excepţia de ilegalitate" a deciziei administrative nr. 660/1971.
Este de remarcat astfel că recurentul nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 10/2001 nici în situaţia admiterii acelei excepţii care i-ar fi conferit cel mult calitatea de titular al unui drept de folosinţă, iar nu pe aceea de proprietar cât priveşte terenul aflat în litigiu.
Din ansamblul motivării deciziei recurate mai rezultă că instanţa de apel s-a pronunţat cu respectarea cadrului juridic stabilit prin acţiune, formularea improprie a frazei referitoare la perpetuarea dreptului de folosinţă avut de recurent în anul 1967 neavând caracterul unei modificări a cauzei juridice, în sensul afirmat de recurent.
Prin urmare în speţă nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Reţinând deci că în cauză nu îşi găsesc incidenţa nici una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva deciziei nr. 4 din 14 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2293/2004. Civil. Despagubiri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2279/2004. Civil. Rectificare carte funciara.... → |
|---|
